www.profamilia.ro /revista.asp?id=2005_04_01
 

 Revista "Familia crestina" - 04/2005 

SE MAI POATE CREDE ASTAZI ÎN FAMILIA TRADITIONALA?
Marina Fara

Originile bradului de CraciunCuprins

 

"Intrând în casa, au vazut copilul împreuna cu Maria, mama lui" (Mt 2,11).

Poate fi o scena obisnuita de familie. Este scena bogata în mister si revelatie, celebrata, în fiecare an, în sarbatoarea Craciunului. Aceasta sarbatoare actualizeaza puterea credintei si a sperantei ca viitorul apartine familiei, în ciuda tuturor dificultatilor si semnelor de împotrivire pe care familia traditionala le întâmpina în zilele noastre.

Se mai poate crede astazi în familia traditionala?

Majoritatea raspunsurilor la întrebare, adresata unui amplu grup de tineri aflati la vârsta casatoriei, au evidentiat ca mentalitatea actuala considera învechit sa crezi ca în zilele noastre casatoria traditionala este o cale de iubire, de fericire sau cu atât mai mult, de sfintenie.

Pe de alta parte, se arata în aceste raspunsuri, exista oare cineva care, în adâncul inimii sale sa nu caute o iubire unica, adevarata, durabila?

Un psiholog francez remarca faptul ca a ocoli calea angajamentului pe viata dintre soti este o optiune care provine din lipsa de încredere în puterea personala de a învinge greutatile. În plus, putini îsi imagineaza cu adevarat cât de mare este forta sacramentului casatoriei, ca acel da initial pe care si-l spun cu atâta emotie mirii în fata altarului capata atunci puterea de a învinge orice greutate, datorita faptului ca din acel moment Dumnezeu este prezent în fiecare clipa a noului drum pe care pornesc cei doi. Asta înseamna ca pentru orice dificultate, oricât de imposibil de depasit ar parea, exista o solutie, care transcende imediatul, o solutie care se afla în mâinile lui Dumnezeu dar pe care uneori limitele umane nu o pot întrezari.

Se vorbeste mult despre faptul ca viata de casatorie este o cale de sfintire personala, avem atâtea exemple, iar ca o noutate a timpului nostru, Biserica a beatificat doi soti (Luigi si Maria Beltrame Quattrocchi), aratându-ne astfel ca sfintirea prin casatorie este la îndemâna tuturor sotilor care cred cu adevarat în sacramentul pe care îl celebreaza.

În sarbatoarea Craciunului avem o mare dispozitie spre poveste, privim nostalgic spre copilaria noastra, dar traim bucuria curajului de a recunoaste realitatea miracolului. Ne topim în timp, în clipa ce dainuie de atunci, în bucuria pastorilor din Bethleem, în cântecul îngerilor: Marire în cer lui Dumnezeu si pace pe pamânt oamenilor de bunavoire... Privim la cei doi parinti casti, Maria si Iosif si întelegem ca viata de casatorie si fecioria, înradacinate în iubirea pentru Domnul (pe care-L vedem în chip de prunc), sunt legate între ele si se ilumineaza reciproc.

Bucuria fecunditatii - umane si spirituale - pe care o viata de casatorie exemplar împartasita o celebreaza clipa de clipa, este prezenta în adâncul inimii fiecarei persoane umane. În fata Ieslei sfinte avem ocazia, în fiecare an, sa ne privim inima, de unde ne surâde cu lumina reînnoita speranta din noi, pe care poate cu greu o mai putem deslusi în iuresul zilelor, dar care îsi asteapta timpul împlinirii.

Privind deci cu ochi de copil sarbatoarea "copilului din noi" care exulta la Nasterea Domnului, sa ne dorim pentru noi însine, pentru familiile noastre, pentru prietenii nostri, pentru societatea noastra, o cât de mica schimbare a felului de a vedea lumea, cu o mai mare dorinta de iertare si cu mai multa generozitate...

Daca nu e cu putinta altfel, chiar si o infima schimbare sufleteasca în bine poate fi un germene care sa duca la o explozie binefacatoare de umanitate.

Cu aceste sentimente va colindam, dragi prieteni, sperând într-un timp de bucurie si de pace, un timp al vestilor bune.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/revista.asp?id=2005_04_01
Vă rugăm să respectați drepturile de autor