www.profamilia.ro /sacramente.asp?euharistia=9
 
 SACRAMENTE 

Euharistia în via?a Bisericii
colocviu teologic dedicat Marelui Jubileu

achizitionare: 12.01.2004; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureoti

Inapoi la cuprins

JUBILEUL SI EUHARISTIA

Ioan TAMAS

1. Anul 2000, "an intens euharistic"

Anul 2000 este un an sfânt, an de har, anul marelui Jubileu al Întruparii Fiului lui Dumnezeu, anul în care Biserica se pregateste sa treaca pragul celui de al treilea mileniu. Spune Papa Ioan Paul al II-lea în bula Incarnationis mysterium:

Având privirea îndreptata spre misterul întruparii Fiului lui Dumnezeu, Biserica se pregateste sa treaca pragul celui de al treilea mileniu. N-am simtit niciodata mai mult ca acum datoria de a ne însusi cântul de lauda si de multumire al Apostolului: "Binecuvântat sa fie Dumnezeu ..." (Ef 1,3-5.9.10)1.

Prin vointa si milostivirea lui Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Isus Cristos, avem fericirea sa participam la acest extraordinar eveniment care se celebreaza în acelasi timp la Roma si în toate Bisericile locale din întreaga lume si are, ca sa zicem asa, doua centre: pe de o parte Orasul în care Providenta a voit sa plaseze resedinta succesorului lui Petru, iar pe de alta parte Tara Sfânta în care Fiul lui Dumnezeu s-a facut om, luând trup omenesc dintr-o Fecioara, numita Maria (Lc 1,27)2.

Jubileul Întruparii Fiului lui Dumnezeu a fost introdus în Biserica în evul mediu. Papa Bonifaciu al VIII-lea (1294-1303) a fost primul care a introdus aceasta celebrare, stabilind totodata ca ea va avea loc o data la o suta de ani. Primul Jubileu a fost celebrat în anul 1300. În anul 1343, Papa Clement al VI-lea (1342-1352) a staibilit ca Jubileul va fi celebrat din cincizeci în cincizeci de ani, în amintirea jubileului biblic despre care se vorbeste în capitolul 25 din cartea Leviticului. Papa Paul al II-lea (1464-1471), prin bula Ineffabilis Providentia a stabilit ca Jubileul va fi celebrat o data la douazeci si cinci de ani, norma care dureaza pâna în zilele noastre. Ultimul Jubileu al Întruparii Domnului a fost celebrat în anul 1975, în timpul pontificatului Papei Paul al VI-lea (1963-1978).

Termenul "Jubileu" (din ebraicul jobel, adica corn de berbec, instrument folosit ca trompeta pentru a anunta tuturor evreilor "anul jubiliar", n.n.) evoca bucuria, nu numai bucuria interioara, ci si bucuria manifestata în exterior, caci venirea lui Dumnezeu este si un eveniment exterior, vizibil, audibil, palpabil, dupa cum aminteste Sfântul Ioan (1In 1,1. 3) [...]. "Biserica se bucura pentru mântuire". Ea invita toata lumea la bucurie si se straduieste sa creeze conditiile pentru ca puterea mântuirii sa poata fi împartasita fiecaruia3.

În centrul celebrarii Jubileului din anul 2000 se afla evenimentul de har al Întruparii si misterul Cuvântului întrupat, Cuvânt care "este acelasi ieri, astazi si totdeauna" (Evr 13,8). Jubileul este un memorial. Cristos, Cuvântul facut trup (cf. In 1,14), înviat si glorificat, este contemporanul oamenilor din toate locurile si timpurile. Cel care s-a nascut pentru noi si pentru a noastra mântuire continua sa fie totdeauna Emanuel, Dumnezeu cu noi, dupa cum El însusi ne-a promis: "Iata, eu sunt cu voi în toate zilele pâna la sfârsitul lumii" (Mt 28,20).

