www.profamilia.ro /revista.asp?id=2004_04_13
 

 Revista "Familia creotina" - 04/2004 

MUZICA LUI SCARLATTI
O CREDIN?A, O MOaTENIRE, UN REFUGIU SAU O LUMINA?
Dorina Tereza Gorgan

CuprinsSanctuarul si locul de pelerinaj Cacica

 

La 23 iulie 1757 moare la Madrid Domenico Scarlatti, compozitor, organist, clavecinist italian, cu o bogata activitate artistica desfasurata nu numai în tara lui, ci si pe pamânt iberic.

 

Un succint arbore genealogic

Alessandro ScarlattiObârsia familiei Scarlatti se trage din zona însoritei Sicilii. Scânteia geniului muzical vine de la Pietro Scarlatti, care s-a îngrijit foarte serios de educatia muzicala a celor sase copii ai sai. Roadele nu au întârziat: Alessandro (1660-1725) cel mai renumit dintre toti, ajunge mare compozitor de opere, simfonii, concerte etc; Francesco (1666-1741) devine violonist si compozitor de opere si oratorii; Tommaso (1677-1760) este recunoscut în epoca drept un tenor de exceptie; Melchiora ajunge o apreciata violista în Capela Regala din Napoli; Anna-Maria are o voce minunata si bine cizelata si este o recunoscuta prezenta scenica.

Doar cel mai mic dintre frati, Giuseppe, se vede atras mult mai puternic spre artele plastice si studiaza pictura. Dar pentru ca familia lui este atât de prezenta în lumea muzicala si în concertele eveniment ale acelor ani, Giuseppe poate fi întâlnit deseori pe scenele muzicale, realizând decoruri si pâna la urma devine scenograful operelor compuse de fratii si nepotii sai.

"Clanul" muzical al scarlattienilor se perpetueaza prin cei zece copii ai lui Alessandro, dintre care i-am mentiona pe Flaminia, cântareata, si pe Pietro-Filippo, organist si compozitor de opera. Numele celui de-al saselea copil, Domenico, figureaza în generatia nepieritoare a anului 1685, când se nasc alte doua genii ale muzicii: J.S. Bach si G. Fr. Händel. La rândul sau, Domenico are noua copii, unii dintre ei simtind chemarea de deveni slujitori ai Bisericii. Pasiunea pentru muzica nu se stinge în familie. Astfel, la 1777, întâlnim la Viena un nepot al lui Domenico, autor de opere.

 

Prima fila de album

Alessandro Pietro Gasparo Scarlatti îsi începe activitatea muzicala în 1672, la 12 ani. La 19 ani ajunge maestru de capela la Santa Maria Maggiore din Roma. În acelasi timp poate fi întâlnit la Academia Arcadiana, în cadrul careia exista o emulatie spirituala si o atmosfera de înalta cultura. Creatia sa cuprinde 115 opere, 12 simfonii, numeroase concerte pentru orchestra, serenade, sute de cantate, madrigale, misse. Îi placea deviza: "muzica - fiica a matematicii". Dar se vorbea despre el ca având un temperament sensibil si "una calda e superiore umanità".

Dintre cei zece copii ai sai, Domenico - Giuseppe, nascut la 26 octombrie 1686, mentine pe aceleasi înaltimi celebritatea familiei la Napoli. Domenico dobândeste de mic o solida baza în instruirea muzicala, datorita ambiantei casei parintesti, în care domneau permanent pregatiri febrile pentru spectacolele de opera ale tatalui. Toata familia era antrenata în copierea, transcrierea si multiplicarea stimelor, acordarea instrumentelor, acompanierea cântaretilor vocali. Astfel, la 16 ani este apt sa se angajeze la Capela Regala din Napoli, în calitate de organist si compozitor. Plin de inspiratie, compune mereu noi lucrari pentru diferitele ceremonii bisericesti si cele ale curtii regale.

Domenico începe de tânar sa calatoreasca în toate centrele muzicale importante ale Italiei. La Venetia va studia cu un renumit profesor. Roma îi da ocazia sa intre în marile cercuri intelectuale ale vremii. Cardinalul Ottoboni organizeaza la palatul sau o întrecere de virtuozitate între Scarlatti si Händel. Nu se punea problema unor rivalitati între "combatanti", ci mai degraba doi mari instrumentisti, organisti si clavecinisti, îsi confruntau eforturile îndelungate, pline de rabdare, prin care tinteau spre desavârsire. Întâlnirea este o buna ocazie de a pune bazele unei trainice prietenii. Tot la Roma îl cunoaste pe Arcangelo Corelli, a carui prezenta da nuante vii sensibilitatii tânarului Domenico.

