www.profamilia.ro /revista.asp?id=2004_05_11
 

 Revista "Familia creotina" - 05/2004 

NOI ÎNCOTRO MERGEM?
Radu Capan

O Biblie a copiilorCuprinsFuziunea emo?ionala, bomba cu ceas sau singuratate în doi

 

Citind zi de zi ce se întâmpla prin lume, nu poti sa nu remarci puterea raului de a se raspândi asemenea unei boli infectioase. Ceea ce la un moment dat se întâmpla doar într-un loc al lumii, în câteva luni se copiaza în diferite alte locuri, la mii de kilometri distanta, "purtatorul" virusului fiind cel mai adesea mass-media. Globalizarea inclusiv a raului face ca nici muntii, nici marile, nici o distanta geografica sa nu ne mai apere de aceste infectii. Poate si pentru ca, sau mai ales pentru ca am copii, nu de putine ori, oprindu-ma din lectura stirilor, ma întreb: încotro mergem? Spre "Gradina Maicii Domnului", cum ne place sa ne numim tara? Sau spre "Iadul avortului"? Pozitia de fruntasi în lume la avort este desigur ceva greu de împacat cu imaginea de tara crestina, de care încercam cu insistenta sa ne auto-convingem.

 

Spre acceptarea homosexualitatii ca ceva normal

Una dintre "bolile" ce se extinde în lume în ultimul timp este cea a pretinselor "casatorii" între homosexuali. Timp de mai multe luni am putut urmari tensiunile din SUA, unde sute de cupluri homosexuale au primit certificate de casatorie. Saptamânile trecute am putut citi despre initiativele similare ale unor primarii din Franta si Spania. Cum vom reactiona când problema se va pune chiar la noi în tara? Probabil ca legea va fi adoptata usor, dat fiind ca procesul de acceptare a homosexualitatii ca ceva normal a început cu multi ani în urma. Cum? Prin mass-media.

Cred ca ne amintim cu totii de filmul "Cazul Philadephia", care, pentru majoritatea dintre noi, ne aducea pentru prima oara în fata problema homosexualitatii în întreaga ei complexitate, facându-ne sa ne raliem cu victima, homosexualul interpretat de Tom Hanks. Mai apoi ne amintim poate de serialul "Melrose Place", unde unul dintre personaje ni se descopera la un moment dat a fi homosexual: din nou acesta are de suferit din cauza orientarii sale sexuale, iar noi, publicul, suntem condusi înspre a-i plânge de mila, a-l compatimi, a-l îndragi ca pe orice om ce sufera pe nedrept, în final a-l accepta cu homosexualitatea lui cu tot. Mai recent am vazut un alt film pe Hallmark, canal pe care personal îl apreciez pentru numeroasele filme cu mesaj. Doar ca exista mesaje si mesaje. În acest caz era vorba de o femeie care, dupa despartirea de sotul ei, descopera ca este atrasa sexual de o femeie. Filmul explora problema descoperirii acestor sentimente, a acceptarii lor (desigur, partea cea mai problematica, crestineste vorbind) si evident a reactiei lumii. O reactie aparte o are fostul sot, care trece de la furia de a fi "înlocuit" de o femeie, la acceptarea noii orientari sexuale a fostei sale sotii.

Iar acum, o campanie dusa la radio si la televizor ne vorbeste despre discriminarea femeilor, a batrânilor, a celor de alta etnie... dar si a homosexualilor. Ca e vorba de film, reclama, talk-show sau alt produs media, toate cauta sa ne educe la acceptarea homosexualitatii ca ceva normal, stergând intentionat distinctia pe care trebuie sa o facem între persoana cu o astfel de orientare sexuala si actul homosexual. Daca prima trebuie privita cu compasiune, iubita, acceptata (nu în mod fatalist, ci constructiv, orientând-o spre adevarata si corecta sexualitate), al doilea este condamnabil oricând. Lupta noastra, ca si în alte cazuri, este îndreptata asupra pacatului, nu asupra pacatosului. Daca pierdem aceasta distinctie dintre persoana homosexuala si actul homosexual, dintre pacatos si pacat, atunci cu siguranta, mai devreme sau mai târziu, un primar din nu stiu ce oras românesc va da tonul eliberând certificat de casatorie unui cuplu el-el sau ea-ea. Ce va urma oare? Recunoastere cu titlu de "casatorie" a cuplurilor om-animal?

