www.profamilia.ro /revista.asp?id=2005_02_09
 

 Revista "Familia creotina" - 02/2005 

TEOLOGIA TRUPULUI - O "BOMBA CU EXPLOZIE ÎNTÂRZIATA"
Christopher West

John Paul II, We Love You!CuprinsEu port bastonul, nu el ma poarta pe mine!

 

"Este o iluzie sa credem ca putem construi o adevarata cultura a vietii umane daca nu acceptam si nu traim sexualitatea si iubirea si întreaga viata în conformitate cu adevarata lor semnificatie si strânsa legatura dintre ele"

Papa Ioan Paul al II-lea, Evangelium Vitae 97

O asemenea logica nu prea se potriveste cu cultura de astazi. Nu exageram daca spunem ca sarcina secolului XX a fost sa scape de etica sexuala crestina. Daca dorim sa construim o "cultura a vietii", atunci sarcina secolului XXI trebuie sa fie readucerea în vigoare a acestei etici. Abordarea adesea represiva practicata de generatiile anterioare de crestini (prin tacere sau prin expresii gen "sa nu faci") este însa în mare parte responsabila de respingerea de catre societate a învataturii Bisericii despre sexualitate. Avem deci nevoie de un "nou limbaj" pentru a rupe tacerea si pentru a inversa negativismul societatii. Avem nevoie de o teologie proaspata care sa explice cum etica sexuala crestina, departe de a fi o lista de interdictii, este în perfecta corespondenta cu dorintele cele mai profunde ale inimii noastre pentru iubire si uniune. Aceasta teologie ne-a adus-o Papa Ioan Paul al II-lea.

* * *

De când Papa Pius al IX-lea a început în anii 1870 saptamânalele audiente generale, acestea au devenit una dintre principalele platforme ale Papilor de adresare catre turma încredintata lor spre pastorire. Ioan Paul al II-lea a fost însa primul Papa care s-a folosit de audientele de miercuri pentru a dezvolta o cateheza sistematica pe o tema anume. Bazându-se pe impresionanta sa experienta pastorala si ecleziala, el a ajuns la concluzia ca cea mai presanta nevoie catehetica era în directia dezvoltarii unei teologii biblice a casatoriei si sexualitatii. De aceea, la 5 septembrie 1979, Ioan Paul al II-lea a început primul si probabil cel mai important proiect catehetic al pontificatului sau. Dupa cinci ani, la 28 noiembrie 1984, el a tinut ultima cateheza din acest ciclu, rezultând 129 de cateheze [1] carora le-a dat titlul generic de "teologia trupului".

Unul dintre principalele scopuri ale Papei cu aceste cateheze a fost sa ofere o sustinere biblica a eticii Bisericii privind sexualitatea, prezentata în limbajul omului contemporan. Formulari nepotrivite ale teologiei morale, cuplate cu abordarea negativa a problematicii sexuale de catre unii oameni ai Bisericii, au facut ca multi credinciosi sa respinga învatatura Bisericii. Ioan Paul al II-lea a considerat ca întreaga problema are nevoie de o reasezare într-un nou cadru. În loc sa întrebe: "Cât de departe pot sa merg pâna nu încalc legea?", trebuie sa ne întrebam "Ce înseamna a fi uman?", "Ce înseamna sa iubesti?", "De ce m-a facut Dumnezeu barbat sau femeie?", "De ce Dumnezeu ne-a dat sexualitatea?"

Astfel, printr-o intensa reflectie asupra Scripturilor, în special pe marginea cuvintelor lui Cristos despre trairea în trup a omului si despre dorinta erotica, Ioan Paul al II-lea si-a dedicat prima jumatate din catehezele sale dezvoltarii unei "antropologii potrivite", adica o minutioasa întelegere a ce este omul, asa cum Dumnezeu l-a creat. Trairea în trup ca barbat si femeie este baza acestei antropologii, care este de asemenea teologica, din moment ce omul este facut dupa chipul lui Dumnezeu ca barbat si femeie. Termenul de "teologie a trupului" nu se refera la o "parte" a antropologiei teologice, la care ar trebui sa îi adaugam o "teologie a sufletului". Nu. Noutatea proiectului Papei sta în afirmatia ca o "antropologie potrivita" trebuie sa fie o teologie a trupului.

În a doua parte a catehezelor sale, Ioan Paul al II-lea a aplicat antropologia sa teologica la problemele morale, încercând sa raspunda la întrebarea: cum trebuie sa traiasca omul adevarul întruparii sale? El a examinat aceasta mai întâi în termenii de viata si vocatie, dupa care a oferit un context nou si stimulant de întelegere a eticii crestine privind sexualitatea.

 

A. Tezele Papei

Numarul mare de cateheze si asezarea lor la începutul pontificatului arata atentia deosebita a Papei pentru aceste teme. De fapt, viziunea teologica definita în aceste audiente generale sta la baza învataturilor papale care au urmat. Nu putem întelege pe deplin învataturile Papei Ioan Paul al II-lea daca nu întelegem teologia trupului dezvoltata de el. Iar aceasta este o sarcina extraordinara. Aceste 129 de discursuri catehetice constituie un volum impresionant. Desi învatatura Papei nu este adresata doar unei elite, cei care doresc sa o înteleaga si cei care vor sa o prezinte trebuie sa faca un deosebit efort pentru ca cuvintele Papei sa devina hrana pentru toti.

