www.profamilia.ro /revista.asp?id=2006_05_06
 

 Revista "Familia creotina" - 05/2006 

MIRELE CHRISTOS aI MIRII CREaTINI
Leonard Tony Farauanu

Mâinile împreunate în rugaciuneCuprinsContracep?ia oi conotiin?a

 

O sotie eu ti-as da, Fiul Meu, sa te iubeasca
si sa merite prin Tine întru noi sa vietuiasca. (...)
- "Multumescu-Ti Tie, Tata", Fiu-atunci îi raspundea;
"celei ce Mi-o dai drept soata, Eu i-oi da iubirea Mea,
ca prin ea sa vada bine slava Tatalui ceresc
si ca-ntreaga Mea fiinta din fiinta-I o primesc.
Odihnindu-Mi-se-n brate, de iubirea-Ti mistuita,
desfata-se-va de-a pururi, întru mila Ta rapita."
                           Sf. Ioan al Crucii1

Urmând Sfintelor Scripturi, misticii crestini au exprimat deseori iubirea dintre Christos si Biserica si în general, iubirea dintre Dumnezeu si sufletul uman, în termenii iubirii dintre mire si mireasa. Nici un alt limbaj, nici o alta imagine nu poate reda mai bine aceasta iubire divina: "În ce chip se însoteste flacaul cu fecioara, Cel ce te-a zidit se va însoti cu tine, si în ce chip mirele se veseleste de mireasa, asa se va veseli de tine Dumnezeul tau!" (Isaia 62,5) Aceasta iubire nuptiala se împlineste în Christos Mirele, "prin care si pentru care au fost facute toate" (Coloseni 1,16), Fiul caruia Tatal, Împaratul vesnic, I-a pregatit nunta (Matei 22,2). De aceea Ioan Botezatorul spunea, vorbind despre Christos, ca "cel ce are mireasa este mire, iar prietenul mirelui, care sta si asculta pe mire, se bucura cu bucurie de glasul lui. Deci aceasta bucurie a mea s-a împlinit" (Ioan 3,29). Christos Mirele a venit la Mireasa Sa, si "S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinteasca, curatind-o cu baia apei prin cuvânt, si ca s-o înfatiseze Siesi, Biserica slavita, neavând pata sau zbârcitura, ori altceva de acest fel, ci ca sa fie sfânta si fara de prihana" (Efeseni 5,25-27). Precum mirii sunt chemati "sa fie amândoi un singur trup" (Geneza 2,24), si Christos este unit cu Biserica într-un singur Trup mistic. Aceasta unire însa se va desavârsi doar la sfârsitul veacurilor, când Dumnezeu va fi toate în toti (1Corinteni 15,28).

Dumnezeu a ales asadar sa vorbeasca despre iubirea Sa fata de noi - pentru ca noi, cei care am crezut, suntem Biserica - folosindu-se de imaginea iubirii dintre miri. Aceasta iubire este prin urmare profetica, initiatica. Mai mult, dupa încorporarea întru Christos prin Botez a celor ce au crezut, ritul sacru al casatoriei nu mai este pentru cei botezati doar profetic, reprezentativ, ci devine comemorativ si operativ; casatoria devine sacrament, adica un semn eficace al harului; cu alte cuvinte, ea confera ceea ce semnifica: unirea nuptiala cu Christos. Atunci când se casatoresc mirii crestini nu numai ca devin o icoana a unirii mistice dintre Christos si Biserica ci sunt si incorporati în misterul acestei uniri, devin ei însisi mai uniti cu Christos. Casatoria lor este asadar o cale spre desavârsire.

