www.profamilia.ro /revista.asp?id=2004_03_06
 

 Revista "Familia creotina" - 03/2004 

DIN COPILARIA UNEI SFINTE
SFÂNTA TEREZA A PRUNCULUI ISUS VAZUTA DE CATRE MAMA EI, VENERABILA ZÉLIE MARTIN
Andrei Go?ia

Dominic Savio: lectia sfintenieiCuprinsGiulgiul din Torino

 

Introducere

Sunt putini sfintii carora li se cunoaste copilaria. În cazul lui Isus Însusi, în afara de momentul Nasterii, al prezentarii si al regasirii în templu, nu stim aproape nimic despre anii copilariei, iar despre copilaria Sfintei Fecioare ori a Sfântului Iosif Evangheliile nu mentioneaza nimic. În fata acestei discretii a Sfintei Providente privind copilaria Fiului lui Dumnezeu ori a parintilor Lui, nu putem decât sa ne simtim coplesiti!

Dar aceeasi Sfânta Providenta a dorit sa fie cunoscute si exemple de familii crestine, precum familia Martin, în care s-a nascut în 2 ianuarie 1873 Marie-Françoise Thérèse, viitoarea Sfânta Tereza a Pruncului Isus, Patroana a Frantei, a Misionarilor si Doctor al Bisericii, despre a carei copilarie avem date bogate, din corespondenta mamei ei, Zélie Martin.

D-na Martin, nascuta Guérin în 23 decembrie 1831, educata la calugarite, era o iscusita dantelareasa si îsi va deschide o mica întreprindere de dantela pe cont propriu. Crezând la început ca are vocatie la calugarie, se va casatori relativ târziu, în 1858, cu Louis Martin, un ceasornicar, cu care va avea noua copii, dintre care patru mor la vârste fragede. Toti copiii, atât fete cât si baieti, dintre care Tereza era ultima, vor avea ca prim prenume Maria. În octombrie 1876, d-na Martin îsi descopera un cancer mamar care o va duce la moarte în 28 august 1877.

Între grijile cu cresterea copiilor si conducerea întreprinderii de dantela, d-na Martin îsi gaseste suficient timp sa scrie numeroase scrisori, dintre care peste doua sute au fost reunite în volumul "Correspondance familiale" (1863-1877), Carmel de Lisieux 1958, din care vom cita fragmentar în acest articol. O fericita coincidenta face ca anul acesta sa se împlineasca zece ani de la declararea ca venerabili (prima etapa a procesului de canonizare) a sotilor Martin de catre Sf. Parinte Ioan Paul al II-lea în 26 martie 1994.

 

În asteptarea Terezei. Primul ei an de viata

Într-o scrisoare din 21 iulie 1872, adresata fratelui si cumnatei ei, d-na Martin le scrie ca asteapta al noualea copil. Cel de al optulea copil, o fetita, murise în 1870 la mai putin de trei luni. Marcata de atâta suferinta, d-na Martin nu arata decât un optimism moderat:

"Trebuie sa va anunt un eveniment care va avea loc probabil la sfârsitul anului, dar asta nu ma priveste deocamdata decât pe mine. Totusi, m-as bucura sa stiu ca voi putea ajunge sa cresc aceasta mica faptura care urmeaza sa se instaleze în caminul nostru; atâta timp cât vom fi amândoua în viata, stiu ca nu se va duce.

Ma simt mai bine decât data trecuta, am pofta de mâncare si nu am febra deloc. Sper ca acest copil sa vina bine, nenorocirea nu bate mereu la aceeasi poarta, în sfârsit, faca-se voia Domnului!"

Dupa mai bine de cinci luni, fericita mama îi scrie cumnatei ei în 3 ianuarie 1873:

"Fetita mea s-a nascut ieri, joi, la 11:30 noaptea. E tare puternica si sanatoasa, mi se spune ca are opt livre (în jur de trei kilograme sase sute de grame, n. tr.), sa zicem ca are sase, nu e rau; e tare draguta.

Sunt foarte multumita. Totusi, în primul moment, am fost surprinsa, caci ma asteptam sa am un baiat! Îmi închipuisem asta în ultimele doua luni, pentru ca o simteam mult mai puternica decât ceilalti copii ai mei.

Nu am suferit decât o jumatate de ora, ceea ce am simtit înainte nu e de pus la socoteala. Va fi botezata mâine, sâmbata, nu mai lipsiti decât voi toti ca sarbatoarea sa fie completa."

