www.profamilia.ro /revista.asp?id=2004_05_08
 

 Revista "Familia creotina" - 05/2004 

DE CE NU FOLOSIM BENZINA LA MOTOARELE DIESEL?
SAU "ADEVARUL VA VA FACE LIBERI" (IOAN 8,32)
Radu Capan

Educatia prin iubireCuprinsÎngerul de lânga noi

 

Ca si voi, am auzit adesea expresia "adevarul va va face liberi". Aceste cuvinte, dupa cum putem citi în capitolul 8 al Evangheliei dupa Ioan, au fost adresate de Isus iudeilor. Pentru mine însa, recunosc, au fost mult timp relativ abstracte. Mi le explicam în baza faptului ca Mântuitorul este (Calea,) Adevarul (si Viata), si a faptului ca El ne-a eliberat din robia pacatului; dar cu toate acestea cuvintele nu aveau prea multa noima pentru mine. Si asa au ramas pâna recent, când am citit o carte [1] în care, printre altele, se oferea o analogie interesanta. Scopul analogiei era sa dea raspuns unei alte dileme comune noua: cea a necesitatii poruncilor. Hmmm... porunci pe de o parte, libertate pe de alta, se împaca ele?

 

Motoare, elefanti, oameni

Sa ne imaginam ca tocmai am primit o masina, nou-nouta, superba, si trebuie sa îi facem pentru prima oara plinul. Pe rezervorul masinii sta scris ca masina merge cu motorina. Înscrisul este cu siguranta de la cel care a facut masina si care stie ce este cel mai bine pentru ea. Putem sa consideram ca indicatia ne limiteaza libertatea si vom pune atunci benzina. Rezultatul? Masina va avea serioase probleme la motor, iar despre a calatori cu ea nici nu mai poate fi vorba. Dar daca respectam indicatia si folosim motorina? Vom putea merge oriunde dorim cu masina. Conditionarea, "porunca" folosirii doar a motorinei nu este spre limitarea libertatii noastre în folosirea masinii, ci tocmai spre binele nostru, spre a o putea folosi la maxim.

Putem reprosa elefantului ca nu zboara? Evident ca nu: modul lui de "functionare" nu include zborul. Este oare el prin aceasta mai putin liber? Câtusi de putin. De fapt intuim ca orice obiect ori fiinta are în spate un plan pentru care a fost facut/creat, un adevar propriu. Adevarul ciocanului este ca se foloseste pentru a bate cuie, si nu pentru a fi folosit ca arcus la vioara. Adevarul elefantului este ca se deplaseaza prin mers, nu prin zbor. Pentru a vorbi despre libertatea cuiva trebuie sa îi întelegem adevarul. Iar toate acestea sunt valabile si pentru (sau mai ales pentru) oameni. Suntem facuti dupa un plan, al Creatorului, si avem propriile noastre "instructiuni de folosire", propriile conditionari. Dupa cum instructiunile de pe motor faciliteaza libertatea folosirii masinii, si poruncile ne ajuta de fapt sa traim liberi.

Nu putem sa spunem ca nu suntem liberi pentru ca nu putem sa ucidem: în adevarul fiintei noastre este înscris respectul pentru viata. Pentru a ne întelege libertatea trebuie sa întelegem cine suntem, respectiv adevarul fiintei noastre. Adevarata libertate nu înseamna sa facem orice vrem. Adevarata libertate înseamna sa facem orice este bine, orice este în concordanta cu adevarul fiintei noastre. "Cu cât facem mai mult binele, cu atât devenim mai liberi. Nu exista libertate adevarata decât în slujirea binelui si a dreptatii. Alegerea neascultarii si a raului este un abuz de libertate si duce la robia pacatului." [2]

Desigur, tocmai în virtutea libertatii, putem de asemenea sa spunem: "Nu îmi pasa ce spune Dumnezeu, care este planul lui pentru mine. Nu îmi pasa ca El a lasat Biserica pentru ca ea sa ma învete adevarul. Voi face ceea ce vreau eu." Este o optiune, o alegere facuta de multi. Si în masura în care ceea ce vom face va fi împotriva adevarului fiintei umane, vorbim despre o alegere la fel de stupida ca si cea de a pune benzina într-un motor diesel.

 

Adevarul fiintei umane? La ce adresa?

