www.profamilia.ro /revista.asp?id=2004_03_16
 

 Revista "Familia creotina" - 03/2004 

SANCTUARUL DE LA FATIMA aI ISTORIA NOASTRA RECENTA
M. F. Romano

CuprinsCopilaria, subiect de capodopera

 

Din mai pâna în octombrie 1917, într-un sat din Portugalia, trei copii, Lucia, Francisco si Jacinta, în vârsta de 10, 9 si respectiv 7 ani, vorbeau cu o Doamna cereasca, extraordinar de frumoasa, care le daduse întâlnire în fiecare zi de 13 a lunii, într-un crâng, deasupra unui stejar, unde li se înfatisa încredintându-le misiuni providentiale pentru soarta lumii. Maica Domnului le-a încredintat micilor pastori misiunea de a transmite oamenilor, lumii întregi, mâhnirea ei fata de rautatea, coruptia, impietatea care domneau la începutul secolului macinat de violenta. Daca omenirea nu se va abate din aceasta cale va avea parte de o pedeapsa cumplita, în care vor pieri multe natiuni.

Se cerea de asemenea o permanenta rugaciune a rozariului. Au existat însa si secrete, pe care Sfânta Fecioara le-a încredintat celor trei copii. În aceste mesaje ei mai auzisera un nume: Rusia, si se gândeau ca acela era, probabil, al unei "doamne", despre care Doamna cereasca spunea ca trebuie sa se converteasca imediat si sa fie consacrata Inimii Neprihanite a Sfintei Fecioare Maria pentru a avea puterea sa reziste raului care o cuprinde. Daca nu se va converti, raul se va raspândi, prin razboaie si mari persecutii la adresa Bisericii si a oamenilor nevinovati. Acestea la rândul lor vor fi semne prin care Dumnezeu va avertiza lumea asupra altor consecinte rele, si mai mari.

Cei trei copii au fost primii care au acceptat sa se jertfeasca pentru aceasta extraordinara misiune pasnica, spirituala, a alungarii raului de pe pamânt. Au facut-o cu bucuria eroilor lumii lor, de basm, unde este traita si împartasita certitudinea binelui, si în acelasi timp cu un spor de întelepciune, caci stiau ca harul lui Dumnezeu va fi mereu cu ei. Le spusese acest lucru chiar Doamna cereasca, despre care atunci nu stiau cine este, le promisese ca îsi va descoperi identitatea la ultima aparitie. Printre cele ce le dezvaluise în prima întâlnire, la 13 mai 1917, deasupra stejarului de la Cova da Iria, era ca vor trece prin multe suferinte, dar vor fi consolati de harul lui Dumnezeu.

Totul începuse cu un an înainte, spre vara lui 1916, în fata unei grote, într-o padurice din satul Aljustrel, unde ei se jucau. Pe o pala de vânt s-a aratat o faptura ca un tânar, stralucitor de alb si fara sa atinga pamântul li s-a recomandat: "Nu va temeti, sunt Îngerul Pacii." I-a chemat sa se roage împreuna cu el, atenti la Inima lui Isus si a Mariei. Si s-au rugat: "Dumnezeul meu, cred, Te ador, sper si Te iubesc. Îti cer iertare pentru cei care nu cred, care nu Te adora, nu spera si nu Te iubesc."

Îngerul le-a aparut din nou nu peste multa vreme, cerându-le ca, în afara de rugaciune, sa se si ofere, prin jertfe personale, sa participe la lupta spirituala pentru convertirea celor pacatosi, convertire fara de care pacea nu poate exista pe pamânt. A treia oara, în vara aceluiasi an premergator aparitiilor Sfintei Fecioare, Îngerul venise pe când staruiau în rugaciune asa cum îi învatase. De data aceasta tinea un potir deasupra caruia se afla o Ostie din care picura Sânge. Cu o rugaciune reparatorie pentru pacatele lumii, Îngerul i-a împartasit pe copii: Lucia a primit Ostia, iar cei doi veri ai ei Sângele din potir.

