www.profamilia.ro /revista.asp?id=2004_04_04
 

 Revista "Familia creotina" - 04/2004 

VACAN?A PENTRU MARTA
Maria Go?ia

Ariditatea spiritualaCuprinsSunt indragostit, sau iubesc?

 

Teii îsi pregatesc sarbatoarea anuala. Salcâmii au dat deja tonul, amestecându-si parfumul cu mireasma fânului cosit si cu a socului. Concertului de triluri din mai i-au luat locul alte ciripeli si zborurile harnice la cuib, pentru hranirea puilor. Semne de vara, semne de vacanta... Le-ati observat?

"Prinsa cu treburile, am ratat anul trecut înflorirea teilor, desi îi cercetam în fiecare an cu sotul meu, plimbându-ne, fie si numai pentru un sfert de ora, pe strada boltita de tei unde am avut prima întâlnire...", marturisea întristata o doamna carunta. "E adevarat ca la tara, unde ma aflam atunci, exista un tei chiar lânga casa; a înflorit si el, bineînteles, dar n-a fost acelasi lucru... A fost primul an când n-am mai facut acest 'pelerinaj' anual."... Ceea ce îmi aminteste atâtea alte împrejurari când "nu ne putem permite" nici un ragaz, când apreciem ca "ar fi un lux" sa ne oprim din activitati pentru a face un lucru din afara sferei utilului si a eficientei, ca.... plimbarea sub teii înfloriti, un sfert de ora dintr-un an.

 

Un evantai de propuneri: pe care s-o aleg?

Nu ma pot sustrage alegerilor cotidiene între lucrurile bune, fie importante, fie marunte, pe care mi le asterne în fata ziua de astazi, clipa de acum. În ce raport voi plasa oare o conversatie cu cei apropiati, orele de munca la serviciu sau la câmp, gatitul, cititul, rugaciunea, privitul la televizor, mersul la coafor, somnul, pictatul, dansul...? Dar o întâlnire cu prietenii, o întâlnire de afaceri sau o adunare politica, participarea la Sfânta Liturghie, cercetarea unui bolnav, jocul cu copiii, o iesire în natura sau scrierea unei scrisori, studiul, o reparatie, curatenia, plata facturilor, cititul ziarului, tricotatul unei veste pentru la iarna, cercetarea la biblioteca, un chat pe internet, o alergare în parc sau sapatul gradinii...? De multe ori (sa spun: de cele mai multe ori?) ni se pare ca întâietatea unui lucru nici nu o decidem noi sau ca este o datorie fara drept de apel, mai ales când este vorba de câstigarea pâinii, de îndatoririle familiale sau gospodaresti ori de activitatile care ne implica in domeniul social, civic sau bisericesc. E important, e necesar, e util..., deci e bine. Nu prea ne punem problema corectitudinii alegerii între aceste lucruri bune, a masurii si a echilibrului dintre palierele vietii, înainte ca angrenajul sa scârtâie.

 

Alarma!

Avem fiecare experienta unor zile când timpul nu ne mai ajunge, când ne simtim încoltiti, când orice mica solicitare în plus ne înnebuneste. Devenim închisi în noi, nemultumiti, încordati, exasperati, tocmai în ceea ce facem cu pasiune si convingere sau chiar în munca de rutina. Este un prim semnal de alarma.

Urmeaza o anumita trufie a muncii noastre peste puteri, a sacrificarii noastre prea putin apreciate de ceilalti si mânia împotriva lor, pe care îi socotim prea insensibili si lenesi sa ne ia din povara sau incompetenti sa faca si ei fata la fel de bine ca noi. Este semnalul cel mai îngrijorator: daca ocupatiile noastre ne rup de cei din jur sau ne submineaza relatiile cu ei, sigur gresim undeva.

De câte ori nu am ajuns la capatul puterilor în ajunul sarbatorilor, atât de obositi încât nu ne mai puteam bucura nici de sarbatoare, nici de familie?! Dorinta de înnoire sufleteasca, de purificare, dorinta de caldura si pace împreuna se stingeau sub povara oboselii si iritarii. Îi uitam tocmai pe aceia pentru care trudeam: pe Dumnezeu, Cel sarbatorit, si pe apropiatii nostri...

