www.profamilia.ro /revista.asp?id=2003_02_08
 

 Revista "Familia crestina" - 02/2003 

ÎN INIMA IUBIRII.
CONVORBIRI DESPRE IUBIRE, CASATORIE SI FAMILIE
Marie-Dominique Philippe

CuprinsDumnezeu l-a ales in 1978 pe Karol Wojtyla

 

"În inima iubirii. Convorbiri despre iubire, casatorie si familie", este cartea semnata de parintele Marie-Dominique Philippe, calugar dominican, întemeietorul Comunitatii Sfântul Ioan. Sub îngrijirea fratilor ioaniti din Bucuresti, cartea a aparut în acest an si în limba româna, în traducerea sotilor Maria si Anton Gotia, la Editura Paideia din Bucuresti.

Unul dintre cele sapte capitole ale acestei carti, alcatuite din raspunsuri la aproape 150 de întrebari pe care si le pun atâtia tineri aflati în cautare sau care l-au descoperit pe Cristos si Biserica, este: "La început... Dumnezeu a creat... barbatul si femeia", capitol format la rândul sau din doua parti: "Crearea barbatului si a femeii" si "Zorii Noului Legamânt: chemarea la o iubire mai mare".

Pentru acest numar special de Craciun al revistei noastre, fratii ioaniti din Bucuresti au avut amabilitatea de a ne oferi spre publicare un fragment din aceasta a doua parte, în care se vorbeste în special despre Sfânta Familie. Pornind de la întrebarea referitoare la prima parte: "Dupa cele toate spuse pâna acum, sa socotim oare crearea barbatului si a femeii un esec?", parintele Marie-Dominique Philippe releveaza faptul ca "Dumnezeu va reveni la cuplu, la barbat si femeie, pornind de la pacatul originar si de la greselile lor personale, pentru a realiza ceva si mai maret si mai frumos înca. Acest lucru îl va realiza prin familie". Parintele vorbeste despre legâmântul încheiat de Dumnezeu cu Abraham, apoi cu Isaac si cu Iacob: "Cele trei familii patriarhale, Abraham si Sara, Isaac si Rebeca, Iacob si Rahila, se afla la originea întregului legamânt al Vechiului Testament, care se împlineste cu Sfânta Familie: Maria, Iosif si Pruncul Isus." Iata în continuare materialul pus la dispozitie de fratii ioaniti, din cartea amintita:

 

Sfânta Familie

Putem spune ca Sfânta Familie este în acelasi timp împlinirea marii asteptari si punctul de pornire al Noului Testament; Dumnezeu a vrut ca desavârsirea reîntregirii sa se faca prin familie. Ea se împlineste prin inima feciorelnica a Mariei. Inima feciorelnica a Mariei este pentru Iosif si inima de sotie. Si devine, în chip miraculos, inima Mamei lui Dumnezeu. Prin femeie, în plenitudinea ei de femeie se petrece aceasta refacere: Maria este consacrata lui Dumnezeu cu toata fiinta si este total daruita lui Iosif, asa cum o sotie este daruita sotului. Sfânta Scriptura subliniaza faptul ca îngerul Gabriel o viziteaza pe Maria, logodnica lui Iosif [1]. Iubirea dintre Maria si Iosif, de o delicatete, de o limpezime si de o puritate cu totul speciale, este totodata si o iubire foarte puternica; iubirea lui Iosif pentru Maria nu e deloc idilica. Iosif o iubeste cu toata sensibilitatea, cu toata fiinta sa, dar respecta lucrarea lui Dumnezeu în ea, iubind-o astfel si mai mult. În aceasta consta maretia lui Iosif. Are un gust desavârsit, a ales bine: a ales-o pe Maria dintre toate celelalte, întelegând ca iubirea Mariei fata de Dumnezeu, iubire pe care Iosif o ghicea în ea, nu o va împiedica în nici un fel sa-i fie sotie adevarata. Departe de a opune iubirea femeii fata de Dumnezeu si iubirea femeii pentru barbat, Iosif întelege ca, dimpotriva, cu cât o femeie este mai daruita lui Dumnezeu, cu atât va fi mai capabila sa se daruiasca sotului ei. Tocmai asa s-a petrecut cu Iosif si cu Maria. Iosif va respecta pe deplin marele mister al fecioriei Mariei. Va sti ca datorita acestui mister si prin acest mister, Maria îl poate iubi si mai puternic, si mai uman înca: este o iubire care asuma, care desavârseste punctul de vedere sexual, pentru ca iubirea sa ramâna în limpezimea ei totala, iubirea pe care o poate avea o fecioara deplin consacrata lui Dumnezeu. Aceasta iubire feciorelnica se va dezvolta si se va manifesta prin iubirea sa de sotie. Iar iubirea de sotie a Mariei pentru Iosif se va revarsa în iubirea de mama pentru acela care se va naste din ea prin Duhul Sfânt, pastrându-si astfel fecioria, fara sa se opuna cu nimic însa iubirii pe care i-o poarta lui Iosif.

Daca la un moment dat Iosif s-a temut si s-a întrebat daca nu trebuie sa se îndeparteze, parându-i-se ca Dumnezeu îl lasase la o parte, a înteles dupa aceea, prin înger - asadar, direct de la Dumnezeu -, ca, dimpotriva, trebuia sa o iubeasca si mai profund pe Maria, pentru ca Dumnezeu o alesese. Maria a fost de doua ori aleasa, de Iosif si de Dumnezeu.

