www.profamilia.ro /revista.asp?id=2005_03_08
 

 Revista "Familia creotina" - 03/2005 

ENEIDA LUI VIRGILIU
Andrei Go?ia

Deserturi de toamnaCuprinsJocuri pentru scolari si scolarei

 

     Armele cânt si barbatul ce primul din Troia venit-a
Soarta sa-si afle-n Italia si pe Lavinice tarmuri,
Multzbuciumat, pe uscat si pe-a marii adâncuri, asemeni,
Sub a Cerestilor vrere si-urgie, prin ura Iunonei
Crâncena, neiertatoare, ducând si-n razboi multa jale,
Pâna orasul durat-a si zeii în Latiu-i aduse,
Neamul latin de-unde vine, si-Albanii, si-a Romei tari ziduri.
     Muza, tu adu-mi aminte pricinile - care-a fost ciuda
Ce-o îndemna pe Regina din ceruri, facând ca urgia-i
S-o pravaleasca, de-avu sa înfrunte noian de necazuri
Mândrul, piosul barbat?! Sunt Cerestii atâta de aprigi?!

(Eneida, I 1-11)

Autorul acestor versuri care deschid Eneida în cea mai recenta traducere româneasca, datorata profesorului Dan Slusanschi (Bucuresti: Paideia, 2000), se nastea lânga Mantua acum... 2075 ani, la 15 octombrie 70 a. Chr. Poetul Publius Vergilius Maro, caci despre el e vorba, ni se arata astfel încarcat de ani, dar nemuritor în haina operei sale de capatâi.

Ca unii care "de la Râm ne tragem", evocarea poetica a începuturilor Romei ne este în mod deosebit apropiata. Barbatul pe care-l cânta Virgiliu este Eneas care, dupa distrugerea Troiei de catre Ahei, se îndreapta, cu tatal sau, Anchise, si cu fiul sau, Ascaniu, spre Italia, pentru a întemeia o noua Troie. Eneas purtându-si în spate tatal si tinându-si de mâna fiul întrupeaza pietas, pietatea, virtute deosebit de pretuita de Romani; ea exprima, pe lânga respectul datorat zeilor, iubirea fata de parinti si fata de copii, astfel ca nu e de mirare ca cel mai frecvent atribut al eroului fondator al Romanilor este pius, cel pios.

Legatura de fond cu Iliada si Odysseia se arata, in nuce si subtila, dupa cum ne spun specialistii, chiar din primul vers. Primul poem homeric începea astfel: "Cânta, Zeita, mânia ce-aprinse pe-Ahil' Peleianul, / Greaua urgie ce-Aheilor mii de amaruri le-aduse" (tr. D. Slusanschi, Bucuresti: Paideia, 1998), iar cel de al doilea dupa cum urmeaza: "Cânta-mi, o, Muza, barbatul cu gând iscusit, care-ntruna / Dus fu pe mare când, sfânta, a Troiei cetate luat-a" (tr. D. Slusanschi, Bucuresti: Paideia, 1997). Astfel, în Eneida, "armele" evoca luptele din Iliada, iar "barbatul" care este Eneas aminteste de Ulise si de zbuciumata lui întoarcere. De altfel, acest poem de douasprezece cânturi se poate împarti în doua parti egale, primele sase cânturi narând întoarcerea din Troia si peripetiile avute pâna la sosirea în Italia, iar urmatoarele sase, luptele pentru stabilirea în Latiu.

Precum odinioara Ulise era prigonit de Poseidon, caruia îi orbise fiul, pe ciclopul Polifem, dupa cum aflam din cântul al noualea al Odysseii, tot asa Eneas este urmarit de "ura Iunonei", suparata, pe de o parte, ca fiul potrivnicei ei, zeita Venus, scapa teafar din masacrul în care se stingea Troia, pe de alta, neputând sa accepte ca orasul ei preferat, Carthagina, sa fie distrus, dupa veacuri, de urmasii lui Eneas, dupa cum arata o "profetie", în luptele care i-au opus pe generalul roman Publius Cornelius Scipio si pe cel carthaginez Hannibal.

