www.profamilia.ro /sacramente.asp?euharistia=10
 
 SACRAMENTE 

Euharistia în via?a Bisericii
colocviu teologic dedicat Marelui Jubileu

achizitionare: 12.01.2004; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureoti

Inapoi la cuprins

EUHARISTIA SI BISERICA

Eduard FERENT

Tratând despre jertfa Noului Legamânt, sfântul Irineu spune:

Cât ne priveste, modul nostru de a gândi se acorda cu Euharistia, iar Euharistia, la rândul ei, confirma modul nostru de a gândi; caci noi îi oferim lui Dumnezeu ceea ce este al sau, proclamând în mod unanim comuniunea si unirea carnii si a Duhului: dupa cum pâinea care provine din pamânt, dupa ce a primit invocatia lui Dumnezeu, nu mai este pâine obisnuita, ci Euharistie, constituita din doua realitati, una terestra si alta cereasca, tot astfel trupurile noastre primind Euharistia, nu mai sunt coruptibile, deoarece au samânta învierii1.

Acest text este fundamental în teologia euharistica: pe de o parte, ne transmite doctrina Bisericii primare despre Euharistie, iar, pe de alta parte, ne prezinta însusi continutul Misterului credintei. Concordanta dintre doctrina Bisericii si Sfânta Euharistie a fost aparata mereu de Biserica Catolica, desi în diferite moduri. Papa Inocentiu al III-lea, de exemplu, învata ca pentru a consacra Euharistia, preotul nu numai ca trebuie hirotonit potrivit legilor Bisericii de catre un episcop vizibil, dar trebuie sa aiba si fidelis intentio, intentia plina de credinta pentru a celebra Sfânta Liturghie2. La rândul sau, Conciliul din Florenta sustine ca preotul care celebreaza sfintele Taine habeat intentionem faciendi quod facit Ecclesia, sa aiba intentia de a savârsi ceea ce savârseste Biserica3. Practic, intentia slujitorului este intentia Bisericii când respecta cu fidelitate forma si toata structura liturgica a ritului sacramental.

Intentio fidelis, intentia plina de credinta a savârsitorului Tainei cere, înainte de toate, sa creada personal în Taina Euharistiei si sa gândeasca despre ea asa cum învata Sfânta Biserica. Teologia euharistica da sens observarii fidele a structurii liturgice a ritului sacramental. De aceea, în cele ce urmeaza, voiesc sa analizez doar doua aspecte dogmatice ale Euharistiei, si anume: 1) Euharistia ca sacrament si 2) Euharistia ca jertfa a lui Cristos. Ambele aspecte vor fi elucidate cu ajutorul a doua expresii teologice specifice teologiei catolice: transsubstantiatio, transsubstantierea si repraesentatio, reprezentarea jertfei de pe Cruce. Aceste expresii clasice ale teologiei latine au fost si sunt semne ale ortodoxiei credintei Bisericii Catolice.

 

1. Euharistia ca sacrament

Ne este cunoscut faptul ca Euharistia e unica Taina din cele sapte care este si sacrificiu, un sacrificiu relativ la acela al Crucii, fiind nu atât repetitia, nici chiar reînnoirea, ci pur si simplu reprezentarea sau înfatisarea acestuia. O anumita teologie manualistica a înclinat uneori sa separe aceste doua dimensiuni esentiale ale Euharistiei. Ea învata ca, pe de o parte, Euharistia este sacrament si, pe de alta parte sacrificiu, dar nu reusea sa ilustreze cum anume sacrificiul si sacramentul constituiau, de fapt, o reala unitate. Numai Conciliul Vatican al II-lea, în urma rezultatelor dobândite din adâncirea conceptului biblic de memorial4 si a dialogului teologic va permite sa se regaseasca aceasta unitate, aratând ca Euharistia este memorialul jertfei de pe Calvar în forma sacramentala.