Pentru început, multi nu sunt obisnuiti, chiar se simt deranjati de sublinierea trupului uman de catre Papa. Ei se asteapta ca discursul religios sa sublinieze domeniul "spiritual". Pentru Ioan Paul al II-lea, aceasta este o falsa dihotomie. Fara îndoiala, spiritul are o prioritate ontologica. Si totusi, dupa cum ne învata Catehismul, "Ca fiinta în acelasi timp trupeasca si spirituala, omul exprima si percepe realitatile spirituale prin semne si simboluri materiale. Ca fiinta sociala, omul are nevoie de semne si de simboluri ca sa comunice cu altii prin limbaj, prin gesturi, prin actiuni. Acelasi lucru este valabil si pentru relatia sa cu Dumnezeu." [2]

Trupul uman este "semnul" preeminent si primordial al realitatii spirituale ultime. Ioan Paul al II-lea a dorit sa studieze trupul uman din aceasta perspectiva, nu ca organism biologic, ci ca o teologie, ca semn al misterului spiritual si divin. Misterul, în întelegerea crestina, nu înseamna un puzzle ce trebuie rezolvat, ci indica o realitate ascunsa si un plan al lui Dumnezeu. Desi omul cauta mereu acest mister, el nu îl poate descoperi de unul singur. Misterul divin este invizibil, intangibil, necomunicabil, inefabil. Este atât de "dincolo" de om, încât singurul mod prin care omul îl poate întâlni este daca Misterul alege sa se reveleze. Despre aceasta este crestinismul. Daca omul doreste sa îl gaseasca pe Dumnezeu, Dumnezeu doreste de asemenea sa îi descopere omului misterul. El initiaza aceasta revelatie dintru început, creându-ne ca persoane întrupate, ca barbat si femeie dupa chipul sau. Trairea în trup - asa dupa cum o atesta Întruparea Fiului lui Dumnezeu - este de aceea un fel de revelatie divina.

Întreaga cateheza a Papei se bazeaza pe acest adevar fundamental. Este deci important sa lamurim de la început la ce ne referim (si la ce nu ne referim) când vorbim despre trupul uman ca "semn" al misterului divin. Un semn este ceva care indica spre o realitate dincolo de ea si, într-un fel, ne face prezenta acea realitate transcendenta. Cuvintele în sine nu sunt altceva decât semne. Atunci când literele M A R sunt puse la un loc, ele semnifica o realitate care depaseste si transcende acele litere. Si totusi, indicând acea realitate transcendenta, acele litere ne "prezinta" realitatea. Nu putem reduce marul la literele care compun cuvintele. Si totusi, avem nevoie de cuvântul "mar" pentru a putea vorbi despre realitatea semnificata de acest cuvânt.

Similar, trupul uman este un semn al unei realitati spirituale si divine care depaseste si transcende în mod infinit trupul însusi. Totusi, indicând acea realitate transcendenta, trupul ne face "prezenta" într-un fel realitatea spirituala si divina. Dupa cum spunea Ioan Paul al II-lea, "în acest semn - si prin acest semn - Dumnezeu se da pe sine omului în adevarul sau transcendent si în iubirea sa" [3]. Nu putem sa reducem misterul spiritual si divin la un semn trupesc. Nici nu poate trupul sa clarifice misterul pe care îl indica. Dar ca fiinte umane avem nevoie de semnul trupului pentru a vorbi despre misterul auto-revelarii lui Dumnezeu.

"De fapt trupul, el singur", spunea Ioan Paul al II-lea, "este capabil sa faca vizibil ceea ce este invizibil: spiritualul si divinul. A fost creat pentru a transfera în realitatea vizibila a lumii misterul ascuns din timpuri imemoriale în Dumnezeu, si astfel sa fie un semn al acestuia." [4] Aceasta este teza de baza a Papei, pensula cu care el îsi picteaza întreaga cateheza. De aceea el vorbeste despre o teologie a trupului. Prin valul semnului, trupul uman face vizibil invizibilul, face tangibil intangibilul, comunica necomunicabilul. Trupul uman "vorbeste" despre inefabil, ne sopteste ceva despre cel mai profund secret ascuns în Dumnezeu din eternitate.

Care este acest secret? Este misterul vietii si iubirii trinitare - comuniunea trinitara - si planul "cel de veci ascuns în Dumnezeu" (Efeseni 3,9) pe care omul este destinat sa îl împartaseasca în Cristos. Aceasta încearca trupul sa proclame; acesta este misteriosul "limbaj" al trupului. Conform catehezelor Papei, ceea ce ne ajuta sa întelegem astfel trupul sunt tocmai frumusetea vizibila si misterul diferentelor sexuale si chemarea barbatului si femeii la comuniune. De la început, "marele mister" al comuniunii barbatului si femeii într-un trup prefigureaza misterul infinit mai mare al comuniunii lui Cristos cu Biserica (cf. Efeseni 5,31-32). Comuniunea cu Cristos - la care este destinata fiecare fiinta umana - este un mister preeminent spiritual. Dar acest mister spiritual s-a întrupat la propriu.

