www.profamilia.ro /revista.asp?id=2007_03_09
 

 Revista "Familia creotina" - 03/2007 

Pentru copii  

Istorioara: aoricei de biserica
-

Sudoku sau Cubul Rubik al secolului XXICuprinsCele zece porunci povestite copiilor

 

Trecuse deja mult timp de când, în bisericu?a satului, s-a stabilit o familie de ooricei. ai-au construit micile lor culcuouri în zidurile din spatele altarelor laterale oi le-au captuoit cu hârtie roasa dintr-o carte de rugaciuni foarte veche pe care cineva o uitase în biserica. aoriceii au târât cartea în spatele altarului, au rupt paginile una câte una oi le-au împar?it între ei. Cu toate acestea, în locuin?ele lor era foarte frig, indiferent ca era vara sau iarna pentru ca zidurile bisericii erau foarte groase oi erau din piatra. Aceasta nu i-a speriat pe ooricei, care oi-au vazut mai departe de via?a lor. Sunt deja câteva genera?ii de când familia lor oi-au petrecut timpul acolo oi nu se vedeau locuind în alta parte. Le facea placere fumul tamâii sau al lumânarilor, erau încânta?i de sunetul orgii oi de bataia clopotelor. Toate acestea le dadeau un sentiment de siguran?a.

În luna septembrie, oamenii din sat aduceau la parohie recolta de nuci pe care o depozitau în camara parohiei. aoriceii se bucurau de aceasta pentru ca astfel aveau oi posibilitatea de a strânge ceva pentru iarna. Se urcau pe pervazul geamului de la sacristie, ieoeau pe o gaura în gradina, iar de acolo, pe un drum otiut doar de ei, ajungeau în camara de unde, timp de o saptamâna carau nuci în galeriile sapate de ei în zidurile bisericii. Cristinel însa, un ooricel tânar, voia sa plece. Lui îi placea foarte mult sa stea în gradina. Soarele de toamna era aoa de caldu? oi blând, ca n-ar mai fi vrut pentru nimic în lume sa revina în gaurile din zidul bisericii, dar mereu ooarecii mai în vârsta nu-i dadeau voie. "?i se pare placut afara, i-au zis ei, dar sa otii ca nu e aoa! Afara sunt pisici oi multe alte animale periculoase care te-ar putea mânca într-o clipa. ai apoi, în timpul iernii se face foarte frig afara, mai frig decât în biserica. Nu te mai gândi la plecare!" Cristinel a meditat foarte mult la aceste cuvinte oi poate ca aveau dreptate, îoi spunea el, dar de când a început sa-i placa în gradina, nu mai avea pace deloc. Aproape în fiecare seara visa ca se afla în locuri unde se gasea multa mâncare, mult mai gustoasa decât obionuitele nuci, locuri în care era cald oi nu exista nici un duoman. Erau aoa de reale visele sale, ca existen?a acelor locuri devenise pentru el un fapt ca oi sigur.

Dar unde se aflau? Iata problema care îl framânta cel mai mult pe Cristinel. ai apoi cum sa ajunga acolo. A încercat sa vorbeasca despre toate astea cu Ionu?, un alt ooricel de vârsta sa. L-a aflat pe marginea aghiazmatarului, balansându-oi picioarele în gol. "E un frig straonic, nu-i aoa Cristinel?" i-a spus Ionu?, salutându-l. "Hai sa mergem la lumânarea de la tabernacol, i-a propus Cristinel, sa ne încalzim pu?intel". "O idee foarte buna", oi au plecat amândoi catre altarul cel mare. Dupa-amiaza nu venea nimeni prin biserica, iar ooriceii otiau aceasta, de aceea se plimbau fara nici o grija. Lumânarea se afla undeva sus, lânga tabernacol, dar cei doi ooricei, cu multa dibacie, s-au ca?arat pâna acolo, oi odata ajunoi, s-au lipit de plasticul roou al lumânarii, bucurându-se de caldura emanata de ea. Pre? de câteva momente, cei doi ooricei au pastrat tacere. Apoi, Cristinel îi zise prietenului sau: "Ionu?, te-ai gândit vreodata sa pleci de aici?" "Da, desigur, a spus acesta. Dar gândurile astea nu sunt decât niote simple amagiri, crede-ma! Aici în biserica este locul cel mai frumos. Eu n-ao pleca niciodata, pentru ca de fapt nimeni nu otie cum este afara". Cristinel nu a mai spus nimic, pentru ca el deja îoi facuse planurile sale. Lui nu-i era frica de nici un pericol oi era hotarât sa plece.

