www.profamilia.ro /sacramente.asp?spovada=2
 
 SACRAMENTE 

Despre Sacramentele Pocain?ei oi Sfintei Euharistii
pr. Gheorghe Neam?iu

achizitionare: 20.04.2002; sursa: Via?a Creotina

Inapoi la cuprins Sfântul Sacrament al Pocaintei (II)

Examinarea constiintei

În meditatia precedenta am reflectat asupra necesitatii Sfintei Spovedanii precum si asupra foloaselor, roadelor, acestei a doua scânduri de salvare a sufletelor din naufragiul pacatului mortal, a acestei bai a renasterii spirituale, expresie a nemarginitei milostiviri a lui Dumnezeu fata de fiii care L-au parasit. Dar sa nu pierdem din vedere ca El este nu numai preamilostiv, ci, fata de cei ce dispretuiesc Taina Pocaintei, este si drept.

Sfintei Tereza îi aparu, într-o viziune, o multime de suflete ce cadeau în iad. Cutremurata, Îl întreaba pe Isus care era cauza acestui îngrozitor sfârsit. "Spovedania rau facuta", îi raspunse Domnul. Scriind despre aceasta unui predicator, Sfânta îl ruga: "Parinte, predicati cât mai des despre marturisirile rele, pentru ca ele sunt latul cu care Satana vâneaza cele mai multe suflete".

Iata de ce, în continuare, în meditatiile urmatoare, ne vom opri asupra conditiilor ce i se cer pacatosului pentru a face o buna spovedanie, conditii fara care acest medicament vindecator si mântuitor devine prilej de osândire. Aceste conditii sunt cele cinci lucrari ce trebuie sa le îndeplineasca pacatosul care vrea sa primeasca, prin preot, iertarea de la bunul Dumnezeu. Iata-le: 1. examinarea constiintei; 2. parerea de rau si detestarea pacatelor; 3. hotarârea de îndreptare; 4. marturisirea pacatelor si 5. satisfacerea sacramentala sau canonul. Este neaparat necesar sa cunoastem si sa îndeplinim aceste lucrari, caci, spune Sf. Alfons, "cine se spovedeste bine merge în Cer, dar multi merg în iad, pentru ca se spovedesc rau".

Astazi vom medita despre prima dintre aceste lucrari: examinarea constiintei.

A. Examinarea constiintei este investigarea, cercetarea cu grija a pacatelor comise începând de la ultima marturisire bine facuta. Am precizat: bine facuta, deoarece numai spovedania bine facuta este valabila, iarta pacatele, astfel ca, de pilda, cine, voit, ascunde în marturisirea chiar si numai un singur pacat mortal, nu numai ca nu i se iarta nici un pacat, dar comite în plus monstruosul pacat al sacrilegiului, iar toate marturisirile ce le-ar face de acum încolo vor fi invalide, nule, pacatosul ramânând încarcat cu toate pacatele, pâna în clipa când îsi va marturisi, în urma unui examen riguros, nu numai pacatul tainuit, ci toate pacatele savârsite de la ultima spovedanie bine, sincer facuta.

B. Este necesara examinarea? Si pentru ce? Daca ai nevoie de timp ca sa te gândesti ce ai mâncat cu doua-trei zile în urma, oare nu ai cu atât mai mult nevoie de timp ca sa-ti aduci aminte de gândurile, vorbele si faptele dintr-o perioada mai lunga: de doua saptamâni, o luna, sau chiar un an? Si daca nu te vei examina, cum îti vei putea da seama de gravitatea vinovatiei si cum îti vei plânge pacatele daca nu le cunosti?

Fiul ratacit, numai dupa ce s-a recules, dupa ce s-a coborât în constiinta, s-a hotarât sa se întoarca la tatal sau: "Si venindu-si în sine si-a zis: Scula-ma-voi si ma voi duce la tatal meu [...]" (Lc 15, 17-19).

Sf. Ioan al Crucii relateaza ca vechii pustnici tineau la brâu un carnetel pe care îsi notau pacatele ca sa-si aduca aminte de ele când se marturiseau. Chiar si filosofii pagâni considerau necesara examinarea constiintei. Astfel Seneca marturiseste ca îsi examina cugetul seara de seara si daca îsi gasea vreo greseala îsi spunea: Iata ce ai facut! De asta data te iert, dar baga de seama sa nu mai gresesti! Controlându-se astfel, zilnic, îsi îmbunatatea conduita. Or, daca un pagân proceda astfel, cu cât mai exigenti trebuie sa fim noi, crestinii, care stim ca prin Sfânta Pocainta ne putem împaca în mod real cu Dumnezeu.

