www.profamilia.ro /revista.asp?id=2005_01_17
 

 Revista "Familia crestina" - 01/2005 

FAMILIA, GINGASIA SI TANDRETEA
pr. Fabian Mariut

Povestea statuii fara brateCuprinsObiceiuri de Pasti

 

Nu este usor sa vorbim astazi despre tandrete si gingasie. Echivocul si ambiguitatile la care sunt supusi termenii ar fi motivul principal al acestei dificultati. As aminti doua moduri de interpretare gresita. Primul este acela de a identifica tandretea cu sentimentalismul, cu dulcegaria, ce ar atrage cu sine acuza de romantism. Al doilea, de a considera ca tratarea unui astfel de argument este semnul unei concesii facute slabiciunilor umane. Dar daca privim la identitatea lor cea mai profunda, tandretea si gingasia sunt legate cu doua dintre exigentele fundamentale înscrise în inima fiecarui om: a dori sa iubesti si a te sti iubit. Ele ating persoana umana - barbat sau femeie - în toate sferele sale: biologica, psihologica si spirituala. Ajunge sa amintim privirea cu care o mama îsi adora pruncul ca sa întelegem nobletea unui astfel de sentiment; ori sa ne gândim la iubirea adevarata dintre doi tineri ca sa întrezarim vesnicia acestuia.

În Dictionarul Explicativ al Limbii Române (DEX), cuvântul "tandrete" are urmatoarea explicatie: "afectiune plina de duiosie, de delicatete, de gingasie, de sensibilitate". În schimb, la cuvântul "gingasie" gasim scris atât "calitatea de a fi gingas, plapând, firav, delicat, fin; fragezime, gratie, delicatete" cât si "manifestare plina de delicatete, de sensibilitate, de duiosie". Pentru o lume invadata de violenta si brutalitate, toate aceste caracteristici ar putea fi semnul slabiciunii. Tot mai des raspândita este ideea ca aceste sentimente sunt calitati strict feminine, sau prea putin "virile", nobile pentru o femeie si dezonorante pentru un barbat. În realitate este o falsa prezumtie. Am putea oare sustine ca sensibilitatea si capacitatea de a exprima afectul, grija fata de viata, frumusetea iubirii fata de Dumnezeu sunt atitudini excluse din orizontul barbatului si prezente doar în cel al femeii? Categoric, nu! Tandretea si gingasia privesc atât femeia cât si barbatul, umanitatea lor si vocatia lor la iubire si comuniune. Împreuna sunt chemati la aceeasi scoala a tandretii pentru a construi "civilizatia iubirii" (expresia apartinând papei Paul al VI-lea). Si ce înseamna a merge la aceasta scoala daca nu o deschidere spre Dumnezeu, izvor si culme a oricarei gingasii.

Tandretea lui Dumnezeu ar putea fi comparata cu sânul matern care învaluie cu caldura si hraneste: "Când iubesti - o spune într-un mod minunat poetul Kahlil Gibran - nu spune: 'Îl am pe Dumnezeu în inima'. Dar spune 'Sunt în inima lui Dumnezeu'". Tandretea si gingasia sunt aceasta învaluire a iubirii, o clima iubitoare plina de atentie si afect. "Dupa cum respiratia - spune Jean Guitton în opera sa "L'amour humain" - are nevoie de o atmosfera, la fel si iubirea are nevoie de o erosfera". Asadar tandretea este expresia acelei forte vitale, afective cu care omul este dotat prin natura, forta care este activata întâlnirea cu altul (iubire) si cu Altul (dragoste/caritate).

În continuare prezentam un citat din scrisoarea Familiaris Consortio, nr. 11, în care, chiar daca nu se vorbeste în mod explicit de tandrete si de gingasie, putem identifica o serie de elemente importante: "Dumnezeu l-a creat pe om dupa chipul si asemanarea sa: chemându-l la existenta din iubire si, în acelasi timp, la iubire. Dumnezeu este iubire si traieste în sine însusi un mister de comuniune personala de iubire. Creându-l pe om dupa chipul sau si conservându-i existenta, Dumnezeu înscrie în umanitatea barbatului si a femeii vocatia, adica capacitatea si responsabilitatea iubirii si a comuniunii. Pentru aceasta, iubirea este vocatia fundamentala si înnascuta a fiecarei fiinte umane. Întrucât este spirit întrupat, adica suflet care se exprima în trup si trup însufletit de un spirit nemuritor, omul este chemat la iubire în totalitatea sa unificata. Iubirea îmbratiseaza chiar si trupul uman, iar trupul este facut partas de iubirea spirituala. Revelatia crestina cunoaste doua moduri specifice de realizare a vocatiei spre iubire a întregii persoane umane: casatoria si fecioria. Fiecare dintre aceste doua forme reprezinta o concretizare a adevarului cel mai profund al omului, a 'fiintei lui dupa asemanarea lui Dumnezeu'".

Daca vocatia fundamentala a omului este iubirea, familia este desigur primul loc în care persoana umana poate învata sa iubeasca cu adevarat, este prima instanta în care fiecare persoana umana ar trebui sa dobândeasca constiinta întâlnirii cu celalalt si în care ar trebui sa respire atmosfera gingasiei si tandretii. Prin însusi actul creatiei, Dumnezeu înscrie în om capacitatea si responsabilitatea iubirii si comuniunii. Este vorba de o realitate înnascuta. Un dar care cere un raspuns constient si liber, responsabil. La acest raspuns este chemata sa participe persoana umana în totalitatea sa, trup, suflet si spirit. Nu este deloc întâmplatoare, din acest punct de vedere, sublinierea ca "omul este chemat la iubire în totalitatea sa unificata".

Tandretea se situeaza la frontiera dintre iubirea spirituala si expresia sa sensibila. Gratie acestui loc privilegiat, nu este oare tocmai tandretea cea care face ca întâlnirea dintre persoanele umane sa fie pe deplin umana?

Acelasi citat ne ajuta sa întelegem ca vocatia fundamentala a omului la iubire se realizeaza în cadrul starilor concrete de viata: casatorie si feciorie, prezentate ca o concretizare a adevarului cel mai profund despre fiecare om în parte. În ambele stari de viata tandretea si gingasia joaca un rol cheie. Ele dau continutul si forma vocatiei fundamentale a omului la iubire si comuniune. Adevarul este valabil pentru persoanele consacrate, care prin starea lor de viata si prin exemplul vietii lor, sunt purtatorii unei marturii speciale despre tandretea lui Dumnezeu. În acelasi timp, este valabil si pentru soti si misiunea lor de parinti, familia fiind locul primar fundamental si indispensabil în care se descopera, se învata si sunt traite gingasia si tandretea.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/revista.asp?id=2005_01_17
Vă rugăm să respectați drepturile de autor