www.profamilia.ro /revista.asp?id=2005_03_05
 

 Revista "Familia creotina" - 03/2005 

PARIN?II LA aCOALA LUI ISUS
Maria Go?ia

Cei patru educatoriCuprinsA fi parinte este un dar

 

Sunt parinti, mai ales dintre cei tineri, care se feresc sa exercite orice influenta asupra copiilor, de teama sa nu le încalce libertatea, sa nu-i constrânga în vreun fel. Dragostea pe care le-o poarta îi transforma în sclavi dispusi la eforturi uriase pentru a le oferi conditiile cele mai bune, grabiti si supusi sa le împlineasca orice dorinta. Alegerea este a copiilor, dupa gustul si placerea lor, în momentul dorit. E bine?

Parintii de moda mai veche sau mai traditionalisti ar raspunde: nu. Acesti parinti îi deplâng pe copiii celorlalti, zicând: "Cresc ca buruienile!" sau "Nu mai au frica de nimic...!" La vremea lor, au avut parte de educatori aflati mereu ei în centrul relatiei, în timp ce copiilor li s-a cerut supunere fata de norme si executarea cerintelor, fara sa le puna vreodata în discutie valabilitatea. Abaterea cea mai mica a fost sanctionata, pentru a descuraja din fasa evolutiile dezordonate. E mai bine asa?

 

Sa cautam un raspuns la Isus, Care, ca Fiu Dumnezeiesc, stie cel mai bine cum este cel mai bun Tata. Sa citim de aceea împreuna una dintre parabolele Împaratiei Cerurilor, pentru ca si educatia trebuie împlinita în Dumnezeu si dupa inima Lui.

"Împaratia cerurilor a fost asemanata cu un om care a semanat samânta buna în tarina lui.
Dar, în timp ce oamenii dormeau, a venit vrajmasul lui, a semanat neghina între grâu si a plecat.
Dar când paiul a crescut si a facut rod, a aparut si neghina.
Robii stapânului casei au venit si i-au zis: 'Domnule, n-ai semanat samânta buna în tarina ta? De unde are, dar, neghina?'
El le-a zis: 'Un vrajmas a facut lucrul acesta.' Si robii i-au zis: 'Vrei, deci, sa mergem s-o smulgem?'
'Nu', le-a zis el, 'ca nu cumva, culegând neghina, sa smulgeti si grâul împreuna cu ea.
Lasati-le sa creasca împreuna pâna la seceris; si la timpul secerisului, voi spune seceratorilor: Culegeti întâi neghina si legati-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul strângeti-l în grânarul meu!'
" (Matei 13,24-30).

Isus Însusi explica pilda:
"Cel care seamana samânta buna este Fiul Omului.
Tarina este lumea; samânta buna sunt fiii împaratiei; neghina sunt fiii Celui Rau.
Vrajmasul care a semanat-o este Diavolul; secerisul este sfârsitul veacului; seceratorii sunt îngerii.
Deci, cum se smulge neghina si se arde în foc, asa va fi si la sfârsitul veacului.
Fiul Omului va trimite pe îngerii Sai si ei vor culege din împaratia Lui toate pricinile de pacatuire si pe cei care practica faradelegea si-i vor arunca în cuptorul de foc: Acolo va fi plânsul si scrâsnirea dintilor. Atunci cei drepti vor straluci ca soarele în împaratia Tatalui lor. Cine are urechi de auzit sa auda
" ( Matei 13,37-43).

 

Ca si în alte împrejurari, Isus ne aduce aminte "cum a fost la început", care este planul lui Dumnezeu pentru noi: lumea, rânduita frumos si omul creat dupa chipul si asemanarea Sa "erau foarte bune" (Geneza 1,31). Armonia dintre Dumnezeu si oameni, dintre om si natura, echilibrul dintre elemente erau depline.

Dar neghina semanata de diavol gaseste teren: Cel Rau da pricini de pacatuire si îndeamna la faradelege, asa cum a facut cu primii oameni. Aceia care primesc Rascumpararea Mântuitorului devin iarasi fii ai Tatalui, pe când cei care o refuza sunt odrasle ale Celui Rau, neghina între grâu: atât de prezenta uneori, încât pare aproape banala, comuna, tot mai putin stridenta, familiara chiar.

Isus însa nu ezita nici un moment sa numeasca raul rau si sa-i indice sursa, pe diavol. Nu sovaie sa-l numeasca pe acesta vrajmas; vrajmas al lui Dumnezeu si vrajmas al omului. Atunci, de ce spune: "Lasati sa creasca împreuna grâul si neghina, pâna la seceris"?

