www.profamilia.ro /revista.asp?id=2007_01_01
 

 Revista "Familia crestina" - 01/2007 

Editorial  

Bucurie si discernamânt
Marina Fara

Copiii: binecuvântari, nu poveriCuprins

 

Doua idei mi-au inspirat editorialul pentru primul numar al revistei noastre din acest an, 2007:

Mai întâi, sentimente tonice si rareori ilustrate astazi, bucuria si speranta, sentimente pe care le "protagonizeaza" familia crestina; iar a doua idee priveste discernamântul ca cerinta a vietii responsabile, cu alte cuvinte permanenta unui ideal de viata care face ca toate evenimentele sa fie întâmpinate ca "semne" ale timpurilor, ce se cer privite crestineste, cu discernamânt. Aceste doua atitudini - bucuria plina de speranta si discernamântul - conduc împreuna la o constructie ce învinge timpul, o constructie solida, familia ridicata generatie dupa generatie, nu pe nisipul ambitiilor trecatoare, ci pe stânca virtutilor.

Si pentru ca, în traditia Bisericii crestine, luna ianuarie - a Epifaniei si a Botezului Domnului - este luna sfintirii locuintelor, gândul ne poarta mai ales spre calitatea casei noastre, construita pe temelia sigura a binelui si frumosului. E o temelie de piatra, si nu de nisip, dar nu acea piatra de un materialism strident, ostentativ, ci piatra nobila a onestitatii, a cinstei si a adevarului.

Sfintirea locuintei cuprinde si înnoirea spirituala a caminului, înnoirea relatiei dintre membrii familiei, cu angajamente si sperante pentru întregul an. Viata de familie, unii laolalta cu altii, si împreuna privind spre Dumnezeu - este o "formula" de succes (ca sa folosim terminologia predilecta azi), este un stil de vietuire care nu s-a demonetizat cu trecerea timpului, mai mult chiar, desi în zilele noastre întâmpina adversitati de tot felul (sau poate în mare masura, tocmai prin aceste adversitati), se vadeste a fi calea sigura a unei constructii solide.

De aceea, un alt gând care ne inspira cu ocazia sfintirii locuintei este cel al sfintirii personale. În ciuda modelelor atât de mediatizate privind familii ce se destrama, sau se construiesc pe criterii aproape întâmplatoare, în ciuda ofensivei unor modele alternative de convietuire (de facto, uniuni de acelasi sex), care în mod abuziv sunt considerate a fi "familie", poate mai evident ca oricând este ca familia traditionala, instituita de Dumnezeu, în complementaritatea sotilor, deschisi spre darul iubirii lor - copilul - reprezinta calea cea mai bogata de sfintire personala. O imensitate - în covârsitoare parte anonima -, de vieti sfinte, de familii cu adevarat sfinte, a învins degradarea prin curgerea timpului, sporind tezaurul bucuriei si sperantei: formula atât de frumoasa prin care Parintii Bisericii ilustrau familia autentica, bazata pe iubire si credinta, - "Biserica domestica", "Mica Biserica" - traieste astazi în multe camine. Sunt în general familii anonime, dar marturia lor de bucurie si speranta e o lumina pentru cei din jur.

Circumstantele istorice se schimba, dar raspunsul familiei autentice la provocarile timpului este motivat de acelasi discernamânt. În ciuda adversitatilor, în ciuda dificultatilor din ce în ce mai mari pe care le are de înfruntat, familia este institutia care sustine mersul înainte al comunitatii sociale - prin educatie competenta si sacrificiu, prin solutii izvorâte din realismul vietii de zi cu zi.

Si pentru ca istoria recenta a României a traversat mai multe astfel de schimbari, putem avea o privire de ansamblu, observând cum familia autentica a ocrotit si a cladit persoana umana, dând raspunsuri încarcate de responsabilitate si discernamânt, la provocarile deloc usoare pe care le-a primit. Nu e departe epoca celor aproape cinci decenii de comunism, de restrictii severe si ateism agresiv, de amestec brutal în intimitatea familiei, de atacuri sistematice la adresa unitatii acesteia. În mizeria materiala si morala generalizata, a existat o rezistenta despre care se vorbeste atât de putin: este rezistenta tenace, anonima si eroica a familiilor care si-au aparat unitatea, si-au salvat copiii - prin sacrificii nebanuite - educându-le personalitatea, dar mai ales ocrotindu-le sufletul. Doar astfel se poate explica acel strigat emblematic pentru o generatie care nu avusese nicio experienta sau cunostinta despre ceea ce însemna lumea libera, strigatul cu piepturile dezgolite în fata tancurilor venite sa reprime revolutia noastra din decembrie 1989, singura revolutie sângeroasa în contextul eliberarii statelor din Estul continentului, de comunism: "Vom muri si vom fi liberi!"

Daca a existat - printre atâtia martiri cunoscuti sau anonimi - ai perioadei comuniste, o institutie martira, aceea a fost institutia familiei.

Apoi, în perioada postcomunista, costurile "tranzitiei" au fost platite în principal tot de familie, sub diferitele aspecte, ofensive, ale recuceririi orizonturilor democratice, ale reconstructiei unei tari ruinate.

Întoarcerea la comunitatea europeana - dupa atâtea decenii de suferinta - gaseste familia din România pregatita sa se bucure de libertati si de perspective, pregatita sa aduca cu sine valori pe care le-a aparat cu un pret atât de mare si prin care merita sa fie pretuita: speranta, bucurie, discernamânt... O familie a tineretii - sub aspectul acestor sentimente, de speranta si bucurie - dar în acelasi timp profund încercata, menita de aceea sa cumpaneasca noile realitati cu discernamânt si fermitate... Sa speram ca asa va fi!

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/revista.asp?id=2007_01_01
Vă rugăm să respectați drepturile de autor