 

Gimnastica genitala - sport pentru toate vârstele

"Sexul se vinde cel mai bine." Se repeta la infinit aceasta afirmatie, care ajunge sa impregneze aproape totul în societatea contemporana. Mijloacele de comunicare sunt din nou un mediu excelent de propagare a acestei mentalitati. Ajunge sa ne uitam la reclame: sampoanele, sapunurile, deodorantele sunt tot atâtea ocazii de explozie de sexualitate. Dar si produse mai "cuminti" sunt prezentate fierbinte: ciocolate, ziare, s.a. Exemple putem gasi cu siguranta cu nemiluita: de la ziarele ce includ câte o pagina cu "fetita saptamânii", pâna la emisiunile de televiziune ce vorbesc prin apropouri ori direct despre sexualitate. Îmi amintesc ca cu ceva timp în urma, în asteptarea buletinului meteo, m-am uitat la rubrica sport a unui jurnal de stiri de la o ora de maxima audienta. Ei bine, în acea rubrica de sport au fost prezentate cinci stiri, doar una tinând strict de sport, celelalte fiind despre o gimnasta care a pozat într-o anume revista, despre un sportiv ce facea un top al femeilor pe care le-ar dori, s.a.m.d. Am ramas mirat: asa arata rubrica de sport? În cele câteva minute în fata ochilor mi se perindasera numeroase chipuri de femei, îmbracate mai sumar sau nu, si nici gând secvente din meciuri de fotbal, tenis, handbal sau altceva.

Mi-am amintit atunci de expresia întâlnita într-o carte: gimnastica genitala. Într-adevar, sexul a ajuns o afacere, a ajuns si un sport, si s-a îndepartat de ceea ce trebuie sa fie el de fapt: exprimarea iubirii dintre doi soti. Astazi mass-media au devenit un factor "educativ" (o spun ironic) ce nu poate fi ignorat. Si ce învatam de la acest "profesor"? Ca sexul este un sport pentru toate vârstele, ca reusita lui este ceva ce tine de performanta si nu de iubirea dintre cei doi, ca îti aduce placerea pe care o meriti... Nu! Sa fie clar! Televiziunea, sau mass-media în general, nu sunt locul de unde sa învatam despre sexualitate, nici macar despre mecanicitatea ei, ce sa mai vorbim despre semnificatia ei.

 

Parodierea institutiei casatoriei

Acum sapte ani am stat cu cea care îmi este (si) acum sotie în fata ofiterului starii civile, pentru încheierea cununiei civile. Si astazi avem viu în memorie acest moment, mai ales datorita unui incident de atunci. Îmbracati elegant, desigur emotionati, cu toate rudeniile în spate, stateam amândoi în fata individului încins cu tricolorul, ascultându-i cuvintele rostite pe un ton cât se poate de oficios. Ni s-a luat consimtamântul si totul a decurs bine pâna când ofiterul a ajuns la partea cu "Statul ocroteste casatoria si familia...", enumerând câte lucruri "face" statul pentru familie. În acel moment amândoi am început sa zâmbim, iar în final am râs. Ofiterul a întrerupt ceremonia si, vizibil iritat, ne-a spus cu vocea coborâta, doar pentru noi: "Ati putea ca în astfel de momente solemne sa fiti mai seriosi." Fara a-si mai termina discursul, ne-a chemat în biroul lui unde am primit actul dorit. Desigur, nu stia ca noi chiar luam în serios casatoria, pe când statul si societatea nu...

Este o realitate trista faptul ca institutia casatoriei este prea putin respectata, înteleasa, sprijinita. Si ajungem din nou la mass-media, care din nou, cel mai adesea, joaca un rol negativ, de parodiere a casatoriei. Iarasi putem identifica un slogan, repetat cu insistenta: "casatoria este o simpla hârtie". În virtutea acestui fapt, ea poate fi rupta, facuta farâmite, si reluata oricând cu usurinta cu care cumperi o coala noua de hârtie. Si la urma urmei de ce ar mai fi nevoie de hârtie? Serialele ne arata ca nu este nevoie. În binecunoscutul "Tânar si nelinistit" (nu, nu am facut statisticile) aproape fiecare s-a "combinat" cu fiecare. Exemplele pot curge cu alte seriale, soap-uri, telenovele. La fel si cu filmele "artistice". Eroii de film ne impresioneaza cu îndârjirea cu care lupta pentru anumite idealuri, cu puterea lor de sacrificiu, în final primindu-si "recompensa" din partea partenerei salvate, fara ca nimeni sa îsi puna întrebarea: nu ar trebui sa fie casatoriti pentru aceasta?