Voind sa prezinte doctrina Bisericii primare despre credinta si sacramente, primul adevar marturisit solemn de Conciliul Tridentin este prezenta reala si substantiala a lui Cristos Domnul în Euharistie:

În primul rând, acest Sfânt Sinod învata si proclama deschis si simplu ca în dumnezeiescul sacrament al Sfintei Euharistii, dupa consacrarea pâinii si a vinului, Domnul nostru Isus Cristos, Dumnezeu adevarat si om adevarat, este continut cu adevarat, real si substantial, sub speciile acelor lucruri sensibile. Nu este nici o contradictie între faptul ca însusi Mântuitorul nostru sta totdeauna în ceruri de-a dreapta Tatalui, dupa modul sau natural de a fi, si faptul ca, cu toate acestea, fiind în mod sacramental în multe alte locuri, este prezent cu substanta sa cu noi, cu acel mod de a exista care, desi ne este greu sa-l exprimam prin cuvinte, cu toate acestea îl putem întelege cu mintea noastra luminata de credinta, ca posibil lui Dumnezeu si pe care, cu atât mai mult, trebuie sa-l marturisim cu tarie5.

Aceasta prezenta este sacramentala si poate fi cunoscuta numai prin credinta. Ea este reala si substantiala, cea ce face ca Cristos sa nu fie prezent în Sfânta Ostie doar ca într-un semn ori figura sau numai virtual. Doctrina conciliara este întarita de un canon prin care Conciliul afuriseste pe cel care va îndrazni

sa nege ca în Preasfântul Sacrament este continut cu adevarat, real si substantial trupul si sângele Domnului nostru Isus Cristos, cu sufletul si dumnezeirea si, asadar, Cristos întreg, ori va afirma ca El este acolo numai ca într-un simbol ori o figura, ori numai cu puterea sa6.

Conciliul învata ca în aceasta Taina a tainelor, prin consacrarea elementelor Euharistiei are loc o schimbare substantiala a lor, o prefacere pe care o numeste transsubstantiatio, transsubstantiere sau transformare a substantei elementelor pâinii si vinului în substanta Trupului si a Sângelui Domnului:

Daca cineva va sustine ca în Preasfântul sacrament al Euharistiei, împreuna cu Trupul si Sângele Domnului nostru Isus Cristos ramâne substanta pâinii si a vinului si va nega acea minunata si singulara schimbare - "conversio" - a întregii substante a pâinii în trup, si a întregii substante a vinului în sânge, în timp ce ramân numai speciile pâinii si ale vinului, prefacere pe care Biserica Catolica o numeste cu un termen foarte adaptat "transsubstantiatio", transsubstantiere, sa fie afurisit7.

Aceasta prezenta a lui Cristos întreg în fiecare din cele doua specii si în orice parte a fiecarei specii are ca temei instituirea Tainei Euharistice de catre însusi Isus Cristos la Cina de taina, în timpul careia Mântuitorul le-a daruit ucenicilor sai Trupul si Sângele sau (Mt 26,26-29; Mc 14,22-25; Lc 22,17s.u; 1Cor 11,24.26; In 6,27.57). Domnul nostru a instituit acest sacrament ca memorial al minunatiilor sale, poruncind Apostolilor sa-l celebreze pâna când va veni sa judece lumea: faceti aceasta în amintirea mea (Lc 22,19; 1Cor 11,24-25)8. El a voit ca aceasta Taina a tainelor sa fie primita ca hrana spirituala a sufletelor, ca antidot al pacatelor si al mortii, ca arvuna a slavei noastre viitoare9.