Daca sunt unele minti pioase care-si închipuie ca sfintii, de când se nasc, saruta crucea, spun Rozarul si au un comportament angelic, o scrisoare din 16 ianuarie 1873 catre cumnata d-nei Martin vine sa risipeasca aceste prejudecati, confirmând, o data în plus, ca sfintenia nu ne face mai putin oameni, ci, dimpotriva, ne împlineste:

"Începusem sa o alaptez, si, temându-ma ca nu va fi destul, voiam sa ma ajut cu biberonul. Asta a mers foarte bine pâna duminica, dar faimosul biberon a stricat totul, mi-a fost imposibil sa o fac sa ia sânul din nou. Am încercat în toate felurile, am lasat-o sa flamânzeasca, plângea sa ti se faca mila, a trebuit sa cedez.

(...) Micuta nu e deloc dificila ziua, dar noaptea ne face adesea sa platim scump comportamentul bun din timpul zilei. Ieri seara, am tinut-o pâna la unsprezece si jumatate, nu mai puteam de oboseala; dupa aceea, din fericire, nu a facut decât sa doarma.

Pe fetita o cheama Tereza, ca pe ultima, toti îmi spun ca e frumoasa, surâde deja. Mi-am dat seama pentru prima data marti. Am crezut ca ma însel, dar ieri, nu mai era loc de îndoiala; m-a privit foarte atenta, apoi mi-a tras un zâmbet fermecator."

În martie acelasi an, Tereza trebuie deja sa fie alaptata de o doica. Starea sanatatii ei se înrautateste, da toate semnele de boala aratate de ceilalti copii înainte de a muri, iar mama ei e disperata. Alearga într-o dimineata dupa doica, dar fetita nu vrea sa manânce. Atunci, scrie d-na Martin cumnatei ei,

"Am urcat repede în camera mea, am îngenuncheat la picioarele Sf. Iosif si i-am cerut harul ca micuta sa se însanatoseasca, dar resemnându-ma în fata voii lui Dumnezeu, daca ar dori sa o ia la El. Nu plâng des, dar lacrimile îmi curgeau în timp ce faceam aceasta rugaciune.

Nu stiam daca sa cobor... în sfârsit, m-am hotarât. Si, ce sa vad? Fetita sugea din toata inima. N-a lasat sânul decât pe la unu dupa-masa; a refuzat câteva înghitituri si a cazut ca moarta pe doica.

Eram cinci în jurul ei. Toti eram încremeniti; o lucratoare plângea, eu simteam ca-mi îngheata sângele. Micuta nu parea sa rasufle. Nu puteam descoperi vreun semn de viata, nu se vedea nimic, dar era atât de calma, de linistita, încât Îi multumeam Bunului Dumnezeu ca a facut-o sa moara asa de usor.

În sfârsit, trece un sfert de ora, micuta mea Tereza îsi deschide ochii si începe sa zâmbeasca. Din momentul acela, a fost complet vindecata, arata din nou bine si e vesela iar; de atunci, totul s-a îmbunatatit.

(...) Îti doresc din toata inima sa nu ai niciodata copii în starea asta, nu stii ce sa faci, te temi ca nu le dai ce le trebuie, e o angoasa continua. Trebuie sa treci prin asta ca sa întelegi ce înseamna chinul asta, nu stiu daca Purgatorul e mai rau; suferi, e adevarat, dar, cel putin, stii cum sa faci fata. În sfârsit, s-a sfârsit înca o încercare grea."

Se aud uneori soti care se plâng ca, dupa ani de convietuire, iubirea dintre ei s-a sfârsit, ca nu mai simt nimic unul pentru celalalt, ca s-au saturat unul de celalalt. Familia Martin a fost greu încercata prin moartea a patru dintre copii, Tereza era un copil bolnavicios si foarte sensibil si, cu toate astea, dupa cincisprezece ani de casatorie atât de dificili, d-na Martin, aflata în calatorie, îi scrie sotului ei urmatoarele rânduri în 31 august 1873:

"Sunt tare nerabdatoare sa fiu alaturi de tine, dragul meu Louis; te iubesc din toata inima, si simt ca afectiunea mea pentru tine înca se dubleaza cu lipsa prezentei tale pe care o încerc; mi-ar fi imposibil sa traiesc departe de tine."

