www.profamilia.ro /rugaciunea.asp?tatal=6
 
 RUGACIUNEA 

Tatal nostru
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 05.02.2004; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureoti

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Numele lui Dumnezeu

"Sfinteasca-se numele tau".

Cele sapte cereri pe care le rostim în rugaciunea Tatal nostru nu sunt puse la întâmplare. Ele se succed într-o înlantuire si o ierarhie admirabila.

"Tatal nostru care esti în ceruri, sfinteasca-se numele tau." Sfintirea numelui lui Dumnezeu este lucrul cel mai important si cel mai pretios pe care îl putem cere si trebuie sa-l cerem în rugaciune. Sfântul Toma de Aquino, comentând rugaciunea Tatal nostru, face o observatie foarte importanta. Ne spune ca în aceasta prima cerere sunt cuprinse, de fapt si celelalte sase: daca numele lui Dumnezeu este sfintit în inimile si viata noastra, înseamna ca vine împaratia sa; daca vine împaratia, înseamna ca se face voia sa; daca se face voia sa, putem fi siguri ca Dumnezeu nu ne va lasa sa murim de foame, ne va da noua pâinea cea de toate zilele - în intentia lui Isus pâinea cea de toate zilele e în primul rând pâinea euharistica; iar daca putem primi pâinea cea de toate zilele a euharistiei, înseamna ca Dumnezeu ne-a iertat toate greselile noastre ca sa ne putem apropia de ea; si daca el ne-a iertat, aceasta presupune ca si noi am iertat gresitilor nostri; si daca ne-a iertat greselile noastre, evident ca el nu va lasa sa cadem din nou în ispita, ci ne va apara de Cel Rau, ca sa nu ne întoarcem la greselile pe care ni le-a iertat.

Pentru a întelege bine prima cerere din Tatal nostru trebuie sa cunoastem ce importanta avea numele la evrei si la orientali, în general. Modernii pun copiilor nume din motive sentimentale: copilul primeste un anumit nume pentru ca asa se chema si bunicul, sau tatal doreste ca fiul sa-i mosteneasca numele. Numele vedetelor de filme, al campionilor sportivi, numele cântaretelor de muzica usoara sunt mai îndragite decât numele sfintilor din calendar. Când Nadia Comaneci era în voga, Nadia era un nume foarte frecvent dat fetitelor.

Pentru un israelit, în schimb, numele nu era o simpla eticheta pusa din exigente anagrafice, dar reprezenta esenta persoanei si destinul individului. Numele era decisiv pentru viitorul individului. Numele era o binecuvântare pentru copil si un blestem pentru dusmanii lui. Numele exprima misiunea pe care o fiinta o are de îndeplinit în univers. Israelitul gândea astfel: de când Adam a dat în paradisul pamântesc un nume fiecarui animal, animalul îndeplineste o misiune în lumea creata. De pilda, daca Adam l-a chemat pe cal, cal, nu a facut-o pentru ca animalul era un cal, ci pentru ca, din acel moment, acest animal sa îndeplineasca în lume functia de cal. Tipic în aceasta privinta este episodul pe care îl citim în cartea întâi a lui Samuel (25,25). Când regele David vrea sa-i aplice o pedeapsa exemplara lui Nabal care îl insultase, sotia regelui, Abigail, îi iese în întâmpinare si încearca sa-l îmbuneze cu aceste cuvinte: "Sa nu-si puna Domnul meu mintea cu omul acela rau, cu Nabal, caci, cum îi este numele, asa este si el; Nabal (Nebun) îi este numele, si este plin de nebunie".

Primul om pe care îl creaza Dumnezeu primeste numele de Adam, care înseamna, simplu, om. Nu numai fiindca a fost extras din tarâna rosietica, asa cum indica etimologia cuvântului Adam, dar fiindca omul, Adam, continea în germen, în embrion, întreaga omenire viitoare. Numele pe care îl primeste sotia sa, Eva, exprima ce este ea în esenta: mama tuturor celor vii. Avram devine Abraham, ceea ce înseamna "tata iubitor", Iacob, dupa misterioasa lupta cu îngerul Domnului, devine Israel, adica "puternic contra lui Dumnezeu", copilul pe care îl va aduce Maria pe lume va primi numele Isus, adica: "Dumnezeu salveaza", Simon, primeste numele de Petru; nu e o porecla sau un supra-nume, efectiv din acest moment el devine stânca a Bisericii lui Cristos pâna la sfârsitul veacurilor. Când Dumnezeu da un nume sau schimba un nume el fixeaza un destin sau schimba un destin.

Numele nu numai ca exprima personalitatea, esenta intima, ratiunea de a fi, dar a rosti un nume înseamna a te supune, a-l recunoaste de stapân pe posesorul numelui, a te pune sub protectia lui, a beneficia de forta cu care este dotat acel nume. Femeia, primind numele barbatului, intra sub autoritatea si protectia lui. Apostolul Petru, la câteva zile dupa Rusalii, în pridvorul templului din Ierusalim, vindeca un olog cu forta numelui lui Isus: "Argint si aur nu am, da ce am îti dau: în numele lui Isus Cristos din Nazaret, scoala-te si umbla" (Cf. Fapte 3,1-10).