În scrisoarea apostolica Tertio millenio adveniente, Papa Ioan Paul al II-lea spune: "Întrucât Cristos este singura cale de acces la Tatal, pentru a sublinia prezenta lui vie si mântuitoare în Biserica si în lume, se va tine la Roma, cu ocazia marelui Jubileu, Congresul Euharistic International". Anul 2000, continua Papa, "va fi un an intens euharistic: în sacramentul Euharistiei, Mântuitorul, întrupat în sânul Mariei acum douazeci de secole, continua sa se ofere omenirii ca izvor de viata dumnezeiasca"4.

În bula de declarare a marelui Jubileu al anului 2 000, Incarnationis mysterium, acelasi pontif afirma:

"De 2000 de ani, Biserica este leaganul în care Maria îl asaza pe Isus si-l încredinteaza spre adorare si contemplare tuturor popoarelor. Fie ca prin umilinta Miresei sa straluceasca înca si mai mult slava si forta Euharistiei, pe care Biserica o celebreaza si o pastreaza în sânul ei. În speciile consacrate ale Pâinii si Vinului, Cristos Isus, înviat si glorificat, lumina neamurilor (cf. Lc 2,32) îsi reveleaza continuitatea Întruparii. El ramâne viu si adevarat în mijlocul nostru pentru a-i hrani pe credinciosi cu Trupul si Sângele sau"5.

Iar în scrisoarea pe care o adreseaza preotilor în ziua de Joia Sfânta 2000, Papa spune:

"În acest an jubiliar - 2000 de ani de la nasterea lui Cristos - trebuie sa amintim si sa meditam în mod cu totul special adevarul pe care l-am putea numi "nasterea euharistica". Cenacolul este tocmai locul acestei "nasteri". Aici a început pentru o lume o prezenta noua a lui Cristos, o prezenta care se produce fara încetare oriunde este celebrata Euharistia si un preot îi împrumuta lui Cristos propriul glas repetând cuvintele instituirii. Aceasta prezenta euharistica a strabatut cei 2000 de ani de istorie a Bisericii si o va însoti pâna la sfârsitul timpurilor"6.

Anul marelui Jubileu este un an pentru a-l întâlni pe Cristos Domnul, prezent în mijlocul nostru; un an pentru a-I multumi pentru marele dar al Euharistiei; un an pentru a trai împreuna cu El Euharistia. El însusi este cel care ne invita sa participam: "Faceti aceasta în amintirea mea" (Lc 22,20).

 

2. Euharistia, prelungirea Întruparii

Euharistia ne permite sa întelegem mai bine semnificatia si valoarea misterului Întruparii Fiului lui Dumnezeu.

Cuvântul vesnic, care este Dumnezeu si prin care toate s-au facut, "s-a facut trup (carne) si a locuit între noi" (In 1,14; cf. In 1,1-3). Dumnezeu l-a trimis pe Fiul sau ca Rascumparator pentru pacatele noastre (cf. Rm 8,3; Col 1,13 s.u.); ca victima de ispasire pentru noi (cf. Rm 8,32; 1In 4,4); ca lumea sa se mântuiasca prin El (cf. In 3,16s.u.; 1In 4,14); ca noi sa avem viata (cf. 1In 4,9); ca sa devenim copii adoptivi ai lui Dumnezeu (cf. Gal 4,4s.u.). Gestul prin care Cuvântul care era la Dumnezeu, care este Dumnezeu, a coborât la noi din ceruri pentru a deveni om ca si noi oamenii, este reprodus în Euharistie. Când preotul rosteste cuvintele Acesta este Trupul meu, Acesta este Sângele meu, Fiul lui Dumnezeu, în numele caruia sunt rostite aceste cuvinte, devine prezent pe pamânt în carnea pe care o primise acum 2000 de ani de la Maica Sa Preasfânta, Fecioara Maria. Euharistia este o actualizare, o prelungire a Întruparii Fiului lui Dumnezeu.