"Dar ma va întreba preotul asupra pacatelor", spun multi. Dar daca preotul, care te considera un bun crestin, nu te va întreba de pacatul pe care l-ai comis în intimitate? Caci nu el este acuzatorul în tribunalul Pocaintei, ci tu esti si acuzatorul, si acuzatul.

C. Cum se face examenul? Ca sa vedem sa stergem praful într-o camera, avem nevoie de lumina. Ca sa ne vedem greselile avem nevoie de lumina Spiritului Sfânt. Si ca sa o primim, trebuie s-o cerem. La lumina Sa îmi voi descoperi toata mizeria din suflet. Îl voi ruga deci ca orbul din Evanghelie: "Doamne, fa-ma sa vad!" Sa-mi cunosc pacatele asa cum le stii Tu!

Apoi voi începe investigarea cu atentia pe care o depune orice negustor într-o afacere importanta. Si este oare o afacere atât de importanta ca mântuirea propriului suflet? Deci, deosebita atentie în cercetarea constiintei, pe masura perioadei scurse de ultima spovedanie.

Trebuie însa evitate în examinare doua extreme, la fel de periculoase: laxismul si scrupulozitatea.

  1. Multi se limiteaza la o examinare grabita si superficiala. Câteva clipe si... gata! "Ei - spune Sf. Alfons - fac nenumarate pacate si nu le marturisesc decât pe acelea care întâmplator le vin în minte, însa de cele mai multe nu-si aduc aminte. Astfel de marturisiri - remarca el - nu aduc nici o binecuvântare si era mai bine de nu le faceau" (Apud. I. P. Toussaint, op. cit.). Daca dintr-o astfel de neglijenta ai uitat un pacat mortal marturisirea este rea.

  2. La cealalta extrema sunt penitentii scrupulosi. Acestia nu mai termina cu examinarea. Îsi tortureaza memoria cu sondaje dupa fel de fel de lucruri fara importanta, care nu sunt pacate, ci gânduri fugare la care nu au consimtit, si nici macar nu s-au oprit. Ei, în marturisire, mereu au ceva de adaugat.

    Acestia trebuie sa stie ca examenul nu trebuie facut cu neliniste si insistenta excesiva, ci cu acea grija pe care o cere - cum spuneam - o afacere importanta. Sa nu vada în Dumnezeu un detectiv necrutator, ci pe parintele preamilostiv si iertator; sa nu se lase obsedat de teama înfrigurata de a nu scapa vreo împrejurare sau amanunt ce nu constituie nici un cap de acuzare si nu trebuie marturisit. Un astfel de penitent, spre a se vindeca de aceasta boala a scrupulozitatii, trebuie sa se supuna orbeste confesorului. "Daca vrei sa înaintezi pe calea virtutii", spune Sf. Filip Neri, "trebuie sa asculti orbeste de confesarul tau, care tine locul lui Dumnezeu. În urma acestei ascultari, pentru faptele savârsite, nu vei avea sa dai seama în fata lui Dumnezeu". De aceea, daca, de exemplu, confesorul îi spune unui scrupulos ca examenul lui de constiinta nu trebuie sa depaseasca zece minute, si ca nu trebuie sa marturiseasca nici pacatele dubioase, nici cele marturisite deja anterior, el trebuie sa se supuna.

  3. Spre a usura examinarea constiintei, se foloseste - cum se stie - chestionarul sistematic din cartile de rugaciuni. Pentru cei care se marturisesc des si sunt bine instruiti în poruncile dumnezeiesti si în cele bisericesti, propria constiinta este un bun si suficient chestionar de examinare. Consultând-o în reculegere, ea le va descoperi toate greselile.

    Cu cât cineva se spovedeste mai rar, cu atât - se presupune - a pacatuit mai mult; deci cu atât are nevoie de mai mult timp pentru examinare.

  4. Pacatele ce trebuie în primul rând urmarite în examenul de constiinta, pentru ca trebuie în mod necesar declarate în spovedanie, sunt pacatele de moarte si acestea cu numarul lor, deoarece vina pacatosului se dubleaza daca pacatul este savârsit de doua ori. Daca numarul lor nu se cunoaste cu exactitate se va spune, cu aproximatie, de câte ori s-a comis la saptamâna ori la o luna.