Desigur, lumea are dreptate: casatoria este la urma urmelor doar o hârtie. O hârtie ce marcheaza un legamânt. Un legamânt care este binecuvântat de Dumnezeu. Ramâne la latitudinea noastra daca alegem sa consideram casatoria o simpla hârtie ori o hârtie semn al unei aliante între el, ea si Dumnezeu. Marinarii stiu ca o frânghie facuta din doua coarde se rupe mai usor decât una împletita din trei. Ce alegem? Casatoria pe care ne-o "predica" societatea, mass-media, sau casatoria crestina, predicata de Biserica? Daca o alegem pe aceasta din urma, putem fi sigur ca si daca una dintre coarde slabeste, sau chiar daca doua coarde slabesc, frânghia ramâne caci exista o coarda trainica, ce (sus)tine casatoria: Dumnezeu.

 

Anti-culturi

Astazi familia este prea ocupata ca sa mai aiba timp sa îsi educe si formeze copiii. Si atunci deleaga sarcinile altora, mass-media fiind bona cea mai frecvent aleasa, cea mai la îndemâna, si din pacate si cea mai nociva. Este purtatoare si propagatoare cel mai adesea de non-valori, am vazut-o mai sus, desi sunt sigur ca o stiati si dinaintea lecturarii acestor rânduri. Am putea identifica trei culturi (în fapt anti-culturi) promovate de mass-media. Prima este cultura mortii si a violentei. Câte filme am vazut oare cu mame luptând cu propria sanatate pentru a-si aduce pe lume copiii? Sau despre efectele avute de avort asupra mamelor? Poate nici unul. Ceea ce se promoveaza nu este viata, ci avortul, mijloacele contraceptive (a se citi împotriva aparitiei vietii), eutanasia (dintr-un profund sentiment "uman" de mila)... Iar alaturi de moarte este violenta, despre care citim în ziare, auzim la radio sau o vedem în jurnalele tv de stiri ori în filme. Marii consumatori de mass-media ajung sa creada ca lumea este compusa aproape exclusiv din tragedii, razboaie, crime, accidente. Si chiar daca nu este asa, vor trai ca si cum aceasta ar fi realitatea: moartea si violenta.

O alta "cultura" pe care ne-o însusim din mass-media este cultura individualista si hedonista. "N-o împarti cu nimeni", este sloganul unei campanii la o ciocolata, slogan reprezentativ, cred, pentru aceasta anti-cultura. Sunt învatat ca ceea ce conteaza sunt eu: viata mea, dorintele mele, interesele mele, placerile mele. Recent am vazut pe un autobuz o reclama la un post de radio. Spunea ceva de genul: "Toata viata am ascultat ce vor altii. Acum ascult ce vreau eu." "Eu" este cuvântul la ordinea zilei. Sa mai vedem un exemplu, acum un articol de revista. În primul numar din acest an al unei reviste dedicate femeilor, li se propunea acestora deviza "O sa fac si sex, nu numai dragoste". "De ce sa îti propui anul acesta sa slabesti X kg ori sa devii femeie calma si întelegatoare?" se scria în articol. "Orienteaza-te spre ceva accesibil, o aventura sau o relatie bazata doar pe sex. Mult visatul print întârzie sa se arate, în timp ce în jurul tau, la tot pasul, atâtia barbati asteapta sa îti îndrepti privirea catre ei." Zilele trecute am aflat de la niste germani tristul record al tarii lor: cel mai mare numar de persoane singure, nici casatorite, nici în concubinaj. Nu ma mir, în contextul acestei exacerbari a particulei "eu". Nu m-ar mira sa redevina slagar o melodie rap ce mi-o amintesc de prin anii '90: "Me, myself and I".

În fine, a treia anti-cultura este cea a consumismului. Dictonul ei ar putea fi "este mai putin important cine esti, este mai important ce ai, ce detii". Iar efectul este cât se poate de vizibil: fiecare oras din România a ajuns sa aiba o zona a "saracilor", cu vile luxuriante ale unora ce vor sa arate cine sunt prin ceea ce au. Mass-media au grija sa ne alimenteze dorinta de a avea, nascându-ne adesea nevoi care nu existau pâna atunci. Câte emisiuni nu ne prezinta ce au vedetele (case, masini, si altele), sau cât cheltuiesc pe o pereche de pantofi, crescând invidia unora si dorinta lor de a avea la fel, sau frustrarea ca nu pot aceasta. Reclamele ne manipuleaza, facându-ne sa ne dorim acea masina, acele cosmetice, acea bautura. Totul costa, deci trebuie sa facem rost de bani - este logica ce ne conduce zi de zi. Ajungem sa alergam dupa bani, punând munca înaintea familiei. "Doar nu pentru ea muncesc?! Nu pentru ca fiii mei sa aiba ceva pus deoparte când vor merge la casa lor?!" Probabil vor avea ceva în contul bancar, dar în contul formarii, în contul sentimentelor, în contul emotional va bate vântul saraciei.

