www.profamilia.ro /revista.asp?id=2006_06_09
 

 Revista "Familia crestina" - 05/2006 

POVESTEA UNUI CODOBELC
Maria Gotia

Racoare mentolataCuprinsPreasfânta Inima a lui Isus

 

- Bunico, atunci când am venit în primul an la tine în gradina, ai luat în mâna un melc si mi l-ai aratat... Întâi cum sta ascuns în casuta, apoi cum îsi scoate cornitele, dupa ce i-ai cântat:
Melc-melc,
Codobelc,
Scoate coarne bouresti,
Si te du la balta,
Si bea apa calda...

- Si îndata a început sa le întoarca în toate partile, în cautarea drumului spre balta! râse Bunica, încântata de sporovaiala sfatoasa a Stefanei.
Danut, lânga ele, asculta cu ochii mari, uitându-se de la una la alta.
De fapt, sora lui, fiind mai mare, stia ca trebuie sa-l învete si pe el tot ce afla nou, iar acum era tare multumita ca Danut era atât de atent. Doar ca pe melcul luat dintre papadiile ude, baietelul îl tinea numai cu doua degete: era foarte neobisnuit!
- Dar acum nu-mi mai plac melcii! spuse hotarât Stefana.
Danut, nici una - nici doua, îl arunca atunci înapoi în iarba.
- Cum asa? se mira Bunica, luând iar melcul de jos. Uita-te la casuta lui cea rotunjoara, cu mai multe rânduri de cercuri, sa stea mai la aer sau mai ferit, în adânc, dupa cum se simte el bine... Si cu un tugui în vârf!
- Nu-mi mai plac!
- Stefana, hai sa ne uitam la cornitele lui, ce delicate sunt, stravezii aproape!
Danut astepta sa vada ce înseamna acest cuvânt nou.
- Ce înseamna straveziu? întreba Stefana, uitând sa mai fie suparata pe melci.
- Înseamna ca aproape vezi prin ele.
"Vezi! Asta stiu si eu!" Danut nu mai era încurcat.
- Si corpul e ca de sticla moale...
- Dar rod varza si florile! Mi-a spus Eleonora. (Eleonora venea sa-i ajute pe bunici în gradina.)
- Asta asa e, recunoscu Bunica.
- Sa-l calc?
Bunicii nu-i venea sa creada ca aude o asemenea vorba de la nepotica ei cea miloasa.
- Draga bunichii, stai putin! Tu ai vazut ce face Bunicul atunci când gaseste melci pe frunzele de varza?
- Îi strânge într-o galetica.
- Si?
- Si-i arunca peste gard!
- Balta! se avânta Danut în discutie, semn ca stia de acum unde e drumul melcilor: la balta, sa bea apa calda.
- Sigur, sa se sature acolo cu alte frunze, nu cu varza! completa Bunica.
- Sunt destule! Stefana era acum mai linistita, cum nici ei nu-i venea la socoteala sa fie stapâna rea cu melcii... Caci stia de la Mama si de la Tata ca toate pe care le-a facut Dumnezeu au un rost.
- Dar la ce sunt melcii buni?
- Crede-ma ca nu stiu!
"Bunica nu mai e mica. Sa fii uitat, cum uita ea câteodata, sau chiar nu stie?" Spuse apoi cu voce tare:
- Eu o sa stiu la cinci ani?
Era vârsta cea mai mare la care se putea închipui.
- Poate atunci, poate dupa ce vei învata sa citesti singura si vei afla din carti...
- Bine, se împaca fetita. Danut, spala-te pe mâini si hai la culcare!
Era iar sora cea mare, care stia ce e bine.
Copiii s-au culcat, dar nu au adormit pe data. Bunica nu-i zoreste ca atunci când venea vremea culcarii de dupa-masa pentru tatal lor si fratii lui, cu multi ani în urma.
- Când închizi ochii, pleoapele tale sunt opaline.
Bunicii îi placeau cuvintele frumoase si se bucura ca nepotii le învatau usor. Dar acum o si pacalea putin pe Stefana, ca sa închida ochii.
- Nu stiu ce înseamna opaline.
- Opalul e o piatra frumoasa, care parca are o luminita înauntru. Dar numai o ghicesti, nu o chiar vezi.
Stefana tinea ochii închisi. Parca pleoapele i se zbateau tot mai putin.
- Si eu?
- Tu, Danut, ai pleoapele ca sideful! Bunica începu sa-i spuna ceva despre scoicile din nisipul marii, dar Danut era multumit cu un cuvânt frumos, numai al lui si adormi aproape pe loc.
Stefana visa si auzea un glas foarte molcom, de melc.
Melcul vorbea cu Dumnezeu si Dumnezeu îi raspundea.
- Doamne...
- Spune melcule-codobelcule!
- Tie îti place de mine?
- Te iubesc, melcule, nu doar îmi place de tine. Pe tine te-am facut altfel decât pe oricare dintre fratii tai. Casuta ta e neteda pe dinauntru si sidefie, iar pe dinafara e desenata cu linii fine, numai pentru tine! Casuta fratiorului mai mare are desene mai apasate, a celui mai mic, desene mai subtiri si dese... Frumoasa fiecare si buna de adapostit. Iar mersul tau încet si fara zarva te lasa sa fii atent la ceea ce nu vede oricine si nici nu tulbura pe nimeni...
- Dar eu cum sa-ti spun ca Te iubesc?
- O sa gasesti tu ceva, pe când te plimbi prin gradina, catre foile de varza, zâmbi Dumnezeu.
Melcul din vis porni într-acolo, ca sa se tina de cuvânt, de buna seama.
Se lasase de acum întunericul.
Stefana îl urmarea cu privirea de sub pleoapele închise, când luna, iesind dintre nori, revarsa o ploaie de argint linistit peste gradina.
"Pentru ea e usor..." se gândi Stefana cu admiratie. Si se trezi zâmbind.

A trecut dupa-masa, a trecut seara, copiii s-au culcat din nou, apoi a trecut si noaptea.
"Acum a ajuns poate si melcul meu din vis în gradina de zarzavat!" îsi aduse aminte fetita. Si plecându-si privirea spre locul unde îl lasase în somn, fu mirata sa vada, înaintând de acolo, pe un drum cu ocolisuri frumoase, o dâra lucitoare, sidefie si delicata.
Calea melcului ducea pâna la verze, dar Stefana nu se mai supara. Ba chiar era bucuroasa ca si melcul avea ceva atât de frumos cu care sa-i spuna lui Dumnezeu: "Te iubesc!"

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/revista.asp?id=2006_06_09
Vă rugăm să respectați drepturile de autor