www.profamilia.ro /rugaciunea.asp?tatal=12
 
 RUGACIUNEA 

Tatal nostru
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 05.02.2004; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureoti

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Care este vointa lui Dumnezeu?

"Tata... faca-se voia ta!"

Rugaciunea de abandonare la vointa lui Dumnezeu era cunoscuta si în lumea pagâna. Grecii din antichitate admiteau ca Dumnezeu e mai capabil sa ne organizeze viata decât ne-o organizam noi însine. De pilda, se spune ca Socrate, înainte de a bea cupa cu otrava, ar fi exclamat: "Daca acest lucru e pe placul zeilor, fie!" O maxima a lui Seneca zice: "O, daca ar fi pe placul oamenilor ceea ce e pe placul zeilor!" Epictet stoicul zicea: "Eu pretuiesc mai mult vointa lui Dumnezeu decât vointa mea."

Pentru israelitul credincios, în Vechiul Testament, singurul ideal al vietii era sa descopere în Sfânta Scriptura, în Legea sfânta, vointa lui Dumnezeu si sa o împlineasca. Dintre toti psalmii, cel mai lung este psalmul 119 având 176 de versete. Dupa fiecare verset se repeta, ca un refren: "Cât de mult iubesc legea ta! Niciodata nu voi uita poruncile tale!"

Isus, învatându-ne sa ne rugam: Tata... faca-se voia ta!, ne-a adus vreo noutate, ori a copiat ceea ce au spus altii înaintea lui? Da, Isus aduce o noutate absoluta. El ne dezvaluie în ce consta aceasta vointa a lui Dumnezeu. El dezvaluie, cum se exprima apostolul Pavel, taina ascunsa în Dumnezeu din vesnicie, planul care n-a fost facut cunoscut generatiilor de mai înainte si pe care, la plinirea timpurilor, l-a dezvaluit prin Fiul sau. Sfântul Pavel le scrie Filipenilor (1,9-10): Dumnezeu "a binevoit sa ne descopere taina vointei sale, dupa planul pe care îl alcatuise în el însusi, ca sa-l duca la împlinire la plinirea timpurilor, spre a aduna împreuna sub un singur cap, în Cristos, toate: cele din ceruri si cele de pe pamânt". Iar ucenicului sau Timotei îi face cunoscut ca acest plan al vointei lui Dumnezeu porneste din iubirea cea mai curata si mai dezinteresata si vizeaza exclusiv binele si fericirea oamenilor: "Dumnezeu, Mântuitorul nostru, vrea ca toti oamenii sa se mântuiasca si sa ajunga la cunoasterea adevarului" (I,2,4).

Vointa lui Dumnezeu este instaurarea împaratiei sale. Evanghelistul Luca sare peste invocatia: "faca-se voia ta" fiindca "faca-se voia ta" coincide cu "vie împaratia ta". Vrea sa evite o dublura. Asadar e vorba de un proiect al iubirii lui Dumnezeu, de un plan urias, cosmic, unitar, care a început prin crearea universului neînsufletit. În acest univers vointa lui Dumnezeu e împlinita perfect, totul se misca în armonie desavârsita, astrii îsi urmeaza calea trasata lor. Folosind o imagine poetica deosebit de frumoasa, profetul Baruh, ne spune ca pentru astrii universului unica bucurie este aceea de a urma legile fixate lor de Creator: "Stelele stralucesc cu bucurie la locul lor si se veselesc. Le-ai chemat si ele au raspuns: Iata-ne! Ele stralucesc cu bucurie pentru cel care le-a facut" (3,34-35).

Continuându-si proiectul sau de iubire, Dumnezeu îl creaza pe om, îsi alege un popor al sau, dându-i o misiune speciala. Cuvintele "faca-se voia ta precum în cer asa si pe pamânt", ar putea sa exprime dorinta ca omul de pe pamânt sa execute vointa lui Dumnezeu cu aceeasi exactitate cu care o fac stelele de pe cer. În acest caz, scrie Origene, "daca vointa lui Dumnezeu s-ar face pe pamânt asa cum se face sus în cer, pamântul nu ar mai fi pamânt... Atunci toti am fi cer". Dar iata ca n-a fost sa fie asa. Creându-l pe om cu vointa libera, vedem ca istoria poporului ales e presarata la tot pasul cu infidelitati si împotriviri fata de vointa lui Dumnezeu.

