www.profamilia.ro /revista.asp?id=2005_03_04
 

 Revista "Familia creotina" - 03/2005 

A FI PARINTE ESTE UN DAR
Ana, Italia

Parintii la scoala lui IsusCuprinsSa incurajam spiritul de aventura

 

Dragi prieteni,

Numeroasele discutii si practici din ultima vreme, si atitudinea promovata de mass-media m-au determinat sa rup tacerea si sa va împartasesc punctul de vedere al unei femei, mama adoptiva, a carei viata a fost marcata de experienta fecundarii artificiale.

Plec de la o întrebare de baza: "A avea un fiu este un drept, sau un dar, si deci o responsabilitate?" Viata mea si a sotului meu, Francisc, a fost profund marcata de experienta sterilitatii, dar cu aceasta experienta au venit "roadele" unei alegeri constiente si voluntare pentru o maternitate si paternitate spirituala, mai degraba decât una biologica.

Dar pe acest drum al adoptiei, pe care l-am parcurs nu o data, ci de doua ori, Dumnezeu ne-a pus la încercare prin posibilitatea de a recurge la fecundarea in vitro. Am fost si noi atrasi, ca atâtia altii, de speranta ca stiinta ne va putea ajuta sa avem un copil care sa fie, si din punct de vedere biologic, "al nostru"!... un fiu cu orice pret!

În dimineata aceea, când ne-am prezentat la spital, holul era plin, cel putin douasprezece cupluri. Pe când asteptam, schimbând cu cei din jur priviri care exprimau aceeasi complicitate, aceleasi temeri nascute dintr-o experienta comuna de lungi asteptari si sperante, tuturor femeilor li s-a dat aceeasi reteta pentru o terapie cu hormoni (cu binecunoscutele riscuri de rigoare datorate hiperstimularii artificiale a activitatii hormonale), iar barbatii au fost programati pentru recoltare. Era în 1994, când legile nu erau înca clare, si fiecare centru de concepere in vitro se conducea dupa regulile directorului respectiv.

Când ne-a venit rândul sa completam formularul si sa discutam detaliile tehnice ale implantarii, ne-am dat seama ca nu ne puteam gândi decât la un singur lucru, si anume la embrioni, mai ales unde vor fi adapostiti înainte de fecundarea in vitro, si la ce se va întâmpla cu cei care nu vor fi folositi pentru implant. Doctorita si asistentele au înteles imediat ca aveau de-a face cu un cuplu care, în încercarea de a afla mai mult decât simplele explicatii de rutina, doreau viata si erau constienti de existenta ei chiar - si mai ales - în acele celule care, odata congelate, aveau sa ramâna în asteptarea unei iminente si definitive "iesiri la lumina" si la caldura unei existente umane.

La întrebarile noastre pline de îngrijorare, raspunsurile au fost foarte tehnice; embrionii vor ramâne congelati pentru o perioada de maximum doi ani si jumatate (în cazul în care în "banca de embrioni" va ramâne ceva din "produsul" cuplului nostru), dupa care aveau sa fie folositi pentru experiente, chiar si fara acordul nostru! De altfel, nu exista nici un fel de reglementare privind fecundarea in vitro si experimentele.

Am iesit de la acea prima si ultima întâlnire cu o mare tristete, si profund raniti. Tristi la gândul nenumaratelor "vieti" congelate si negate existentei în favoarea unor experimente, si, chiar mai rau, date mortii din lipsa de spatiu în banca. Lacrimile varsate si indignarea pe care am simtit-o atunci nu numai ca ne-au facut sa devenim mult mai constienti de faptul ca viata e un dar, ci ne-au si determinat sa decidem ca nu vom permite niciodata stiintei sa "opreasca" pentru totdeauna viata embrionilor "nostri" congelati.

Întâmplarea a voit ca în acel moment sa fie cu noi, la spital, un preot iezuit pe care urma sa-l gazduim pentru doua zile. A fost un dar al lui Dumnezeu faptul ca, împreuna cu el, am putut sa reanalizam, si sa încredintam în rugaciune, emotiile, contradictiile, confuzia, tristetea si perplexitatea inimilor noastre.

Din acea experienta am înteles cu claritate, si pentru totdeauna, ca a deveni parinti este cu adevarat un dar al lui Dumnezeu, si nu un drept pe care sa-l cumperi dupa plac, sau în functie de mijloacele financiare pe care le poseda un cuplu, pentru ca dorinta nu e un drept. A fi parinte e un dar pentru ca în planul sau Dumnezeu poate avea pentru unele familii un proiect care sa nu includa experienta biologica a maternitatii si paternitatii.

Cât priveste fecundarea in vitro, cred ca trebuie sa se tina seama de faptul ca fiecare embrion este "un proiect biologic unic si irepetabil" (prof. Dallapiccola, genetician), ca exista multe riscuri medicale atât pentru mama cât si pentru fat, si ca experientele pe celule staminale embrionare sunt mult mai putin eficiente decât pe celulele recoltate - fara riscuri - de la feti sau adulti.

"Embrionul este cel mai sarac dinte saraci - spunea Maica Tereza - pentru ca nu are nume, nu are glas, nu are drepturi, ci se afla singur în mâinile celui care l-a conceput." Simt ca e de datoria mea sa-l apar cu orice pret, pentru ca sunt constienta ca viata începe odata cu conceperea embrionului, si cuprinde în ea un patrimoniu genetic unic si irepetabil.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/revista.asp?id=2005_03_04
Vă rugăm să respectați drepturile de autor