Popoarele pagâne tineau secretul cu privire la numele zeilor lor, caci a le cunoaste si a le invoca numele înseamna a profita de forta lor. În timp de razboi, a descoperi dusmanului numele zeilor tarii însemna tradare de tara si se pedepsea cu moartea.

Dumnezeu îi descopera lui Moise numele sau: Iahve, adica, eu sunt cel care sunt; eu sunt fiinta însasi care dau fiinta la tot ce fiinteaza, eu sunt Creatorul tau si Creatorul lumii. Trasatura primordiala a acestui nume care exprima esenta lui Dumnezeu este sfintenia. "Eu sunt Iahve,Dumnezeul vostru... fiti sfinti, caci eu sunt sfânt." (Lev 11,44).

Radacina ebraica a cuvântului sfânt, ca de altfel si cea latina: sancio, ire, cuprinde în ea ideea de separare. Asadar, când spunem ca Dumnezeu este sfânt, spunem ca Dumnezeu este transcendentul, unicul, incomparabilul, cu totul Celalalt, puritatea totala, binele absolut, frumusetea imaculata. Sfintenia lui Dumnezeu este numita adesea în Biblie gloria lui Dumnezeu: "Asa vorbeste Domnul: Îmi voi arata splendoarea si sfintenia înaintea multimii popoarelor si vor sti ca eu sunt Iahve" (Ez 38,23). Iahve nu are nimic de a face cu zeii si idolii pagânilor cu chip de om, sau de animale ca în Egipt, sau de monstri ca în Babilon. El nu se confunda cu soarele si cu luna la care se închinau pagânii. În Biblie sfânt e sinonim cu divin si expresia Dumnezeu este sfânt se poate traduce cu expresia: Dumnezeu este Dumnezeu.

Când Dumnezeu îsi descopera sfintenia sa, adica maiestatea sa, omul îsi da seama de distanta infinita care-l separa de Creator; se recunoaste mic, pacatos, incapabil sa-si deschida gura. Exclama plin de admiratie, dar si de groaza, ca si Isaia când l-a vazut pe Domnul caruia serafimii îi cântau acoperindu-si fata cu aripile: Sfânt, Sfânt, Sfânt: - Vai mie! Sunt un om pierdut (Is 6). Asadar, sfinteasca-se numele tau, s-ar putea traduce astfel: sfintenia, transcendenta, maiestatea ta dumnezeiasca sa fie recunoscuta, cinstita, preamarita, respectata, iubita de toata faptura.

Aceasta distanta infinita, adica sfintenia sa, Dumnezeu o afirma la tot pasul în Vechiul Testament, spre a arata ca Dumnezeu e Dumnezeu iar omul e om si nu se pot confunda unul cu altul. Sa nu uitam ca mentalitatea panteista era generala în antichitatea pagâna.

"Eu Domnul, Dumnezeul vostru, sunt Sfânt" (Lev 19,2).
"Eu sunt Dumnezeu si nu om, eu sunt cel Sfânt în mijlocul tau" (Osea 11,9).
"Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, Sfântul lui Israel, mântuitorul tau" (Is 43,3).

Viata lui Isus s-a consumat în întregime în serviciul numelui lui Dumnezeu. Misiunea lui Isus a fost sfintirea numelui lui Dumnezeu. Inima sa a ars permanent de aceasta pasiune, de aceasta dorinta: sa-l faca cunoscut, adorat, iubit pe Dumnezeu. Alt interes nu a avut în viata:

"Am facut numele tau cunoscut oamenilor pe care mi i-ai dat în lume" (In 17,12). "Eu le-am facut cunoscut numele tau si îl voi mai face cunoscut" (In 17,26). "Cât timp am fost cu ei, i-am pastrat în numele tau pe cei pe care mi i-ai dat si i-am pazit; si nici unul dintre ei nu s-a pierdut afara de fiul pierzarii" (In 17,12).

De mic copil Isus a recitat la sinagoga din Nazaret rugaciunea numita Qaddish, adica Sfintirea Numelui:

"Sa fie preamarit si sfintit Numele tau cel Mare, în lumea pe care ai creat-o potrivit vointei tale... Sa fie pururi laudat numele lui din veci în veci. Sa fie binecuvântat, celebrat, glorificat, exaltat, înaltat, onorat, magnificat si laudat numele celui Sfânt..."

Fara îndoiala ca si Isus, când i-a murit tatal purtator de grija, Iosif, a spus rugaciunea Qaddish Yatom, adica binecuvântarea orfanilor, rugaciune pe care o spuneau copiii la moartea parintilor, sotul sau sotia când îi murea partenerul de viata, ca si parintii când le murea un copil. Numele lui Dumnezeu trebuia sfintit, adica preamarit, si în clipele de durere si de plâns.

Ucenicii lui Isus nu trebuie sa uite nici o clipa, ca asemenea Învatatorului, preocuparea primordiala, interesul suprem al vietii, pasiunea mistuitoare si unica dorinta e aceea de a sfinti numele lui Dumnezeu, adica de a-l face pe Dumnezeu cunoscut, recunoscut, adorat si iubit de oameni.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/rugaciunea.asp?tatal=6
Vă rugăm să respectați drepturile de autor