www.profamilia.ro /revista.asp?id=2004_05_04
 

 Revista "Familia creotina" - 05/2004 

CRUCEA - ALTAR DIVIN
Familia creotina

Monahismul: model pentru familie?CuprinsScoala bruderilor in actualitate

 

În luna septembrie am celebrat cu totii sarbatoarea Înaltarii Sfintei Cruci. A fost ocazia sa reflectam din nou la acest minunat semn al iubirii pe care Dumnezeu o are pentru noi. Odata obiect de tortura, ea a devenit, prin sângele dumnezeiesc scurs pe ea, un instrument de mântuire. Mai mult decât un simplu lemn, ea este altarul pe care Fiul lui Dumnezeu s-a jertfit pentru mântuirea noastra. Crucea este legata pe veci de suferinta, de pacate, de moarte, dar în acelasi timp si de speranta, de bucurie, de viata. "Crucii tale ne închinam, Stapâne, si Sfânta Învierea ta o marturisim", spun crestinii rasariteni, subliniind legatura dintre Cruce si Înviere. Va propunem în rândurile urmatoare sa îmbinam scurte reflectii si rugaciuni cu informatii despre cultul Sfintei Cruci.

* * *

Într-o legenda din evul mediu se povesteste cum Dumnezeu se îndura de un om care se vaita de crucea sa. O gasea prea grea pentru puterile sale. Dumnezeu îl conduse într-o sala în care erau expuse toate crucile oamenilor si-i spuse: "Alege-ti una!" Omul începu sa caute. Atunci vazu o cruce subtire, dar era prea lunga. Vazu o cruce foarte mica, dar când a vrut s-o ia pe umeri, i se paru grea ca plumbul. Apoi gasi una care-i placu si-o puse pe umeri. Dar când era pe umeri, omul observa ca avea un ghimpe ascutit care-i patrundea în carne ca un spin. Astfel, fiecare cruce prezenta ceva neplacut. Se uita la toate crucile si nici una nu i se potrivea. Deodata descoperi într-un colt o cruce, peste care trecuse cu vederea. Asta nu era prea grea, nici prea usoara, asa ca si cum ar fi fost croita si facuta special pentru el. Pe aceasta voia s-o poarte de acum înainte. Când însa se uita mai de aproape si mai cu atentie la ea, observa ca aceasta era tocmai crucea pe care o purtase pâna în acel moment.
(Sa educam prin pilde si povestioare, culegerea fr. Daniel Ciobanu, FSC)

* * *

Dovezi ale cultului Sfintei Cruci le gasim înapoi în timp înca de la începutul crestinismului. Pagânii îi numeau în batjocura pe crestini "adoratori ai Crucii", dovada indirecta a acestui cult. Ceva mai târziu, în secolul al IV-lea, împaratul Iulian Apostatul aduce dovada acestui cult prin reprosul adus crestinilor: "Voi venerati lemnul gol al Crucii, facând semnul ei pe frunte si înscriindu-l la intrarea în casele voastre." Semnul Sfintei Cruci era o practica obisnuita la crestini, atestata de numerosi scriitori crestini, precum Tertulian: "Daca pornim la drum, daca iesim sau intram, daca ne îmbracam, daca ne spalam sau ne asezam la masa, daca mergem la culcare, daca ne asezam, în acestea si în toate celelalte fapte ale noastre ne însemnam pe frunte cu semnul crucii" (De corona, 30).

Un avânt deosebit a luat cultul Sfintei Cruci odata cu un eveniment minunat petrecut în 312. Împaratului Constantin i s-a aratat pe cer, în toiul zilei, semnul Crucii, format din stele stralucitoare ca soarele, având împrejur inscriptia "In hoc signo vinces!" (În acest semn vei învinge!). Într-adevar, sub semnul crucii, Constantin a câstigat o victorie importanta. Drept recunostinta, în anul urmator a dat edictul din Milan, prin care se acorda libertate crestinismului. Si tot drept recunostinta, Constantin a trimis o expeditie, condusa de chiar mama sa, Elena, în cautarea Sfintei Cruci. În anul 326, Elena descopera cele trei cruci (a Mântuitorului si ale tâlharilor), dimpreuna cu piroanele cu care fusese rastignit Isus. La 13 septembrie 335 are loc sfintirea unei biserici construita pe locul calvarului si al îngroparii Mântuitorului. Aici va fi tinuta Sfânta Cruce (mai putin câtiva ani, cât a fost furata de persi) pâna în 634, când va fi mutata la Constantinopol. Bucati din Sfânta Cruce aveau sa se raspândeasca în întreaga lume, gasindu-se astazi în multe dintre marile Catedrale crestine, chiar si în România. Sarbatoarea Înaltarii Sfintei Cruci, initial palestiniana, se generalizeaza în Biserica crestina. Ulterior au aparut si alte sarbatori, iar Sfintei Cruci i-au fost dedicate numeroase rugaciuni, acatiste, cântari.