În ciuda acestei realitati spirituale, deseori casatoria este privita ca si un "rau mai mic", mai ales atunci când este vorba despre cautarea sfinteniei. Apar deseori opinii exagerate, care sustin ca numai calugarii pot ajunge la înalte trepte duhovnicesti, si ca si din acestia numai o elita.2 Se ajunge astfel la stabilirea tacita a unui standard dublu, prin care comunitatea crestina este împartita în doua clase distincte, "desavârsitii" si "dreptii"3, precum oarecând în comunitatile gnostice. Evident ca aceasta ierarhizare nu se poate împaca cu învatatura lui Christos, care i-a chemat pe toti la desavârsire: "Fiti desavârsiti, precum Tatal vostru Cel din ceruri desavârsit este" (Matei 5,48). Sau nu avem toti crestinii acelasi Tata? "Daca iubirea si casatoria", spunea G. Flammand, "au ajuns reduse la ceva cu putin mai mult decât propria lor umbra, este pentru ca nu ne-am fixat destul de sus idealul nostru cu privire la ele."4 Am acceptat prea usor aceasta ierarhizare tacita, ne-am resemnat cu lasitate si ne-am multumit cu ramasitele spirituale care cadeau de la masa altora. Am considerat ca imitatio Christi (imitatia lui Christos) este doar pentru monahi, desi marele apostol al neamurilor, Sfântul Paul, îndeamna pe toti de mai multe ori în scrisorile sale: "Fiti imitatori ai mei, precum si eu sunt al lui Christos" (1Corinteni 4,16.11,1).

De fapt, casatoria este o forma unica de imitatie a lui Christos, diferita de forma în care Îl imita monahii. Atunci când Sfântul Pavel vrea sa dea un model de desavârsire sotilor crestini, el vorbeste despre iubirea dintre Christos si Biserica: "Barbatilor, iubiti pe femeile voastre, dupa cum si Christos a iubit Biserica" si "precum Biserica se supune lui Christos, asa si femeile barbatilor lor, întru totul" (Efeseni 5,24-25). Dupa cum observa Pierre Adn?s, "daca analogia casatoriei ajuta sa se înteleaga ceva din unirea misterioasa dintre Christos si Biserica, aceasta unire furnizeaza, la rândul ei, modelul ideal si perfect pe care barbatul si femeia trebuie sa-l imite în conduita lor reciproca."5 Cu alte cuvinte, este vorba aici despre "o paralela ai carei termeni comparati se lumineaza reciproc."6 Înca din vremea profetilor lui Israel Dumnezeu portretizeaza, prin iubirea Sa imensa pentru poporul Sau, iubirea pe care mirii ar trebui sa o aiba unul fata de altul. Astfel, bunatatea preventiva, bunavointa permanent vie, tandretea milostiva a lui Iahve pentru Israel devine exemplarul divin al iubirii care trebuie sa domneasca între barbat si femeie, iubire care cauta numai binele si fericirea fiintei iubite, care întelege toate si care stie sa ierte, care nu respinge nimic, fie nemultumiri sau tradari. Ratacirile lui Israel fac dimpotriva sa se înteleaga cum trebuie sa fie fidelitatea sotilor a unuia fata de celalalt. Aceste texte presupun deja o conceptie foarte înalta despre casatorie..."7

Aceasta conceptie înalta despre casatorie a fost pe deplin revelata în iubirea nuptiala desavârsita a lui Christos pentru Biserica, deoarece Christos "S-a dat pe Sine pentru ea" (Efeseni 5,25), si "dragoste mai mare ca aceasta nimeni nu are" (Ioan 15,13). Dar aceasta iubire dintre Christos si Biserica nu este numai modelul divin pe care sotii trebuie sa se straduiasca sa îl imite în comportamentul lor reciproc, ci mult mai mult decât atât, este chiar modelul dupa care Dumnezeu a creat iubirea nuptiala dintre barbat si femeie, în sensul ca înca de la început casatoria a fost menita sa fie o icoana si o prefigurare a acestui mare mister. De aceea se poate spune ca "relatia dintre barbat si femeie în casatorie are în unirea dintre Christos si Biserica un arhetip concret si viu, ratiunea suprema a existentei sale."8