Duminica urmatoare, catre sfâroitul Liturghiei, Cristinel s-a îndepartat de ceilal?i ooricei oi s-a ascuns printre banci în aoteptarea unui moment potrivit, care nu s-a lasat aoteptat. La un moment dat, oamenii s-au ridicat brusc în picioare. To?i erau aten?i la preot, iar Cristinel, strecurându-se printre ei, a vazut o doamna care avea pooeta lânga locul pe care oedea. aoricelul ochi pooeta care era întredeschisa oi reuoi sa se strecoare înauntrul ei, sub un oerve?el parfumat. Totul se desfaoura aoa cum planuise. Catre sfâroitul Liturghiei, doamna oi-a pus cartea de rugaciuni în pooeta, a închis-o oi a plecat catre casa. Acasa, a pus pooeta pe un scaunel din bucatarie, oi-a luat rozariul oi cartea de rugaciuni oi s-a dus sa se schimbe de haine în camera de alaturi. Dupa ce s-a asigurat ca este în siguran?a, Cristinel ieoi din pooeta oi arunca o privire împrejur. Primul lucru care l-a impresionat placut a fost caldura din camera, care îl învalui ca o haina invizibila. Pentru prima data în via?a sa a vazut un calorifer. S-a strecurat printre zabrelele elegante care îl mascau oi ajungând lânga el adormi deîndata.

O saptamâna întreaga a petrecut Cristinel dupa calorifer. Noaptea, când to?i membrii familiei dormeau, ieoea în bucatarie oi începea sa ron?aie pâine, brânza oi tot ce întâlnea bun de mâncat. Dar în felul acesta însa, doamna oi-a dat seama de prezen?a ooricelului. "Cu siguran?a ca mâncarea a fost roasa de un ooarece", oi-a spus ea. Prin urmare s-a hotarât sa aduca o pisica în casa, o pisica ce se numea Miki. Ea s-a pus deîndata pe treaba, astfel încât ooricelul nu mai reuoea sa iasa deloc pentru a mânca. Nemaiputând rabda, într-o zi Cristinel a ieoit din nou prin bucatarie, crezând ca pisica era afara. S-a înoelat. Miki se afla la pânda oi cum îl vazu, sari asupra lui ca sa-l prinda. Nu i-a trebuit sa alerge prea mult, ca l-a oi prins pe Cristinel. Acesta se zbatea, dar ghearele lui Miki îl ?ineau cu straonicie. Aparu oi stapâna casei, care vazând ca pisica voia sa manânce ooricelul în bucatarie, a alungat-o. "Câ? afara!" a zis ea furioasa. Profitând de un moment de neaten?ie din partea lui Miki, Cristinel se elibera de ghearele ei oi fugi cât îl ?inea puterile afara, se strecura prin iarba înalta oi deasa oi ieoi în drum, unde începu din nou sa fuga.

Din acea clipa, pentru Cristinel au început zile grele. Întâlni un grup de ooareci de câmp care l-au tratat foarte rau, era cât pe ce sa fie prins într-o capcana, sa fie calcat de maoini, iar despre pisici, ce sa mai spunem, le întâlnea aproape peste tot. Nu mai avea nici un loc în care sa se poata încalzi, dar descoperise în schimb un lan de grâu. Ce ospa? a tras! A facut o burta mare de tot oi era, în sfâroit, ceva mai mul?umit. Lânga lan se afla un hambar mare, iar înauntru erau movile mari de grâu. Bucuros, Cristinel oi-a facut un culcuo folosindu-se de niote cârpe vechi pe care le gasise acolo oi a început sa duca o via?a aoa cum o visase: dormea oi mânca. Din pacate însa, nu era nimeni în acel hambar, nici oameni, nici macar pisici. Nici o vietate.