Ne ramâne poate abstract ce este acest adevar al fiintei umane? Unde îl gasim? Legat de raspunsul la aceasta întrebare îmi amintesc o povestioara. Se spunea ca zeii, suparati pe om, au dorit sa îi ia nemurirea, dar nu stiau unde sa o ascunda. Unii au spus sa o ascunda sub pamânt, altii sub ape, altii în stele. Dar cu totii erau de acord ca în final omul va ajunge sub pamânt, sub ape, în stele. Nu era un loc sigur. Si atunci zeilor le-a venit ideea salvatoare: au ascuns nemurirea în chiar sufletul omului, convinsi ca niciodata nu o va cauta chiar acolo.

Evident, adevarul fiintei umane este înscris în noi (si aceasta nu pentru ca Dumnezeu ar vrea sa nu îl gasim; doar ca ne-am dezobisnuit sa ne cercetam interiorul). Biserica marturiseste acest adevar, îl proclama, dar el este dintotdeauna în noi. Locul lui este constiinta, unde adevarul se afla sub forma legii înscrise în noi de Dumnezeu. "Omul are în inima o lege scrisa de Dumnezeu [...] Constiinta este nucleul cel mai tainic si sanctuarul omului, unde omul se afla singur cu Dumnezeu, al carui glas îi rasuna în strafunduri. Prin constiinta se face cunoscuta în mod minunat acea lege care îsi afla împlinirea în iubirea fata de Dumnezeu si de aproapele," scriau parintii Conciliului Vatican II [3].

Constiinta este ceva ce se descopera - pentru ca adevarurile sunt deja înscrise în ea -, nu ceva ce se inventeaza sau se modeleaza dupa bunul plac al individului. Catehismul Bisericii Catolice vorbeste despre educarea si despre formarea constiintei, proces de-a lungul caruia ne stau alaturi Cuvântul lui Dumnezeu, darurile Spiritului Sfânt si învatatura Bisericii [4]. Pentru a auzi însa glasul constiintei este nevoie de tacere, ori omul de astazi este asurzit de diferite zgomote: al patimilor si viciilor lui, al iubirii de sine, al ignorantei, si asa mai departe. Si atunci îsi inventeaza constiinta, stabilind el adevarurile: omul este om din a treia luna de viata, a ucide un batrân bolnav este un act de mila, banul este masura fericirii, credinta mea în Dumnezeu este o treaba privata ce nu priveste Biserica, si din nou asa mai departe.

Daca fiecare inventeaza ce este bine si ce este rau pentru el, unde vom ajunge? Cel care ucide un om nu va putea fi condamnat pentru aceasta, daca constiinta lui îi spune ca nu a gresit. Stim, dar poate pentru unii este mai greu de acceptat, ca exista o serie de adevaruri care sunt obiective. Le vom descoperi în tacere, în retragere, în ascultare. Le vom descoperi educându-ne si formându-ne constiinta, locul în care, repet, "omul se afla singur cu Dumnezeu".

 

Quid est veritas?

Am vazut ca, asemenea masinii-cadou de mai sus, avem un set de "instructiuni de folosire", pe care, daca nu le respectam, nu putem "functiona" la toti parametrii, adica complet liber. Trebuie sa le descifram, ele fiind deja scrise în noi de Dumnezeu. Unele dintre instructiuni sunt poruncile, formulate de regula negativ: "nu fa aceasta ori aceasta". Dar nu sunt sigurele. Daca ar fi sa vorbim despre toate adevarurile fiintei umane atunci poate ar trebui sa ma retrag lasând locul unui priceput teolog. Dar daca tot v-am condus pâna aici, ma simt dator sa exemplific macar cu câteva adevaruri.

Si printre primele eu l-as pune pe acesta: suntem fii ai lui Dumnezeu. Cât de multi, din pacate, nu îsi traiesc existenta în conformitate cu acest adevar! Daca suntem fii ai lui Dumnezeu, atunci înseamna ca avem valoare în ochii Lui. Multi oameni îsi raporteaza demnitatea la modul în care sunt tratati, considerati ori desconsiderati de cei din jur. Apostolii au ajuns "ca gunoiul lumii" (1 Corinteni 4,13), dar aceasta cu siguranta nu i-a facut sa îsi piarda respectul pentru propria persoana. Chiar în pacat fiind, nu trebuie sa uitam ca Dumnezeu ne iubeste cu o iubire de tata. Bineînteles, nu doar noi suntem fiii lui Dumnezeu, ci si semenii nostri. Marturisim oare aceasta când îi privim de sus, ori cu dispret? De fapt, în virtutea acestui adevar uman, cu totii suntem frati, si trebuie sa traim în fratietate.