Euharistia, asadar, conform doctrinei Bisericii, este memorialul evenimentului pascal, adica actul Domnului si al Bisericii prin care acest eveniment unic si irepetabil istoric este prezentificat - exeritur - este reconstituit si actualizat prin celebrarea Sfintei Liturghii. Memorialul euharistic include o întreita referinta la trecut, prezent si viitor, deoarece celebreaza memoria obiectiva a patimii lui Cristos, sufletul fiind coplesit de har în prezent, iar celor care participa sacramental la el li se da arvuna slavei viitoare10. Euharistia face pentru noi prezent, reconstituie si actualizeaza ceea ce Cristos a facut în trecut pentru mântuirea oamenilor: întruparea, viata, patima, învierea, înaltarea si revarsarea Duhului.

Euharistia, ca Taina desavârsita, depaseste si desavârseste toate celelalte taine, deoarece contine pe însusi Autorul sfinteniei cu trupul si sufletul sau glorificat, cu dumnezeirea sa11. Aceasta este si învatatura Sfintilor Parinti ai Bisericii care au condamnat pe toti aceia care au interpretat în mod gresit cuvintele Mântuitorului din Sinoptici si sfântul Paul (Mt 26,26-29; Mc 14,22-23; Lc 22,19s.u.; 1Cor 11,24s.u.), rastalmacindu-le ori reducând Euharistia la o simpla imagine ori simbol de recunoastere între crestini12.

În toata aceasta învatatura, retinem ca termenul transsubstantiatio exprima si condenseaza cel mai bine doctrina prezentei reale si ca poate servi ca semn de aderare si de garant sau ocrotitor si paznic al credintei catolice si astazi. El este stindardul ortodoxiei catolice13.

 

2. Euharistia - jertfa sacramentala

Urmând credinta Bisericii Apostolice, Magisterul Bisericii învata, în al doilea rând, ca Euharistia este cu adevarat jertfa lui Cristos, quo cruentum illud semel in cruce peragendum repraesentaretur14. Numai raportându-l la acest unic sacrificiu al lui Cristos se poate întelege jertfa Sfintei Liturghii (Evr 7,17-18; 9,12)15.

În acest sacrificiu vizibil exista identitate între Preot si victima, între Jertfitor si jertfa, deoarece Cristos se ofera pe el însusi. Sub speciile pâinii si ale vinului Cristos se ofera prin acelasi act de iubire care l-a însufletit pe Calvar, Tatalui pentru mântuirea oamenilor.

Termenul cheie de care se foloseste Magisterul Bisericii pentru a exprima relatia sacrificiului Liturghiei cu acela al Crucii este acela de reprezentare - repraesentatio. Sensul teologic al acuvântului este ca ceea ce a fost savârsit o data pentru totdeauna pe altarul Crucii este înfatisat, adica reprezentat, reactualizat pe altarele noastre. Liturghia si Crucea nu sunt doua jertfe, doua sacrificii, ci unul si acelasi. Liturghia nu aduce nici un prejudiciu Crucii si învierii lui Isus, nu este o micsorare a jertfei lui Isus, deoarece nu-i ia si nu-i adauga nimic. Ea nu este nici repetitia, nici chiar reînnoirea sacrificiului de pe Calvar, deoarece nu se reînnoieste decât ceea ce este învechit, nedesavârsit si trecator. Ea este reprezentarea, reactualizarea jertfei Crucii în mod nesângeros.

Conciliul Tridentin si Vatican al II-lea sunt foarte precise în limbajul teologic referitor la Sfânta Euharistie16. Termenul de reprezentare pe care-l folosesc ne trimite la conceptul biblic de memorial, asupra caruia nu mai revin17.

Un al doilea cuvânt, alaturi de repraesentatio, folosit de Magisteriu este immolatio, sacrificare, jertfire, termen aplicat atât sacrificiului Crucii, cât si Sfintei Liturghii. Iata ce ne învata Conciliul Tridentin:

Si pentru ca în acest sacrificiu dumnezeiesc, care se savârseste la Liturghie este continut si jertfit (immolatur) în mod nesângeros, acelasi Cristos, care s-a oferit odata pentru totdeauana în mod sângeros pe altarul Crucii (Evr 9, 14-28), Sfântul Sinod învata ca acest sacrificiu este cu adevarat propitiatorium, ispasitor ... Înduplecat de aceasta jertfa, acordându-ne harul si darul penitentei, iarta faradelegile si pacatele, chiar si cele mai mari. Este, de fapt, o singura si aceeasi Victima. Acelasi Jertfitor care, oferindu-se acum prin ministerul preotilor, s-a oferit pe sine însusi pe Cruce: diferit este numai modul de a se oferi18.

