www.profamilia.ro /sacramente.asp?tainaspovedaniei=2
 
 SACRAMENTE 

Taina Spovedaniei
achizitionare: 22.01.2003; sursa: Casa de Editura Viata Crestina

Inapoi la cuprins

POCAINTA ESTE O TAINA
A LEGII CELEI NOI

Fara pocainta nu este întoarcere la Dumnezeu. Aceasta a spus-o foarte clar Mântuitorul: "de nu va veti pocai, toti asa veti pieri" (Luca 13, 5). Iar într-alta parte a Evangheliei Sfântului Luca gasim urmatoarele: "vai voua, bogatilor, pentru ca va luati mângâierea voastra. Vai voua, cei ce sunteti acum satui, ca veti flamânzi. Vai voua, celor care râdeti acum, ca veti plânge si va veti tângui" (6, 24-25). Asadar, bogatii, care traiesc bine în lumea aceasta, vor avea sa dea seama în lumea cealalta de faptele lor, si tot asemenea si cei ce-si petrec numai aici pe pamânt, si nici prin gând nu le trece sa se pocaiasca.

Iar fiindca noi, pamântenii, chiar si cei care am dori sa traim dupa Poruncile Domnului si cei care, bucurosi facem pocainta, n-am fi siguri ca pocainta noastra este primita înaintea lui Dumnezeu, - Domnul nostru Isus Cristos s-a îngrijit sa fim siguri de pocainta noastra si de iertarea pacatelor noastre si a pedepsei de veci, întemeind Sacramentul sau Sfânta Taina a Pocaintei.

Dupa ce a Înviat din morti si S-a aratat Sfintilor Sai Apostoli, le-a zis: "Precum M-a trimis pe Mine Tatal, si Eu va trimit pe voi. Si aceasta zicând, a suflat si le-a zis lor: «luati Spirit Sfânt, carora veti ierta pacatele, se vor ierta lor; si carora le veti tinea, vor fi tinute»" (Ioan 20, 22-23).

Asadar, Domnul nostru Isus Cristos a suflat catre Sfintii Sai Apostoli si le-a spus ca aceasta suflare este puterea Spiritului Sfânt. Având aceasta putere, Sfintii Apostoli vor putea ierta pacatele oamenilor, ori nu vor putea sa le ierte. Cum se poate aceasta? Asa ca oamenii, sau mai exact credinciosii îsi vor descoperi pacatele înaintea Sfintilor Apostoli. Apostolii vor vedea, apoi, daca acesti credinciosi au inima înfrânta si vointa de a se pocai. Daca au aceste însusiri, ei vor putea sa le ierte pacatele, daca însa nu le au, atunci nu-i vor dezlega de pacate. Asadar, aici sunt doua lucrari, una din partea pacatosului care se pocaieste si-si recunoaste pacatele facute, si alta din partea Apostolului sau a urmasului lui, care-i spune ca, în urma puterii primite de la Dumnezeu, îi iarta pacatele facute si, prin urmare, si pedepsele vesnice din lumea cealalta.

Pe de alta parte, mai putem deduce din aceste cuvinte si Porunca Domnului de a ne marturisi pacatele, întrucât dorim sa ni se ierte. Caci daca El a dat puterea aceasta mare Apostolilor si urmasilor lor, a presupus ca credinciosii îsi vor spune si marturisi pacatele lor Apostolilor, caci altfel, n-ar avea de unde judeca pe care sa-i lege ori sa-i dezlege de pacate. Puterea aceasta n-a putut-o da numai celor doisprezece apostoli, ca apoi, cu moartea lor, sa se stinga si sa apuna, ci si urmasilor lor. De aceea a zis: "Precum M-a trimis pe Mine Tatal, si Eu va trimit pe voi".

