www.profamilia.ro /revista.asp?id=2004_03_05
 

 Revista "Familia creotina" - 03/2004 

GIULGIUL DIN TORINO
pr. William Saunders

Din copilaria unei sfinteCuprinsPornografia - la un click de noi

 

Imediat dupa Pasti, mass-media din întreaga lume au fost inundate de titluri despre Giulgiul din Torino. La baza a stat anuntul descoperirii chipului barbatului rastignit si pe dosul pânzei despre care se crede ca a înfasurat trupul lui Isus Cristos dupa rastignire. Cum de aceasta descoperire s-a facut abia acum? Giulgiul are cusuta pe dos o alta pânza, adaugata de calugarite în 1534, ca sa acopere portiunile înnegrite de fumul unui incendiu. Adevaratul revers a fost cercetat pentru prima data în 2002, în cadrul unei operatiuni de restaurare. Fotografiile facute atunci au fost studiate de Giulio Fanti, de la Universitatea din Padova, profesor de masuratori termice si mecanice. Multe publicatii au prezentat descoperirea ca o noua dovada ca Giulgiul este un fals (pe când descoperirea este un argument în plus în favoarea autenticitatii) si/sau au amintit ca Vaticanul ar fi afirmat aceasta oficial acum mai multi ani (informatie din nou prezentata denaturat). Tocmai de aceea am considerat utila prezentarea unui excelent material al pr. William Saunders despre Giulgiu, tradus si actualizat cu informatiile mai noi.

Multi dintre credinciosi, dar nu numai, cred sincer ca Giulgiul din Torino este cu adevarat giulgiul în care a fost înmormântat Domnul nostru Isus Cristos. Fara a-i declara autenticitatea, Papa Ioan Paul al II-lea a sustinut cu claritate valoarea Giulgiului. De exemplu, în 1980 Sfântul Parinte vorbea despre "Sfântul Giulgiu, cea mai splendida relicva a Patimilor si Învierii". Dupa aproape zece ani, în aprilie 1989, în timp ce zbura cu avionul spre Madagascar, el a fost întrebat de catre reporteri despre Giulgiu. Raspunsul lui a fost: "Este cu siguranta o relicva". În fine, dupa alti aproape zece ani, întrebat din nou despre veridicitatea Giulgiului, Papa a spus "cred ca este". Sfântul Parinte a vizitat Giulgiu în 1978 si apoi în iunie 1998.

Predecesorii lui au vazut de asemenea Giulgiul într-o lumina favorabila. Papa Pius al XII-lea vorbea despre "o pretioasa comoara, Giulgiul din Torino, ce ne arata, atât pentru a ne misca inimile cât si pentru a ne mângâia, imaginea trupului torturat si lipsit de viata al lui Cristos". Iar Papa Ioan al XXIII-lea declara: "Digitus Dei est hic" ("Degetul lui Dumnezeu este aici").

Oricum, faptul ca Giulgiul este sau nu cu adevarat cel în care a fost înmormântat Isus nu este o problema de credinta. Nici un catolic nu este obligat sa creada aceasta. Dupa cum spunea Cardinalul Saldarini de Torino în iunie 1998: "Nu este Cristos, ci ceva ce ne aminteste de El. Mântuirea nu sta în Giulgiu, chiar daca a învelit trupul martirizat al lui Cristos. Mântuirea este aceea pe care ne-o da Cristos". Cu toate acestea, pazitorul oficial al Giulgiului, pentru Casa de Savoia, fosta familie domnitoare în Italia, este chiar Biserica Catolica. În 1983, familia de Savoia a oferit Giulgiul spre conservare Sfântului Parinte, care l-a numit pe Arhiepiscopul de Torino ca responsabil pontifical pentru conservarea si venerarea Sfântului Giulgiu.

O parte din nesiguranta privind autenticitatea Giulgiului vine din istoria sa. Desigur, Giulgiul se presupune a fi pânza folosita pentru înmormântarea lui Isus de catre Iosif din Arimateea. Documentele arata ca Giulgiul a fost expus în orasele Ierusalim, Edessa (500) si Constantinopol (1092). Regele Ludovic al VII-lea al Frantei a venerat Giulgiul la Constantinopol în 1147. În august 1023, Robert de Clari, un cruciat francez, confirma ca Giulgiul se afla la Constantinopol. Desi istoria Giulgiului cuprinde si zone de timp neclare, firul principal este cunoscut.