 

Tereza creste

"Micuta mea Tereza," îi scrie d-na Martin cumnatei ei în 8 noiembrie 1874, "devine din ce în ce mai draguta, ciripeste de dimineata pâna seara; ne cânta cântecele, dar trebuie sa fii obisnuit cu ele ca sa le întelegi; e tare inteligenta si-si face rugaciunea ca un îngeras, e ideal!"

Tereza arata o atractie deosebita fata de Sfânta Liturghie, desi nu are înca trei ani, dupa cum scrie mama ei matusii fetitei, în 14 martie 1875, un an jubiliar:

"Micuta Tereza e bine în continuare, are o fata înfloritoare; e tare inteligenta si avem conversatii tare amuzante. Stie deja sa se roage Bunului Dumnezeu. Toate duminicile, merge la o parte din vecernie si, daca din greseala uitam sa o ducem, plânge neconsolata.

Acum câteva saptamâni, am dus-o la plimbare duminica dupa-masa. Nu fusese la Litulghie, cum zice ea. Când ne-am întors, a început sa plânga tare, zicând ca voia sa mearga la Liturghie; a deschis usa si a fugit în ploaia care cadea cu galeata, în directia bisericii. Am fugit dupa ea sa o aducem în casa si hohotele ei de plâns au durat o ora buna."

Candoarea cu care copiii înteleg relatia cu Dumnezeu e dezarmanta si le deschide adesea adultilor ochii asupra unor realitati neîntelese pâna atunci. Iata un exemplu din 5 decembrie 1875 despre seninatatea cu care Tereza vedea moartea si viata vesnica:

"Copila e un dracusor fara pereche; tocmai ma mângâia, când mi-a zis ca-mi doreste moartea: 'O, ce mult as vrea sa mori, mamico!' O certi, iar ea zice: 'Ca sa mergi în cer, pentru ca tu spui ca trebuie sa mori ca sa poti merge acolo.' Îi doreste si tatalui ei moartea, când o cuprind excesele ei de iubire."

Adesea parintii, preocupati în mod serios de felul cum le cresc copiii, se îngrijoreaza de ceea ce spun sau fac odraslele si trag concluzii alarmate asupra caracterului lor, mai ales când îi compara între ei. D-na Martin nu face exceptie, iar fragmentul de mai jos, dintr-o scrisoare din 14 mai 1876 catre Pauline, sora mai mare a Terezei, e o marturie a iubirii de mama care vrea sa aiba copii buni:

"Micuta mea Céline trage spre virtute cu totul, e sentimentul intim al fiintei ei, are un suflet curat si are oroare de rau. Cu nevastuica nu prea stim cum va fi, e asa de mica, de zapacita, e de o inteligenta superioara Célinei, dar mai putin blânda si mai ales de o încapatânare aproape invincibila; când spune 'nu' nimic nu o poate face sa cedeze; daca o pui o zi în pivnita, ar fi în stare mai curând sa se culce acolo decât sa zica 'da'."

Cei care citesc "Istoria unui suflet", autobiografia Sf. Tereza, descopera, printre altele, o trasatura specifica acestei sfinte: ingeniozitatea spirituala. De la primele pagini, aflam de dorinta Terezei de a fi sfânta si de micimea pe care si-o descopera în comparatie cu alti sfinti "mari". În loc sa se descurajeze, Tereza gaseste o cale "mica" a sfinteniei, proprie ei, aceea de a se abandona în mâinile lui Isus si de a fructifica fiecare mica si aparent neînsemnata ocazie de a se apropia de El. Aceasta ingeniozitate se manifesta din copilarie, dupa cum aflam dintr-o scrisoare din 29 octombrie 1876:

"Micuta Tereza ma întreba zilele trecute daca va merge în cer. I-am raspuns ca da, daca e foarte cuminte, ea îmi raspunde: 'Da, dar daca n-am fost bunuta voi merge în iad... dar eu stiu bine ce voi face, o sa zbor cu tine care vei fi în cer, cum o sa ma prinda Bunul Dumnezeu?... O sa ma tii strâns în brate.' Am vazut în ochii ei ca era convinsa ca Bunul Dumnezeu nu îi putea face nimic daca era în mâinile mamei ei..."

