www.profamilia.ro /sacramente.asp?tainaspovedaniei=13
 
 SACRAMENTE 

Taina Spovedaniei
achizitionare: 22.01.2003; sursa: Casa de Editura Via?a Creotina

Inapoi la cuprins

IV. MARTURISIREA PACATELOR

Fiul ratacit, dupa ce a vazut în ce stare vrednica de plâns a ajuns, parându-i rau de pacate, si-a propus hotarât ca va pleca la tatal sau si-si va marturisi multele sale faradelegi, si apoi, parasind porcii, s-a dus numaidecât la tatal sau si si-a marturisit pacatele.

Asa ar trebui sa facem si noi dupa ce ne-am cercetat constiinta, ne-a parut rau de pacate si ne-am propus ferm ca nu vom mai pacatui, - sa mergem numaidecât la preot si sa ne marturisim pacatele.

Cum sa ni le spunem însa? Încet, ca nimeni sa nu le auda, afara de preot. Sunt oameni curiosi care ar da mult pentru a ne putea auzi pacatele. Sa ne ferim deci sa nu ajunga marturisirile noastre la urechile unor astfel de oameni.

Sa ni le spunem apoi clar si limpede, încât preotul sa le înteleaga. Nu e de ajuns de pilda sa spui: "Am pacatuit împotriva poruncii întâi, a doua, a patra, a sasea", ci trebuie sa spunem lucrurile clar si pe întelesul preotului, cam în forma aceasta: "Am înjurat numele cel sfânt al lui Dumnezeu, cam de opt ori de la ultima marturisire; Sfânta Liturghie nu am ascultat-o din vina mea de trei ori; mi-am batjocorit parintii, i-am batut, i-am flamânzit cam de trei ori". Sa grijim, sa nu spunem nici prea multe vorbe, deoarece preotul mai are de marturisit si pe altii, dar nici prea putine, ca preotul sa nu ne înteleaga. Sa nu spunem cuvinte urâte ori murdare si sa nu amestecam numele nimanui în marturisirea noastra. Sa nu spunem: "Am furat împreuna cu Ioan Tulbure un miel", ci "Am furat un miel, împreuna cu un prieten al meu, si l-am împartit amândoi".

Sa fim sinceri si sa nu ne scuzam pacatele. Furând un car de lemne, sa nu spunem: "Am furat niste lemne", ci sa spunem asa cum a fost. Satenii nostri se spovedesc astfel: "Toate le-am facut, numai ca n-am ucis si n-am aprins". Unora ca acestora eu obisnuiesc sa le pun urmatoarele întrebari: "Te-ai lepadat vreodata de credinta?" Raspunsul este: "Nu". "Jurat-ai strâmb înaintea judecatoriei"? "Nu". Batutu-ti-ai parintii?" "Nu". Stricat-ai casa altuia?" "Nu". "Ei bine, vezi dragul meu ca nu esti asa de pacatos precum te crezi? Spune-ti asadar de aici înainte pacatele tale facute, iar de care nu-ti aduci aminte, te întreb eu". Celor mai multi însa le place sa se cam scuze ca ei n-au facut asa pacate mari, ci numai iac'asa. Unora ca acestora le spune Sfântul Augustin: "Daca te acuzi, te scuza Dumnezeu, iar daca te scuzi, te acuza Dumnezeu".

La marturisire sa fim cât se poate de umiliti, sa nu ne suparam deci daca preotul ne zice "tu", pentru ca el ne este parinte, iar noi sunte fiii lui. Regele Ludovic IX al Frantei s-a spovedit odata la un preot care-i zicea si la marturisire "Maiestate". Ludovic IX i-a zis: "Aici eu nu sunt rege si Sfintia Ta nu esti supusul meu, ci Sfintia Ta îmi esti parinte, iar eu sunt fiul Sfintiei Tale". Împarateasa Constanta, sotia împaratului Enric VI, l-a chemat pe calugarul Ioahim ca sa-i asculte marturisirea. L-a dus în capela sa, unde împarateasa s-a asezat pe tron, iar calugarului i-a facut semn sa se aseze pe un scaun mai mic de alaturi. Calugarul atunci i-a zis: Stiti Maiestate ca, îndata ce începem marturisirea, nu mai sunteti Maiestate ci o simpla pacatoasa. Daca doriti sa va pocaiti, asemenea Magdalenei, coborâti-va de pe tron si va asezati în genunchi, aici pe podelele simple, sau altfel eu plec". Si împarateasa si-a dat seama si a îngenuncheat, asemenea unei femei simple.

Daca preotul observa ca marturisirea nu este întreaga si pune întrebari, acest lucru nu trebuie sa ne supere. Preotul, în Sfânta Marturisire este ca un vames de la granita tarii, care te întreaba: "Ce ai în bagaje, dar în buzunare", iar noi n-avem dreptul sa ne suparam, pentru ca asta este datoria lui.

E de ajuns sa ne marturisim pacatele de moarte. Necazul este ca foarte multi oameni îsi marturisesc numai pacatele usoare, iar pe cele mari le ascund. Acestia însa sa-si aduca aminte ca pe preot îl pot însela, pe Dumnezeu însa niciodata, si e mai bine sa rosesti în fata unui singur preot, care oricum nu spune nimanui pacatele tale, decât sa rosesti în fata lumii întregi la judecata din urma.