Conform marturiei lui Robert de Clari, Giulgiul, obtinut probabil în timpul unei cruciade, a ajuns mai apoi în Franta, intrând în posesiunea familiei De Charny din Lirey. Prima expunere publica a Giulgiului a avut loc în 1357 si se datoreaza canonicilor Catedralei din Lirey. În martie 1453, Margaret de Charny ofera Giulgiul Casei de Savoia, fiind transferat în capela castelului Chambery la 11 iunie 1502. Giulgiul a supravietuit incendiului din 4 decembrie 1532: desi cutia de argint a început sa se topeasca, doar colturile îndoite au avut de suferit, peticele aplicate putând fi observate si astazi. În fine, Giulgiul a fost mutat în Catedrala din Torino la 14 septembrie 1578, unde se afla si acum, pastrat în capela regala. În epoca medievala, alte pretinse Giulgiuri au fost declarate si expuse, în orase precum Chambery (Franta), Lierre (Belgia) si Acireale (Sicilia). Oricum, fiecare din acestea erau în mod evident còpii, produse de mâinile unor artisti.

Adevaratul studiu stiintific asupra Giulgiului a început în mai 1898, când Secundo Pia a fotografiat Giulgiul. La expunerea filmului, el a descoperit ca imaginea negativa este de fapt pozitiva si vice-versa: de fapt, când privim Giulgiul cu ochiul liber, vedem figura în galben-maroniu a unui barbat; dar când privim negativul alb-negru, descoperim o imagine cu mult mai multe detalii. Descoperirea lui Pia a provocat un mare interes pentru Giulgiu. În timpuri mai recente, asupra Giulgiului s-au facut studii mai profunde, începând din 1978 cu echipa STURP (Proiectul de Cercetare a Giulgiului din Torino).

Eu personal sunt în mod particular interesat de Giulgiu. Pe când faceam contabilitate la NASA, dr. John Jackson, de la Laboratorul din California, membru al echipei STURP, a tinut o conferinta despre Giulgiu si despre dovezile stiintifice strânse de NASA. În mai 1998, împreuna cu alti doi preoti, am mers la Torino si am vazut Giulgiul, care era atunci expus public. Eu personal cred ca Giulgiul este autentic, dar Biserica nu a declarat aceasta, astfel ca în acest articol ne vom referi la imaginea de pe Giulgiu a unui "barbat" anonim si nu a lui Isus Cristos, desi paralela între cei doi este evidenta.

Sa vedem în continuare detaliile stiintifice despre Giulgiu: este o pânza lunga, de aproximativ 4,36 metri si lata de 1,1 metri. Isus a fost asezat pe o jumatate a Giulgiului, cealalta jumatate fiind îndoita si asezata peste El. Amanunt interesant, imaginea de sus este putin mai scurta, iar pânza pare a fi acoperit doar o parte din piciorul drept. Giulgiul este facut din pânza. Confectionarea pânzei era cunoscuta de noua mii de ani în Galileea, un important centru de fabricare de tesaturi, si nu orice tesaturi, ci unele durabile, cum se faceau pe atunci. Un exemplu sunt pânzele egiptene în care erau înfasurate mumiile, care au rezistat 4000 de ani, adica pâna în zilele noastre. De aceea nu trebuie sa ne mire ca Giulgiul a rezistat timp de 2000 de ani.

Desi nu este o pânza ordinara, nu e una neobisnuita pentru perioada istorica a lui Isus, în special pentru zona Orientului Mijlociu. Mai mult, în pânza Giulgiului se gasesc fibre de bumbac specifice bumbacului palestinian. Polenul de asemenea indica originea Giulgiului ca fiind undeva în Orientul Mijlociu. Datorita învelisului sau extern, numit exina, polenul poate sa supravietuiasca chiar mii de ani. Dr. Max Frei de la Universitatea din Zurich, fondator al Serviciului Stiintific al Politiei Criminalistice din Zurich, a descoperi polen, spori si pulberi caracteristice locurilor prin care se stie ca a trecut Giulgiul. A descoperit polen de la plante tipice regiunilor desertice din Valea Iordanului, adaptate sa traiasca în soluri cu mare concentratie de sare, asa cum se gaseste în jurul Marii Moarte.