* * *

Multi sunt acum iubitorii împaratiei lui Cristos din ceruri; putini sunt însa gata, cu adevarat, sa poarte pe umerii lor povara crucii. Multi îsi doresc de la Isus alinare, putini sunt cei ce vor sa împarta cu El patimirea; mai toti ar pofti sa stea cu El la masa, putini doresc, în schimb, sa se înfrâneze. Toti ar dori sa se bucure cu Isus, putini ar sari sa rabde pentru El vreo cazna. Multi nu pregeta sa-l urmeze pe Isus pâna la frângerea pâinii, putini au curajul sa mearga pâna la paharul patimirii sale. Multi îi proslavesc din gura minunile, putini sunt cei care sa-si însuseasca, în fapt, ocara crucii. Multi, în sfârsit, îl iubesc pe Isus atâta timp cât nu li se pune nimic împotriva. Multi îi aduc prinos de lauda si îl binecuvânteaza cât timp îi simt în suflet dezmierdarile. Daca însa Isus se ascunde, ori îi paraseste o clipa, încep sa cârteasca ori cad cu usurinta prada deznadejdii.
(Imitatiunea lui Cristos, cartea a II-lea, capitolul XI)

* * *

Crucea este un simbol ce a existat dinaintea crestinismului, cu diverse semnificatii. O varianta a ei, crux gammata - ori, dupa numele sanscrit, svastica -, era folosita în cult de brahmanisti si budisti. Dar svastici s-au descoperit nu numai în India, ci si în alte parti ale lumii, inclusiv în Europa, datate fiind înainte de Cristos. Si egiptenii aveau un fel de cruce, crux ansata, ce apare de exemplu în mâinile zeitei Sekhet. Dupa moartea lui Cristos pe cruce, aceasta apare reprezentata pe diferite monumente, în general morminte, mai întâi în forme deghizate, din cauza persecutiei, mai apoi în forme obisnuite.

Se pare ca actualmente exista peste 400 de forme de cruci. Cea mai cunoscuta, mai raspândita, este crucea catolica (crux immissa), cu bratul vertical mai lung decât cel orizontal. La aceasta cruce s-au adaugat în rasarit un alt brat sus, orizontal, si unul jos, înclinat. Primul reprezinta inscriptia cel mai adesea redusa la INRI: "Jesus Nazarenus Rex Iudaeorum" (Isus Nazarineanul, Regele Iudeilor - vezi Ioan 19,19). Bratul de jos reprezinta suportul pentru picioarele Domnului, înclinatia simbolizând, dupa unele interpretari, balanta dintre tâlharul cel bun si tâlharul cel rau. Alte tipuri de cruci ar fi: crucea Sf. Andrei (în forma de X), crucea greaca (ca semnul plus, bratele fiind egale), crucea malteza (bratele egale si extremitatile latite), crucea ruseasca (6 brate laterale, cele de la baza înclinate), crucea papala (6 brate laterale, cele din mijloc fiind mai lungi), crucea celtica (cu un cerc în mijloc), s.a.

* * *

Bucura-te, Cinstita Cruce, pazitoare a lumii;
Bucura-te, slava Bisericii;
Bucura-te, ca izvorasti tamaduiri cu îndestulare;
Bucura-te, ca luminezi marginile lumii;
Bucura-te, lemn de viata mirositor si visteria minunilor;
Bucura-te, preafericita si de daruri datatoare;
Bucura-te, ca esti dumnezeiesc asternut picioarelor;
Bucura-te, ca te-ai asezat spre închinarea tuturor;
Bucura-te, pahar plin de curata bautura;
Bucura-te, luminator al stralucirii celei de sus;
Bucura-te, prin care se binecuvânteaza zidirea;
Bucura-te, prin care este închinat Ziditorul;
Bucura-te, Cinstita Cruce, pazitoare a crestinilor!
(Acatistul Sfintei Cruci)

* * *

Cea mai comuna forma de cinstire a Sfintei Cruci de catre crestini este chiar semnul crucii. Acest gest a fost folosit de crestini înca dintru începuturi. Prima oficializare a modului cum se face semnul crucii a avut loc însa abia în jurul anului 400, când erezia monofizita nega natura duala a persoanei lui Cristos si de aceea si unitatea Preasfintei Treimi. Semnul crucii se facea atunci de la frunte la piept, apoi de pe umarul drept pe umarul stâng, cu mâna dreapta. Degetul mare, aratatorul si degetul mijlociu se tineau unite pentru a simboliza Preasfânta Treime - Tatal, Fiul si Duhul Sfânt. Celelalte doua degete atingeau podul palmei, lipite fiind, pentru a marturisi dualitatea lui Cristos: ca a fost om adevarat si Dumnezeu adevarat.