Prin jertfa nesângeroasa se întelege actul sacramental care actualizeaza sacrificul cu sânge al lui Cristos. Exista identitate numerica si concreta între jertfa Crucii si jertfa nesângeroasa a Sfintei Liturghii, fiind aceasta raportata la prima. Cristos care sta de-a dreapta Tatalui nu trebuie sa se mai jertfeasca înca o data. Dar Biserica are nevoie ca aceasta unica jertfire sa primeasca prezenta si vizibilitate totdeauna si pretutindeni. Sacrificiul Liturghiei, adica oferta consacrata, este cu adevarat, real si substantial Trupul dat si Sângele varsat al lui Cristos însusi. De aceea, în puterea consacrarii, speciile vinului si ale pâinii reprezinta, în mod sacramental si nesângeros, sacrificiul sângeros - propitiatorium - si ispasitor, oferit de El pe cruce Tatalui pentru mântuirea oamenilor19.

Preotul ofera Preasfântul Sacrificiu in persona Christi, în persoana lui Cristos, adica în specifica si sacramentala identificare cu Preaînaltul si vesnicul Preot, care este autorul si principalul subiect al acestui propriu sacrificiu, în care nimeni nu-L poate înlocui. Numai jertfa Lui putea si are capacitatea de ispasire înaintea lui Dumnezeu, a Treimii Preasfinte, înaintea sfinteniei Sale transcendente (Mt 26,28; 1In 2,1; Rom 3,25; Evr 6,20; 7,2-3)20. Misterul euharistic, daca este separat de propria natura de jertfa a Sacrificiului unic al lui Cristos, înceteaza pur si simplu sa mai fie Jertfa: plane id esse cessat21. Pe scurt, la Sfânta Liturghie noi prezentam lui Dumnezeu jertfa unica a lui Cristos Domnul.

Fiind Liturghia actualizarea jertfei de pe Calvar, ea nu este numai un act de jertfire - immolatio -, ci este si un act de ispasire. Ea este nu numai jertfa de lauda, de ascultare cadaverica, libera si constienta, ci este si pret de rascumparare pentru pacatul lumii (cf. 1Pt 2, 24; Evr 10,10-18). Isus si-a trait moartea ca pe cea mai mare înfaptuire a vietii Sale, acceptând-o din iubire, sub inspiratia Spiritului etern care l-a întarit în fiinta sa pentru a se oferi ca Hostie preacurata Tatalui pentru mântuirea noastra (cf. Evr 9,14). Sfânta Liturghie are valoare de mijlocire si de ispasire la Tatal pentru cei vii si pentru cei morti. Totul în Liturghie este raportat la jertfa unica a lui Cristos si totul este inclus în ea. La altar Cristos aduce si se aduce pentru cei rascumparati de El, vii si morti. Numai asa poate fi Euharistia Taina Împaratiei lui Dumnezeu ( cf. Lc 22,16-17; 1In 2,1)22: ea are efect în Împaratia viitoare desavârsita înca de pe acum. Memorialul lui Cristos în Euharistie cuprinde în sine pe toti sfintii si membrii Bisericii pentru care este oferit.