... Oarecum asemenea celor plecati departe de sotie sau sot si copii pentru a câstiga mai bine si care traiesc la întoarcere mari dureri sufletesti legate chiar de acestia. Alegând sa plece, pentru viitorul familiei, desigur, au ales si despartirea, absenta din evolutia copiilor, renuntarea la contributia de neînlocuit la educarea lor. Nu vor putea regasi niciodata ceea ce s-a pierdut între timp, nici compensa cu bunuri sau bani raul strecurat pe nesimtite în viata de familie în absenta lor... Dar pentru aceasta nici nu e nevoie sa pleci pe un santier sau în tari straine, e destul sa te lasi absorbit în asa masura de cariera si de câstigarea banilor încât munca sa te consume cu totul, iar în familie sa fii doar musafir, colocatar, vizitator scump la vedere. Încerci poate sa transferi sarcinile asupra altora, de cele mai multe ori asupra sotiei / sotului sau asupra bunicilor, scolii, televizorului sau pur si simplu cui se nimereste în fata blocului si, daca ai cu ce, mai platesti si alti "înlocuitori": bona, baby-sitter, bucatareasa, femeie de serviciu, însotitor la scoala, meditator, psiholog... Sotia, respectiv sotul, si copiii ajung sa aiba drept familie aceasta armata de "înlocuitori", acest grup de straini cu tot felul de calificari si competente înafara celei de sot / sotie sau parinte. Într-o vreme, ne trezim si noi straini unii în viata altora... Ce irosire în îngrijorarea si framântarea noastra, în ambitia noastra, în perfectionismul nostru...!

 

"Pentru multe lucruri te îngrijorezi si te framânti tu, dar un singur lucru trebuie"

...îi spune Isus Martei, care Îl primise în casa ei si care "era împartita cu multa slujire". Sora ei, Maria, se asezase la picioarele Domnului si asculta cuvintele Lui; asa ca Marta a venit la El si I-a zis: "Doamne, nu-Ti pasa ca sora mea m-a lasat singura sa servesc? Zi-i sa-mi ajute."

Martei, "împartita" între multe treburi pentru o primire vrednica de musafir, dar sigur si între acestea si dorinta de a-I fi în prejma, Isus îi arata ca un singur lucru trebuie, si care este partea cea buna din viata, care conteaza: sa fii cu cel/Cel pe care vrei sa-l/L servesti, cu cel/Cel pe care îl/Îl iubesti (Lc.10,38-42); toate celelalte sa fie subordonate acestui scop.

Învatam de la El ca nici un lucru, oricât de important, oricât de valoros, oricât de nobil, oricât de jertfelnic, oricât de gospodaresc si, continuând, oricât de stiintific, oricât de artistic, oricât de misionar, oricât de meritoriu în plan social, civic, politic, ecleziastic..., nu merita sacrificarea relatiilor. Nu ne spune apoi si Sfântul Pavel despre întâietatea dragostei (1 Cor. 13,1-13)? Si munca trebuie patrunsa si transformata de dragoste, si atunci nu vom gresi masura si ne vom împartasi si noi din partea cea buna, care va dainui.

Doar ca, fiind împovarati de griji, pâna peste cap scufundati în munca sau preocupari, ne-am obisnuit sa fim în priza, în tensiune si nici nu mai stim de ce avem nevoie cu adevarat, care este, concret, acel singur lucru necesar, fata de care îsi pot gasi si celelalte locul potrivit.

 

"Veniti la Mine, toti cei truditi si împovarati!"

"Veniti la Mine, toti cei truditi si împovarati si Eu va voi da odihna. Luati jugul Meu asupra voastra si învatati de la Mine ca sunt blând si smerit cu inima si veti gasi odihna pentru sufletele voastre. Caci jugul Meu este bun si povara Mea este usoara" (Mt. 11,28-29).

Tocmai noua, celor aflati în cursa nebuneasca a activitatilor de tot felul, ni se adreseaza Isus. În blândetea si smerenia Lui, nu ne cearta, cum n-a certat-o nici pe Marta. Ne cheama doar sa ne învete si pe noi secretul inimii usoare si al unei sarcini care nu striveste. "Veniti la Mine", ne cheama El, pentru ca, asa cum suntem, nu suntem lânga El. Suntem singuri, cu un gol mereu neumplut în inima, dupa ce ne-am luat, fara smerenie, poveri care nu ne sunt potrivite, care sunt înpotriva binelui nostru si am ostenit cautând ceea ce ne-ar putea împlini. Isus ne promite ca ne va da odihna. Nu leneveala, nu zacut inert, nu delasare pe spinarea altora sau abuzare de grija Sfintei Providente... "Luati jugul Meu asupra voastra" sunt cuvinte care ne arata ca Isus asteapta de la noi o initiativa personala, libera, o atitudine activa în îmbratisarea caii Sale, nicidecum intrarea în jugul robiei: jugul Sau cel bun este ascultarea Poruncilor, care ne feresc de tot ce nu este dragoste, care se rezuma toate la iubirea între noi, asa cum ne-a iubit El (In 14, 15.21.24; 15, 10.14.17).