Legatura strânsa dintre Întrupare si Euharistie apare mai clar îndeosebi în Evanghelia dupa Sfântul Ioan. Am amintit deja ca Prologul acestei Evanghelii ne prezinta Cuvântul, Logosul, care s-a facut carne si si-a asezat locuinta între noi. În continuare, în capitolul al VI-lea, în cadrul cuvântarii în care Isus vesteste înfiintarea Euharistiei, evanghelistul reproduce aceste cuvinte ale Mântuitorului: "Pâinea pe care o voi da eu este carnea mea pentru viata lumii" (In 6,51). Folosirea termenului "carne" pentru a desemna Incarnatio si apoi Euharistia este semnificativa. Mai mult ca sigur termenul "carne", termen semitic, a fost cel pe care l-a folosit Isus la Cina cea de Taina, iar ulterior a fost tradus în greceste cu termenul "trup" (soma). Ucenicii l-au auzit pe Isus afirmând: "Aceasta este carnea mea". Termenul "carne" (lat. caro) sta la originea termenului Incarnatio si arata strânsa legatura dintre misterul venirii Fiului lui Dumnezeu în aceasta lume si misterul Euharistiei. Când Logosul a coborât pe pamânt facându-se carne, nu a avut numai intentia sa duca o viata asemenea cu viata noastra, ci si sa ofere acea carne pentru viata lumii. Deci, Întruparea îsi afla împlinirea deplina în Euharistie. Euharistia permite trupului (carnii) lui Isus sa se raspândeasca si sa ajunga la toti cei care pe acest pamânt sunt chemati sa participe la filiatia divina si sa duca o viata de adevarati copii ai lui Dumnezeu Tatal. Legatura dintre Întruparea Fiului lui Dumnezeu si sacramentul Euharistiei este exprimata cât se poate de bine în cântul euharistic Ave verum, în care se spune ca acela care s-a întrupat în sânul feciorelnic al Mariei, pentru a fi Dumnezeu cu noi, îl întâlnim realmente astazi în speciile euharistice: Ave verum corpus natus de Maria virgine.

Cei care s-au nascut dupa moartea si învierea lui Cristos nu au avut fericirea sa-L cunoasca direct pe Mântuitorul, asa cum au avut-o ucenicii. Însusi Isus le spune acestora: "Fericiti sunt ochii vostri ca vad si urechile voastre ca aud" (Mt 13,16). Totusi, proclamarea acestei fericiri de catre Isus nu-i exclude câtusi de putin pe cei care vor trai dupa El. Ea e oferita si celor care cred în Fiul lui Dumnezeu venit între noi. Fericirea aceasta este oferita prin revelatia evanghelica, revelatie care ne face sa întelegem în mod concret Întruparea, dar, mai presus de toate, este oferita prin Euharistie, în care misterul Cuvântului facut carne se manifesta si se actualizeaza. Euharistia ne da fericirea sa vedem, cu ochii credintei, sub speciile pâinii si vinului, Trupul si Sângele lui Cristos.

Comentând pericopa din Evanghelia dupa Matei, în care se relateaza ca locuitorii din Genesaret si împrejurimi i-au adus la Isus pe toti bolnavii iar acestia "îi cereau voie sa-i atinga poala hainei si toti cei care o atingeau erau vindecati" (Mt 14,34-36), Sfântul Ioan Gura de Aur spune: "Sa atingem si noi marginea hainei sale. Ba mai mult, daca vrem, noi îl avem pe Isus în întregime, caci Trupul sau este prezent acum în fata noastra". Si adauga: "Fiti siguri ca si acum exista acea masa la care a sezut Isus"7.

 

3. Prezenta reala a lui Cristos în Euharistie

Conciliul Vatican II afirma: "Cristos este mereu prezent în Biserica sa, mai ales în actiunile liturgice. El este prezent în Jertfa Sfintei Liturghii, atât în persoana preotului, oferindu-se acum prin slujirea acestuia, El care s-a oferit odinioara pe Cruce, cât mai ales sub speciile euharistice" (SC 7).

În Preasfântul Sacrament al Euharistiei sunt "continute cu adevarat, în mod real si substantial Trupul si Sângele împreuna cu sufletul si dumnezeirea Domnului nostru Isus Cristos si deci Cristos întreg"8. "Aceasta prezenta o numim "reala", nu cu titlu exclusiv, ca si cum celelalte prezente nu ar fi "reale", ci prin excelenta, pentru ca este substantiala si pentru ca prin ea Cristos, Dumnezeu si om, se face prezent în întregime"9.