De îndata ce ajunge la regina Carthaginei, Didona, eroul troian este rugat, ca Ulise de catre Feaci, sa povesteasca ultimele clipe ale Troiei. În aceasta naratiune, nu apar doar viii, ci si mortii, precum Hector, ucis de Ahile.

     Iata, în vis vad cu ochii pe Hector, ce-mi pare alaturi,
Plin de mâhnire, si lacrimi, siroaie, pe-obraji lui curgându-i,
Tocmai cum, odinioara, târât dupa car, plin de sânge,
Negru de colb si de tina era, jos, legat de picioare.
     Vai mie, cum arata! Si ce strasnic schimbat, decât Hector
Cel ce venise purtând falnic armele date de-Ahile,
Cel care foc frygian aruncase în navele-ahee!
Barba-i era întinata, iar pletele - pline de sânge,
Ranile-i stau sângerânde, atâtea, cât, vesnic, la ziduri
Cum se lupta, le-a primit. Si, plângând, se facea ca eu însumi
Vorbe-i spuneam, agraindu-l mâhnit, cu o mare tristete.

(II 270-280)

O alta calitate a lui Eneas este darul deosebit de a povesti. Extrasul ales este interesant si din perspectiva dublei prezente a fiului lui Venus, aflat aici si ca aed, si ca personaj. În aceasta evocare a lui Hector, tragismul fiului lui Priam este nota dominanta. Desi într-o viziune, Hector este cât se poate de concret: "Plin de mâhnire, si lacrimi, siroaie, pe-obraji lui curgându-i". Lacrimile, pentru un om viu, sunt o manifestare a vietii, dar aici ele îl evoca pe fiul Hecubei mort si batjocorit de Ahile: "Tocmai cum, odinioara, târât dupa car, plin de sânge, / Negru de colb si de tina era, jos, legat de picioare." Aparitia cutremuratoare a lui Hector - "Barba-i era întinata, iar pletele - pline de sânge, / Ranile-i stau sângerânde, atâtea, cât, vesnic, la ziduri / Cum se lupta, le-a primit" - nu e întâmplatoare. Mesajul pe care i-l transmite lui Eneas este de maxima importanta: "Vai, fugi de-aici, fiu al zânei, te smulge din flacari si jale, / Fiindca dusmanii-s pe ziduri" (II 289-290).

Perechea feminina a lui Eneas este Didona, nefericita regina ramasa vaduva si cu care eroul troian se casatoreste, cu gândul sa renunte la misiunea sa istorica. Iata aici sfâsietoarele ei cuvinte catre noul ei sot care, chemat însa de datorie, trebuie sa o paraseasca pentru a-si continua calatoria spre Italia:

     Fugi tu de mine cumva?! Ci, pe lacrimi si, iata, pe dreapta-ti
     (Cum doar atât mie, bietei - atât doar, în sprijin lasat-am!)
     Chiar pe a noastra unire, pe nunta ce-abia o urziram -
     Daca vreun bine-ai primit, de-ti fu drag orisice de la mine,
     Mila arata-i palatului meu, ce se naruie, mila -
     Rogu-te: daca mai este vreun loc pentru rugi, schimba-ti gândul!
     Doar pentru tine a Libyei neamuri, tiranii, Numizii,
     Ura îmi poarta, ba si Tyrienii-s porniti, pentru tine
     Dusa-i sfiala si faima slavita pe care, la stele,
     Mai înainte-o aveam! Ca sa mor cui ma lasi oare, oaspe?! -
     Caci doar atâta-ti ramâne drept nume, nu "sot", preaiubite!

(IV 314-324)

Nu se poate aduna în câteva rânduri marea epopee virgiliana pe care Dante o aprecia într-atât încât si l-a ales calauza prin Infern tocmai pe poetul "Eneidei". Dar sper ca aceasta scurta evocare sa fie un îndemn cititorilor sa citeasca povestea lui Eneas, acest "stramos" al nostru, si a peripetiilor lui.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/revista.asp?id=2005_03_08
Vă rugăm să respectați drepturile de autor