Giulgiul are imprimata imaginea unui barbat de aproximativ 1,85m, care a fost omorât brutal prin crucificare. Urmele ranilor evidentiate de petele de sânge corespund suferintelor îndurate de Domnul nostru si relatate în Evanghelii. Rani provocate de piroane apar la picior (cu talpa piciorului drept plin de sânge, el fiind pironit sub piciorul stâng) si la încheieturile mâinilor. De notat ca, spre deosebire de modul în care artistii prezinta crucificarea, victima de pe Giulgiu a fost pironita în încheietura mâinii, între oasele radius si cubitus, pentru a-i putea sustine greutatea pe cruce; pironirea în palma s-ar fi soldat cu sfâsierea ei sub greutatea trupului. De asemenea, interesant este ca strapungerea încheieturii atinge un nerv ce provoaca îndoirea degetului mare înspre interiorul palmei. Iar pe Giulgiu nu se vad urmele degetelor mari.

Pe Giulgiu se mai regaseste o rana în lateral, în locul în care soldatul l-a împuns pe Isus, pâna în inima. Sulita a trecut printre coasta a cincea si a sasea, i-a strapuns pericardul si auriculul drept, provocând curgerea de sânge si de lichid pericardial. Urmele de sânge de pe frunte si de pe ceafa pot fi atribuite coroanei de spini. Urme de sânge apar si pe spate, pe cei doi umeri, si mai jos, datorita scurgerii sângelui. Ele se potrivesc cu urmele pe care le lasau biciurile romane, folosite la flagelare, ce aveau doua sau trei împletituri din piele tabacita, cu mici bile de metal sau cârlige la capete, ce smulgeau carnea de pe victima. De pe Giulgiu se poate citi ca victima a fost batuta sistematic, numarându-se peste 120 de rani.

Sângele este cu siguranta uman. Echipa STURP a constatat ca urmele sunt de sânge uman, grupa AB. Descoperirea a fost confirmata si de altii: profesorul Pierluigi Baima Bollone, profesor de medicina la Universitatea din Torino, raporta în 1978 ca sângele este într-adevar uman, cu imixtiuni de aloe si mir, si ca apartine grupei AB. Geneticianul francez Jerome Lejeune a descoperit de asemenea hemoglobina umana în mostra de sânge pe care a studiat-o.

Un alt element intrigant este faptul ca urmele de sânge de pe Giulgiu sunt clare si rosii, si nu de un maro întunecat, specific sângelui uscat. Dr. Gilbert Lavoie a sugerat ca ceea ce apare pe Giulgiu este mai degraba exudat din rani coagulate decât sânge. Asemanator, Dr. Alan Adler explica faptul ca tortura, sângerarea si crucificarea suferite de barbatul de pe Giulgiu au produs hemoliza (distrugerea globulelor rosii din sânge), ceea ce ar explica culoarea rosie durabila a exudatului.

Nici un pigment, vopsea sau colorant nu s-au gasit în fibrele Giulgiului. Analiza cu raze X asupra fibrelor si chimia moleculara au exclus posibilitatea ca imaginea sa fi fost realizata prin pictare, fapt întarit mai apoi de studierea cu raze ultraviolete si infrarosii. În plus, imaginea s-a dovedit rezistenta la decoloranti si la alti agenti chimici la care vopselele reactioneaza în mod obisnuit.

Fotografii realizate cu tehnici speciale au scos la iveala noi aspecte extraordinare. Au fost facute studii prin fotografieri de mare calitate, ce au surprins si cele mai mici detalii, rezultatele fiind apoi procesate pe computer. În 1979, preotul iezuit Franci L. Filas de la Universitatea Loyola din Chicago, folosindu-se de cercetarile efectuate de echipa STURP, a observat pe pleoapa dreapta a barbatului de pe Giulgiu o imagine corespunzatoare simbolului de pe o mica moneda din anul 29dC, adica din vremea lui Pontiu Pilat (26-36 dC). Evreii din antichitate foloseau monede pentru a culca pleoapele. De asemenea, pr. Filas a mai observat ca monedele bizantine de mai târziu aveau gravata o imagine a lui Cristos Pantocrator care se aseamana foarte mult cu imaginea de pe Giulgiu, fapt ce ar atesta prezenta Giulgiului la Constantinopol.

