www.profamilia.ro /revista.asp?id=2004_04_11
 

 Revista "Familia creotina" - 04/2004 

FILMUL, O aCOALA PENTRU VIA?A aI FAMILIE?
pr. Liviu Balaocu?i

Sanctuarul oi locul de pelerinaj CacicaCuprinsCasa, santier de sfintenie

 

Fascinatia filmului la caminul cultural

Gândindu-ma la ce loc ocupa cinematografia în familiile noastre, mi-am amintit un dialog pe care l-am avut cu mama mea, pe vremea când eram copil. Cred ca era pe la începutul anilor '80, într-o sâmbata. În satul nostru nu era cinematograf, dar la caminul cultural rula Pentru un pumn de ceapa. Ca sa intram la film aveam nevoie de zece lei, cinci pentru mine, cinci pentru fratele meu. Pentru ca altadata fratele meu fusese cel care ceruse banii, acum era rândul meu. Dupa ce mi-am exprimat dorinta, mama mi-a spus: "Aveti televizor acasa. Ce va mai trebuie? Ce, nu e acelasi lucru?" "Nu, nu este acelasi lucru", i-am raspuns eu, dar alte argumente nu am gasit, asa ca m-am pus pe plâns, suspine, promisiuni, si pâna la urma tot am obtinut eu leutii necesari. Stergându-mi lacrimile, am alergat într-un suflet pâna la caminul cultural, pentru ca filmul era pe începute.

"Ce, nu e acelasi lucru?" Ce a determinat-o pe mama sa ajunga la aceasta concluzie? În acea perioada, televiziunea fascinase puternic lumea si mama era, poate, una dintre cei fascinati. O consecinta relevanta a extinderii televiziunii în lume a fost scaderea numarului spectatorilor în salile de cinema.

Nu vreau sa ma îndepartez de subiect dar, când vorbesti de cinematografie, este imposibil sa nu vorbesti si de televiziune. Cu tot succesul televiziunii, care a dominat piata mass-media în ultimii cincizeci de ani, au fost si filme care au umplut salile de spectatori, asa cum se întâmpla si în sala caminului cultural de la noi, un sat uitat de lume. Cu totii ne amintim filmele indiene: Lantul amintirilor, O floare si doi gradinari, Vagabondul sau filmele cu Piedone (Bud Spencer) si prietenul sau (Terence Hill). Nostalgia acestor filme s-a facut simtita în momentul în care posturile actuale de televiziune au readus pe ecrane unele dintre ele. Lumea a fost încântata si te întrebi de ce au avut si au succes aceste filme?

 

Viata ca-n filme

Un sondaj recent, facut de Centrul de Studii Cinematografice din Italia, a ajuns la concluzia ca genurile preferate de spectatori sunt comedia si melodrama [1]. Filmele indiene erau melodramatice, prezentând situatii emotionante ale unor familii si cultivând în felul acesta dragostea fata de familie si fata de unitatea acesteia. De la compasiunea fata de personajele filmului se trecea foarte repede la situatii concrete din viata de zi cu zi. Pentru noi, cei prezenti în sala, filmul devenea ceva real. Ceea ce se întâmpla pe ecran devenea parte din viata noastra. Filmul si viata formau un tot. Eroii de pe ecran, buni sau rai, luau forma persoanelor pe care le întâlneam acasa, la scoala sau pe strada. Lucrul acesta se întâmpla si cu filmele vazute la televizor. De exemplu, matusa mea Lucia devenise peste noapte Pamella Ewing, din vestitul serial Dallas, unchiul Valerian devenise Bobby, iar noi, nepotii, fiind mai mici ca ani si ca rang, trebuia sa ocupam, de cele mai multe ori, rolurile personajelor negative: Sue Ellen sau J.R. Pâna si jocurile erau influentate de filmele vazute: de multe ori s-a întâmplat sa transformam caruta bunicului în corabia lui Ion Besoiu, din Toate pânzele sus, însa identificarea cu istoriile sau cu personajele citate nu ajungea niciodata la deformari patologice.

 

Forta imaginii

Pâna acum am vorbit mult la trecut, depanând amintiri din copilarie, dar multe din cele descrise sunt traite si astazi, chiar si cei mari fiind influentati de ceea ce vad în filme, si asta pentru ca filmul face parte din viata noastra si are un rol important în determinarea si influentarea parcursului omului contemporan, în orice manifestare concreta. Cum spunea cineva: "de la fiecare film am învatat câte ceva".