Rezumând credinta catolica referitoare la prezenta reala a lui Cristos în Preasfânta Euharistie, Conciliul Tridentin afirma:

Deoarece Cristos, Rascumparatorul nostru, a spus ca ceea ce ofera sub chipul pâinii este cu adevarat Trupul sau, a existat în Biserica întotdeauna convingerea, pe care Sfântul Conciliu o declara din nou, ca prin consacrarea pâinii si vinului se înfaptuieste preschimbarea întregii substante a pâinii în substanta Trupului lui Cristos Domnul si a întregii substante a vinului în substanta Sângelui lui; aceasta preschimbare, Biserica Catolica a numit-o în mod just si adecvat "transsubstantiere"10.

Nu numai Euharistia, ci si celelalte sacramente, fiind acte ale lui Cristos Domnul, contin prezenta sa personala, lucratoare si mântuitoare, dar atâta timp cât dureaza celebrarea lor. În schimb, prezenta euharistica a lui Cristos este permanenta sau de durata, adica începe în momentul consacrarii si dureaza cât timp dureaza speciile pâinii si vinului.

 

4. Dezvoltarea cultului prezentei reale

Începând de la Cina cea de Taina, când Cristos le-a poruncit Apostolilor sai, zicându-le: "Faceti aceasta în amintirea mea" sau mai exact "Faceti aceasta ca memorial al meu" (Lc 22,19; 1Cor 11,24-25), celebrarea euharistica s-a dezvoltat considerabil din punct de vedere liturgic, în decursul secolelor. În jurul celor doua consacrari - a pâinii si a vinului - au fost create rugaciuni, imnuri si rituri si s-au selectat cele mai frumoase si mai semnificative pericope din Sfânta Scriptura, pentru ca fiecare comunitate crestina sa participe cât mai activ posibil la celebrarea euharistica.

În mod special, e important sa subliniem dezvoltarea, care a început mult mai târziu, a cultului prezentei reale a lui Cristos în Sacramentul Altarului.

Dupa cum se stie, la început pâinea consacrata era pastrata dupa Liturghie numai pentru împartasirea bolnavilor si a credinciosilor care nu puteau participa la celebrare, iar pastorii sufletesti îi îndemnau pe credinciosi sa pastreze cu cea mai mare sfintenie Sfânta Taina pe care o duceau acasa. "Este cu adevarat Trupul lui Cristos pe care credinciosii trebuie sa-l manânce si nu sa-l dispretuiasca", spunea Sfântul Hipolit11. Origene scrie ca credinciosii se considerau vinovati daca, în timp ce primeau Trupul Domnului, desi îl pastrau cu grija si veneratie, ar fi cazut pe jos vreo firimitura12. Iar Sfântul Ciril din Alexandria considera ca e o nebunie opinia acelora care sustin ca Euharistia nu slujeste câtusi de putin la sfintirea omului daca este vorba de vreun rest pentru ziua urmatoare13. Este cunoscut exemplul Sfântului martir Tarciziu (sec. al III-lea) care a preferat sa-si piarda propria viata decât sa permita profanarea vietii pe care o purta sub speciile pâinii euharistice. Despre el Papa Damasus I (366-384) a spus: "Tarciziu ducea tainele lui Cristos, când deodata o mâna criminala încerca sa le profaneze. El a preferat sa fie masacrat, decât sa înmâneze câinilor înfuriati Trupul Domnului"14.

Abia în evul mediu, în Occident, începe sa se dezvolte un cult al prezentei euharistice, punându-se accentul pe adoratie. În sec. al XI-lea se introduce ritul ridicarii Ostiei consacrate în momentul Prefacerii. Acest rit constituia o chemare la recunoasterea expresa a prezentei lui Cristos si la adoratie. Începând din sec. al XIII-lea, adorarea Ostiei are loc si în afara Liturghiei si se înmultesc procesiunile cu Preasfântul Sacrament.