Sfânta Liturghie smulge asentimentul lui Dumnezeu, deoarece Cristos i-a oferit orice putere mântuitoare. Ea înalta sufletele din împaratia mortii, întareste pe cei slabi, vindeca bolnavii trupesti si sufletesti, elibereaza pe cei posedati de pacat si de diavol, spala pacatele, stinge prigoanele, întareste pe cei sovaielnici, învigoreaza pe cei generosi, calauzeste pelerinii, calmeaza furtunile persecutiilor, spala faradelegile si puhoiul crimelor, sustine saracii, misca inimile bogatilor, înalta pe cei cazuti si sustine rabdarea crestinilor, eliminând plictiseala din viata cotidiana. Ea este izvorul vietii celei noi a lui Cristos, fântâna harului, a prospetimii spirituale si a vesniciei23.

 

Concluzie: aspect kerigmatic

Euharistia, asadar, recapituleaza creatia si împlineste întruparea Cuvântului. Nu numai ca exista identitate fizica între Trupul euharistic si Trupul istoric al lui Cristos, dar kenoza umilirii Cuvântului este continuata permanent în Dumnezeiasca Euharistie. Coborârea - descensio - Cuvântului este uluitoare deja la Întrupare, dar si mai profunda în Euharistie. Aici Cuvântul întrupat coboara în elementele firii, iar dupa prefacerea lor în carnea sa reala, adevarata si substantiala, îsi îmbraca omenitatea glorificata în smerenia speciilor euharistice.

Coborârea Cuvântului atinge, asadar, culmea în Euharistie. Prin aceasta smerire sacramentala, Domnul îndumnezeieste omul si recapituleaza universul, refacând economia voita de Creator înca de la originile zidirii. Coborârii Cuvântului în Euharistie îi corespunde înaltarea crestinului. De aceea, el, ascultând de Mater et Magistra, de Sfânta Biserica, primeste sacramental pe Domnul cel putin în timpul pascal, iar în fiecare duminica participând la Sfânta liturghie, adora pe Domnul si Mântuitorul sau când preotul înalta vizibil Hostia si Potirul spre a fi adorate de popor.

În Euharistie, Dumnezeu ne reveleaza necontenit atotputernicia sa care, folosindu-se de cele mai simple elemente si de cele mai comune mijloace, realizeaza gesta mântuirii noastre. Nimic nu uimeste mai mult credinta noastra recunoscatoare decât simplitatea geste-lor divine! Efectele acestora sunt recapitularea creatiei, îndumnezeirea omului si împlinirea economiei mântuirii.

Câta întelepciune si ce pedagogie aflam în aceasta Taina a tainelor! Pentru a-si revela Prezenta si pentru a ne comunica Viata, Cuvântul întrupat nu are nevoie de tot aparatul mass mediei omenesti. În lucrarile oamenilor, cu cât se urmareste un rezultat mai mare si o opera mai impunatoare, cu atât mai mare este agitatia si aparatul pus în miscare. În gesta (lucrarile) lui Dumnezeu e invers: El, cu cele mai simple mijloace, savârseste Tainele si prin ele îndumnezeirea omului. Cuvântul întrupat se foloseste de vocea slaba a slujitorului sau, de elementele pâinii si ale vinului care, unite cu puterea cuvintelor sale si ale Duhului, dar si cu credinta Bisericii, devin cu adevarat, real si substantial, Trupul si Sângele sau, sacramentul Jertfei de pe Cruce. Însusindu-ne doctrina Bisericii despre aceasta Taina a tainelor, vom gândi cum gândeste Biserica si vom face ceea ce face Biserica, dupa cum ne îndeamna Sfântul Irineu la începtul acestei conferinte: Modul nostru de a gândi se acorda cu Euharistia, iar Euharistia, la rândul ei, confirma modul nostru de a gândi.

 

Note


1 Sf. Irineu, Adversus haereses, IV, 18, 5, SChr 100, Cerf, Paris 1965, 611-613.

2 Inocentiu pp. III, Epistola Eius exemplo (18.XII.1208); DS 794.

3 Conciliul din Florenta, Decretum pro Armenis; DS 1316.

4 Cf. O. Michel, "Mimneskomai", în ThWNT, IV (1942), 678-687; M. Thurian, L'Eucaristia, memoriale del Signore, Ave, Roma 1967, 23; B. Neunheuser, "Memoriale", în NDL, 820-838.