Asadar, daca realitatea casatoriei crestine apartine în mod fundamental domeniului mistic, pentru a corespunde intentiei lui Christos trebuie ca aceasta realitate sa fie traita în plan mistic. Chintesenta acestei trairi mistice îsi are izvorul într-un adevar fundamental exprimat de o propozitie scurta, aparent foarte simpla: "casatoria este un sacrament".9 Prin acest sacrament Christos a sfintit iubirea care arde în inimile acelora care se consacra unul altuia în Dumnezeu si pentru Dumnezeu, si a încorporat astfel aceasta noua celula a împaratiei lui Dumnezeu în Trupul Mistic al lui Christos. Scriitorii crestini timpurii vorbesc despre ordo conjugum, ordinul sotilor, asa cum vorbesc despre ordinul episcopilor sau ordinul preotilor.10 Aceasta pentru ca familia astfel formata are o dimensiune ecleziastica reala si prin urmare si o misiune divina specifica: de a manifesta iubirea nuptiala, mistica a lui Christos si de a aduce pe lume si a educa pe viitorii copii ai lui Dumnezeu. Aceasta misiune divina traseaza si liniile generale specifice spiritualitatii conjugale: trairea iubirii divine în cadrul unei relatii sponsale umane, relatie care este unica si indisolubila si care are rolul de a media unirea cu Dumnezeu, si oglindirea paternitatii divine în exersarea paternitatii si maternitatii umane.

Iubirea sotilor crestini este asadar unul din elementele esentiale sacramentului casatoriei. Vorbim aici despre iubirea lor profund umana, care, prin puterea divina a sacramentului, devine un vehicul al harului divin. Parintele Henri Caffarel ofera o imagine minunata a acestei realitati:

În ajunul patimirii Sale El [Christos] a luat pâine si vin în venerabilele Sale mâini: pâinea a devenit Trupul Sau si vinul Sângele Sau. De acum înainte aceasta pâine si acest vin vor hrani suflete. În acelasi mod Christos a luat în posesie iubirea, creatia lui cea mai frumoasa. El a binecuvântat-o, a consacrat-o si a facut din unirea prin care aceasta iubire este exprimata un sacrament, adica un izvor de har. Iubirea a devenit sfintita. Iubirea a devenit sfintitoare. (...) Datorita acestei prezente a lui Dumnezeu, invizibila dar foarte reala, între cei care intra în casatorie, voturile [promisiunile] pe care ei le pronunta sunt ascultate cu un respect religios. Este asemenea Sfintei Liturghii, în acel moment în care vocea preotului schimba pâinea si vinul în Trupul si Sângele lui Christos.11

Acest adevar este de o importanta capitala pentru spiritualitatea celor casatoriti. Unii crestini care s-au casatorit si înca mai au idealuri spirituale înalte cred ca pentru a iubi divin ei ar trebui sa evite iubirea umana. Nimic mai gresit! Tot ceea ce-i aduce pe soti mai aproape unul de altul îi aduce de asemenea mai aproape de Dumnezeu, si orice îi aduce mai aproape de Dumnezeu îi aduce mai aproape unul de altul. Acest circuit misterios de iubire si har este nota distinctiva a spiritualitatii conjugale. De aceea, a se stradui pentru o mai mare intimitate înseamna a coopera [cu harul divin]; a dezvolta viata spirituala a partenerului nostru, a creste copiii, a sustine familia noastra prin munca în fabrica, la birou sau acasa - toate acestea înseamna a coopera cu harurile sacramentale ale casatoriei. Este bine sa ne descotorosim mintile de toate notiunile false sau superficiale despre sfintenie. Nu trebuie sa complicam lucrurile fara motiv. Daca vedem sfintenia ca si un efect direct si normal al iubirii conjugale si nu ca ceva aproape inaccesibil, atunci vom ajunge si departe si repede. Putem spune ca nivelul spiritual al unei familii este masurat în mod simplu de intensitatea, tandretea si plenitudinea intimitatii [sotilor]. Începând cu ziua nuntii, iubirea si harul lucreaza ca si o echipa: harul ne cheama la o iubire mai adânca si o iubire mai adânca ne dispune la un har mai mare.12

