www.profamilia.ro /revista.asp?id=2005_03_06
 

 Revista "Familia creotina" - 03/2005 

CEI PATRU EDUCATORI
Antoni Coll Gilabert

Jocuri pentru scolari si scolareiCuprinsParintii la Scoala lui Isus

 

De multe ori, cu surprindere constatam cât de repede zboara timpul, prin faptul ca ne vedem copiii, dintr-odata, adulti.

Poate exista mai putina înclinare spre gândul ca tocmai la vârsta cresterii spectaculoase (pâna la 18 ani), copiii, tinerii au nevoie ca parintii sa petreaca timp cât mai mult alaturi de ei. În stilul de viata modern, copiii si adolescentii sunt supusi unor agenti educatori asupra carora se cuvine sa meditam cu cea mai mare atentie. Un pedagog si ziarist spaniol, Antoni Coll Gilabert, focalizeaza parcursul de maxim impact educativ (între trei si cincisprezece ani), când se dobândesc deprinderi de conduita - valori sau antivalori - si se întreaba asupra calitatii celor patru agenti educatori: familia, scoala, prietenii, mijloacele de comunicare. El rezuma observatii si aprofundari pe tema aceasta, petrecute în Spania, tara în care exista serioase preocupari pentru apararea familiei si pentru o educatie cât mai solida a tinerelor generatii.

Am concentrat câteva idei dintr-un studiu al profesorului Gilabert, intitulat "Cei patru educatori", publicat în revista "Nuestro tiempo", referitor la influentele educative ce marcheaza acesti decisivi ani din viata copiilor si adolescentilor. Sunt realitati comune, pe care le regasim si noi, dar astfel de evaluari alcatuiesc baza minima a unei pozitionari a familiilor, în demersul lor educativ, pentru ca indiferent de mediul si de conditionarile sociale si culturale, familia ramâne principala responsabila a zestrei de valori si de educatie a fiecarui tânar pentru întreaga viata. (Marina Fara)

 

"Profesorii" zilnici ai fiilor nostri pâna la 18 ani

Sunt anii de maxima dependenta de familie, dar si anii scolarizarii, anii în care prietenii intra în scena, anii în care copiii si adolescentii se pot apara mai putin de influenta mijloacelor de comunicare, mai ales de cea televizorului.

Personalizând factorii educativi, sa spunem ca ei sunt "profesorii" zilnici ai fiilor nostri. Ca orice clasificare, s-ar putea ca si aceasta sa fie schematica si de discutat, dar credem ca e o simplificare valida.

Si acum as întreba, într-o forma provocatoare: câte ore de clasa îi ofera zilnic, elevului, acesti profesori? Estimarile difera de la o familie la alta, dar este clar ca orarul, în linii mari si în cea mai mare parte din cazuri, e acelasi. Familia ar avea timp sa educe foarte putin dimineata (...), apoi la amiaza, daca fiii si parintii iau masa împreuna - lucru din ce în ce mai rar - si seara, care ar fi timpul predilect. Scoala îsi exercita educatia de-a lungul zilei, inclusiv prin activitatile extra-scolare complementare. Prietenii sunt prezenti si ei în tot acest orar "scolar", ca un cadru de referinta pentru comportamentul social al minorilor. Mijloacele de comunicare, mai ales internetul si televizorul, le ocupa de multe ori timpul dupa amiezii pâna la culcare, se întelege ca disputându-si cu familia aceasta perioada.

În cifre, în Spania, situatia ar sta cam asa: scoala - cinci ore; internet si televizor - trei sau patru ore; familia - trei sau patru ore; prietenii - ca referinta ambientala, cinci ore, cu tendinta de a creste la sfârsitul saptamânii.

Comparând aceasta situatie cu cea existenta în urma cu cincizeci de ani, este clar ca au câstigat o mare importanta mijloacele de comunicare ca educatori - pe atunci nici nu existau - si a scazut rolul familiei, mai ales când parintii iau masa în afara casei, aproape de serviciu.

Nu doresc sa afirm daca acest lucru este bun sau rau. Fiecare generatie are problemele si resursele ei. Nu spun daca e mai bine ca mama sa ramâna acasa, cum se petrecea înainte: iubirea este imaginativa si stie cum sa suplineasca orele de daruire printr-o mai mare intensitate a modului de abordare. Pe de alta parte, este bine ca barbatul sa se implice din ce în ce mai mult în ansamblul obligatiilor caminului, si sa nu se rezume doar - ca înainte - la datoria fundamentala de a câstiga bani pentru necesitatile familiei, lasând pe seama femeii si a scolii educatia copiilor.

 

O evaluare calitativa

Concluzia evaluarii anterioare este ca familia pierde greutate, în favoare mijloacelor de comunicare, în timp ce scoala si prietenii îsi mentin influenta dintotdeauna.

As dori sa fac o evaluare calitativa a acestor "patru profesori", începând cu mijloacele de comunicare. Nu ma voi referi la radio si nici la presa scrisa. În privinta acesteia din urma, am facut o evaluare printre elevii unui colegiu, care au venit la mine la redactie sa-mi ia un interviu pentru o lucrare pe care o aveau de facut la scoala. La întrebarea mea, "cine dintre voi citeste ziarul nostru?", a ridicat mâna, timid, doar unul si spre surprinderea mea, atunci când l-am rugat sa-mi spuna ce rubrica citeste, el mi-a indicat programul emisiunilor de televiziune.