 

Nu este în stilul lui Isus nici absenta educativa, asemanatoare cu aceea întâlnita în zilele noastre, nici distanta pe care o ia un instructor oarecare dupa ce a transmis la un moment dat informatia. Isus nu a fost niciodata indiferent, nici nu s-a multumit cu orice.

 

Educator blând, dar staruitor

Da, El este "blând si smerit la inima" (Matei 11,29)."El nu se va lua la cearta, nici nu va striga. Si nimeni nu-I va auzi glasul pe strazi. Trestia frânta nu o va zdrobi si fitilul ce mai fumega înca nu-l va stinge, pâna va face sa biruie judecata". Dar în acelasi timp "Nu va fi nici obosit, nici sleit de puteri, pâna ce va fi asezat legea pe pamânt; caci învatatura lui toate tinuturile o asteapta" (Isaia 42,2-4).

Nu judeca, ci se grabeste sa ierte, nu este sever în orice maruntis, nici nu se grabeste sa critice sau sa sanctioneze, nici sa încarce oamenii peste puteri, cum faceau fariseii (cf. Luca 11,37-52; Matei 23,1-36; Ioan 8,3-11); dar cere sa fie cautata cu întâietate "dreptatea si dragostea lui Dumnezeu", adica "ceea ce este cel mai important în Lege". (cf. Matei 23,23; Luca 11,42).

 

Educa în vederea desavârsirii iubirii

Prioritatea iubirii fata de Dumnezeu si fata de aproapele ordoneaza si strategiile educative ale lui Isus: cu ochii spre obiectivul suprem si ultim al comuniunii depline în iubire între Dumnezeu si oameni si a oamenilor toti în Dumnezeu, alege fara gres ceea ce-i poate ajuta si întari cel mai mult pe acest drum, pentru ca în momentul secerisului sa se bucure împreuna cu ei. Doar atunci va fi multumit. Cresterea Îl intereseaza pentru ca reprezinta trepte care îl apropie pe om tot mai mult de Dumnezeu, pentru ca se finalizeaza în rodul asteptat: comuniunea deplina.

Sa reflectam si noi la consecintele acestei orientari fundamentale asupra propriei noastre conceptii despre educatie.

 

Un plan de perspectiva

Daca Îl alegem pe Isus ca model de educator, trebuie sa excludem asadar improvizatia.

Am experimentat deja fiecare - în plan personal, în mediul scolar, la munca sau în viata de familie - ce se întâmpla când iei decizii pripite, dintr-un impuls de moment, dupa o impresie, dintr-o pornire subiectiva: abia dupa aceea îti dai seama ce bine ar fi fost sa fi avut dinainte un plan, sa-ti fi pregatit pasii. Cu atât mai serios, când în joc se afla asezarea pe temelii bune a vietii celor dragi.

"Esti raspunzator de cei pe care îi iubesti.", spunea Micul Print. Într-adevar, nu ne putem juca, atunci când iubim cu adevarat. Asa ca trebuie sa avem bine lamurit în minte ce vrem sa ajunga fiii si fiicele noastre, unde vrem sa ajunga.

"Vreau sa-l învat egoist, caci în lumea de astazi, nu are altfel nici o sansa." "Pentru cariera, ca sa se afirme, e o sansa pentru ea sa pozeze pentru Playboy" - iata doar doua afirmatii ale unor parinti care nu vad mai departe decât "succesul" imediat.

Pe Isus însa nu-L intereseaza aplauzele unui public de moment, sa dea lovitura cu un câstig rasunator, sa obtina o urcare vertiginoasa pe treptele sociale. Pare sa ne spuna: mai stai putin, gândeste-te.

Daca parintii si-ar lua ragazul sa cumpaneasca, ascultând ce le spune inima, ar vedea altfel viitorul copiilor lor: nimeni nu este autentic fericit si nu se poate împlini cu adevarat când este egoist; nici averea, nici puterea nu tin de cald pe termen lung; cui îsi vinde corpul pentru bani sau notorietate, îi este pângarita si inima, iar rana aceasta sângereaza pâna la sfârsit, uneori asemeni acelora care au fost atinsi adânc, fara sa o simta: vlaga li se duce încet, odata cu sângele care li se scurge. Viata i-a parasit înainte de a-si fi dat seama.

Ar alege atunci fara îndoiala bunatatea, generozitatea, daruirea de sine, fidelitatea, disponibilitatea de a servi, curajul staruintei în bine si câte altele, nascute din viata cu Dumnezeu! Astfel de valori autentice le vom propune copiilor nostri, daca vom tinti departe, spre fericirea deplina si vesnica.

Ajuta o anumita prietenie, o anume carte, un curs, o distractie... pentru ca fiica sau fiul nostru sa fie mai buni, mai generosi, mai daruiti...? Alegerea e clara! I-ar face mai egoisti, mai usurateci, mai duri, mai comozi...? Alegerea e iarasi clara!