    De asemenea, în mod obligatoriu, trebuie notate împrejurarile care schimba specia teologica si cea morala a pacatului. Împrejurarea ce schimba specia teologica este aceea care din pacat usor fac pacat grav, de moarte. Exemplu: daca cineva fura nu cinci sute de lei ci cincizeci de mii de lei, comite pacat de moarte. Împrejurarea ce schimba specia morala este aceea care la un pacat de moarte adauga un alt pacat de moarte. Exemplu: cine fura din biserica un potir comite, pe lânga furtul obisnuit care este în sine pacat de moarte, si pacatul de moarte al sacrilegiului, deoarece potirul este un obiect consacrat, destinat cultului.

  5. Doresc sa amintesc, aci, ca pentru a putea realiza progres în viata sufleteasca trebuie sa insistam nu numai asupra pacatului în concret, de exemplu asupra calomniei, ci si asupra izvorului pacatului care este o patima ce domina sufletul si viata noastra, numita patima dominanta, care în acest caz poate fi invidia si mândria.

"Trebuie", zice Sf. Alfons, "sa readucem examenul nostru la cautarea pasiunilor noastre, deoarece, cât priveste cautarea pacatelor, aceasta este pentru spovedania acelora care nu cauta folos, progres sufletesc. Cine vrea sincer sa progreseze pe calea desavârsirii se întreaba: Ce afectiune ocupa inima mea, ce patima o stapâneste? În ce punct este în mod deosebit stricata? Caci starea pasiunilor noastre numai asa poate fi cunoscuta daca ele sunt atinse una câte una. Si, precum un cântaret din lauta piscând toate coardele le pune în ton pe cele discordate, tot astfel si noi, dupa ce am atins ura, dorinta, iubirea, frica, speranta, tristetea si bucuria sufletului nostru, aceste pasiuni le gasim rau acordate cu aria pe care vrem sa o cântam si care este slava lui Dumnezeu, le vom putea acorda cu ajutorul parintelui sufletesc" Filotea, partea a V-a, apud Tissot Joseph, [Viata interioara simplificata si reasezata pe temelia ei, trad. de Geo Gherman (Pr. Gh. Neamtiu) partea III-a p. 101-102].

Numai privind atent acolo, în linistea sufletului voi putea deslusi dispozitiile interioare din care izvorasc pacatele mele. Numai asa voi putea sesiza în aria intonata în inima mea nota discordanta, care nu este alta decât patima dominanta care îmi stapâneste si îmi dirijeaza miscarile inimii. Numai asa în multimea de impresii, sentimente si înclinatii ce-si fac loc în inima mea, voi putea percepe pasiunea ce ocupa locul întâi în orchestra ce strica si deformeaza în viata mea simfonia proslavirii lui Dumnezeu. Pasiunea aceasta trebuie sa fie în mod deosebit tinta examenului de constiinta. Dezvaluind-o si denuntând-o în scaunul spovedaniei, îmi voi da toata silinta s-o extirp din inima si, o data cu ea, cauza atâtor pacate, deoarece când radacina arborelui este taiata, crengile, nemaiprimind seva, se usuca.

A te multumi, deci, cu examenul constiintei numai la suprafata, întocmind o lista fie chiar si amanuntita a pacatelor mari sau mici, fara a te coborî în strafundul sufletului, în acel abis al radacinilor pacatelor, unde vei da fie de o mândrie mascata, fie de o alipire dezordonata fata de persoana sau lucru, înseamna a bate pasul pe loc în calea spre desavârsire, care îti cere nu numai dezvaluirea si acuzarea pacatelor ci si identificarea si suprimarea izvorului lor care este o patima dominanta.

Un scriitor istoriseste din viata unui tânar cu viata dezordonata si cu constiinta laxa ca, fiind clipa mortii, chema un preot pentru marturisire. Înainte ca preotul sa fi sosit, muribundului îi aparu satana, care îi arata o lunga lista de pacate pe care le omisese în spovedanii din cauza neglijentei cu care îsi facea examinarea constiintei. Îngrozit de aceasta vedenie, bietul tânar cazu în deznadejde si muri înainte de a fi apucat sa se spovedeasca.

Cine ar putea exprima deznadejdea cumplita a unui astfel de suflet în clipa mortii osândit pentru vesnicie din cauza ca nu a tratat Sfânta Pocainta, acest mijloc de sfintire si mântuire, cu seriozitatea si importanta ce i se cuvine. Atunci îi va fi prea târziu sa faca ceea ce era atât de usor sa faca fiind în viata.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/sacramente.asp?spovada=2
Vă rugăm să respectați drepturile de autor