Sub impulsul Fericitei Iuliana de Mont Cornillon, la Lieges, în Belgia, ia fiinta, în 1247, sarbatoarea Preasfântului Sacrament15. Prin bula Transiturus de hoc mundo, din 11 august 1264, Papa Urban al IV-lea (1261-1264) extinde aceasta sarbatoare la Biserica universala16. E sarbatoarea Corpus Domini, instituita pentru a adora, a cinsti, a glorifica, a iubi si a îmbratisa acest august sacrament.

În sec. al XIV-lea, se introduce ritul expunerii Ostiei în ostensor. Ulterior, în unele regiuni, se introduce expunerea Preasfântului Sacrament în timpul celebrarii Liturgiei Orelor. Binecuvântarile cu Preasfântul Sacrament iau amploare. La sfârsitul sec. al XV-lea, se afirma practica asa-ziselor patruzeci de ore în fata Preasfântului Sacrament expus, în amintirea celor patruzeci de ore petrecute de Isus în mormânt.

În timpul Renasterii se introduce tabernacolul pe altarul mare. Vizitele la Preasfântul Sacrament iau si ele amploare mai ales începând din sec. XVIII, sub impulsul Sfântului Alfons Maria de Liguori.

Nu putem sa nu recunoastem acestei dezvoltari a cultului prezentei euharistice o valoare doctrinala: este vorba de o evolutie bazata pe credinta în prezenta reala a lui Cristos Domnul în Preasfântul Sacrament. Nu e lipsit de importanta faptul ca Oficiul din sarbatoarea Corpus Domini a fost întocmit de Sfântul Toma din Aquino, semn ca instituirea sarbatorii era în armonie cu reflectia teologica. Pentru a ne convinge de aceasta, e suficient sa citim si sa meditam imnul Pange lingua, compus de Doctorul Angelic.

 

5. Cultul prezentei reale în timpul si în afara Liturghiei

Dupa Prefacere, Cristos este prezent pe sfântul altar cu adevarat, în mod real si substantial cu Trupul si Sângele sau împreuna cu sufletul si dumnezeirea sa, iar atitudinea crestinului nu poate fi alta decât una de adoratie. Aceasta adoratie ne dispune sa primim Trupul si Sângele lui Cristos cu cel mai mare respect, cea mai profunda veneratie si cu cea mai fierbinte dragoste. Numai adoratia poate face ca Împartasania sa fie cu adevarat un contact intim, de la persoana la persoana, cu Fiul lui Dumnezeu. "În Sfânta Liturghie ne exprimam credinta în prezenta reala a lui Cristos sub speciile pâinii si ale vinului, printre altele, plecând genunchii sau închinându-ne profund", spune Catehismul Bisericii Catolice17.

E bine însa sa precizam în ce sens exista adoratie. Ne-am putea întreba daca adoratia poate fi îndreptata asupra Ostiei. Adoratia nu se opreste asupra Ostiei ca atare, care nu este decât un semn sensibil al prezentei Trupului lui Cristos. Prin Ostie, actul de adoratie se adreseaza, în credinta, Trupului nevazut al lui Cristos. Acest Trup poate si trebuie adorat deoarece apartine persoanei divine a Fiului lui Dumnezeu. De fapt, adoratia este adresata numai persoanei, lucru pe care îl scoate foarte bine în evidenta imnul Sfântului Toma din Aquino, Adoro Te devote.

În enciclica Mysterium fidei, Papa Paul al VI-lea spune:

Biserica Catolica a dat si continua sa dea acest cult de adoratie care se cuvine sacramentului Euharistiei nu numai în timpul Liturghiei, ci si în afara celebrarii ei, pastrând cu cea mai mare grija ostiile consacrate, înfatisându-le credinciosilor ca sa le venereze cu solemnitate, purtându-l în procesiune18.