Ca crestinii cei vechi îsi si marturiseau pacatele înaintea apostolilor, se vede din Faptele Apostolilor, unde, la capitolul 19, stih 18, ni se spune: "Si multi din cei ce crezusera veneau sa se marturiseasca si sa spuna faptele lor". Sfântul Clemente, învatacelul Sfântului Petru, zice într-o scrisoare a sa catre Corinteni: "Cel ce are grija de sufletul sau, sa nu roseasca a-si marturisi pacatele sale preotului, pentru ca sa primeasca de la el sfintirea". Iar în veacul al doilea un mare învatat al Bisericii, Tertullian, îi sfatuieste pe cei ce nu voiesc sa se marturiseasca, zicând: "Mai multi insi se feresc de a-si marturisi pacatele, fiindca se îngrijesc mai mult de cinstea decât de mântuirea lor. Ce e mai bine: a fi judecat, ascunzându-va ceea ce aveti pe suflet, ori a va ferici, marturisindu-va pacatele?"

Pocaitii spun ca marturisirea pacatelor este o nascocire a preotilor. Binevoiasca însa sa ne arate care preot a iscodit-o si când? Ca e usor sa arunci o vorba de claca, dar e mai greu sa o dovedesti. Care a fost Papa, episcopul sau preotul acela, care a introdus aceasta tortura pe seama preotilor? Caci tortura si grea încercare este marturisirea pentru preoti. Sa stai tu în scaunul marturisirii ore întregi, si sa fii silit a asculta toate nelegiuirile pe care le fac unii oameni, si apoi sa mai fii silit sa le tii pe toate acestea în taina, si sa nu le dezvalui nici celui mai bun prieten al tau, nu este lucru tocmai usor. Sa fie siguri pocaitii ca, daca preotii ar sti ca aceasta sarcina grea le-a fost pusa pe cap de vreun preot oarecare, s-ar scapa bucurosi de aceasta sarcina grea si de multe ori chiar primejdioasa pentru ei.

Care sunt însa conditiile pe care trebuie sa le îndeplineasca pacatosul, daca vrea sa dobândeasca iertarea pacatelor sale? Când a vindecat Isus pe slabanog, i-a zis: scoala, ia-ti patul tau si mergi în casa ta" (Matei 9, 6). Si pacatul este o slabire a sufletului, de aceea, când preotul ne iarta pacatele, ne da un canon, precum i-a dat si Cristos slabanogului canonul de a-si purta patul. Când L-a vindecat pe lepros, i-a zis: "mergi de te arata preotului" (Matei 8, 4). Si pacatul este o lepra a sufletului, si, precum nici unul dintre leprosi nu se poate arata între oameni, pâna nu-l declara curat preotul care-l dezleaga, asa nici pacatosii nu sunt curatati de lepra sufletului, pâna nu merg la preotul, care-i dezleaga de pacate. Când a iertat-o Domnul pe Magdalena, i-a zis: "iarta-ti-se pacatele tale" (Luca 7, 48). Asa li se întâmpla si pacatosilor, daca le pare rau din inima de pacatele lor, caci si ei aud acel "te iert si te dezleg de toate pacatele tale", si merg deplin fericiti acasa.

Ce minunata este prin urmare Taina aceasta! Nu trebuie sa calatoresti pâna la Ierusalim, sau pâna la Roma, ca sa dobândesti iertarea pacatelor tale. E de ajuns sa mergi în satul tau, la loctiitorul lui Dumnezeu, si sa-i marturisesti din toata inima pacatele tale, si esti dezlegat de ele cu siguranta. Închipuiti-va cât trebuie sa se oboseasca un detinut într-o temnita, pâna ce izbuteste sa fuga; cât trebuie sa lucreze la gaura aceea din perete, cât sa se oboseasca, cât sa se teama, pâna când se vede iesit la lumina zilei. Pe când noi, robitii diavolului, ne scapam din temnita pacatului în câteva minute, nu cu ciocane ori pile, nici prin munca istovitoare de zeci de zile, nici frica nu ne apasa si nu ne ameninta. Un singur cuvânt, o singura lacrima, ne dezleaga de pacate si ne uneste cu Cristos. Ce nepasator, si chiar ce nebun este deci omul care nici mijlocul acesta simplu nu-l foloseste pentru scaparea de nelinistea sufletului sau!

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/sacramente.asp?tainaspovedaniei=2
Vă rugăm să respectați drepturile de autor