Este evidenta necesitatea de a lupta împotriva acestor anti-culturi, de a merge împotriva valului. Societatea noastra este bolnava. Bolnava de aceasta cultura a mortii. Bolnava pentru ca la baza ei nu mai sta familia, ci individul. Bolnava pentru ca fiecare se orienteaza asupra lui exclusiv în loc spre semeni, pentru ca se orienteaza spre a primi si a avea, în loc spre a da si a renunta pentru altii. Îmi amintesc ca pe la vârsta la care calendarul religios de perete a început sa prezinte interes pentru mine, m-a fascinat o anume zi, de fapt un anume sfânt, si mai precis titulatura lui: Sf. Simeon, numit "cel nebun pentru Cristos". Cred ca lumea de astazi are nevoie de "nebuni pentru Cristos". Mai mult: de familii nebune pentru Cristos! Familii care sa traiasca adevarul ca viata învinge moartea, ca iubirea este deasupra violentei, care sa iubeasca pe ceilalti ca pe ei însisi, care sa faca vie expresia "daruind vei dobândi", care sa înceapa sa traiasca de aici împaratia lui Dumnezeu. Curata nebunie pentru aceasta lume, nu? Si totusi, este poate singura sansa pentru supravietuirea ei.

 

Încheiere

În rândurile de mai sus am vorbit aproape tot timpul negativ despre mass-media, îndulcind pe ici pe colo cu câte un "în general" sau "cel mai adesea". Aceasta nu denota o antipatie a mea fata de mijloacele de comunicare, ci doar raportul ce exista între produsele mediatice rele si cele bune. Normal atunci ca, asa dupa cum nu dam un cutit copilului de doi ani, sau masina unuia ce nu stie sa o conduca, nici mass-media nu se poate "consuma" oricum. Este nevoie de o formare, de un simt critic, de capacitate de discernere; dar din pacate cel mai adesea stam cu gura deschisa în fata televizorului si înghitim, si înghitim, si înghitim. Dupa cum atât Papa Paul al VI-lea cât si Papa Ioan Paul al II-lea spuneau în mesajele pentru Ziua Mondiala a Comunicatiilor Sociale, mass-media au devenit oaspeti frecventi ai familiilor noastre, în unele case chiar membri ai familiilor. Astazi majoritatea blocurilor sunt dotate cu interfoane, dintr-o spaima a noastra de persoane nedorite. Nu se iau însa nici un fel de masuri pentru oaspetii veniti pe calea undelor ori pe hârtia de ziar. Mai mult, le dam si un loc de onoare în casa: uitati-va doar la mobila Dvs din camera de zi, cum este ea dictata de pozitia televizorului, un idol ce cere ca zi de zi sa îti petreci tot mai mult timp cu el, sorbindu-l din priviri ca evreii în pustiu pe vitelul de aur.

Nu trebuie sa uitam ca vorbim de un mediu, de un instrument, si nu de un prieten de încredere. Capacitatea mass-media de a ne ajuta în procesul de informare si de formare depinde de capacitatea noastra de a selecta mesajul bun. Iar acesta din pacate devine tot mai greu de gasit, prin aceasta tendinta de globalizare ce include si raul. Importul "de dincolo" a ajuns un stil de viata, copiind parca în primul rând ceea ce este rau. Ce alegem sa importam este însa o optiune personala, dincolo de presiunea sociala. Încotro ne îndreptam? Încotro alegem! Va amintiti ca atunci când priviti printr-o lupa, cu cât o îndepartati de un obiect, cu atât îl vedeti mai mare. Pâna în punctul în care imaginea se inverseaza, cu capul în jos. Cam asa facem si noi. Ne-am îndepartat de adevarurile crestine, cica pentru a avea o imagine mai de ansamblu. Ne-am ridicat deasupra acestei perspective crestine si am început sa testam: dar daca s-ar casatori un barbat cu un barbat? chiar trebuie sa ma casatoresc pentru ca sa ma culc cu cineva? de ce trebuie sa îmi pese de altii? s.a.m.d.

Daca suntem sinceri, vom recunoaste ca ne-am îndepartat prea mult si vedem rezultatul: o lume în care valorile au ajuns rasturnate. Este timpul pentru societate sa se întoarca spre adevaratele valori. Este timpul si pentru noi, sa nu mai disociem Evanghelia de viata noastra. Când iesim de la un film unde eroul principal tocmai a salvat lumea, stim ca în realitate nu a fost asa. Sa nu îl confundam pe Cristos cu un erou de film. El într-adevar ne-a salvat si ne este far luminator pentru a sti încotro sa ne îndreptam.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/revista.asp?id=2004_05_11
Vă rugăm să respectați drepturile de autor