Pe lânga ca suntem fii ai lui Dumnezeu, trupurile noastre sunt temple ale Spiritului Sfânt - un alt adevar din aceeasi prima epistola catre Corinteni (3,16; 6,19). Acest adevar îl întareste pe primul, legat de demnitatea noastra, crescând în fapt si responsabilitatea asupra trupului pe care fiecare îl avem. Si daca tot vorbim de demnitate, iata înca una, pornind de la un alt adevar, si anume ca oamenii sunt chemati sa continue opera lui Dumnezeu, lasata de acesta neîncheiata, nefinisata. Deci oamenii sunt colaboratori ai lui Dumnezeu în opera creatiei: ce lucru minunat! Dumnezeu, "ar fi putut sa construiasca El însusi casele, mesele, lampile electrice, pantofii, ochelarii... Ar fi putut coace pâinea brutarului, sa taie carnea pe care ne-o vinde macelarul, [...] ar fi putut sa ne scuteasca sa mestecam alimentele, sa le digeram [...] ar fi putut sa suprime orice crestere, respiratie, deplasare, orice miscare. Aceasta lume ar fi fost o lume imobila, muta, înghetata..." [5] Ce tablou de groaza!

În schimb Domnul ne-a pus într-o lume semifinisata, în care inginerul, florareasa, lacatusul, profesoara, preotul, asistenta medicala, postasul, s.a.m.d. au aceeasi demnitate de colaboratori ai lui Dumnezeu. "Barbatii si femeile care, câstigându-si existenta pentru ei si pentru familia lor, îsi exercita astfel activitatea încât sa aduca un serviciu corespunzator societatii, pot considera pe buna dreptate ca prin munca lor ei continua lucrarea Creatorului" [6]. Iata deci ce perspectiva ne da asupra muncii aprofundarea adevarurilor sadite în noi de Creator! ... Ar fi multe altele de scris. Precum adevarul ca Cristos ne-a rascumparat: câti nu traiesc, vai!, ca si cum El nu ar fi venit deja. Prin chiar faptul ca nu recurg la Sacramentele Bisericii ei marturisesc, asemenea evreilor, ca din punctul lor de vedere Mesia înca nu a venit, urmeaza sa vina...

Folosind mijloacele aratate mai sus - Cuvântul lui Dumnezeu, darurile Spiritului Sfânt si învatatura Bisericii -, vom descoperi alte si alte adevaruri, care ne vor revela cine suntem (identitatea noastra) si ce trebuie sa facem (misiunea noastra). Odata descoperite, putem sa gândim: "ah, sunt lucruri frumoase", si atât. Daca faceti asa, va recomand (pe raspunderea Dvs) sa fiti consecvent si sa aplicati principiul peste tot: când cititi pe un motor ca merge doar cu motorina, sau pe un aparat ca merge doar la 120V, spuneti "ah, lucruri frumoase" si bagati în motor benzina iar aparatul la 240V. Mda, veti strica motorul si veti arde aparatul, dar probabil veti constientiza ca nu asa merg treburile, ca vorbele frumoase va erau esentiale. Ajungem astfel la singura si minunata optiune pe care o avem: aceea de a trai adevarurile fiintei noastre. Iar adevarul ne va face liberi! Garantia nu ne-o da vreun service auto, ci însusi Mântuitorul. Sa ne ajute Preasfânta Fecioara Maria pe acest drum, spre libertate.

 

Note
[1] Christopher West, "Good News About Sex and Marriage"
[2] Catehismul Bisericii Catolice (CBC) nr. 1733
[3] Gaudium et Spes 16
[4] CBC nr. 1784-1785
[5] Fernand Lelotte, S.J., "Problemele vietii"
[6] Gaudium et Spes 34

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/revista.asp?id=2004_05_08
Vă rugăm să respectați drepturile de autor