Conciliul Tridentin, în capitolul V despre Euharistie, intitulat De cultu et veneratione huic sanctissimo sacramento exhibenda (Cultul si adoratia datorate acestui Preasfânt Sacrament), afirma:

Nu exista asadar nici un motiv de îndoiala ca toti credinciosii crestini, conform unei uzante pe care Biserica a acceptat-o întotdeauna, trebuie sa aduca, cinstind Preasfântul Sacrament, cultul de adoratie datorat adevaratului Dumnezeu. Într-adevar, nu înseamna ca daca Cristos a instituit acest sacrament ca hrana, noi trebuie sa-l cinstim mai putin. Noi credem ca în acest sacrament este prezent acel Dumnezeu despre care Tatal vesnic a spus atunci când l-a introdus în lume: "Sa se închine lui toti îngerii lui Dumnezeu (Evr 1,6; Ps 97,7), acel Dumnezeu pe care magii, îngenunchiind, l-au adorat (Mt 2,11); în sfârsit, acel Dumnezeu despre care Scriptura da marturie ca a fost adorat de Apostoli (cf. Mt 28,17; Lc 24,52)19.

Este cât se poate de potrivit faptul ca Cristos a voit sa ramâna prezent în Biserica sa în acest fel unic", afirma Catehismul Bisericii Catolice. Deoarece Cristos urma sa-i paraseasca pe ai sai sub înfatisarea sa vizibila, El a vrut sa ne daruiasca prezenta sa sacramentala; deoarece urma sa se ofere pe Cruce pentru a ne mântui, el a vrut ca noi sa avem memorialul iubirii cu care ne-a iubit "pâna la sfârsit" (In 13, 1), pâna la daruirea propriei vieti. Într-adevar, în prezenta sa euharistica El ramâne în chip tainic în mijlocul nostru ca cel care ne-a iubit si s-a dat pentru noi si ramâne sub semnele ce exprima si comunica aceasta iubire20.

Biserica si lumea au mare nevoie de cultul euharistic, spune Papa Ioan Paul al II-lea, Isus ne asteapta în acest Sacrament al iubirii. Sa nu crutam timpul pentru a merge sa-l întâlnim în adoratie, în contemplarea plina de credinta si gata sa repare vinovatiile grave si greselile lumii. Sa nu înceteze niciodata adoratia noastra.21

 

6. Congresul euharistic international

În acest an al marelui Jubileu va fi celebrat la Roma, între 18 si 25 iunie, cel de al XLVII-lea Congres Euharistic International cu tema Isus Cristos, singurul Mântuitor al lumii, pâine pentru viata cea noua. Orice Congres euharistic este o ocazie favorabila pentru a marturisi si preamari ca "în Preasfânta Euharistie este cuprins tot binele spiritual al Bisericii, Cristos însusi, Pastele nostru si pâinea cea vie, care prin Trupul sau însufletit de Duhul Sfânt si datator de viata insufla viata oamenilor" (PO 5).

Congresele euharistice sunt o glorificare sociala a Domnului nostru Isus Cristos prezent în Euharistie, Regele regilor si Stapânul stapânilor; sunt un prilej de a-L cunoaste si iubi mai profund si de a face ca societatea sa înteleaga mai bine misterul prezentei reale a lui Isus în Preasfânta Euharistie, misterul Sfintei Liturghii si al Sfintei Împartasanii.

Congresele euharistice sunt: internationale, nationale, regionale, interdiecezane, diecezane si parohiale. Orice Congres euharistic, indiferent ce grad si ce denumire ar avea, cuprinde în programul sau doua actiuni: adunarile de studiu (scop cultural) si manifestarile religioase (scop cultual).

Congresele euharistice au aparut pentru prima data în Franta, în a doua jumatate a sec. al XIX-lea, ca reactie spontana si providentiala la haosul social si religios al unei societati atacate de propaganda protestanta, de iansenism si de rationalism. Intiatoarea acestor Congrese a fost Emilia Maria Tamisier (1834-1910). Înzestrata cu deosebite calitati organizatorice si cu o profunda spiritualitate euharistica, ea s-a format în preajma a trei preoti sfinti care au jucat si ei un rol însemnat în ceea ce priveste originea Congreselor euharistice: Sfântul Petru Iulina Eymard, apostolul Euharistiei, venerabilul Anton Chévrier, numit si Don Bosco din Lyon, si Mons. Gaston de Ségur, precursorul decretelor pontificale cu privire la Împartasania deasa.