Într-adevar, Lucia avea sa împartaseasca în cuvinte întâlnirile si mesajele suprafiresti la care au participat, iar Francisco si Jacinta, chemati repede la cer, aveau sa-si ofere ca jertfa potirul suferintelor cauzate de boala, de slabiciune fizica si de ostilitate din partea oamenilor.

În fata scepticismului si potrivniciei autoritatilor, care au intervenit brutal asupra copiilor, profitând de prudenta cu care Biserica întâmpina faptele miraculoase pâna a-si da verdictul, pastorasii au rezistat cu eroism. Sfânta Fecioara era cu ei, îi asigurase ca Inima ei Neprihanita va triumfa, ca Sfântul Parinte îi va consacra Rusia, care se va converti si ca lumea va avea parte de un ragaz de pace. Legamântul de jertfa pentru rascumpararea binelui trebuia respectat si aceasta se numeste eroism. În spatele lor se afla un popor, portughezii, care pâna astazi pastreaza, în majoritatea lor, o credinta de copil. Pentru multimea de oameni disponibili, de pretutindeni, Sfânta Fecioara a comunicat un "semn" care avea sa se împlineasca negresit si sa-i convinga pe toti ca viziunile copiilor erau autentice. Semnul s-a petrecut: a fost minunea dansului si a rotirii soarelui deasupra unei multimi de aproape 70 000 de oameni care alergasera cu încredere la locul Aparitiilor, la 13 octombrie 1917.

 

Alte revelatii

La scurt timp dupa ce s-a încheiat - în octombrie 1917 - sirul întâlnirilor la care îi chemase, Sfânta Fecioara a continuat sa le apara copiilor. Jacinta si Francisco se îmbolnavisera si stiau ca vor fi luati la cer. Francisco a murit la 4 aprilie 1918, acasa, "surâzând", iar Jacinta la 20 februarie 1920, într-un spital, departe de familie. Când a fost exhumata, în 1935, chipul ei era intact. Lucia, în octombrie 1934, depune voturile perpetue de calugarita cu numele de Sora Maria Dolores (Maria Îndurerata), la Institutul Sfânta Dorothea, iar în 1948 devine carmelita, intrând în manastirea din Coimbra, sub numele de Sora Maria Lucia a Inimii Neprihanite.

La 10 decembrie 1925, în timp ce se ruga în Institutul dorotheelor din orasul spaniol Pontevedra, Sfânta Fecioara îi apare Luciei însotita de Pruncul Isus si îi arata Inima ei Neprihanita, înconjurata de spini. De spinii "blasfemiilor si nerecunostintei umane". Si îi recomanda devotiunea primelor sâmbete din cinci luni la rând, în care celor ce se spovedesc, se împartasesc, spun rozariul celor cinsprezece mistere (de bucurie, de durere si de slava), în spirit de reparatie, le promite ca îi va însoti în ceasul mortii cu toate harurile necesare mântuirii sufletului.

Pentru deschiderea cauzelor de beatificare a lui Francisco si Jacinta, cu îngaduinta Cerului, Lucia accepta sa dezvaluie primele doua parti ale secretului pe care Sfânta Fecioara l-a încredintat copiilor la 13 iulie 1917: o viziune îngrozitoare a infernului, previziuni ale razboaielor si persecutiilor si necesitatea convertirii Rusiei.

Rusia fusese zguduita de revolutia bolsevica - iar în lumea libera, unde orizontul era înca senin, se putea vedea limpede ca ceea ce se petrecuse la Fatima fusese cu adevarat o avertizare cereasca. Istoria începea sa se accelereze, dar altfel decât soarele deasupra multimii, pe fondul unei întunecari spirituale - dezechilibrele au fost tot mai mari si mai agonice, s-au petrecut atrocitati si violente nemaiîntâlnite, experimente umane depersonalizante, destine individuale si ale popoarelor întregi au fost ravasite de o inginerie a raului, într-o înlantuire de consecinte nefaste pe care le traim pâna astazi.