Ajuta cu adevarat cutare îndemn, cutare observatie sau cutare pedeapsa? Nu este cumva mai curând vorba despre dorinta noastra de a obtine un succes imediat, de ambitia noastra de a ne dovedi eficienta sau de a vedea realizate în copil propriile noastre planuri sau reusitele apreciate de societate si nu binele lui adevarat?

 

Încredere, rabdare, speranta si curaj

Când stapânul tarinii spune slujitorilor sa lase grâul sa creasca împreuna cu neghina pâna la seceris, primim un indiciu al respectului si al încrederii pe care Isus le are pentru fiecare. El crede ferm ca avem mijloacele de a creste si de aduce rod bogat, si daca în jurul nostru raul exista.

Pe ce Îsi întemeiaza încrederea? Întâi pe faptul ca Dumnezeu l-a creat pe om si l-a rânduit cu întelepciune si cu iubire spre scopul lui, prin legea înscrisa în inima sa (vezi Romani 8,15), legea naturala. Aceasta nu este altceva decât lumina inteligentei revarsata de Dumnezeu în noi. Datorita ei cunoastem ce avem de îndeplinit si ce trebuie sa evitam. Aceasta lumina si aceasta lege sunt daruite de la început de Dumnezeu fapturii sale, spunea Sf. Toma d'Aquino.

La acest dar se adauga acela al Celor Zece Porunci. Ele îi arata omului care îi este binele pentru el ca persoana, ca fiinta spirituala si corporala, aflata în relatie cu Dumnezeu, cu aproapele si cu lumea materiala (cf. Catehismul Bisericii Catolice, 2070), îi arata calea vietii si îl conduc la ea (cf. Matei 19,17).

Este adevarat ca inima omului a fost denaturata de pacat, dar Mântuitorul ne-a întiparit din nou si pentru totdeauna în inima Legea, prin Noul Legamânt. Cu Botezul Sau am primit astfel o "inima noua" pentru ca în noi salasluieste de atunci "un spirit nou", Spiritul lui Dumnezeu.(cf. Veritatis Splendor, 12). Acesta ne calauzeste, ne inspira tot binele, ne întareste sa-l facem.

Comuniunea cu Domnul în Sfintele Taine ne purifica, ne hraneste si ne întareste în acelasi bine.

Mai mult, El S-a rugat si Se roaga Tatalui pentru noi: "Nu Te rog sa-i scoti din lume, ci sa-i feresti de rau" (Ioan 17,16). "De asemenea, Spiritul vine si El în ajutorul slabiciunii noastre, deoarece noi nu stim ce sa cerem în rugaciune cum trebuie, pe când Spiritul Însusi mijloceste pentru noi cu nespuse suspine. Iar Acela Care patrunde inimile stie care este dorinta Spiritului si ca El mijloceste pentru sfinti dupa vrerea lui Dumnezeu... Ce sa spunem dar pe lânga acestea? Daca Dumnezeu este cu noi, cine ne va sta împotriva?" (Romani 8,26-28;31).

 

Stim ca adesea ne surprinde opacitatea la observatiile sau sfaturile noastre, ne dezamagesc încetineala cu care se schimba copiii, lentoarea cu care se maturizeaza. Mai stim cât de usor ne lasam prada exagerarii piedicilor, fricii în prezenta slabiciunilor si greselilor noastre sau ale copiilor, prada descurajarii...!

Ce usor transmitem aceasta stare si copiilor, care ajung sa vada raul pretutindeni, sa tremure în fata lui, sa se creada gata învinsi! Apoi, obositi, gasim justificari pentru a face compromis dupa compromis, scuzându-ne ca raul e prea raspândit, iar binele apartine altor vremuri... Sau, obsedati de eficienta imediata, de parca totul ar depinde de exigenta noastra, ne transformam în reci inchizitori, care nu iarta si nu uita nimic si ridica stachetele pâna în nori, de nu se mai vede nici o geana de har de la Dumnezeu, nimic din bunatatea lui de Parinte. ("Voi, parinti, nu va exasperati copiii, sa nu-si piarda curajul", îndemna Sfântul Pavel, Coloseni 3,21.)

 

Sustinere, dar nu substituire

Isus ne mai învata o calitate pretioasa pentru un educator autentic. Atunci când ne arata ca nu este nevoie sa ni se ia din cale orice obstacol, ne da exemplul propriu de adevarata sustinere, si nu de substituire.