Doua brosuri, inspirate din ideile Emiliei Tamisier, dobândesc un mare ecou în lumea catolica franceza, atragând colaborarea generoasa a multor persoane calificate, atât din rândul clericilor, cât si din rândul laicilor. Este vorba de lucrarile Mântuirea sociala prin Euharistie, scrisa de preotul Bridet si Franta la picioarele Preasfântului Sacrament, scrisa de Mons. Gaston de Ségur.

Dupa aceasta faza pregatitoare, dar fundamentala, au urmat actiunile organizatorice. Mai întâi au aparut Pelerinajele euharistice care se faceau la sanctuarele devenite celebre datorita minunilor euharistice. Ulterior, paralel cu Pelerinajele, au aparut Congresele operelor euharistice, la care participau diferitele asociatii cu caracter euharistic si în care se studiau metodele de dezvoltare a spiritualitatii euharistice. Dupa Pelerinajele euharistice si reuniunile de studiu ale Congreselor operelor euharistice, au aparut imediat Congresele euharistice.

La 17 iunie 1881, la Paris, în cadrul unei reuniuni prezidate de Mons. Gaston de Ségur, s-a decis ca primul Congres euharistic international sa aiba loc la Lille între 28 si 30 iunie. Papa Leon al XIII-lea a laudat din plin initiativa dând si aprobarea oficiala.

Suveranii Pontifi au urmarit cu atentie evolutia Congreselor euharistice internationale, le-au încurajat întotdeauna si au trimis la fiecare celebrare a lor Legati a latere.

Pentru a sublinia prezenta vie si mântuitoare a lui Cristos în Biserica si în lume, Papa Ioan Paul al II-lea a decis ca, oferindu-se ocazia marelui Jubileu, Congresul euharistic international sa aiba loc la Roma.

Asadar, anul sfânt implica o constientizare puternica a misterului euharistic, centrul întregii vieti a Bisericii peregrine în timp. Nu sunt doua evenimente separate, deoarece unul îsi gaseste deplina semnificatie în lumina celuilalt. De fapt, Euharistia este memorial, prezenta vie a lui Cristos, acelasi ieri, astazi si întotdeauna, de la a carui nastere Biserica celebreaza cu recunostinta cei 2000 de ani22.

Euharistia ne arata ca Isus este prezent în mijlocul nostru, e cu noi, ne iubeste, ne iarta, ne reconciliaza cu Tatal si ne comunica viata dumnezeiasca.

Biserica noastra locala va însoti marele Congres euharistic International de la Roma cu un Congres euharistic diecezan care se va desfasura de la Duminica Alba pâna la solemnitatea Trupul Domnului 2000.

Aceasta celebrare euharistica speciala, spune Episcopul Petru Gherghel, acest Congres euharistic diecezan va implica si va angaja toate parohiile, toate casele religioase, toate institutiile diecezane si pe toti credinciosii nostri. În fiecare parohie se va declara "o zi de adoratie euharistica" cu expunerea Sfântului Sacrament si cu participarea diferitelor categorii de credinciosi - copii, tineri, adulti, persoane consacrate etc. În fiecare zona decanala vor fi celebrari euharistice speciale cu participarea comunitatilor din jur dupa programul stabilit23.

La 21 iunie 1973, S. Congregatie pentru cultul divin a publicat decretul Eucharistiae Sacramentum prin care a introdus riturile privind Împartasania si cultul misterului euharistic în afara Liturghiei.24 Printre altele, acest decret face si urmatoarele afirmatii si îndemnuri pe care as vrea sa le prezint în încheierea acestei conferinte.