Sa traim dupa voia lui Dumnezeu înseamna sa ne asezam viata pe fagasul nostru adevarat, sa ne angajam pe drumul cel mai potrivit pentru noi, drumul care vine de la Dumnezeu si ne conduce la El, în Care ne gasim pe noi însine în deplinatatea noastra, pe care numai unindu-ne cu El îl putem afla, dupa cuvintele Sfântului Augustin: sa traim în sfârsit autentic, fara distorsiuni - ce eliberare, ce simplitate, ce pace!

Este nevoie însa mai întâi de un discernamânt, de o munca de deslusire între multele noastre interese si activitati: care dintre ele se înradacineaza în voia lui Dumnezeu, care sunt inspirate si calauzite de Porunca Iubirii si care se abat de la aceasta; iar apoi renuntarea la cele straine de iubirea de Dumnezeu si de aproapele, care sigur nu va fi usoara; perseverenta pe calea iubirii, la fel: poate ca uneori într-adevar ni se va parea ca tragem în jug! Vom fi însa împacati si liberi de noi însine, partasi la lucrarea lui Isus în sufletul nostru si în lume, aceea de a face din toate inimile casa lui Dumnezeu, prin adoptarea iubirii ca unica regula dupa care ne organizam viata!

Concediul, folosit alte dati doar în vederea împrospatarii fortelor pentru a munci si mai mult odata cu încheierea lui, ne da acum ocazia sa ne adunam putin, sa ne eliberam cu adevarat de poverile noastre, sa ne regasim vocatia de soti, de parinti, de calugari sau preoti si sa traim apoi mai linistiti, mai senini, mai fericiti, pentru ca vom trai mai conform menirii noastre.

 

Sa îndraznim sa dormim!

Iata un început admirabil: întâi pentru ca avem nevoie sa revenim smerit la refacerea ritmului alternantei muncii cu odihna, înscris de Dumnezeu în noi înca de la Creatie (1), si de a-I face astfel voia într-un mod foarte concret.

Va mai fi si un exercitiu foarte binevenit de a ne opri, de a nu face nimic, de a lasa totul deoparte, numai si numai pentru a face aceasta vointa a lui Dumnezeu pentru noi, adica de a ne lasa iubiti de El, spunându-I: "Vechile mele naravuri ma împing sa o iau de la capat cu treburile pe care pâna acum le-am socotit hotarâtoare pentru mine si viata mea, dar am încredere în Tine, Care stii mai bine ce îmi vei cere sa fac dupa ce voi fi gata sa pasesc pe drumul pe care mi-l va deschide prioritatea iubirii". Acceptând sa punem lucrul deoparte si sa închidem ochii, vom fi mai sensibili la prezenta Lui nevazuta, dar purtatoare de grija si binefacatoare, care vegheaza asupra noastra si atunci când nu o percepem, si în afara "controlului" nostru.(2)

Înainte de culcare, e vremea cercetarii cugetului. Pe masura ce vom fi mai odihniti, examinarea constiintei ne va duce tot mai mult spre împacarea cu noi însine si cu aproapele, care se face mai întâi si mai întâi prin împacarea cu Dumnezeu. În starea noastra de crestini, de casatoriti sau consacrati, ne putem împaca prin recunoasterea greselilor si a pacatelor si cererea de iertare, desigur, si prin regasirea puritatii propriei vocatii, reangajarea pe calea pe care am identificat-o drept drumul pe care ne cheama Dumnezeu în mod particular pe fiecare.

 

Sa ne regasim unul pe altul ca soti!

Avem în vacanta prilejul sa ne înnoim si sa ne aprofundam legatura conjugala, îndepartând pentru o vreme obligatiile exterioare si dedicându-ne unul altuia fara rezerve. În Echipele Nôtre-Dame, sotii îsi tin de datorie sa-si asigure o astfel de zi în fiecare luna, pentru a se aseza fata în fata si a-si împartasi ce au în inima - bucurii, tristeti, nelinisti, framântari, daruri si mângâieri spirituale, dureri, dificultati, doruri, asteptari, întrebari... si de a-si reface în fata lui Dumnezeu si cu Dumnezeu legatura de iubire. De ce sa nu începem si noi o asemenea regasire periodica înca din aceasta vara?

- Sa ne golim sacul de nemultumiri înghitite de-a lungul anului, într-o revarsare de reprosuri?