Când îi înlocuim pe copii de la treburile gospodaresti pâna la teme, de la pregatirea bagajului pentru o excursie pâna la contactul cu cei dinafara familiei, de la alegerea prietenilor pâna la organizarea timpului liber si spunem grabiti: "Lasa-ma pe mine! Ce stii tu?" "Tu nu te pricepi." "Asa se curata pantofii? Lasa-ma pe mine!" "Pâna termini tu, ne apuca seara..." "Daca vrei sa ai cea mai frumoasa plansa, lasa-ma pe mine!" noi facem exact pe dos. Nu-i lasam pe copii sa învete.

Tot o forma de substituire este si acel: "Tu sa taci!" sau condamnarea solutiilor diferite de ale noastre, a îndoielilor si a întrebarilor. Teama ca am putea fi contestati, ca ne-am pierde puterea în familie, ca am fi mai putin respectati vorbeste despre dorinta noastra de a-i tine pe toti sub control, supusi, gata sa traiasca dupa pretentiile noastre si nicidecum propria viata. Cât de straina este o astfel de atitudine fata de aceea a educatorului Isus!

Înveti sa faci binele când ai sansa sa ai propriile alegeri, sa tragi învataminte din greseli si sa-l preferi raului, sa te corectezi.

Principala forma de sustinere este prezenta: Dumnezeu este prezent neîntrerupt cu darurile sale, cu sfatul inteligentei, al constiintei, cu Cuvântul Sau în Sfânta Scriptura, cu Sfintele Taine, în comuniunea cu fratii crestini, în cei lipsiti care au nevoie de noi... ne înconjoara cu darul prezentei Sale din care izvoraste tot binele, dar nu ni-l impune, cum se spune în popor, nu ne baga în traista. Prezenta Lui ne stimuleaza sa avem initiative, sa ne luam raspunderi, sa actionam autonom, liber.

În acelasi timp, aceasta prezenta este un punct de sprijin sigur: avem la cine apela, cui cere ajutor, de la cine primi sfat bun si mângâiere. Dumnezeu nu ne lasa de izbeliste. Certitudinea suprema, de care depinde fericirea noastra de fiecare zi si cea vesnica aceasta este: ne iubeste.

 

Iubire si adevar

La fel, nici copiii nostri sa nu se îndoiasca niciodata ca sunt iubiti si de noi fara conditii. Sa poata citi în acelasi timp în iubirea noastra cât de mult credem în capacitatea lor de a creste, de a învata; sa desluseasca în ea îndemnul sa încerce, rabdarea cu eforturile lor, aprecierea acestora; sa recunoasca în privirea noastra bucuria ca se maturizeaza, ca învata sa ia decizii bune, sa-si ia viata în propriile mâini.

O alta certitudine de care au nevoie este aceea a adevarului. Copiii abandoneaza de la o vreme parerile parintilor sau pe ale altor adulti daca îsi dau seama ca este vorba de pareri subiective, de "adevarurile lor" de circumstanta, dictate de interese sau placeri trecatoare. Iau aminte imediat însa atunci când parintii le desteapta gustul adevarului despre ei însisi, despre ceilalti oameni, despre lume, despre Dumnezeu: este vorba despre adevarul care nu se schimba, al realitatii în Dumnezeu, Care este Acelasi astazi, ca si ieri, ca si mâine: binele Lui este sigur, cuvântul Lui este de încredere, libertatea în El este desavârsita.

Primind de la noi respectul pentru valorile autentice, atasamentul nostru fidel fata de niste principii neschimbatoare, nu vor mai fi la discretia capriciilor, nu se vor lasa în voia dorintelor arbitrare, vor învata sa caute adevarul, sa-l recunoasca si sa-l traiasca: Legea pe care Dumnezeu o iubeste, legea pe care Isus nu va osteni sa o sadeasca în inimi, legea pe care o va cauta întiparita în sufletele celor veniti la seceris, fara de care nu ne va recunoaste.

 

Iata deci ca Isus raspunde întrebarilor parintilor: sa urmareasca în mod constant si programatic binele profund al copiilor, sa aiba pentru ei sperante mari, tintind departe, pâna în vesnicie, si sa-i calauzeasca fara sa-i stapâneasca; sa le ofere sprijinul unor principii clare, al unor repere spirituale de fond; dar dupa ce vor fi astfel înarmati, sa aiba încredere în copii, sa-i încurajeze sa devina tot mai autonomi, tot mai liberi sa aleaga adevaratul bine.

O astfel de prezenta parinteasca de calitate le va deschide copiilor ochii spre prezenta sfânta a Iubirii lui Dumnezeu lânga ei, iar formarea lor va fi tot mai constienta, mai asumata si mai plina de sens. Curaj!

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/revista.asp?id=2005_03_05
Vă rugăm să respectați drepturile de autor