Aceasta revarsare a harului prin mijlocirea iubirii umane are loc datorita puterii divine a sacramentului, care lucreaza ex opere operato, adica prin însusi faptul înfaptuit, si asta nu numai în ziua nuntii, ci atâta timp cât dureaza casatoria. Sfântul Robert Bellarmin a comparat prezenta continua a lui Christos în familie cu prezenta Lui continua în Sfânta Euharistie. De asemenea, asa cum preotii pot conta pe harul sacramental primit la hirotonia lor pentru a-si putea exersa slujirea în mod efectiv, la fel si sotii pot conta pe harul primit la casatorie pentru a-si exersa slujirea specifica lor. Acest har al casatoriei nu trebuie însa înteles ca un har de confort si relaxare; se poate vorbi despre trei haruri esentiale ale casatoriei: un har de purificare a pasiunii trupesti si a egoismului de orice fel, ca un har de transfigurare, de transformare launtrica prin participarea în moartea si învierea lui Christos si ca un har de fertilitate, care îi face pe soti capabili sa-si împlineasca misiunea lor specifica în familie si în Biserica. Primul act al sfinteniei conjugale consista de fapt în a crede în aceste haruri.13

Pentru a ajunge la sfintenie în casatorie nu trebuie asadar sa cautam o perfectiune supra-umana în afara casatoriei, sa ne sfintim - asa cum cred unii - în ciuda faptului ca suntem casatoriti. Dimpotriva, iubirea sotilor, daca este traita în Christos, este conditia prezentei lui Christos în sufletul fiecaruia dintre ei si prin urmare este conditia sfintirii lor. Sunt cu atât mai sfânt cu cât îmi iubesc sotia sau sotul mai mult, iubirea mea pentru celalalt fiind sursa de har si prin urmare cale de unire cu Christos. De asemenea, învatând sa-l iubesc pe celalalt ca pe mirele/mireasa mea, învat în acelasi timp sa-L iubesc pe Christos ca pe Mirele sufletului meu. Si reciproca este evident adevarata: învatând sa-L iubesc pe Christos ca pe un Mire, unindu-ma mai mult cu El în viata mistica, învat sa-mi iubesc sotul/sotia mai profund, mai curat, mai adevarat ca pe un mire/mireasa. Un sot este cu atât mai desavârsit în iubirea lui conjugala cu cât este mai înaintat în viata mistica. Nu poti imita cu adevarat iubirea sponsala a lui Christos daca nu o traiesti tu însuti. Iata de ce educatia familiei la viata mistica este o necesitate intrinseca unei casatorii care are pretentii de fericire. Asa cum marii mistici au stiut sa învete de la iubirea conjugala a sotilor sa se apropie de Dumnezeu, la fel si sotii ar trebui sa învete de la marii mistici sa se iubeasca unul pe celalalt. Mirele Christos are înca multe sa le spuna...

 

Note:
1 "Despre locul evanghelic "In principium erat Verbum", cu privire la Sfânta Treime", cap. III, în Noaptea întunecata a sufletului (Poeme), editie îngrijita si prefatata de Anca Crivat-Vasile, Editura Anastasia, 1997, pp. 107-109.
2 A se vedea, de exemplu, cartea lui Teoclit Dionisiatul Dialoguri la Athos, vol I, Editura Deisis, 1994, pp. 91, 192-94.
3 A se vedea articolul episcopului ortodox Kallistos Ware, Calugarul si mireanul cununat. Câteva comparatii dupa izvoare monastice timpurii, traducere si adaptare de Dragos Bahrim.
4 În Marriage is Holy, ed. Fr. H. Caffarel, trans. by Bernard G. Murchland, C.S.C., Fides Publishers Association, Notre-Dame, Indiana, 1957, p. 22.
5 În Dictionnaire de Spiritualité. Ascétique et mystique. Doctrine et histoire, fondé par M Viller, F. Cavallera, J. De Guibert, SJ, Beauchesne, Paris, 1964, s.v. "Marriage et vie chrétienne", vol. X, col. 363.
6 Ibidem.
7 Ibidem, col. 362.
8 Ibidem, col. 364.
9 Vezi H. Caffarel si A. Joel în Marriage is holy (nota 4), p. 122.
10 Vezi P. Liege în Marriage is holy, p. 173.
11 În Marriage is holy, pp. 9-10.
12 Ibidem, p. 129.
13 Cf. ibidem, p. 128.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/revista.asp?id=2006_05_06
Vă rugăm să respectați drepturile de autor