Planul lui Dumnezeu culmineaza cu întruparea Fiului sau. Isus, venind în lume, spune: "Iata vin, Dumnezeule, ca sa împlinesc vointa ta". Iar vointa Tatalui era instaurarea împaratiei. "Eu nu caut vointa mea, ci vointa celui care m-a trimis" (In 5,30). Hrana lui este sa împlineasca vointa Tatalui.

Aceasta vointa a lui Dumnezeu de instaurare a Împaratiei a cunoscut si cunoaste în continuare o opozitie înversunata. Dar acest mare proiect al lui Dumnezeu se va realiza în cele din urma cu certitudine, chiar daca aparent este deviat, este întârziat de împotrivirea si rautatea oamenilor. El se va realiza definitiv la sfârsitul veacurilor când întregul univers va fi transfigurat si Cristos va aseza Împaratia la picioarele Tatalui. Dumnezeu, ce-si propune sa realizeze, realizeaza: "Asa vorbeste Domnul, Sfântul lui Israel, Facatorul sau: "Vrea cineva sa ma întrebe asupra viitorului, sa-mi porunceasca cu privire la copiii mei si cu privire la lucrarea mâinilor mele? Eu am facut pamântul si l-am facut pe om pe el. Eu, cu mâinile mele, am întins cerurile si am asezat toata ostirea lor... Eu am vestit de la început ce are sa se întâmple si cu mult înainte ce nu este împlinit. Eu zic: Hotarârile mele vor ramâne în picioare si îmi voi duce la împlinire toata vointa mea" (Is 45,46).

Dar Împaratia lui Dumnezeu care se va realiza în mod sigur, nu are nimic de a face cu împaratiile utopice ale ideologiilor totalitare politice sau rasiste, pentru care individul nu are nici o valoare; pot si trebuie sa piara sute de milioane de oameni pentru ca proletariatul sau o anumita rasa sa stapâneasca pamântul. În Împaratia lui Dumnezeu fiecare om are o valoare infinita. Dumnezeu îl cunoaste si îl iubeste pe fiecare în parte. Dumnezeu nu-i creaza pe oameni în serie, fiecare om este un unicat. Gânditi-va numai: degetul nostru gros de la mâna dreapta nu se aseamana cu degetul de la mâna stânga; amprentele sunt diferite. Sunt în prezent peste zece miliarde de degete groase: câte sute de miliarde vor fi fost de când Dumnezeu l-a creat pe om? Câte sute de miliarde vor mai fi pâna la sfârsitul lumii? Ei bine, nici un deget din aceste sute de miliarde nu-i identic cu alt deget. Dumnezeu cunoaste nu numai câte fire de par am pe cap, dar îmi cunoaste si amprentele degetelor care sunt unice, în istoria omenirii, nu sunt altele identice cu ale mele.

Si iata, în al doilea rând, vointa lui Dumnezeu: vointa lui Dumnezeu este ca fiecare om sa se salveze, sa se mântuiasca. E ceea ce Mântuitorul a spus în repetate rânduri: "Aceasta este vointa Tatalui vostru care este în ceruri: ca nici unul dintre acestia mici sa nu se piarda" (Mt 18,14). "Vointa celui care m-a trimis este sa nu pierd nimic din tot ce mi-a dat el... Vointa Tatalui meu este ca oricine vede pe Fiul si crede în el, sa aiba viata vesnica..." (In 6,39-40). Dar daca planul pe care vointa lui Dumnezeu îl are cu privire la omenire în general, nu poate da faliment, planul pe care vointa lui Dumnezeu îl are cu fiecare om în parte se poate termina cu falimentul. În crez spunem: Cred într-unul Dumnezeu, Tatal atotputernicul. În cazul nostru vointa omului înfrânge atotputernicia lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a creat pe om liber si îi respecta libertatea de a-si hotarî singur destinul. Aici e toata maretia si tragedia omului. Dumnezeu vrea ca fiecare om sa se mântuiasca. Omul poate sa vrea contrariul: sa se osândeasca. Îmi spunea cineva nu de mult: nu pot sa cred în iad. Daca Dumnezeu e tata, ce fel de tata este acela care sapa o groapa în casa lui ca sa-i cada acolo copilul si îl lasa apoi sa arda o vesnicie în groapa cu foc? Dumnezeu nu este un asemenea tata monstruos care le sapa gropi - capcane fiilor sai. Groapa, iadul nu e în casa lui Dumnezeu-Tatal, ci în afara casei. Cade în ea numai cine paraseste casa parinteasca, si numai cine refuza toate încercarile Tatalui, de a-l readuce în casa. Iadul nu este dovada ca Dumnezeu nu ne iubeste ci e dovada ca sunt oameni care nu-l iubesc pe Dumnezeu si nu se lasa iubiti de el. Iadul nu se evita lasându-ne inima sfâsiata de spaime, de angoase sterile, ci simplu: armonizându-ne propria vointa cu vointa lui Dumnezeu, raspunzând cu iubire la iubirea lui Dumnezeu.

