www.profamilia.ro /revista.asp?id=2006_06_06
 

 Revista "Familia crestina" - 05/2006 

"AM ÎNCERCAT PFN SI A DAT GRES"
Sarah F. Peterson
traducere Oana Capan

Aude sau nu Dumnezeu rugaciunile noastre?CuprinsOriginea si destinul casatoriei si familiei

 

Sarah F. Peterson preda de cinci ani cursuri despre Planificarea Naturala a Familiei (PNF), una dintre observatiile ei fiind ca oriunde a mers, oricui a vorbit, se regasesc unele întrebari comune. Uneori întrebarile denota tensiuni traite de cei care le pun, altadata sunt simple curiozitati, justificate mai ales de pozitia aproape unica în lume a Bisericii Catolice de a sustine ca atât contraceptia cât si sterilizarea sunt pacate grave.

"Învataturile Bisericii Catolice cu privire la planificarea familiala sunt logice, consecvente si extraordinar de eliberatoare atunci când sunt bine întelese, si totusi ele sunt respinse de catre majoritatea coplesitoare a catolicilor", scrie Peterson într-un articol pe care îl dedica tocmai celor mai comune întrebari. Constatând ca sunt probleme care nu sunt atinse nici în predici, nici în cursurile de pregatire la casatorie, nici în alte contexte, autoarea trage concluzia ca întrebarile exista pentru simplu fapt ca credinciosii nu au auzit vreodata un raspuns. În numarele trecute din "Familia crestina" am prezentat primele trei întrebari si raspunsurile corespunzator. În acest numar am ajuns la ultima întrebare:

 

Întrebare: Am încercat PFN si a dat gres. Cum asa?

Raspuns: Aceasta este probabil obiectia la care e cel mai dificil de raspuns, pentru ca poate însemna atât de multe lucruri diferite si pentru ca este de obicei extrem de încarcata emotional, asa ca este întelept sa se procedeze cu mare blândete si sensibilitate.

Atunci când este învatata bine si este folosita corect si consecvent, planificarea familiala naturala (PFN) are o eficienta de peste 99% în evitarea sarcinii, dar desi PFN nu este dificil de înteles, necesita de obicei o instruire adecvata pentru a o învata si a o folosi corect. Adesea când un cuplu spune ca au încercat deja PFN si nu a fost eficienta, problema este ca ei în primul rând nu au învatat cu adevarat PFN. Uneori se întâmpla sa fi încercat metoda calendarului (o mai veche metoda de PFN - dezvoltata în jurul anului 1930 - care este eficienta doar daca o femeie are un ciclu foarte regulat, ceea ce nu se întâmpla la multe femei) sau sa fi citit o brosura, o pagina de internet sau o carte despre PFN si sa creada ca au înteles-o suficient de bine pentru ca sa o foloseasca. Alte cupluri care au avut o sarcina neplanificata au învatat în mod adecvat PFN, dar mai apoi au decis ca nu este necesar sa tina un tabel sau ca una sau mai multe reguli nu li se aplica lor sau nu se aplica la ciclul în care au conceput un copil.

Când un cuplu care a avut o sarcina neplanificata cu toate ca a folosit PFN cere unui instructor de PFN sa revada tabelul ciclului în care au conceput, aproape întotdeauna vor descoperi ca au conceput ca urmare a unei neîntelegeri sau aplicari gresite a unor aspecte ale regulilor de evitare a sarcinii. Asadar prima sugestie pentru cuplurile care cred ca PFN nu functioneaza pentru ei este sa se întâlneasca cu un instructor specializat si sa stabileasca daca într-adevar PFN nu a functionat sau daca nu au folosit cu adevarat PFN.

Statistic, PFN este la fel de eficienta ca orice metoda contraceptiva si sarcinile cu adevarat surpriza (acelea care apar în ciuda aplicarii consecvente si corecte a regulilor de evitare a sarcinii) sunt atât de rare încât pot fi considerate pe buna dreptate mici miracole, dar ele se întâmpla, si ajungem aici la esenta diferentei dintre PFN si contraceptie - cine raspunde cu adevarat de planificarea familiilor noastre.

Raspunsul este acela ca întotdeauna si doar Dumnezeu are aceasta responsabilitate, ca El are un plan specific pentru fiecare dintre familiile noastre si ca doar El ne cunoaste în totalitate. El ne dezvaluie acest plan putin câte putin atunci când este timpul pentru noi sa actionam si sa cooperam la el, dar de obicei nu ne face cunoscut cu ani înainte numarul exact de copii pe care îi are în plan pentru noi, si nici care va fi diferenta de vârsta dintre ei. Ceea ce cere El fiecarui cuplu este sa încerce în rugaciune si în mod onest sa discearna vointa Sa pentru ei si apoi sa coopereze cu acest plan.

Un cuplu care crede ca nu este vointa lui Dumnezeu ca ei sa aiba un alt copil în prezent coopereaza cu Dumnezeu si procedeaza corect folosind PFN pentru evitarea sarcinii. Daca un cuplu concepe în ciuda eforturilor lor de a nu se întâmpla aceasta, ei pot avea totusi încredere ca Dumnezeu le spune, în termeni foarte clari, ca vointa Sa pentru ei s-a schimbat. Nu înseamna ca ei au gresit folosind PFN sau chiar ca au înteles gresit vointa lui Dumnezeu când au hotarât ca trebuie sa evite o sarcina. Înseamna pur si simplu ca în acest moment Dumnezeu le cere sa mai accepte un copil... în acest moment.

Toate acestea pot fi socante si deranjante deoarece ne-am obisnuit sa gândim ca noi suntem cei care ne controlam vietile. Dar nu este asa. Deloc. În nici un domeniu al vietilor noastre.

Când literatura stiintifica discuta despre 'rata esecurilor' unei metode de planificare familiala, aceasta se refera la numarul de sarcini care au loc în ciuda folosirii corecte a metodei, si tocmai în acest sens nu este mai probabil ca PFN sa 'dea gres' fata de alte metode de planificare familiala. În realitate, însa, nu exista 'greseli' în cazul PFN, deoarece si acei copii a caror concepere i-a surprins complet pe parinti (si pe instructorii de PFN ai parintilor lor) sunt în mod specific doriti de Dumnezeu. Un cuplu care foloseste PFN va întelege mai degraba acest lucru decât un cuplu care foloseste contraceptia, deoarece procesul de discernamânt de la un ciclu la altul prin care trebuie sa treaca pentru a continua sa evite sarcina îi încurajeaza sa recunoasca faptul ca trebuie sa coopereze cu planul lui Dumnezeu pentru familia lor si nu sa fie ei cei care planifica.

Dumnezeu are o vedere de ansamblu, iar noi nu. El ne iubeste pe fiecare dintre noi si pe fiecare dintre copiii nostri mai mult decât ne putem imagina oricare dintre noi si trebuie sa învatam sa avem încredere în El. Si aceasta înseamna planificarea familiala catolica pentru noi toti - a avea încredere ca Dumnezeu este cel care controleaza totul, chiar si atunci când cooperam cu planul Sau pentru fiecare dintre noi, si ca "Dumnezeu toate le lucreaza spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu" (Romani 8,28).

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/revista.asp?id=2006_06_06
Vă rugăm să respectați drepturile de autor