- Nu, ci sa profitam de atmosfera relaxata pentru a discuta "la rece, dar cu inima calda" despre ceea ce ne-a suparat, si cu încredere în bunele intentii ale celuilalt si în ajutorul lui Dumnezeu, prin harul Sfintei Taine a Casatoriei.

Poate ca nu vom prinde decât câteva zile privilegiate de vacanta în doi, dar sa facem tot posibilul sa o avem. Ne încoltesc nelinistea sau remuscarea despartirii de copii? Sa le alungam cu hotarâre.

- Dar cine le va purta de grija?

- Bunicii, doua-trei familii prietene, nasii copiilor... Fiti linistiti, vor fi si ei bucurosi sa va ofere acest ajutor, dupa cum ati face-o si dumneavoastra pentru ei.

- Dar se cuvine? Nu-mi tradez îndatoririle de mama / de tata?

- Ca sa fim parinti buni, trebuie sa fim înainte de toate soti buni, adica soti iubitori. Aceasta este prioritatea si nu invers, dupa cum ne îndeamna legaturile de sânge sau mentalitatea comuna. "Cel mai mare dar pe care îl pot face parintii copiilor lor este iubirea lor conjugala."(3)

- Dar nu e prea târziu, la vârsta noastra, cu copii mari? Mai are rost, daca nu am facut-o în tinerete?

- Simtiti, asadar, ca a trecut prea mult timp fara sa va fi întâlnit anume pentru a va dedica unul altuia. Cea mai proasta idee ar fi sa va împacati cu aceasta stare, de parca ar fi cea normala. Normal este însa numai ceea ce e bine.

Avem prilejul sa ne redescoperim drept ceea ce suntem, dar al lui Dumnezeu unul pentru celalalt. Sa nu ne asteptam la regasirea îndragostirii pe care o traiam ca logodnici si nici sa nu o socotim standardul suprem, oricât de intense au fost trairile noastre de atunci: revelatia va fi sa constientizam profunzimea si amploarea pasilor pe care i-am facut împreuna, crescând cu fiecare spre celalalt si împreuna spre Dumnezeu cu fiecare urcus, dificultate, durere, bucurie, iertare, împacare, acceptare curajoasa, smerire... Sa ne primim înca o data cu recunostinta unul pe altul, cu atâtea calitati pretioase descoperite de-a lungul anilor si cu altele, rezervate viitorului, ca promisiuni si surprize din cele mai frumoase!... Cu întelegere si cu rabdare iubitoare sa ne primim iarasi cu defectele, slabiciunile si limitele cunoscute, precum si cu altele, înca nedezvaluite; privirea iubitoare a celuilat ma va ajuta sa ma cunosc si sa ma accept chiar si pe mine, la rândul meu, si astfel sa ma pot darui lui în adevar. Eliberarea, usurarea si bucuria de a ma sti primit cum sunt, fara a fi judecat si condamnat, ma va apropia personal si ne va apropia si ca soti de Bunul Dumnezeu. În iubirea Lui vom citi adevarul despre noi ca persoane si ca familie, vom afla din nou ce a dorit pentru noi, pentru a cere apoi darul de a ne angaja cu forte proaspete în iubirea fata de El si în iubirea reciproca, drept unicul nostru program de viata.

Vom fi uimiti ce solutii se vor ivi pentru ca prioritatea iubirii sa poata fi mentinuta, ce forta si ce putere de a continua vom primi, odata cu revigorarea vocatiei noastre de crestini si de casatoriti!

 

Sa avem încredere. Încredere si curaj sa construim vacanta cea mai frumoasa de pâna acum. Avem nevoie sa ne oprim din alergat, sa lasam totul deoparte, sa ne tragem sufletul si, sub privirea iubitoare a lui Dumnezeu, sa ne regasim ca soti si copii ai Lui.

Ne vom simti re-facuti, bucurosi, înaripati!

Cu vara, bate printre tei un vânt de sfintenie, care ne atrage, ne încânta, ne umple de speranta. Ne vom simti bine, pentru ca aceasta este starea noastra naturala, starea adevarata, aceea pentru care ne-a vrut Bunul Dumnezeu. Vacanta aceasta ne va sopti ceva despre bucuria si pacea pe care o vom gasi cândva, când ne vom odihni în iubirea Lui pentru totdeauna.

 

Note
(1) Ioan Paul al II-lea, Dies Domini, 65
(2) v. Chr. Ponsard, Dormons en paix!, în Famille chrétienne nr. 1351, p. 22
(3) v. Pr. Denis Sonet, Osez partir en amoureux, în Famille chrétienne nr. 1095, 1999, pp. 56-57

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/revista.asp?id=2004_04_04
Vă rugăm să respectați drepturile de autor