Este foarte recomandata devotiunea, atât particulara cât si publica, fata de Preasfânta Euharistie, chiar si în afara Liturghiei. Într-adevar, Jertfa euharistica este izvorul si culmea întregii vieti crestine (...). Adorându-L pe Cristos prezent în Sfântul Sacrament, credinciosii sa-si aduca aminte ca prezenta deriva din Jertfa si ca duce la Împartasania atât sacramentala cât si spirituala. Deci, evlavia care îi face pe credinciosi sa adore Preasfânta Euharistie îi atrage la o participare mai profunda la misterul pascal si îi face sa fie mai recunoscatori fata de darul Aceluia care revarsa fara încetare viata dumnezeiasca în membrele trupului sau. Stând alaturi de Cristos Domnul, ei se bucura de familiaritatea sa intima si îsi deschid inima atât spre binele lor, cât si spre binele celor dragi ai lor si se roaga pentru pacea si mântuirea lumii. Oferind întreaga lor viata Tatalui ceresc, împreuna cu Cristos, în Duhul Sfânt, ei dobândesc din acest minunat schimb cresterea în credinta, în speranta si în dragoste si totodata îsi intensifica dispozitiile pentru a celebra cu evlavia necesara memorialul Domnului si pentru a primi des acea pâine care ne este oferita de catre Tatal. Sa se straduiasca, asadar, credinciosii ca fiecare, conform starii sale de viata, sa-L cinsteasca pe Cristos Domnul în Preasfântul Sacrament, iar Pastorii sa-i îndemne cu cuvântul si sa-i calauzeasca cu propriul exemplu25.

 

Note


1 Ioan Paul II, Bula Incarnationis mysterium (29.11.1998), 1; trad. româna, Presa Buna, Iasi 1999, 3.

2 Ioan Paul II, Incarnationis mysterium, 2.

3 Ioan paul ii, Scrisoarea apostolica Tertio millenio adveniente (10 noiembrie 1994), nr. 16; trad. româna, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucuresti 1995, 10.

4 Ioan Paul II, Tertio millenio adveniente, 55.

5 Ioan Paul II, Incarnationis mysterium, 11.

6 Ioan Paul II, Scrisoarea Va scriu din Cenacol, 23 martie 2000, nr. 13.

7 Sf. Ioan Gura de Aur, Omilii la Evanghelia lui Matei 50, 2, PG 58, 507.

8 Conciliul Tridentin, Sesiunea XXII, Canones de ss. Eucharistiae sacramento, can. 1; DS 1651.

9 Paul VI, Enciclica Mysterium fidei (3 septembrie 1965); EnchVat, II, nr. 424.

10 Conciliul Tridentin, Sesiunea XXII, 17 septembrie 1562, Doctrina de ss. Missae sacrificio, cap. IV; DS 1642.

11 Sf. Hipolit, Traditio apostolica, în ed. Botte, La tradition apostolique de St. Hipolyte, Münster, 84.

12 Origene, In Exod. fragm., PG 12, 391.

13 Sf. Ciril din Alexandria, Epist. ad Calosyrium, PG 76, 1075.

14 P. Berchellini, Mille Santi al giorno, Vallecchi, Firenze 1977, 455.

15 Cf. Paul vi, Mysterium fidei; EnchVat, II, nr. 435.

16 A.E. Friedberg , Corpus Juris Canonici, II. Decretalium Collectiones, Leipzig 1881, 1174-1177.

17 CBC 1378.

18 Paul VI, Mysterium fidei; EnchVat, II, nr. 433.

19 DS 1643.

20 CBC 1381.

21 Ioan Paul II, Scrisoarea Dominicae cenae (14 februarie 1980), nr. 3; EnchVat, VII, nr. 164.

22 Comitetul Local al Diecezei de Roma, Al XLVII-lea Congres Euharistic International. Textul de baza, nr. 2, traducere româna "Presa Buna", Iasi 1999, 4.

23 Episcop P. Gherghel, "Îndemn de preamarire a Dumnezeului nostru", în Eu sunt pâinea vietii. Celebrari si rugaciuni pentru Congresul Euharistic din Dieceza de Iasi (30 aprilie - 22 iunie 2000), Presa Buna, Iasi 2000, 10.

24 EnchVat, IV, nr. 2509-2563.

25 EnchVat, IV, nr. 2538-2539.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/sacramente.asp?euharistia=9
Vă rugăm să respectați drepturile de autor