Cancerul la sân al d-nei Martin începuse deja sa se manifeste din octombrie, dar aceasta femeie curajoasa si profund credincioasa nu dispera, ci se încredinteaza înca mai mult Bunului Dumnezeu. În ajunul Craciunului, acelasi an, îi scrie sotului ei, încercând sa-l linisteasca:

"Doctorul Notta e de parere ca e foarte regretabil ca, de la început, n-am facut operatia, dar acum e prea târziu. Totusi, pare sa zica ca voi putea merge mult timp asa. Deci, sa ne punem în mâinile Bunului Dumnezeu, El stie mai bine decât noi ce trebuie: 'El raneste si tot El oblojeste.' Voi merge la Lourdes cu primul pelerinaj, si sper ca Sfânta Fecioara o sa ma vindece, daca e necesar. Pâna atunci, sa fim linistiti."

O saptamâna mai târziu, în ajunul Anului Nou, îi scrie cumnatei ei:

"Iata deci ca a trecut înca un an... Eu nu-l regret deloc, astept cu nerabdare sfârsitul urmatorului; totusi, n-am deloc motiv sa ma bucur sa vad ca timpul trece, dar sunt ca si copiii care nu se îngrijoreaza de ziua de mâine, astept întotdeauna ceva bun.

(...) În ceea ce ma priveste, încerc sa ma convertesc; dar nu reusesc sa ajung la capat; e foarte adevarat ca murim cum am trait, nu putem merge contra curentului când dorim. Te asigur ca-mi dau seama, uneori ma descurajez. Totusi, se spune ca nu e nevoie decât de o clipa ca sa faci dintr-un damnat un sfânt, dar eu cred ca nu e decât un sfintisor mic-mic! În sfârsit, trebuie sa fie de toate felurile."

D-na Martin nu va apuca sfârsitul anului 1877, cum spera. Optimismul moderat al unei condamnate la moarte, cum se stie mama Terezei, impresioneaza, daca ne gândim ca înca nu avea patruzeci si sase de ani, si stia ca lasa în urma un sot si cinci fete. Dupa cum vedem din aceasta scrisoare, calea copilariei spirituale pe care viitoarea sfânta o va face cunoscuta se traia în familie. Tendinta echilibrata spre perfectiune, efortul de transformare personala, realismul în fata limitelor proprii, intuitia ca fiecare este chemat la sfintenie în felul sau, sunt toate elemente pe care le vom regasi la Sfânta Tereza. Sfintenia nu este genetica, dar sfintenia parintilor o pregateste cu siguranta pe cea a copiilor.

 

Tereza la patru ani. Ultimul an de viata al mamei

Inteligenta spirituala a Terezei, vizibila deja înainte, se ascute pe masura ce fetita creste. Iata cu câta simplitate rezolva problema prezentei reale a lui Isus în Sfânta Euharistie:

"Are replici foarte neasteptate pentru vârsta ei; se arata mai înaintata decât Céline, care e de doua ori mai mare. Céline zicea zilele trecute: 'Cum se face ca Bunul Dumnezeu poate sa fie într-o ostie asa de mica?' Micuta i-a zis: 'Nu-i asa de mirare pentru ca Bunul Dumnezeu e atotputernic!' - 'Ce înseamna atotputernic?' - 'Pai, ca face tot ce vrea!..."

Ultima scrisoare a d-nei Martin, scrisa cu mai putin de doua saptamâni înaintea mortii si adresata fratelui ei, confirma aceasta viata simpla, traita cu încredere deplina în Dumnezeu si în Maica Sfânta:

"Ce vrei? Daca Sfânta Fecioara nu ma vindeca, înseamna ca timpul meu a trecut si ca Bunul Dumnezeu vrea sa ma odihnesc în alta parte decât pe pamânt..."

Închei aceste rânduri cu o marturie a sfintei despre mama ei din "Istoria unui suflet", unde Tereza îsi explica astfel faptul ca Dumnezeu i-a deschis inteligenta foarte devreme:

"Fara îndoiala, Isus dorea, în iubirea Lui, sa ma faca sa-mi cunosc Mama incomparabila pe care mi-o daduse, dar pe care mâna Lui Dumnezeiasca se grabea sa o încoroneze în cer!..."

Sfânta Tereza si parintii ei sa ne mijloceasca de la Bunul Dumnezeu harul de a avea familii sfinte!

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/revista.asp?id=2004_03_06
Vă rugăm să respectați drepturile de autor