Scopul acestui articol este de a oferi puncte de reflectie, de a ajuta cititorul sa constientizeze tipul societatii în care traim, o societate în care prezenta imaginii ocupa un loc preponderent în procesele cunoasterii si formarii. Prin film, cinematografia a ocupat si ocupa un loc unic si de neînlocuit în formarea si în viata spectatorului. Din fericire, cinema-ul zilelor noastre este caracterizat de o puternica revenire a publicului în sali, ba chiar si de o reînnoire a gustului de a fi împreuna si de a discuta despre film. Dar ce se va întâmpla în viitor? Când i s-a cerut sa raspunda la aceasta întrebare, regizorul Steven Spielberg a spus ca a saptea arta nu va mai dura mult, peste o suta de ani aparând alte forme de divertisment, de aceea ar fi importanta baterea fierului cât este cald, lucrându-se acum cu cei mai buni regizori posibili si cât mai curând posibil [2]. Daca ar fi sa i se dea crezare lui Spielberg, atunci acest scenariu sumbru este alarmant, anuntând posibila moarte a cinematografiei din cauza neadaptarii la tehnicile ultramoderne.

 

Filmul, o companie în timpul liber

Daca radioul se nastea la începuturile sale ca o "cultura înalta", cinema-ul se nastea ca divertisment. În general, mass-media sunt divertisment si au în atentie momentele de odihna, de repaos, adica timpul liber. Acesta este timpul propice în care mass-media îsi pot desfasura cel mai bine activitatea si îsi pot atinge scopurile. De ce? Pentru ca timpul liber ofera oportunitatea de a trai un moment în care poti fi în contact cu propriile dorinte, personale si subiective.

În societatea industriala de astazi, timpul liber este definit ca parte a zilei situata în afara orelor de lucru, adica în afara orelor 8-16, de luni pâna vineri. Majoritatea angajatilor lucreaza fie în fabrici, fie în birouri, ambiente în care acestia apartin aproape în totalitate locului de munca, pe timpul lucrului.

Faptul ca munca se desfasoara în echipa sau în grupuri, dezvolta numai o parte a personalitatii (partea mai rationala, emisfera stânga a creierului). Timpul liber ofera posibilitatea de a-ti dezvolta propria personalitate, de a deveni tu însuti si de a dezvolta conceptul de sine. În timpul liber te simti mai uman, nu o masina angrenata într-un sistem. Pe parcursul timpului liber intra în joc întreaga personalitate, când suntem în familie ramânem asa cum suntem, scotându-ne "masca sociala". Dintre toate mijloacele de comunicare, filmul ne ofera cel mai bine oportunitatea sa devenim noi însine, pentru aproximativ doua ore.

 

Prag între lumea pragmatica si cea utopica

Vi s-a întâmplat vreodata sa iesiti din sala de cinema si sa simtiti un gol în suflet? Sa va para rau ca s-a terminat filmul? Daca vi s-au întâmplat toate acestea, înseamna ca regizorul si-a atins scopul, obiectivul sau principal fiind ca spectatorul sa se identifice cu personajul, sa se implice în scenariu, sa ia atitudine. Persoana care merge la cinema iese din casa si intra într-o alta lume, cea a naratiunii, care îsi are radacinile în marile mituri ale culturii. Se intra într-o lume fictiva, se traieste în aceasta lume si apoi se revine la lumea cotidiana cu alta viziune.

Victor Turner numeste aceasta experienta liminala (din latinescul limen care înseamna prag). În acest timp, liminal, persoana sta în "pragul" a doua lumi: lumea pragmatica, cotidiana si lumea ideala, utopica. Persoana nu doar sta în prag, contemplând naratiunea, ci intra în povestire si îsi asuma responsabilitatea ca si când ar fi un personaj de pe ecran. Pentru Turner, teatrul, cinematografia si televiziunea conduc la o experienta liminala, purtând spectatorul într-un spatiu intermediar între lumea reala si cea utopica, furnizând un spatiu de libertate pentru crearea unei alte lumi posibile. Teatrul, cinematografia si televiziunea sunt în acest caz nu numai un factor conservator, ci si ofera o arie de explorare pentru o schimbare culturala continua [3].

