www.profamilia.ro /revista.asp?id=2007_04_03
 

 Revista "Familia crestina" - 04/2007 

Familie  

Armonia conjugala (I)
Iuliana Petrut

Sa coborâm din barca... cu John OrtbergCuprinsCâteva sfaturi pentru tati

 

Grâul copt al armoniei conjugale nu ni se da într-un moment magic, ca un cadou de Craciun, ci este o munca de o viata. Nu exista minciuna mai mare decât aceea din povestile pentru copii: "Si s-au casatorit si au fost fericiti." Realitatea este alta: "S-au casatorit si au început problemele".

Exista soti care, dupa primii pasi pe drumul casniciei, ivindu-se greutatile la care nu se asteptau, desi se iubesc, se gândesc sa abandoneze drumul. Nu accepta maturizarea în iubire care înseamna sa mori putin, înseamna sacrificiu. Statisticile arata ca exista tari în care rata divortului este de 50%. Practic tinerii intra în viata de casnicie cu atâta superficialitate si lipsa de maturitate, încât de cum se ivesc problemele, se gândesc la despartire. Dar...

Exista soti care, dupa ce au strabatut un drum lung, au ajuns la o stabilitate solida si acum stralucesc asemenea unui far. Dar si ei fost nevoiti sa treaca prin perioade grele. Ce ne propunem: sa aducem o mica lumina pe drumul fiecarui cuplu conjugal în cautarea armoniei. Sa parcurgem acest drum pornind de la persoana, deoarece baza armoniei conjugale este întelegerea semnificatiei vietii, a persoanei si a trairii armoniei personale.

Armonia personala

Persoana umana se caracterizeaza prin faptul ca poseda vointa libera, este propriul sau stapân (nimeni altcineva nu poate voi, dori în locul meu), este unica si irepetabila, independenta în actiunile sale, poseda viata interioara (simturi, cunoastere, dorinta, aspiratie) si viata spirituala care se concentreaza în jurul adevarului si binelui. Prin aceasta viata intra în contact cu lumea vizibila si invizibila, în primul rând cu Dumnezeu. Persoana umana detine o perfectiune proprie doar omului.

Pentru a putea pune în valoare elementele care compun persoana vorbim de trei "etaje": spiritualul, sensibilul, fizicul. Aceste "etaje" comunica împreuna, se sustin, reactioneaza unul asupra celuilalt, dar trebuie respectata ordinea valorilor pentru ca omul sa fie în armonie cu sine însusi. Omul în pozitie verticala este acela al carui spirit, total liber, comanda sensibilitatea si trupul. El nu neglijeaza aceste elemente, caci amândoua sunt bune si folositoare, sunt create de Dumnezeu, dar omul este chemat sa le stapâneasca si sa le dirijeze. Omul va deveni calm si linistit, în armonie cu sine, iar aceasta armonie va straluci în relatiile cu toti oamenii.

Ori de câte ori comanda fizicul, omul "merge în cap", sensibilul se atenueaza, iar sufletul se sufoca. (Acea mâncare careia nu-i pot rezista, desi medicul mi-a zis ca-mi face rau, acea senzatie de euforie cautata în alcool). Unii oameni înainteaza târându-se, la ei comanda sensibilul, spiritul este paralizat, nu mai pot judeca si actiona liber. (Ma rog astazi pentru ca sunt în forma, dar nu voi putea daca sunt suparat; lucrez cu unul pentru ca e simpatic, dar nu fac nimic cu celalalt pentru ca "nu-l suport").

Dar aceasta armonizare si unificare profunda a persoanei trebuie sa aiba un scop si un plan, un drum de urmat. De aceea, pentru fiecare crestin aceste întrebari sunt importante, si trebuie sa dam un raspuns personal: Cine sunt eu? Care este scopul vietii mele? Ce drum trebuie sa urmez pentru a ajunge la scop? Îndraznesc sa cred si sa spun ca pentru credincios raspunsul ar fi unul asemanator: Sunt o persoana creata de Dumnezeu, dupa chipul si asemanarea Lui, scopul vietii mele este mântuirea sufletului meu = unirea cu Dumnezeu, aici si în vesnicie, iar eu l-am ales pe Isus Cristos, mergând pe drumul casniciei (sau al vocatiei la viata consacrata, preotie).