De acum venise decembrie oi începu sa ninga. Cristinel ieoi din culcuoul sau ca sa priveasca fulgii de pe pervazul ferestrei. Ajungând acolo, sim?i deodata cum inima îi bate cu putere: printre fulgii de nea, departe, departe, se vedea turnul bisericii. "Oare ce mai fac prietenii mei", se întreba Cristinel? "Îoi mai amintesc ei de mine? Poate ca deja cred ca am murit!" ai pe masura ce se tot gândea la cei pe care i-a parasit, se sim?ea din ce în ce mai singur. Se coborî de pe pervaz oi merse la culcuoul sau. Închise ochii, dar somnul nu voia sa vina: "La ce-mi serveote o via?a plina de placeri daca sunt singur? Acum am tot ce-mi doresc, hrana din beloug, un loc sigur oi un culcuo cald. Ar fi trebuit sa fiu fericit oi bucuros. Dar toate acestea nu au valoare daca sunt singur. Ce n-ao da eu acum doar ca sa fie aici cu mine Ionu? oi to?i ceilal?i!" Încerca sa ron?aie câteva boabe de grâu ca sa-i treaca dorul, dar parca nu mai aveau acel gust placut de mai-nainte. "De fapt sunt un prizonier, începu sa se gândeasca el. Un prizonier într-un paradis. Cea mai buna mâncare oi cel mai cald culcuo nu folosesc la nimic daca nu ai prieteni. Acum încep sa în?eleg, în sfâroit!"

Clopotele începura sa bata, Cristinel urca repede la geam, îoi lipi botioorul de el oi privi fix turnul bisericii. Brusc, lua o decizie aproape imposibil de realizat: trebuia sa ajunga la biserica cu orice pre?. Se îndrepta cu repeziciune catre gaura prin care intrase, dar aici avu o surpriza neplacuta: era astupata toata de ghea?a, iata de ce nici un ooarece nu mai reuoi sa intre în hambar. Dar nu s-a descurajat. A început sa roada din lemnul por?ii. Au trecut mai multe zile pâna a reuoit sa faca o gaurica îndeajuns de mare ca sa se strecoare prin ea. Era seara. Vântul batea cu putere, iar fulgii aproape ca-l loveau, aoa de puternic era vântul. Gingiile îi sângerau de la lemnul pe care l-a ros, dar asta nu mai avea nici o importan?a. Nici pisicile oi nici un alt animal nu-l mai speriau. Se avânta pe drumul ce ducea spre casa doamnei care l-a dus în pooeta ei. Mai era jumatate de ora pâna la miezul nop?ii oi trebuia cu orice pre? sa intre în casa, altfel risca sa moara înghe?at afara. Cei din casa se pregateau sa mearga la Liturghia din Noaptea de Craciun. Odata ajuns în casa, datorita caldurii ce îl învalui, Cristinel sim?i cum începea sa-oi recapete puterile.

Pooeta doamnei se afla pe scaunelul din bucatarie oi era întredeschisa. Fara sa mai stea pe gânduri, Cristinel se strecura imediat înauntru oi începu sa aotepte. Tocmai la timp, pentru ca în acel moment intra femeia în bucatarie. Închise poota, o lua în mâna, oi cu paoi grabi?i, pleca spre biserica. Curând, Cristinel auzi un murmur de voci oi niote sunete care îi pareau cunoscute. Doamna deschise pooeta, îoi lua obionuita carte de rugaciuni oi, ca de obicei, lasa pooeta întredeschisa. Cât ai clipi din ochi, Cristinel o zbughi afara din pooeta. Ce amintiri îi reveneau în minte! Câte mirosuri cunoscute îi izbeau botioorul! Iar sunetele acelea care îi erau cunoscute nu erau altceva decât sunetele orgii, care intona mare? un cântec de Craciun. Lumea era atenta la altar, ca de obicei. Micu?ul ooricel fugi printre picioarele lor pâna la primul rând de banci, iar de acolo, cu un salt spectaculos, ajunse în spatele altarului lateral. De acolo, un pas îl mai despar?ea de casa sa. Toata familia sa se afla acolo. "Cristinel!" strigara într-un glas to?i ooriceii. În biserica, orga intona mai departe frumoasele cântece de Craciun oi to?i erau ferici?i, chiar oi ooriceii.