 

B. Epifania trupului

Datorita pacatului, cu totii avem o vedere neclara atunci când trebuie sa citim limbajul teologic al trupului. Stim ca trupul spune ceva, ceva ce cu totii dorim profund sa cunoastem, sa întelegem si sa experimentam. Dar avem nevoie de o epifanie pentru a întelege ca acel "ceva" este "marele mister" al lui Cristos si al Bisericii sale.

Urmatoarea experienta mi-a fost de mare folos sa înteleg aceasta. Am fost din totdeauna atras de o frumoasa si veche capela din seminarul Arhidiecezei de Denver, unde predau. Într-o zi am auzit un ghid explicând pelerinilor bogatul simbolism arhitectonic. Capela, construita în forma de cruce, are un candelabru deosebit, reprezentându-l pe Cristos, "lumina lunii", atârnând în locul în care ar fi capul lui Cristos în aceasta cruce. Cei doisprezece stâlpi ai navei îi reprezinta pe cei doisprezece apostoli, iar cele sapte arcuri dintre acesti stâlpi reprezinta cele sapte sacramente. Fiecare detaliu are o semnificatie proprie. Arhitectul a proiectat aceasta capela în linii si curbe realizate prin caramida si mortar, pentru a proclama "marele mister" al lui Cristos si al Bisericii. Desi capela ma atragea, am avut nevoie de cineva care întelegea semnificatia capelei, ca sa mi-o explice. Când a facut-o, a fost ca si cum mi-as fi schimbat ochelarii. A fost ca o epifanie!

Analogia cu capela este mai pertinenta decât pare la prima vedere. Trupul uman este el însusi un fel de capela, un "templu al Duhului Sfânt". Arhitectul divin a proiectat trupurile de barbat si femeie în linii si curbe, din carne si oase, pentru a proclama misterul lui Cristos si al uniunii sale datatoare de viata cu Biserica. De aceea suntem atrasi, ca ne dam seama, ca nu, de trupul uman; de aceea suntem profund tulburati de misterul frumusetii masculine si feminine; de aceea cu totii dorim intimitate si comuniune. Pacatul ne-a tulburat vederea. Suntem incapabili sau analfabeti când este vorba de a citi acest "limbaj". Adesea ajungem chiar sa desacralizam acest templu din cauza orbirii noastre. Într-un fel, fiecare dintre noi este omul orb din Evanghelie, care striga: "Isuse, fiul lui David, ai mila de mine! Vreau sa vad!" Teologia lui Ioan Paul al II-lea despre trup este ca o pereche de ochelari pentru citit, care ne ajuta sa ne concentram asupra mesajului proclamat de trup. Cu acesti ochelari putem sa vedem trupul asa cum este - o proclamare a "marelui mister" al lui Cristos si al Bisericii.

 

Concluzii (ale traducatorului)

Despre teologia trupului dezvoltata de Papa Ioan Paul al II-lea, unul dintre biografii sai, George Weigel, scria [5] ca este asemenea unei bombe cu explozie întârziata, care va exploda în Biserica într-un moment nedeterminat din viitor, cu efecte spectaculoase, remodelând felul în care catolicii înteleg trairea în trup ca barbati si femei, sexualitatea lor, relatiile dintre ei, relatia cu Dumnezeu si chiar pe Dumnezeu. Aceasta teologie, scria tot Weigel, are nevoie de o explicare, de o "traducere" pentru cei care nu sunt specialisti în biblic, în teologie, în filosofie.

În tara noastra, teologia trupului este un concept de care au auzit foarte putini, prea putini. Editia în limba engleza, reunind teologia trupului dezvoltata în catehezele dintre 1979 si 1984, are aproximativ 600 de pagini! În asteptarea unei editii în limba româna - sa speram ca va aparea cândva! - Familia crestina a ales sa va ofere o "introducere" în teologia trupului. Am selectat câteva fragmente din lucrarea "Teologia trupului explicata", scrisa de Christopher West, lucrare de asemenea impresionanta ca volum: 500 de pagini. Este evident ca cele câteva fragmente selectate de noi nu pot transmite prea mult din complexitatea teologiei trupului. Speram însa ca aceasta introducere, scrisa de un specialist în popularizarea teologia trupului, va trezi interesul pentru tema.

 

Note

[1] Calatoriile papale si încercarea de asasinat din mai 1981 au întrerupt seria; de asemenea ciclul de cateheze a fost întrerupt între 9 februarie 1983 si 23 mai 1984, de-a lungul Anului Sfânt al Mântuirii

[2] Catehismul Bisericii Catolice, nr. 1146

[3] Cateheza din audienta generala de miercuri, 28 iulie 1982

[4] Cateheza din audienta generala de miercuri, 20 februarie 1980

[5] În lucrarea "Martor al sperantei: Biografia Papei Ioan Paul al II-lea"

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/revista.asp?id=2005_02_09
Vă rugăm să respectați drepturile de autor