Numai în Isus Cristos si pentru El omul poate fi în armonie cu sine si cu semenii sai. De aceea, înainte de a alege casatoria, persoana ar trebui sa se cunoasca mai bine în ceea ce priveste calitatile si defectele, sa capete încredere în sine, sa fie sincera cu sine însasi si sa fie pe drumul cuceririi armoniei personale.

Fiecare persoana, deci fiecare sot sau sotie este cineva unic si irepetabil, un mister, iar din acest mister izvorasc toate obligatiile de respect si libertate care se cuvin fiecaruia dintre soti.

Respectul reciproc este prima exigenta a iubirii si semnifica:
- sa actionam cu grija ca sa nu-l ranim pe celalalt;
- sa-l acceptam pe celalalt asa cum este;
- sa nu-i pretindem sa se schimbe, cu orice pret, la felul nostru de a fi, în toate împrejurarile;
- sa fim sinceri cu el;
- sa fim atenti si devotati;
- sa ne bazam unul pe celalalt pentru a creste împreuna, pentru a fi mai buni împreuna.

Libertatea. Cea mai mare parte a oamenilor se cred liberi daca pot sa zica: "Fac ce vreau". Daca urmezi însa vocea instinctului ai o libertate de animal, daca urmezi vocea sensibilitatii ai o libertate de om ranit de pacat, dar daca urmezi vointa lui Dumnezeu, ai libertatea de fiu al lui Dumnezeu. Libertatea reprezinta posibilitatea ca, o data ce îti esti propriul stapân, sa alegi si sa urmezi, întotdeauna, fara ezitare si fara greseala, calea binelui. Si sa ne amintim ca alegerea sotului/sotiei este o alegere libera reciproca.

Atunci în casnicie, exista libertate daca unul din soti impune celuilalt ce sa gândeasca, ce sa spuna, ce sa faca? Daca unul este seful casei si celalalt trebuie sa stea smirna între cei 4 pereti ai gusturilor celuilalt? În casnicie, din iubire si respect alegi liber sa-ti restrângi propria libertate în favoarea celuilalt. Exista un fir rosu nevazut al libertatii care este diferit de la familie la familie.

Din faptul ca sotul si sotia sunt un mister unic si irepetabil se nasc drepturile fiecaruia dintre soti:
- Dreptul de a exprima cu sinceritate ceea ce simte sau gândeste, si deci de a spune adevarul gol-golut.
- Dreptul de a i se acorda încredere în privinta spuselor si faptelor sale.
- Dreptul de a fi ascultat si înteles atunci când se confrunta cu situatii neprevazute.
- Dreptul de a-si face cunoscute necesitatile si dorintele si dreptul ca acestea sa fie tratate cu seriozitate si respect.
- Dreptul de a-si recunoaste, slabiciunile si defectele, stiind ca nu risca sa fie luat în râs.
- Dreptul de a fi iertat.
- Dreptul de a se maturiza în ritmul sau, care poate fi diferit de al celuilalt.
- Dreptul de a iubi asa cum este, în felul sau, cu caracteristicile sale...

Radiografia iubirii

Daca ar fi sa facem o radiografie a iubirii, am spune ca iubirea este o emotie, o energie, o vibratie, o pasiune, un mister... Îl traiesti dar nu-l poti defini. Câti oameni sunt, atâtea definitii. Fiecare persoana are o capacitate nelimitata de a iubi, care se manifesta diferit de la o persoana la alta; fiecare are ritmul sau, modul sau, timpul sau... caci fiecare e unic.

Dragostea pasionala, romantica este o emotie care îl absoarbe si-l copleseste pe îndragostit, astfel încât acesta îsi pierde simtul proportiilor si nu mai e în stare sa judece clar. Toate valorile îsi pierd semnificatia în fata acestei iubiri de necontrolat. Sub impulsul acestui gen de iubire îndragostitii sunt în stare de actiuni necugetate. Situatia se aseamana un pic cu nebunia. Aceasta iubire e menita sa se raceasca si sa dispara cu trecerea anilor.