În 1978, Piero Ugolotti informa despre detectarea unor urme slab vizibile ale unor litere si cuvinte în greaca, latina si ebraica, aproape de fata de pe Giulgiu, care au fost deslusite de filologul Aldo Marastoni de la Universitatea Catolica din Milano. În 1995, oameni de stiinta de la Institutul de Optica din Paris au raportat descoperirea unor litere si cuvinte pe partea din fata a Giulgiului. Astfel, de exemplu, s-a descoperit textul "In Necem", ce reprezinta abrevierea frazei latinesti "In Necem Ibis" ("Vei merge la moarte"). Un alt text descoperit a fost "Nazarennus" (adica nazarineanul).

Imaginea are codata în ea informatii tridimensionale spectaculoase. Folosind un analizator de imagine VP-8 (folosit de NASA pentru a produce imagini ale planetelor din semnalele luminoase culese electronic si transmise pe pamânt), dr. John Jackson din echipa STURP a produs imagini tridimensionale ale omului de pe Giulgiu. De subliniat este faptul ca de regula, o imagine bidimensionala, precum o pictura sau o fotografie, produce o imagine deformata pe ecranul VP-8. Ori imaginea tridimensionala obtinuta de pe Giulgiu este de o calitate ce constituie înca un argument ca nu avem de-a face cu o pictura. Imaginile de pe Giulgiu sunt ca niste radiografii în care sunt vizibile si oasele. Dr. Michael Blunt, profesor de anatomie la Universitatea din Sydney, a observat ca la mâini pot fi vazute oasele metacarpiene si trei falange la fiecare deget. Profesorul Alan Whanger de la Universitatea Duke a aratat ca si craniul este vizibil.

Dr. Gilbert Lavoie, în lucrarea sa "Descifrând secretele Giulgiului", prezinta o alta descoperire fascinanta. Imaginea negativa a Giulgiului, comparata cu negativul altor imagini fotografice, par a indica faptul ca barbatul în cauza a avut parul de o culoare deschisa, poate chiar blond. El a mai sesizat un aspect: umbrele de pe fata si caderea parului indica faptul ca barbatul statea în picioare si suspendat în aer în momentul realizarii imaginii, pe când urmele de sânge indica faptul ca atunci când acestea s-au format pe trup, barbatul era asezat întins pe spate, înfasurat în pânza. Dr. Lavoie trage concluzia ca imaginea în picioare a fost realizata dupa ce sângele a patat Giulgiul: "Aceasta descoperire este incitanta din punct de vedere intelectual pentru oricine care contempla posibilitatea ca aceasta imagine sa reflecte chiar momentul învierii".

Echipa STURP a oferit o serie de concluzii dupa cercetari, pe care le citam în continuare: "Putem afirma ca imaginea de pe Giulgiu este a unui om care a fost biciuit si crucificat. Nu este opera unui artist. Petele de sânge au în compozitie hemoglobina si au reactionat pozitiv la testul de serum albumin. Imaginea este înca un mister si pâna la efectuarea unor noi studii chimice, probabil de catre acest grup, sau poate de catre alti oameni de stiinta, problema ramâne nerezolvata." Desi concluziile STURP nu afirma raspicat ca Giulgiul ar fi al lui Cristos, dovezile prezentate sunt totusi în sprijinul celor ce cred aceasta.

Deci tot ce putem spune cu siguranta este ca Giulgiul a învelit un barbat crucificat, care a fost încoronat cu spini, a fost împuns între coaste cu o sulita, si a trait în zona Palestinei, lânga Ierusalim, în timpul lui Pontiu Pilat. Cu toate acestea, ramân aspecte controversate importante legate de Giulgiu. O astfel de controversa este legata de obiceiurile evreiesti la înmormântare. În mod normal, evreii urmau practica funerara taharah, conform careia trupul era atent spalat din cap pâna în picioare, iar apoi învelit în tachrichim, un set de haine de înmormântare. Persoana era apoi învelita într-un sovev, o pânza lunga cu care era învelit întregul corp al decedatului. Ori trupul gol si plin de rani al barbatului învelit în Giulgiu contrazice aceste reguli, si de aceea pare putin probabil sa fie vorba despre Isus, care era evreu. Si totusi, studii ulterioare au descoperit ca atunci când o persoana suferea de moarte violenta, precum crucificarea, nu se mai practica taharah, din moment ce toate partile corpului, inclusiv sângele, trebuia sa fie conservate pentru viitoarea înviere a trupului. În acest caz, persoana era îngropata în hainele pe care le purta, si nu în tachrichim; iar cum omul de pe Giulgiu era gol în momentul mortii, asa cum se întâmpla la crucificare, el a fost înmormântat doar în sovev. În plus, datorita apropierii Sabatului, Isus a fost înmormântat în graba, nefiind împlinite toate ritualurile de înmormântare.