În anii de comunism, în tarile care îsi pierdusera libertatea, devotiunea Inimii Neprihanite a Mariei a fost o forma de rezistenta spirituala, în orizontul careia suferintele personale sau ale comunitatii, sau ale popoarelor întregi, erau oferite ca jertfa pentru rascumpararea, pentru convertirea pacatosilor, tortionarilor si artizanilor regimului totalitar. Si România fusese consacrata Maicii Domnului. Este tara în care rezistenta anticomunista s-a produs, cu jertfe mari, înca din primii ani de ocupatie. Înca nu s-a scris întreaga cronica a timpului închisorilor si minciunii, cu marturiile rezistentei spirituale, înmanunchiate într-o experienta caracterizata paradoxal de cei care au trait-o cu cuvântul: fericire, al carui "cifru" îl gasim în cuvintele Mariei, la Fatima: suferinta asumata si oferita ca jertfa de convertire.

Papa Pius al XII-lea a fost cel care a consacrat popoarele Rusiei Inimii Neprihanite a Mariei, la 7 iulie 1952, prin scrisoarea apostolica Sacro Vergente Anno. Dupa înabusirea revolutiei anticomuniste din Ungaria, din anul 1956, la Fatima a fost construita o cale a Sfintei Cruci, oferindu-se aceasta noua jertfa Inimii Neprihanite, pentru salvarea din imperiul raului.

În plin razboi rece, fiica lui Hrusciov, conducatorul imperiului sovietic, solicita împreuna cu sotul ei o audienta la Papa Ioan al XXIII-lea, manevra specifica diversiunii comuniste. Papa nu s-a gândit atunci la adevarata intentie, ascunsa, a dusmanului înversunat al Bisericii, statul totalitar ateu sovietic, si a folosit ocazia pentru a-i transmite mesagerei un "semn" din partea Sfintei Fecioare: "I-am dat un rozariu, sugerându-i ca nu e obligata sa stie la ce foloseste si ca nu e, desigur, obligata sa-l recite. Doar ca, privindu-l, sa-si aminteasca pur si simplu ca a trait cândva O MAMICA CE ERA DESAVÂRSITA".

La Conciliul Vatican II, peste 500 de episcopi din întreaga lume au cerut Papei sa consacre întreaga lume Inimii Neprihanite a Mariei, si în mod deosebit aceasta consacrare sa fie pentru popoarele care sufera în gulagul comunist. Într-adevar, Papa Paul al VI-lea, la sfârsitul celei de-a treia sesiuni conciliare, la 21 noiembrie 1964, a încredintat "familia umana" Inimii Neprihanite a Mariei. Tot în cadrul Conciliului, în acelasi an 1964, a proclamat-o pe Sfânta Fecioara Mater Ecclesiae. Este anul în care regimurile comuniste cunosc o relativa relaxare. În România se deschideau închisorile.

În 1978, are loc un eveniment istoric fara precedent: alegerea unui papa slav, venit din Est, ("de departe", cum spunea el, pentru a exprima distanta marcata de cortina de fier). Deviza lui: Totus Tuus (încredintat cu totul Sfintei Fecioare). 13 mai (ziua primei aparitii de la Fatima) 1981 - atentat îndreptat împotriva Papei Ioan Paul al II-lea, în piata Sfântul Petru. Tintirea urma sa fie fara gres ("e de necrezut ca n-ati murit: tintisem atât de bine" - i-a marturisit papei în închisoare Ali Agca). Se constatase în spital ca în mod miraculos, ca la interventia unei mâini, glontul fusese deviat din calea organelor vitale. Din momentul împuscarii si pâna ce si-a pierdut cunostinta, Papa soptea fara încetare: "Maria, mama mea..." Apoi a trimis la Fatima glontul ratacit si ramas în masina, "nestemata" a suferintei si a miracolului, care a fost asezata în coroana Neprihanitei.

