www.profamilia.ro /sacramente.asp?tainaspovedaniei=14
 
 SACRAMENTE 

Taina Spovedaniei
achizitionare: 22.01.2003; sursa: Casa de Editura Via?a Creotina

Inapoi la cuprins

V. ÎNDEPLINIREA CANONULUI

Am aratat mai sus ca prin Taina Spovedaniei nu se sterg decât pedepsele vesnice, adica pedeapsa iadului, iar din cele vremelnice se sterg doar o parte. Preotul, dupa dezlegare, ne da si canon. Acesta consta în rugaciuni, posturi sau milostenii, pe care trebuie sa le îndeplinim, caci altfel spovedania noastra nu este buna. Pacatosul, în scaunul marturisirii, este asemenea unui ostas ranit în lupta, caruia medicul nu-i scoate numai gloantele din trup, ci îi da si medicamente pentru vindecarea ranii. Preotul, medicul sufletelor, scoate prin marturisire din pacatos mai întâi pacatul, iar apoi, ca medicamente, îi da canonul prin care îl vindeca pe acesta de pacatele sale.

Canonul este raportat la numarul si gravitatea pacatelor. Cu cât pacatele sunt mai mari, cu atât mai greu este si canonul si cu cât acestea sunt mai usoare, si canonul este mai usor.

Pe vremuri canonul era foarte greu. Pacatosul era obligat sa tina ajun vreme de trei-patru luni, tot a treia zi, ori sa posteasca doua-trei luni numai cu pâine si apa, n-avea dreptul sa se cuminece luni si ani de-a lungul , trebuia sa-si marturiseasca pacatele în fata adunarii credinciosilor, ori sa faca o calatorie pe jos pâna la locurile sfinte, ori sa stea ca un cersetor la usa bisericii, si multe alte canoane. Astazi însa canonul este foarte usor de îndeplinit. Chiar de aceea, noi n-ar trebui sa ne multumim cu canonul primit, ci sa facem mai multe canoane, de care credem ca suntem vrednici, pentru ca cei mai multi învatati ai Bisericii cred ca prin aceasta scapam doar de unele pedepse vremelnice de dincolo, si, mai bine este sa suferim aici pe pamânt, decât pe lumea cealalta, în purgator.

Sfântul Aloisiu de Gonzaga era fiul unui principe italian. Tatal sau îl purta cu el prin razboaie înca de la vârsta de sapte ani, pentru a se obisnui cu greutatile razboiului. Acolo însa, amestecându-se printre soldati auzea multe înjuraturi si vorbe urâte, pe care apoi le spunea si el fara a le întelege. Când apoi preotul de curte al tatalui sau îi spuse ca acele vorbe urâte si înjuraturi sunt pacatoase, el începu a se debarasa de ele, iar când se spovedi, plânse atât de mult, încât cazu în nesimtire. El nu se multumi cu canonul primit, ci îsi deplânse pacatele toata viata. Se culca deobicei pe pamântul gol, se biciuia, vinerea nu consuma decât pâine si apa, iar când la Roma izbucni ciuma, se duse de bunavoie la spital sa ajute la îngrijirea bolnavilor si muri si el de acea boala groaznica în anul 1591, la numai 23 de ani.

Regele Boleslaw al Poloniei care a omorât cu mâna sa - si chiar în altar - pe episcopul de Cracovia, Sfântul Stanislau, pentru ca-l dojenise pentru marile sale pacate, pentru a-si ispasi pacatele, a intrat în manastirea calugarilor benedictini, la Ossiach din Carintia, unde a slujit opt ani ca simplu servitor.

Dumnezeu poate ca nu cere de la noi canoane grele, îi place însa când îndeplinim canoane mai multe decât cele pe care ni le-au dat preotii. Chiar de aceea, un adevarat crestin nu se supara când preotul da un canon mai mare, ci dimpotriva, mai face si el în plus câteva rugaciuni, posturi sau milostenii.

Canonul sa ni-l îndeplinim atunci si asa, dupa cum ni l-a dat preotul. Trebuie stiut ca oricâte canoane vom face noi de buna voie, acelea nu ajung nici pe departe la canonul dat de preot, pentru ca acesta din urma tine de Taina Pocaintei, si lucra în rânduiala si în urma vredniciilor lui Isus. Noi n-avem dreptul a ne schimba canonul, iar daca nu l-am putut îndeplini, sa ne rugam de preot ca sa ni-l schimbe el. Canonul nu trebuie amânat, ci el trebuie îndeplinit atunci când ne-a spus preotul.