Televizorul a devenit un "profesor" foarte influent. Prezinta de multe ori într-o maniera atractiva realitatea si fictiunea. Aparent, nu impune nimic, dar în realitate induce judecatii putin formate a spectatorilor minori - si a multor spectatori adulti - categorii negative, uneori foarte daunatoare: de exemplu, prezentând ca fiind normale consumul de alcool, violenta, relatiile premaritale, infidelitatea conjugala sau banalizarea sexului, pâna la punctul în care totul este ca un joc. Nici videoclipurile, care îmbina muzica sincopata cu imagini de distrugere în masa, nu cheama la reflectie intelectuala sau la o conduita calma.

Internetul, ca "profesor particular", poate sa devina un instrument extraordinar de consultare, sau poate patrunde, provocator, în intimitatea constiintei.

 

Un al doilea "profesor" este grupul de prieteni. Dintotdeauna, alegerea prietenilor are importanta asupra conduitei. La vârstele acestea, apoi în perioada studentiei, din dialogurile cu prietenii se formeaza atitudini, chiar convertiri fata de modul de viata anterior. Ma gândesc de exemplu la naratiunea în care celebrul scriitor C. S. Lewis istoriseste cum a descoperit catolicismul datorita plimbarilor pe care le facea, în Oxford, cu prietenul sau J. R. Tolkien, cunoscutul autor al fictiunii "Stapânul inelelor".

 

Cel de-al treilea "profesor": scoala. În ea s-a produs o schimbare substantiala. Înainte era de la sine înteles ca educatia era asociata cu instruirea si ca profesorii transmiteau valori sigure, dincolo de formulele matematice sau lectiile de geografie.

Relativismul, inclusiv teama profesorilor de a-si exprima propriile lor convingeri (cu toate ca e mai bine, câteodata, sa nu le exprime), îi lasa uneori pe elevi lipsiti de beneficiul educativ, care ar trebui sa fie datoria primordiala, fenomen pe care l-am putea numi (parafrazându-i pe constitutionalistii americani), "persecutarea adevarului". Dar pentru aceasta trebuie sa fii convins ca adevarul exista si nu trebuie sa-ti fie teama sa-l expui. Nu si sa-l impui, ceea ce nu este acelasi lucru.

 

Familia

În sfârsit, al patrulea "profesor", de fapt este primul. Starea de apropiere care s-a produs între parinti si copii este foarte buna. Dar exista pericolul demisiei parintilor din functia lor educativa, demisie care se produce cu cele mai bune intentii, atunci când, pentru a nu contraria sau a nu influenta, parintii nu-si expun propriile convingeri.

Parintii mai demisioneaza de la datoria lor de fiecare data când spun: "Pe tinerii de azi nu-i întelegem", "Înainte asta nu ar fi fost permis" si alte asemenea afirmatii.

Parintii crestini trebuie sa-si aminteasca faptul ca morala pe care o propun nu este opresiva, ci foarte pozitiva. Nu este o împovarare, ci o eliberare de tendintele egoiste pe care le poti recunoaste în interior. O eliberare de egoismul pe care îl induce o societate consumista, sau de erorile pe care le educa o societate comunista. Chesterton spunea ca "familia este o celula de rezistenta fata de opresiune". În ea, fiecare persoana este apreciata pentru ca este cine este, nu pentru ceea ce stie, sau ceea ce are, sau ceea ce gândeste. Dar iubirea fata de copii nu are nimic comun cu neutralitatea educativa, imposibil de realizat.

Când André Frossard l-a întrebat pe Ioan Paul al II-lea cum justifica faptul ca parintii îsi boteaza copiii când acestia sunt mici, Papa i-a raspuns: "Parintii au dreptul sa împartaseasca cu copiii lor ceea ce ei considera un mare bine, binele suprem."

Din gradul de insistenta cu care parintii abordeaza studiul, cei mici învata ca studiul este un bine important în viata lor. Din insistenta amabila a parintilor ca sa se spele si sa fie ordonati, copiii învata ca igiena si modul frumos de prezentare nu trebuie dispretuite. Dar daca parintii nu insista asupra altor convingeri (de exemplu, sa fie sobri, sa se roage, sa frecventeze Biserica) atunci copiii pot gândi ca acestea sunt valori învechite pe care nu numai emisiunile de televiziune, dar nici macar parintii lor nu se mai încumeta sa le propuna în mod serios.

Exista o tendinta actuala de a educa valori minim acceptabile pentru toti. Sunt pozitive, dar minime: toleranta, bunatatea dialogului, a pacii, respectul mediului înconjurator. Cu ele însa nu se epuizeaza mesajele educative si familiile sunt cele care au cea mai mare responsabilitate în transmiterea acelor valori care este stiut ca îi vor face fericiti pe tineri. Fericirea nu provine din faptul ca faci ce vrei, ci din a face ceea ce trebuie.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/revista.asp?id=2005_03_06
Vă rugăm să respectați drepturile de autor