E bine sa ne marturisim si pacatele usoare, caci astfel scapam de mai multe pedepse pe lumea cealalta.

Sa ne marturisim toate pacatele de moarte pentru ca altfel nu ni le iarta Dumnezeu. Sunt însa cazuri când nu se pot marturisi toate pacatele de moarte, ca de exemplu în cazuri de mare primejdie: la naufragiul unei nave, când cineva zace grav bolnav pe patul unui spital si se marturiseste în fata celorlalti bolnavi, cei ce, fiind pe patul de moarte abia mai pot vorbi, în cazuri de epidemii, când preotul nu are timp sa-i marturiseasca pe toti pacatosii. În astfel de cazuri preotul dezleaga pe mai multi deodata.

Daca se întâmpla sa uite cineva a-si marturisi un pacat de moarte, se poate cumineca, dar la proxima marturisire este obligat sa spuna ca, fara voia lui, ci din uitare, n-a marturisit pacatul cutare.

Suntem obligati sa ne marturisim si numarul pacatelor de moarte, adica de câte ori am furat, am înjurat de Dumnezeu etc. Pentru ca nu e totuna daca am furat sau m-am îmbatat o singura data, sau de zece-douazeci de ori. Daca nu-mi amintesc exact de câte ori am facut un oarecare pacat, este de ajuns sa spun: "Am furat cam o data pe luna sau cam o data pe saptamâna, am înjurat de Dumnezeu cam de trei-patru ori zilnic".

Trebuie sa arat si împrejurarile pacatelor de moarte. Nu este suficient deci, sa spun: "Am furat de patru ori", ci "Am furat bani din lada bisericii de doua ori, o data suma de ..., alta data suma de..., în total... lei, în cazul unui curator". Deoarece nu e totuna a fura bani de la un semen al tau, ori de la biserica. De asemenea nu e totuna daca am furat o capita de fân de la un om foarte bogat, ori singura capita de fân a unui biet nevoias. Nu e suficient sa spun: "M-am îmbatat o data" ci "M-am îmbatat o data în fata copiilor mei, iar prin aceasta am produs neplaceri în atmosfera de familie". Nu e suficient sa spun "am batut pe aproapele meu" si de fapt eu mi-am batut chiar soacra, care, prin casatorie, mi-a devenit si mie mama.

Iata, asadar, cât de greu este a face o marturisire completa. Iar a face o marturisire incompleta, nu are nici un rost, mai bine nu te marturisesti deloc. Examineaza-ti deci bine constiinta înainte de a te hotarî sa te marturisesti, gândeste-te bine la pacatele tale si marturiseste-le drept, ca - iesind de la preot -, sa fii de fapt izbavit de pacate si curat înaintea lui Dumnezeu. Chiar de aceea, înainte de a te marturisi, roaga-te mult, foarte mult, si Dumnezeu te va ajuta.

Cum se face spovedania

Înainte de spovedanie preotul citeste molitva. În ce consta aceasta molitva? Molitva consta în rostirea unor rugaciuni care-l fac pe cel ce le asculta cu atentie sa-si aminteasca de mila lui Dumnezeu. La molitva se rostesc obisnuitele rugaciuni de început, apoi Psalmul 50, cele trei tropare de pocainta si doua rugaciuni de dezlegare.

Crestinul îngenuncheaza în fata preotului si cere binecuvântarea zicând: "Binecuvânteaza, parinte, ca sa-mi pot marturisi pacatele mele drept si cum se cuvine". Preotul îl binecuvânteaza si-i pune patrafirul pe cap, iar crestinul zice: "Eu, pacatosul, marturisesc înaintea lui Dumnezeu si înaintea ta, care esti în locul lui Dumnezeu, ca de la cea din urma marturisire facuta la..., am savârsit urmatoarele pacate" (am crezut în farmece, am vorbit împotriva credintei mele... s.a.m.d.).

Dupa ce termin însirarea pacatelor, zic urmatoarele: "Îmi pare rau din tot sufletul de toate pacatele mele, pentru ca prin ele am vatamat pe Dumnezeu cel mai presus de toate. Îmi propun cu tarie ca nu voi mai pacatui si voi ocoli împrejurarile ce duc la pacat. Te rog, deci, parinte, sa-mi dai dezlegare de pacate si canon de mântuire".

Îngenuncherea la Sfânta Spovedanie înseamna umilinta, fara de care zadarnic se spovedeste cineva. Patrafirul pus pe cap înseamna ca cel ce se spovedeste recunoaste deplina putere a preotului de a lega si dezlega de pacate. Dar preotul mai acopera capul celui ce se spovedeste si pentru ca acesta sa nu-i vada fata, ca nu cumva sa se rusineze ori sa-si piarda firul marturisirii. În clipa dezlegarii, preotul pune mâna pe capul celui ce se spovedeste, ca semn ca acesta este primit în sânul credinciosilor si împacat cu Dumnezeu.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/sacramente.asp?tainaspovedaniei=13
Vă rugăm să respectați drepturile de autor