 

Opinia Bisericii

Daca examinam documentele pontificale referitoare la cinema, vedem la început o atitudine de vigilenta. Dupa cum se poate citi în prima enciclica dedicata celei de-a saptea arte, Vigilanti cura, din 1936, papa Pius al XI-lea vorbeste despre "tristele progrese ale artei si ale industriei cinematografice în reprezentarea pacatului si a viciului". Cu trecerea anilor, Biserica a apreciat si rolul pozitiv exercitat de mass-media, în general, si de cinematografie, în particular. Acest lucru îl demonstreaza cresterea frecventa a documentelor si multele interventii legate de acest argument. Amintim în mod particular atentia acordata de Papa Ioan Paul al II-lea, atât în discursurile sale cât si în scrierile în care a abordat problemele legate de comunicare. Ar fi suficienta citarea titlului mesajului sau pentru Ziua Mondiala a Comunicatiilor Sociale din anul 1995, anul aniversarii unui secol de cinema: Cinema, vehicul de cultura si propunere de valori. Este sugestiv si un fragment din scrisoarea arhiepiscopului de Los Angeles, cardinalul Roger Mahony, intitulata În dialog cu Hollywood, din 1992: "Divertismentul este o valoare umana. Fiii lui Dumnezeu au nevoie sa râda, sa plânga, sa-si foloseasca imaginatia, sa se joace. Spectacolul este un mod de a face toate aceste lucruri. (...) Dar, divertismentul are si rolul de a îmbogati publicul, de a împartasi cu el sensul profund al existentei umane, de a sadi în sufletul spectatorului grija pentru viata si dorinta de a-si folosi propria libertate pentru a creste spiritual, progresând în dragoste si comuniune cu fratii si surorile familiei umane".

 

Filmul religios ca "Biblie a saracilor"

Biserica este si a fost mereu preocupata de filme, dar mai ales de cele cu continut religios. Aceasta este de fapt o perpetuare a actiunii pedagogice cu imagini care, de secole, a caracterizat opera sa de evanghelizare, asa numita "Biblia saracilor" [4]. Sa ne amintim de picturile prezente în toate catedralele, picturi ce rezumau istoria mântuirii, folosind imaginile pentru cei care nu stiau sa scrie si sa citeasca. Biserica si-a dat seama de importanta acestei noi forme de exprimare, iar productia cinematografica a tinut cont de faptul ca sentimentul religios este puternic înradacinat în public. Nu este de mirare ca, înca de la începutul cinematografiei, s-au realizat filme cu continut religios, de exemplu: Passioni (din 1897, realizat chiar de un operator al fratilor Lumière), La vita e la passione di Cristo (din 1905, de Ferdinando Zecca), Christus (din 1915, de Giulio Antamoro) si From the Manger to the Cross (din 1912, de Sidney Olcott).

 

Cum aflu daca un film e bun?

Ce trebuie sa facem pentru a iesi de la cinematograf cu o viziune pozitiva asupra vietii si a lumii? Cum poate deveni filmul o scoala pentru viata si familie? Cum pot personajele de pe ecran, cu care ne identificam, sa ne îmbogateasca experienta vietii de zi cu zi?

Un rol important îl are alegerea filmului, care nu trebuie facuta doar dupa numele actorilor, dupa renumele regizorului sau dupa publicitatea care i se face. Este bine ca înainte de vizionare sa te documentezi, sa citesti recenziile si sa afli opinii autorizate despre film, luând în calcul posibilele efecte pozitive sau negative pe care le-ar avea asupra familiei. Este bine sa afli, înainte de a-l vedea, daca este sau nu recomandabil familiei tale si asta o poti afla citind, de pilda, recenziile de pe site-ul www.profamilia.ro

Apoi, un film nediscutat este ca o mâncare nedigerata. Analiza unui film transforma si clarifica ideile spectatorului, ajutându-l sa asimileze mesajul pozitiv, asa cum digestia transforma alimentul în substante asimilabile.

 

Note
[1] MONICA REPETTO, CARLO TAGLIABUE, La vita e bella? - Il cinema italiano alla fine degli anni Novanta e il suo pubblico, Ed. Il Castro, Milano 2000.
[2] Cfr. FRANCO LEVER, PIER CESARE RIVOLTELLA, ADRIANO ZANACCHI, La comunicazione - Il dizionario di scienze e tecniche, Il cinema,Ed. Elledici, Roma 2002.
[3] VICTOR TURNER , Dal rito al teatro, Bologna, Il Mulino 1992.
[4] CARLO TAGLIABUE, Cinema e vita quotidiana - vivere con media, Editrice Elledici, Torino 2001.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/revista.asp?id=2004_04_11
Vă rugăm să respectați drepturile de autor