În acest scop ne concentram atentia si reflectia asupra a doua lucruri. Primul: sa nu traim într-o falsa siguranta, în minciuna si ipocrizie. Sa ne amintim parabola lui Isus (cf. Mt 21,28-31). Un tata avea doi fii. I-a zis celui dintâi: "Fiule, du-te si lucreaza astazi în via mea". "Nu vreau" - i-a raspuns. Dar apoi s-a cait si s-a dus. S-a dus si la celalalt si i-a spus acelasi lucru: "Da, tata, ma duc cu placere." - Si nu s-a dus. Si via n-a fost lucrata fiindca acesta a zis: "Da, tata, ma duc". Iadul e plin cu cei ce spun: da, Tata, si se roaga zilnic: "Tata,... faca-se voia ta". Dar fac ce vor ei. "În împaratia lui Dumnezeu nu intra cei care îmi spun: - Doamne, Doamne, ci cel care face vointa Tatalui meu din ceruri".

Al doilea lucru: Rugându-ne: Tata,... faca-se voia ta, nu înseamna ca nu trebuie sa intram în inertie; Dumnezeu, cerându-ne sa facem, voia lui, nu ne reteaza vointa, capacitatea de actiune, nu ne vrea niste mutilati. Dimpotriva, ne vrea activi, inventivi, plini de initiative. Ceea ce ni se prezinta uneori drept sfânta abandonare la vointa lui Dumnezeu nu are nimic de a face cu crestinismul. Am fost surprins sa gasesc într-o carte aparuta recent, ilustrata invocatia: "faca-se voia ta" cu aceasta anecdota: O data, s-a iscat o cearta între doi oameni cu privire la o bucata de pamânt. Dumnezeu a daruit atunci glas unei caramizi dintr-un zid înaltat în acel loc:

- Am fost rege, a glasuit ea, si am stapânit lumea timp de o mie de ani. Dupa aceea am devenit cenusa pentru înca o mie de ani. Apoi un olar m-a luat si a facut din mine o ulcica. Dupa ce am fost astfel folosita, pret de înca o mie de ani, m-au spart si m-au preschimbat în pulbere. Un fabricant de caramizi m-a luat atunci si m-a facut caramida si stau în zidul acesta de atâtia ani. Pentru ce asadar va certati pentru o bucata de pamânt pe care va trebui sa o parasiti curând? (cf. J. Vernette, Parabole pentru azi).

Pilda poate ilustra cel mult învatatura brahmana sau cea budista pentru care fericirea consta în retezarea oricarei dorinte, a oricarei aspiratii, la gândul ca în mod inevitabil într-o zi ne vom prabusi în Nirvana, în nefiinta. Isus, dimpotriva, ne vrea activi. Împaratia cerurilor e o cetate care se cucereste, numai eroii o cuceresc. Ori, cum poate cuceri o cetate, cum poate fi erou un soldat cu vointa anihilata, paralizata?

Mântuirea e rodul colaborarii a doua vointe: vointa lui Dumnezeu si vointa omului. "Noi suntem împreuna lucratori cu Dumnezeu: - scrie apostolul Pavel. Iar Sfântul Augustin: "Dumnezeu care te-a creat fara tine, nu te va mântui fara tine".

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/rugaciunea.asp?tatal=12
Vă rugăm să respectați drepturile de autor