În legatura cu îndeplinirea canonului e bine sa se tina seama si de urmatoarele:

Suntem datori sa reparam pagubele si sminteala facuta. Spovedindu-ne, trebuie sa spunem si pagubele si smintelile facute, iar preotul nu ne dezleaga decât daca fagaduim ca vom face despagubirile necesare. Câte pagube s-au platit în urma spovedaniilor bune, numai Dumnezeu sfântul stie! Iata o pilda din zecile de mii:

O biata cusatoreasa vaduva care avea si o copila orfana, merge într-o zi la o doamna la cusut, precum se întelesesera înainte cu câteva zile. Când sa intre pe poarta, o întâmpina servitoarea si îi spuse ca doamna nu mai are nevoie de ea. Tot asa a patit si mâine, si poimâine si în celelalte zile pe la toate clientele sale, asa ca biata cusatoreasa si-a cheltuit toti banii, adunati cu chiu cu vai, si pe urma a plecat la cersit cu copila sa. Dar oamenii i se fereau din cale si o ocoleau ca pe "uciga-l crucea". Un cunoscut îi marturisi în sfârsit ca oamenii se feresc de ea, pentru ca e plina de bolile cele mai grozave si rusinoase. Biata cusatoreasa s-a dus la biserica, a cazut în genunchi si s-a asezat la cersit la usa bisericii.

Într-o zi era multa lume în biserica, preotul predica, se spovedeau o multime de credinciosi. Erau adica misiuni sfinte. A doua zi începe preotul a spune credinciosilor ca bietei cusatorese cersetoare i s-a facut o mare nedreptate, dar ca Dumnezeu a ferit-o de mai rau. Tâlcuirea s-o citeasca fiecare pe tabla din tinda bisericii. Pe tabla era o scrisoare cu urmatorul continut: "Subsemnata, croitoreasa, am raspândit în oras vestea ca croitoreasa cealalta este bolnava de o boala molipsitoare si rusinoasa, ca toata lumea sa lucreze numai cu mine. Iata însa ca acum, dupa spovedanie si cuminecare, declar ca tot ce am spus este minciuna si ma rog sa ma ierte. M. R. " Citind croitoreasa vaduva declaratia aceasta, a început sa plânga, iar credinciosii au cinstit-o cu anumite sume de bani, asa ca, în curs de o ora, ea a câstigat mai mult decât a pierdut în urma minciunii aceleia. Iar croitoreasa cealalta si-a luat talpasita din oras, dupa ce i-a trimis croitoresei vaduve si o importanta suma ca despagubire pentru paguba facuta.

Sa suportam cu rabdare necazurile si durerile vietii si moartea, ca prin aceasta ne câstigam merite mari înaintea lui Dumnezeu si iertarea câtorva pedepse vremelnice. Sa nu cârtim deci împotriva lui Dumnezeu, când trimite asupra noastra necazuri si dureri, ca Dumnezeu stie ce face. Am amintit si în alta parte a acestei carti, ca cea mai mare durere de pe pamânt e nesemnificativa în raport cu pedepsele groaznice din purgatoriu, si, astfel, când Dumnezeu trimite asupra noastra necazuri si dureri, vrea sa ne încerce daca suntem în stare sa le primim cu rabdare ori nu, si vrea sa ne scape de durerile mari de dincolo. Unii oameni se tem de moarte. Moartea nu este decât o pedeapsa a pacatului stramosesc. Cu cât vom suferi cu mai multa rabdare bolile dinainte de moarte si însasi moartea, cu atât ne va ierta Dumnezeu mai multe pedepse în lumea cealalta. Si apoi sa nu uitam un lucru. Cu cât suferim mai mult pe pamânt, si înca cu rabdare, cu atât ne câstigam mai multe merite înaintea lui Dumnezeu, ba ne facem chiar vrednici si de rasplata, ca Dumnezeu, în marea sa bunatate si dreptate, ne rasplateste din belsug toate faptele noastre cele bune.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/sacramente.asp?tainaspovedaniei=14
Vă rugăm să respectați drepturile de autor