O alta controversa este legata de ideea ca Giulgiul ar fi de fapt capodopera unui artist medieval, aceasta pornind mai ales de la neclaritatile datarii cu carbon. Am spus deja mai sus ca nu este posibil asa ceva, nedescoperindu-se nici un pigment, vopsea sau colorant în fibre. Mai mult, Isabel Piczek, binecunoscut pictor si istoric de arta, studiind problema a tras concluzia ca nici un pictor din acea vreme nu ar fi putut realiza Giulgiul, atât din punct de vedere al instrumentelor artistice, cât si al cunostintelor. În primul rând nici un artist medieval nu cunostea detaliile crucificarii, din moment ce fusese interzisa de 400 de ani; de exemplu, doar câtiva artisti din perioada barocului, care au pictat mult mai târziu, au surprins detaliul pironirii încheieturilor mâinii, precum picturile lui Van Dyck reprezentând crucificarea. Artistii medievali nu aveau de asemenea cunostinte de anatomie, din moment ce disecarea corpurilor omenesti era teoretic interzisa de Biserica în acea vreme. De asemenea este interesant faptul ca acolo unde apar petele de sânge, nu exista nici o imagine sub ele, pe fibre, sugerând faptul ca imaginea a fost realizata dupa formarea petelor de sânge; în mod evident, un artist ar fi lucrat invers, pictând imaginea si apoi aplicând petele de sânge. În fine, nici un artist din Evul Mediu nu putea avea talentul de a picta o imagine în negativ într-un astfel de grad de perfectiune.

Cum a fost realizata atunci imaginea, daca nu prin pictare? Acest subiect a fost dezbatut de membrii echipei STURP, dar fara sa se ajunga la vreo concluzie. Imaginea este de suprafata, afectând doar fibrele exterioare, fara a ajunge în interiorul pânzei. Descoperirile recente, din aprilie 2004, ale imaginii pe spatele pânzei, i-au încurajat pe sceptici sa afirme ca ar fi vorba de un fals. Dar misterul ramâne, caci imaginea apare pe fata si pe spatele pânzei, fara a fi însa imprimata si în interiorul pânzei. Ori în cazul unei picturi, culoarea ar fi penetrat stratul de pânza. Producerea imaginii ramâne misterioasa, ea afectând doar suprafata giulgiului, pe ambele parti. Mai mult, fibrele pe care este imprimata imaginea par a fi mai vechi si mai degradate decât cele din afara imaginii, pe când în cazul unei picturi, fibrele cu imaginea ar fi trebuit sa fie îngrosate de coloranti. Si totusi, fibrele din dreptul imaginii nu sunt deteriorate de arsura: fotografiile speciale au aratat ca imaginea corpului nu apare în rosu fluorescent când este iradiata cu lumina ultravioleta, cum este cazul fibrelor arse în incendiu din 1532. Unii oameni de stiinta presupun un fel de reactie termo-nucleara care ar fi provocat imaginea de pe Giulgiu. Daca ne gândim ca Giulgiul ar fi surprins momentul învierii cu trupul si sufletul a lui Isus la o existenta radical transformata, o astfel de teorie nu pare de respins.

Controversele cele mai aprinse se datoreaza rezultatelor testelor de datare cu carbon, efectuate în 1998. La 21 aprilie 1988, Cardinalul Anastasi Ballestrero de Torino a supervizat taierea de catre microanalistul italian dr. Giovanni Riggi a unei mici bucati din Giulgiul, dintr-un colt si nu din zona centrala sau din zonele cu arsuri. Mostra a fost împartita în trei, fiecare data câte unui laborator din Zurich, Oxford si respectiv al Universitatii de Arizona din Tucson, pentru trei masuratori paralele cu carbon 14. Într-o explicatie simplificata, datarea cu carbon masoara cantitatea de izotop numit carbon 14, care este prezent în toate substantele organice, inclusiv în plantele de in din care a fost facuta pânza. Carbonul 14 se descompune în timp în materialele moarte, cu o frecventa periodica; de aceea, cantitatea de carbon 14 rezidual poate fi o masura a vârstei unui obiect.