Legea contrariilor spune ca acestea se atrag. Femeia are anumite caracteristici, calitati pe care barbatul nu le are si invers. Deci cei doi au nevoie unul de altul si se completeaza: necesitatea devine atractie. Din punct de vedere psihologic, femeia se naste dotata cu intuitie, spirit de sacrificiu, emotivitate, iar barbatul are o mai mare capacitate de analiza, de aprofundare, o judecata la rece... Uniti, se completeaza. Dar nu se întâmpla mereu asa, deseori iubirea încalca orice schema, este imprevizibila.

Afinitatea este un fel de simpatie care se naste între doua persoane ce se simt, una în prezenta celeilalte, pe aceeasi lungime de unda, ca si cum s-ar fi nascut una pentru cealalta, ca o înrudire de tip psihologic. Iubirea se poate întemeia pe aceasta afinitate, iar în cuplurile la care dragostea romantica de la început a disparut, în cazul în care casnicia a fost întemeiata pe aceasta afinitate, ea se poate mentine.

Iubire si sexualitate. În casnicie, sexualitatea este o parte importanta si integranta. Daca sexualitatea se activeaza în afara orbitei iubirii, niciodata nu se ajunge la plinatate. Doar în prezenta iubirii sexualitatea va capata sens si bucurie interioara. Fara iubire, sexualitatea constituie o simpla satisfacere a instinctelor, act mecanic, fara frumusete si semnificatie.

Trezirea din vis. Îndragostitii cred ca se cunosc unul pe celalalt, dar în majoritatea cazurilor cunoasterea este doar de suprafata, si cei doi se unesc în legatura casniciei fara sa se cunoasca cu adevarat. Viata reala îsi asuma misiunea de a spulbera visele si ne trezim în fata adevarului: pereche ideala nu exista. Pentru multi tineri aceasta trezire este cruda, dar e necesara si benefica. Mai toate cuplurile trec prin aceasta etapa de descoperire reciproca, aceasta trecere de la vis la realitate, care este de maxima importanta si este foarte delicata.

Adaptarea. Urmeaza încet procesul acceptarii, când fiecare dintre soti trebuie sa admita ca sotul/sotia are si defecte, dar are si calitati. Fiecare dintre soti trebuie sa-si accepte sotul/sotia asa cum este, cu bune si rele, sa-i fie devotat si sa poata afirma si întari decizia de a merge în continuare împreuna declarându-si unul altuia: "Chiar daca as fi stiut înainte de casatorie ca ai aceste defecte, eu tot te-as fi ales de sot/sotie".

Fiecare dintre soti trebuie sa accepte faptul ca omul doreste mult si poate putin, ca vrea sa se faca placut si nu reuseste, ca este slab, ca depunem eforturi mari si obtinem rezultate minore. Fiecare dintre soti trebuie sa-si accepte tovarasul de viata nu cum i-ar placea lui sa fie, ci asa cum este, ca nu este nici meritul, dar nici vina lui ca este asa.

Iubirea. Iubirea este un devotament care se manifesta în micile detalii de zi cu zi, înseamna sa poti simti îngrijorare si responsabilitate, respect si întelegere fata de celalalt sot în diferite situatii si nevoi care apar zi de zi. Într-o casnicie, unul dintre soti nu poate pretinde ca celalalt sa-l iubeasca într-un anume fel, cu o anumita intensitate sau ritm, sau asa cum o face el. Fiecare sot este unic, si deci trebuie sa dea, sa simta, sa iubeasca si sa raspunda iubirii într-o maniera unica.

* În articol a fost folosita lucrarea "Casnicia fericita. Solutii pentru ca iubirea sa rasara în fiecare zi cu un chip mereu proaspat", autor: Ignacio Larranaga, Pauline, Bucuresti 2006.

sursa: © FamiliaSiViata.ro

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/revista.asp?id=2007_04_03
Vă rugăm să respectați drepturile de autor