5 Conciliul Tridentin, Sessio XIII (11 octombrie 1551), Decretum de Ss. Eucharistia, cap. 1; DS 1636.

6 DS 1651.

7 DS 1642 si 1652.

8 Cf. K.H. Bartels, "Memoria, μιμνήσκομαι", în DCBNT, 990-996.

9 Cf. Conciliul Tridentin, Decretum de Ss. Eucharistia, cap. 2; DS 1638; Paul Pp. VI, Sollemnis professio fidei (30.VI.1968); EncVat, III, 560-562; E. Ferent, Teologia sacramentala. I. Despre sacramente în general. II. Euharistia în Evul Mediu si în epoca moderna, Institutul Teologic Romano-Catolic, Iasi 1999, 254-273.

10 Rituale Romanum, De Sacra communione et de cultu Mysterii Eucharistici extra Missam. Editio typica, Typis polyglotis Vaticanis, Antiphonae, Romae 1973, nr. 200, 63.

11 DS 1639-1641.

12 DS 1637.

13 Cf. E. Schillebeeckx, La Présence du Christ dans l'Eucharistie, Cerf, Paris 1970, 35. Din acest punct de vedere, doctrina Bisericii Ortodoxe coincide cu învatatura Bisericii Catolice. Recomand paginile minunate despre Dumnezeiasca Euharistie ale lui N. Cabasila redate de Panayotis Nellas, în: Omul - animal îndumnezeit. Perspective pentru o antropologie ortodoxa, Deisis, Sibiu 1999, 151-155 (154).

14 ConciliulTridentin, Doctrina de Ss. Missae sacrificio, cap. 1; DS 1740, 1749.

15 DS 1740-1742.

16 Cf. DS 1743; LG 11; SC 47; 2;6. Cf. E. Ferent, Euharistia, sacramentul Sacrificiului lui Cristos, Institutul Teologic Romano-Catolic, Iasi-Roma 1996, 30-32; 197-198. 

17 Cf. E. Ferent, Euharistia ..., 30-32; Ioan Paul ii, Lettera ai sacerdoti per il Giovedi Santo 2000, Vi scrivo dal Cenacolo, în: L'Osservatore Romano (31 martie 2000). A se vedea paragrafele: Faceti aceasta în amintirea mea si Memorialul care actualizeaza.

18 Conciliul Tridentin, Doctrina de Ss. Missae sacrificio, cap. 2; DS 1743.

19 Ioan paul ii, Epistola Dominicae cenae (24 februarie 1980), nr. 9; EnchVat, VII, 195.

20 Ioan paul ii, Epistola Dominicae cenae, nr.8; EnchVat, 186.

21 Ioan paul ii, Epistola Dominicae cenae, nr.8; EnchVat, 186.

22Cf. Origene, Homilia in Leviticum, 9, 5.10, PG 12, 515.523. Aici avem teologia sacrificiului ispasitor al lui Cristos. A se vedea si Sf. John Fisher, Tâlcuirea psalmilor (Ps 129), în Opera omnia, ed. 1579, 1610; editiile latina si engleza editate de T.E.B. Mayor, în: E.E.T.S (1876 si 1935). De asemenea, vezi Liturgia Horarum, II, Hebdomada V Quadragesimae, Feria secunda, Lectio altera, 290-291.

23 Cf. B. Sesboüé, "L'Eucharistie et le sacrifice de la Messe", în Les Signes du salut, III, ed. H. Bourgeois-B.Sesboüé-P. Thon, Desclée, Paris 1995, 158-170 si 314-322.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/sacramente.asp?euharistia=10
Vă rugăm să respectați drepturile de autor