În octombrie acelasi an, rezultatele au fost anuntate printr-o conferinta de presa. Pe o tabla neagra s-a scris "1260-1390 d.C.", indicând perioada în care a fost facut Giulgiul, conform datarii cu carbon. Dr. Henry Gove, specialist în fizica nucleara, a declarat ca sansele sunt de "unul la o mie de milioane de milioane" ca Giulgiul sa fie din vremea lui Isus, ironizându-i pe cei care cred în autenticitatea relicvei pastrate la Torino. Si totusi, mai multi oameni de stiinta au obiectat împotriva afirmatiilor "infailibile" facute de aceste laboratoare. De exemplu, dr. Rosalie David de la Muzeul Manchester a efectuat autopsii asupra mumiilor egiptene, si s-a folosit de metoda carbonului pentru a afla vârsta lor; interesant este ca în unele cazuri metoda cu carbon a indicat o vârsta mai mica, chiar cu o mie de ani, decât vârsta dovedita arheologic. Aceste discrepante sunt puse pe seama unor surse de contaminare.

Contaminarea Giulgiului ar fi putut altera exactitatea datarii cu carbon. Expunerea ani în sir la funinginea lumânarilor si la poluarea din Torino, udarea lui dupa incendiul prin care a trecut, acumularea de fragmente din frescele de pe tavan si alti factori au putut afecta Giulgiul astfel încât datarea sa nu fie exacta. Mai mult, datarea s-a facut pe o bucata luata dintr-un colt al Giulgiului, mânuit de diversi oameni de-a lungul secolelor. Ori contaminarile influenteaza datarile cu carbon, rezultatul fiind o vârsta mai mica a obiectelor.

Dr. Leoncio Garza-Valdes de la Universitatea din Texas, colaborând cu dr. Stephen Mattingly, microbiolog la Centrul de Stiinta a Sanatatii din San Antonio al aceleiasi Universitati, a oferit un alt argument împotriva rezultatelor datarii cu carbon. Ei afirma ca Giulgiul ar putea avea un învelis bioplastic format din bacterii si ciuperci. Dr. Garza-Valdes a descoperit astfel de învelisuri în studierea artefactelor maiase, despre care stia caror epoci apartin, dar care datate cu carbon au aparut a fi mai recente decât sunt, ca si cum ar fi fost falsuri. Primind o mostra de fire din Giulgiu, Garza-Valdes a descoperit învelisul bioplastic, datorat unor bacterii si unor organisme în forma de filament, care îngroasa unele fibre cu pâna la 60%. Acest învelis poate provoca o deviere a datarii cu carbon cu 1300 de ani, iar el nu poate fi îndepartat prin metodele clasice de curatire dinaintea evaluarii cu carbon. Daca dr. Garza-Valdes are dreptate, atunci Giulgiul poate fi cu usurinta plasat în timpul vietii pamântesti a lui Isus.

Un alt sustinator al Giulgiului este dr. Thomas J. Phillips de la Laboratorul de Fizica al Universitatii Harvard, care a publicat un articol în numarul din 16 februarie 1989 al revistei "Nature", în care afirma: "Daca Giulgiul din Torino este cu adevarat pânza în care a fost înmormântat Cristos atunci, conform Bibliei, aceasta pânza a fost martora unui eveniment fizic unic: învierea unui trup mort. Din pacate, acest eveniment nu este accesibil studierii stiintifice, dar trupul se poate sa fi emanat neutroni, care au iradiat Giulgiul si au schimbat o parte din nucleele diferitilor izotopi. În special o parte din carbonul 14 a fost generat din carbon 13. Daca presupunem ca Giulgiul are 1950 de ani si ca neutronii au fost emisi termal, suficient carbon 13 a fost convertit în carbon 14 pentru a da aparenta vârsta datata prin carbon de 670 de ani [adica din secolul al XIV-lea]."

În final, un numar mare de dovezi par a sustine autenticitatea Giulgiului din Torino, ca fiind pânza în care a fost învelit Domnul nostru Isus Cristos. Singura problema majora pentru cei mai multi este datarea cu carbon din 1988. Desi Giulgiul nu este un element de credinta, Suverani Pontifi din diverse secole, inclusiv Papa Ioan Paul al II-lea, au vazut Giulgiul ca o relicva ce ne ajuta în întelegerea suferintelor îndurate de Isus pentru mântuirea noastra. Ajungem astfel în final la cunoscuta maxima: "Pentru cei care cred, nu este nevoie de nici o explicatie. Pentru cei care nu cred, nici o explicatie nu ajuta."

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/revista.asp?id=2004_03_05
Vă rugăm să respectați drepturile de autor