Dragi copii, draga ascultatorule, nu-i aoa ca de multe ori, venind la biserica, ?i s-a parut oarecum plictisitor oi ai fi vrut sa mergi în alta parte, aoa cum oi-a dorit oi Cristinel la început. ai tu ai visat la un loc cu mult mai frumos decât cel din biserica. Sunt sigur de aceasta oi pentru faptul ca, în special vara, mul?i dintre cei care vin la biserica prefera sa ramâna afara discutând probabil de ceea ce ar urma sa faca, pentru ca la Liturghie li se pare prea plictisitor. ai aoa, sarbatoare dupa sarbatoare, duminica dupa duminica, în mintea ta apare un plan: cum sa scapi de Liturghie. ai ai reuoit probabil sa-?i pacaleoti parin?ii sau pe cei din familie oi ai mers în alta parte: la un chiooc, la o cofetarie, la un film sau la un fotbal. Poate ca ?i-ai dat seama, sau poate ca înca nu, dar ceva începe sa lipseasca în via?a ta, exact cum începuse sa simta oi Cristinel când se afla în acel hambar plin cu grâu: avea de toate, dar se sim?ea singur; mai mult, se sim?ea prizonierul propriilor placeri. Pu?in câte pu?in oi tu te vei sim?i singur, chiar daca atâ?ia prieteni te înconjoara, ba chiar te vei sim?i prizonierul propriilor placeri pe care le-ai cautat, dar care nu-?i aduc fericirea adevarata. ai atunci cine-?i lipseote? Familia ta cea mare: Biserica! Î?i lipsesc parin?ii din aceasta familie, adica Tatal tau ceresc. Chiar daca uneori te sim?i plictisit, crede-ma, acesta este locul cel mai frumos din lume, singurul loc în care po?i fi fericit cu adevarat: în mijlocul familiei tale, Biserica, unde rugaciunile se aotern lin pe altarul lui Cristos ca fulgii pe zapada, iar cântecele alina singuratatea, un loc unde chiar oi ooriceii pot fi ferici?i!

ai Biblia ne povesteote despre astfel de oameni care, plecând de la casa lor oi cautând fericirea în alta parte, au ajuns în cele din urma cei mai neferici?i:

Apoi le-a spus: "Un om avea doi fii. Cel mai tânar dintre ei i-a spus tatalui: «Tata, da-mi partea de avere ce mi se cuvine». Iar el le-a împar?it averea. ai nu dupa multe zile fiul cel mai tânar oi-a adunat toate oi a plecat de acasa într-o ?ara îndepartata. Acolo oi-a risipit averea într-o via?a de desfrâu. Dupa ce a cheltuit toate, a venit o mare foamete în ?ara aceea, iar el a început sa duca lipsa. Atunci s-a dus oi s-a aciuat la unul dintre ceta?enii acelei ?ari care l-a trimis la câmp sa pazeasca porcii. ai ar fi dorit sa se sature cu roocovele pe care le mâncau porcii, dar nimeni nu-i dadea. Atunci, venindu-oi în fire, a spus: «Câ?i zilieri ai tatalui meu au pâine din beloug, iar eu mor aici de foame! Ma voi ridica, ma voi duce la tatal meu oi-i voi spune: «Tata, am pacatuit împotriva cerului oi înaintea ta; nu mai sunt vrednic sa fiu numit fiul tau. Ia-ma ca pe un zilier al tau». Într-adevar s-a ridicat oi a mers la tatal sau.

Pe când era înca departe, tatal l-a vazut, i s-a facut mila oi, alergând, l-a îmbra?ioat oi l-a sarutat. Atunci fiul i-a spus: «Tata, am pacatuit împotriva cerului oi înaintea ta; nu mai sunt vrednic sa fiu numit fiul tau». Însa tatal a spus catre servitorii sai: «Aduce?i repede haina cea mai buna oi îmbraca?i-l! Da?i-i un inel în deget oi încal?aminte în picioare. Aduce?i vi?elul cel îngraoat oi taia?i-l: sa mâncam oi sa ne bucuram, caci acest fiu al meu era mort oi a revenit la via?a, era pierdut oi a fost gasit». ai au început sa sarbatoreasca.

traducere: pr. Ciprian Tiba
sursa: © Pastoratie.ro

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/revista.asp?id=2007_03_09
Vă rugăm să respectați drepturile de autor