www.profamilia.ro /revista.asp?id=2006_03_01
 

 Revista "Familia creotina" - 03/2006 

DESPRE MOaTENIRI aI DESPRE ZESTRE
Marina Fara

Specia parin?ilor catoliciCuprins

 

Mostenire, zestre... sunt notiuni care îsi vad modificat, daca nu chiar uzul traditional, cel putin o parte din continut... Este o realitate certa faptul ca valorile traditionale sunt puse în cumpana în actualitatea acestui început de mileniu, în contextul unui paroxism al mobilitatii, al cautarii obsesive de orizonturi noi. Traim, cu alte cuvinte, o noua civilizatie, opusa cumpatarii, cumpanirii, întelepciunii, modestiei: o civilizatie tributara grabei, lucrului gata facut si deci bun doar de primit, a schimbarii ca moda si nu ca necesitate morala.

Si astfel, mostenirea valorilor - aceasta traditionala legatura de continuitate între generatii -, zestrea, cu multiplele ei sensuri, materiale, morale, spirituale, sunt realitati care se pierd în talazul alinierii la graba timpului. Fara putinta de a mosteni o zestre de valori - repet, nu numai materiale - vârsta tânara se vede nevoita sa traiasca doar pe termen scurt, un prezent al oportunitatii si un viitor gata facut si deci bun doar de primit.

Personalitatile reflexive, cu spirit critic, sunt din ce în ce mai rare - întelepciunea cladita pe valori umane cedeaza locul unui simt îngust, al adaptarii la necesitati de moment - si acestea privite în pripa "ocaziilor": "... un prieten ma ajuta sa plec sa muncesc pentru bani mai multi. Chiar daca e undeva, departe de familie... ocazia se poate pierde, pe când copiii pe care îi las acasa sunt înca mici, mai pot sa astepte... În balanta am pus doua optiuni: ocazia si prezenta acordata copiilor mei..."

Timpul accelerat este favorabil ocaziei si nu copiilor. Poate tocmai de aceea, copiii, atunci când devin adulti intrând în viata cu responsabilitati, cântaresc în mod neasteptat mostenirea pe care au primit-o: ori se aleg cu o "zestre" a frustrarii (datorate absentei parintilor din copilaria lor), ori cu acea zestre morala care supraestimeaza "ocazia" în dauna "prezentei" umane (desigur, la rândul lor, si a prezentei alaturi de parintii deja atinsi de nevoile vârstei); ori, nu pun prea mare pret pe amintiri - deci pe trecut -, pe familie, pe valori umane, caci toate acestea, atât de necesare, au "dezertat" din biografia propriei copilarii.

Sunt prea multe aceste biografii pentru a nu alcatui, laolalta, un stil de viata, o cultura... Daca ele provin dintr-o necesitate sociala, ce depaseste biografia individuala a familiei românesti din perioada tranzitiei, prin amploarea fenomenului însa, pot constitui o mentalitate: mentalitatea vietii de ocazie. Adica a slujirii ocaziei si nu vietii.

În primii ani dupa revolutie, lucram împreuna cu un grup de tineri, în Centrul pentru viata si familie "Bunavestire", la un sondaj care încerca sa afle calitatea motivelor pentru care femeile din Bucuresti avortau în numar atât de mare. Am grupat motivele în mai multe categorii, dintre care amintesc doua: o motivare de ordin filozofic - psihologic, iluzorie manifestare a "libertatii", dupa o viata traita în totalitarism si dupa ce printre primele reglementari, în decembrie 1989, se numarase desfiintarea legii ceausiste anti-avort. O alta motivare avea încarcatura unui tragism nebanuit, aratând în ce masura "clipa", "ocazia" de moment erau preferate fata de noua viata, cu zestrea ei certa de speranta. În acea cumpanire din partea mamei, în talerul balantei opus copilului, "atârnau" prioritati precum: o excursie în Bulgaria, o masina second-hand din Germania, însotirea unui om de afaceri în localitatea X...

Comentând aceste argumente cu o doctorita si o asistenta medicala, acestea - si ele impresionate de calitatea motivelor - le diagnosticau drept "capricii ale discernamântului". Era un diagnostic care, de fapt, îndulcea cu tristete o realitate amara, realitatea unei calitati a vietii din care speranta începea sa dispara, îsi pierduse puterea, se demonetizase. Speranta fiind o valoare extrem de sensibila si de pretioasa, trebuie sustinuta prin tarie sufleteasca, prin acea disponibilitate de "ardere de sine" care deriva din credinta. Adica acea disponibilitate de a crede în binele invizibil, mai degraba decât a te încrede în oferta tangibila a momentului.

Aducerea pe lume a unui copil, ocrotirea vietii, a devenit în general, în zilele noastre, o dificultate, pentru ca sentimentul sperantei pâlpâie cu flacara din ce în ce mai scurta, ca timp, iar prioritatile "momentului", cât se poate de tangibile, prevaleaza. Viata zamislita, viata acelor prime clipe de existenta - asa cum a început pentru fiecare dintre noi, de altfel, - este o tainica promisiune (si cine mai crede astazi doar în promisiuni?); fiind deci atât de "invizibila" nu are sanse sa intre în radarul actual al sperantelor.

Criza declansata de mentalitatea vietii de ocazie si consecintele ei îngrijoratoare atrag deja numeroase analize si cer solutii grabnice, printre care, în mod deosebit, recuperarea zestrei de valori traditionale. Speranta, credinta si iubirea - numite "virtuti teologale" - fac parte din acea zestre cultivata în traditia vietii de familie si demonetizata de noile stiluri de viata. Aceste virtuti se întregesc reciproc si îi confera persoanei taria sufleteasca necesara în dificultate, în adversitate. Mostenirea lor este indispensabila formarii persoanei, echilibrului si discernamântului si merita deci o atentie speciala.

"Transmiterea credintei în familie" este tema întâlnirii mondiale a familiilor cu Papa, care va avea loc în luna iulie la Valencia (Întâlnirile mondiale ale familiilor se desfasoara începând din 1994 din trei în trei ani, în diferite orase din lume si pe diferite teme de actualitate).

Credinta - aceasta virtute teologala - le antreneaza pe celelalte: iubirea si speranta. Cu un interes din ce în ce mai mare se vorbeste despre civilizatia iubirii - civilizatia vietii, a sperantei, si despre chemarea familiei ca protagonista a acestei civilizatii. Papa Benedict al XVI-lea si-a inaugurat magisteriul cu enciclica dedicata iubirii, iar tema întâlnirii de la Valencia - care cuprinde si un congres teologico-pastoral -, este deja privita cu mult interes. Caci o necesitate incontestabila, pretutindeni, este aceea de a reface speranta autentica, zestrea de valori umane primite în familie.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/revista.asp?id=2006_03_01
Vă rugăm să respectați drepturile de autor