În 7 iunie 1981, la Roma, 13 mai 1982, la Fatima, în Sarbatoarea Bunei Vestiri a anului 1984, din nou la Roma si la 13 mai 1988, din nou la Fatima, Ioan Paul al II-lea a încredintat lumea Inimii Neprihanite a Mariei si aceasta permanenta reînnoire a luptei spirituale a ajutat la prabusirea comunismului. De altfel, Sora Lucia avea sa confirme ca aceste acte ale papei corespund dorintei Sfintei Fecioare.

 

Dezvaluirea celei de-a treia parti a secretului

Sigilat într-un plic, mesajul secret a fost dus în aprilie 1957, la Roma, la Sfântul Oficiu, de catre episcopul de Leiria. Ioan al XXIII-lea l-a citit si l-a dat înapoi Sfântului Oficiu, considerând ca nu era momentul sa fie facut public. La fel si Paul al VI-lea. Ioan Paul al II-lea a cerut plicul dupa ce s-a produs atentatul împotriva sa. Apoi l-a restituit Sfântului Oficiu, dar imediat a consacrat lumea Inimii Neprihanite a Mariei.

Jubileul anului 2000 gasea omenirea eliberata de totalitarismele secolului care se încheia. Sosise vremea dezvaluirii celui de-al treilea secret de la Fatima. Momentul ales pentru acest anunt a fost, desigur, o zi de 13: duminica 13 iunie, în anul jubiliar 2000, când Sfântul Parinte i-a ridicat la cinstea altarelor pe Francisco si Jacinta.

Asa cum se petrecuse si cu celelalte doua revelatii secrete, cheia lecturii este de natura simbolica. Din nou apare Îngerul, de data aceasta Dumnezeu însusi, care cere omenirii cu glas puternic: Pocainta, Pocainta, Pocainta. Apoi o cale a Crucii. Lucia explica: Un episcop îmbracat în alb, am avut presimtirea ca ar fi Sfântul Parinte, diferiti alti episcopi, preoti, calugari si calugarite urcau pe un munte abrupt, în vârful caruia era o mare cruce de trunchiuri necioplite, ca de arbore de pluta cu scoarta.

Sfântul Parinte înainte de a ajunge acolo a traversat un mare oras pe jumatate în ruina si aproape tremurând, cu pas sovaitor, sfâsiat de durere si de chin, se ruga pentru sufletele cadavrelor pe care le întâlnea în mersul sau. Ajuns pe vârful muntelui, prosternat în genunchi, la picioarele marii cruci, a fost ucis de un grup de soldati care au tras asupra lui mai multe împuscaturi de arma de foc si sageti..."

Sângele martirilor Bisericii, printre care este mentionata si multimea de laici, era strâns cu grija în câte o stropitoare de cristal, de doi îngeri, pentru ca sa hraneasca, sa curete cu el "sufletele care se apropiau de Dumnezeu".

Dupa atentatul din 13 mai 1981, Ioan Paul al II-lea a vazut limpede ca ultimul secret de la Fatima se consumase. Dar se petrecuse, din nou, o minune, dupa cum le spunea episcopilor italieni veniti sa-l viziteze la Spitalul Gemelli: "o mâna materna a condus traiectoria glontului" permitându-i "Papei în agonie" sa se opreasca "la portile mortii".

Generatiile actuale sunt martorele acestui extraordinar dialog între Providenta si istoria umana, custodiat de Sanctuarul de la Fatima, iar întelepciunea la care se apeleaza în fata noilor provocari ale actualitatii raspunde prin imaginea Inimii materne ceresti, prin acelasi glas care cheama la convertire si credinta în neprihanire si încredintare Maternitatii spirituale a Mariei.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/revista.asp?id=2004_03_16
Vă rugăm să respectați drepturile de autor