La binecuvântare, preotul tinea degetele într-o alta pozitie, patru dintre ele indicând abrevierea greaca I X C (Iesus Christus Soter, Isus Cristos Mântuitorul). Astfel, aratatorul se tinea drept, indicând litera I; inelarul era aplecat pentru a face litera X cu degetul mare; degetul mijlociu se îndoia pentru a fi asemenea literei C. Acest mod de binecuvântare era universal în Biserica crestina pâna prin secolul al XII-lea, dupa care a ramas specific rasaritenilor. Despre faptul ca semnul crucii se facea de regula de la dreapta la stânga, scria la vremea lui Papa Inocentiu al III-lea: "Semnul crucii [...] asa se face: de sus în jos, si de la dreapta la stânga, pentru ca Cristos a coborât din ceruri pe pamânt, si de la evrei (dreapta) s-a dus la neamuri (stânga)." Dar, continua Papa, "altii însa, fac semnul crucii de la stânga la dreapta, deoarece de la mizerie (stânga) trebuie sa mergem spre glorie (dreapta), asa dupa cum Cristos a trecut de la moarte la viata, din iad în rai." În final aceasta a devenit practica comuna în Biserica Apuseana, în plus crucea facându-se cu palma întinsa.

* * *

Doamne, tu ai sfintit semnul crucii prin suferintele si moartea Fiului tau preaiubit pe lemnul crucii. Te rugam, ca toti aceia care ne marturisim credinta prin acest semn sfânt, sa ne bucuram de ocrotirea ta cereasca. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.
(Rugaciune de final la Calea Crucii)

* * *

Semnul crucii este considerat ca fiind o concentrare a esentei credintei noastre. Facându-ne semnul crucii ne amintim de persoanele Sfintei Treimi; ne amintim ca Isus Cristos a fost om si Dumnezeu; ca a suferit pâna la moarte pentru pacatele noastre, dupa care a înviat pentru a ne rascumpara. În acelasi timp, facându-ne semnul crucii ne marturisim credinta. Din pacate multi îsi mai fac astazi cruce doar în biserica, nu si când trec pe lânga ea, ori pe lânga o troita, neavând în fapt curajul de a marturisi ca sunt crestini. Un frumos cântec spune: "Cruce sfânta, parasita / Lânga-o margine de drum, / Acoperisul ti se strica / Printre crestinii de acum. [...] Oamenii nu-si mai ridica / Palaria-n dreptul tau, / Sa se-nchine si sa zica: / Doamne, scapa-ne de rau!"

Sa ascultam sfatul Sf. Ciril al Ierusalimului: "Sa nu ne rusinam a-l marturisi pe Cel Rastignit. Sa ne însemnam cu încredere facând cu degetul cruce pe frunte în toate: când mâncam pâine si bem din pahar, când intram si iesim, înainte de a ne culca, când dormim si ne sculam, când mergem pe drum si când ne odihnim" (Cateheze, 13). Sa nu ne fie rusine de acest gest; sa nu îl facem cu viteza supersonicului. Sa îl facem de fiecare data meditând la ceea ce marturisim prin semnul crucii. Si dincolo de gestul de a ne face cruce, ori de crucile purtate ca vestimentatie, sa ne pretuim fiecare propria cruce, si sa spunem împreuna cu Sf. Paul: "Iar mie sa nu-mi fie a ma lauda decât numai în crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea este rastignita pentru mine si eu pentru lume."

 

Bibliografie:
Bichir Florian si Codrescu Razvan, "Crucea: forme si semnificatii", Lumea credintei 9/2004
Enciclopedia Catolica, "Archaeology of the Cross and Crucifix" si "Sign of Cross"
Pr. Ene Braniste, "Liturgica generala"
Pr. Claudiu Dumea, "Simboluri liturgice"
Pr. Constantin Galeriu, "Învatatura crestina despre Sfânta Cruce si cinstirea ei"
Pr. Gheorghe Neamtiu, "Predici la duminici si sarbatori"
Pr. William Saunders, "The Eastern Cross" si "The Sign of Cross"

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/revista.asp?id=2004_05_04
Vă rugăm să respectați drepturile de autor