Din 1714 începe sa lucreze în Cetatea Vaticanului, unde i se încredinteaza postul de maestro di cappella la bazilica San Pietro. Sub coloanele gigantice ale maretului edificiu spiritual începe sa compuna piese a cappella (fara acompaniament instrumental), din care s-au pastrat doua imnuri la 4 voci si un Stabat Mater (în do minor) scris pentru 10 voci. În arhivele Vaticanului se mai pastreaza "Cantata de Craciun" si un impresionant Miserere, care atesta o puternica stapânire a procedeelor polifonice. Muzica bisericeasca i-a permis adâncirea mestesugului componistic datorita limbajului complex pe care aceasta îl necesita. Biserica era pastratoarea formelor contrapunctice de înalta maiestrie care vor permite artei muzicale sa cucereasca noi modalitati de expresie. Incursiunea lui Domenico în domeniul muzicii sacre nu-l opreste sa-si dezvolte limbajul muzical pe alte planuri. El a mai scris sonate pentru vioara si clavecin, dar si opere, din care se pastreaza doar fragmente razlete.

 

Domenico Scarlatti - "stapân absolut" al clavecinului

Domenico Scarlatti - autoarea portretului D.T. GorganParalel cu activitatea de la Roma, Scarlatti compune muzica festiva pentru diferite comemorari ale patriarhilor din Lisabona. Astfel ajunge sa fie apreciat la curtile Portugaliei si Spaniei pentru creatiile fastuoase de la ceremoniile catolice. Datorita unei coincidente, viata sa artistica ia o noua cotitura. Fiica regelui portughez, Maria-Barbara, avea pasiunea clavecinului. Domenico începe împreuna cu aceasta o cariera pedagogica si interpretativa ce-i va aduce marea consacrare. Mutându-se apoi la Madrid, îsi întemeiaza propria familie. Aici va fi si înnobilat cu rangul de cavaler al Ordinului Santiago.

Perioada iberica va reprezenta pentru Scarlatti o împlinire a personalitatii artistice. Paraseste cariera de concertist pentru a-si lua ca partener doar clavecinul. Prin intermediul acestui instrument, spontaneitatea, fantezia si febra sa creatoare vor vibra în mod miraculos într-o varietate surprinzatoare si într-o nestavilita inventivitate.

 

555 de Sonate pentru clavecin - compuse pentru bucurie

Dupa cum spune însusi compozitorul, sonatele sale (intitulate cu prea multa modestie "esercizio per gravicembalo") sunt un "joc ingenios al artei" care te face sa cânti "cutezator la clavecin", privind muzica "mai mult uman decât critic". Scarlatti îl îndeamna pe interpret "sa fie fericit" când va interpreta aceste studii, miniaturi dar mari capodopere. Acelasi îndemn îl dadea si Vivaldi interpretilor concertelor sale, pe care le-a prefatat cu îndemnul: "Pastrati-mi bunavointa si fiti fericiti!"

Sonatele lui Scarlatti, piese scurte, cu idei melodice concise, creeaza efecte noi care deschid drumul tehnicii pianistice moderne. Se dau solutii diverse de îmbinare a diferitelor motive, într-o cromatica extrem de variata. Contactul cu muzica spaniola îi da ocazia sa-si îmbogateasca sursele de inspiratie pentru sonatele sale. În unele melodii strabat ritmurile clocotitoare ale dansurilor andaluze, cu acompaniament de chitara sau de castaniete, de tip "flamenco". Stilul sau este extrem de concis, întretaie adesea planurile luminoase cu cele în penumbra, impetuozitatea cu meditatia, în modulatii armonice suple, elegante, închise într-o forma logica si clara. Sonatele lui Scarlatti reprezinta în totalitatea lor un caleidoscop de forme prins într-o slefuire de cristal.

Sunt motive suficiente pentru ca astfel de piese sa treaca granitele Spaniei si ale Italiei si sa cucereasca în scurt timp publicul meloman, începând cu Anglia. Vor fi cunoscute imediat în Franta, Germania, Tarile de Jos. O dovada a acestui rapid succes european sunt cele 12 concerti grossi ale englezului Charles Arvison (contemporan cu Scarlatti) care a transcris o parte a creatiei clavecinistice scarlattiene pentru orchestra de coarde.

Ultima lucrare a lui Scarlatti, scrisa pe patul de moarte, are notata mentiunea: "Fatta in Madrid, poco prima da morire". Este un imn de slava adus Reginei Cerurilor, intitulat "Salve Regina". Iata în ce mod îsi încheie viata un mare muzician, care ne-a lasat o întreaga împaratie a sunetelor stiind sa le lege între ele cu mult talent si cu devotamentul unui fidel slujitor al miracolului muzical. Despre el ne-au ramas putine marturii biografice, dar poate este mai important faptul ca o familie a daruit mari muzicieni si a favorizat mari opere muzicale.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/revista.asp?id=2004_04_13
Vă rugăm să respectați drepturile de autor