 

Maria consacrata lui Dumnezeu

- De ce spuneti ca Maria era consacrata lui Dumnezeu? Sfânta Scriptura nu spune ca Maria facuse vot de feciorie înainte de a-l întâlni pe Iosif. Citim doar ca era logodita cu Iosif...

- Da, Sfânta Scriptura spune ca Maria era logodita cu Iosif. Dar, daca privim cu atentie pasajul din Evanghelia dupa Luca în care ne este relatata Bunavestire, într-o perspectiva teologica, asa cum au facut-o Sfintii Parinti ai Bisericii - stiind foarte bine ca o anumita exegeza moderna da adesea interpretari cu totul diferite -, o vedem pe Maria punând o întrebare, ca o copila a lui Dumnezeu, atunci când îngerul îi vesteste ca-i va fi mama Fiului Celui Preaînalt: "Cum va fi aceasta, caci eu nu cunosc barbat?" [2] Maria ne face, asadar, sa întelegem, asa cum îi spune îngerului, ca ea nu cunoaste barbat. Însa, înainte, se spune în text ca este logodita cu Iosif: logodna cu Iosif este în mod normal în vederea cunoasterii lui, în sens biblic. Raspunsul dat de Maria îngerului arata ca Maria, în adâncul inimii, înainte de a-l fi întâlnit pe Iosif, se consacrase total lui Dumnezeu, ca îi spusese aceasta lui Iosif si ca Iosif acceptase, voind sa respecte vointa lui Dumnezeu pentru ea. Se consacrase lui Dumnezeu asa cum Dumnezeu voise ca ea sa i se consacre : se încredintase total bunului sau plac. Era o consacrare interioara, cu totul divina, fara nimic canonic (dreptul canonic nu exista pe vremea aceea!), o consacrare totala lui Dumnezeu. Întâlnindu-l pe Iosif, Maria i-a spus despre aceasta. Nu putea fi altfel: Maria n-ar fi fost adevarata; Iosif trebuia sa stie. Iosif a acceptat.

Ne este destul de greu sa întelegem acest lucru, caci nu suntem destul de religiosi în mod profund: suntem întotdeauna putin tentati sa consideram ca ceea ce îi apartine total lui Dumnezeu nu ne mai poate apartine si noua total. Uitam ca exista mai multe feluri în care o femeie îi poate apartine unui barbat si mai multe feluri în care un barbat poate apartine unei femei. În climatul actual, de îndata consideram ca a te darui implica o unire sexuala. Nu întelegem, ne este greu sa întelegem ca înainte de aceasta, mai exista ceva, mult mai profund: daruirea sufletului în plan spiritual, daruirea unei iubiri spirituale, o daruire personala în sensul maret al termenului. Te daruiesti alegând din dragoste; iubesti pentru a realiza împreuna o lucrare comuna, asa cum o vrea Dumnezeu, fara sa fie în mod necesar implicata unirea conjugala sexuala, ci unirea într-o iubire spirituala si divina, cu deplin respect fata de consacrarea facuta lui Dumnezeu, consacrare în care întreaga fiinta, întreaga sensibilitate îi sunt daruite lui Dumnezeu.

 

- Dar de ce a acceptat Maria sa se logodeasca cu Iosif, daca se consacrase deja lui Dumnezeu? N-ar fi fost o si mai mare desavârsire daca ramânea consacrata lui Dumnezeu fara sa se fi logodit?

- Trebuia ca aceasta consacrare sa ramâna ascunsa, pentru a fi si mai mult numai pentru Dumnezeu. Asadar, logodirea Mariei cu Iosif aducea la împlinire consacrarea ei lui Dumnezeu. Maria n-ar fi putut sa nu se casatoreasca, fiind din casa lui David: de fapt, toti descendentii lui David trebuiau sa se casatoreasca, din pricina promisiunii ca Mesia va veni din neamul lui David [3]. Se pare însa - si asa spun cei mai buni exegeti de astazi (mai ales parintele André Feuillet) - ca Maria era din neamul lui David. Asadar, trebuia sa se casatoreasca. Nu putea sa se consacre oficial lui Dumnezeu; consacrarea n-ar fi fost înteleasa. Totusi, inspirata de Duhul Sfânt, dupa o cerinta interioara, trebuia sa se consacre lui Dumnezeu. Duhul Sfânt, Duhul lui Dumnezeu, Suflarea lui Dumnezeu o îndemna sa se daruiasca total. Întâlnirea cu Iosif este pentru ea un lucru minunat, care rezolva întreaga problema. Iosif întelege: este "om drept si temator de Dumnezeu" [4]. Tocmai dreptatea si teama de Dumnezeu - sufletul profund religios al lui Iosif - îl fac pe Iosif sa înteleaga întâietatea dreptului lui Dumnezeu asupra fapturii sale spirituale si respectul pe care trebuie sa-l aiba toti oamenii fata de acest drept. Iosif respecta acest drept al lui Dumnezeu si întelege ca va deveni ocrotitorul Fecioarei, în cel mai puternic si cel mai maret înteles al cuvântului, ramânând în acelasi timp sotul inimii Mariei. Acesta este sensul faptului ca Maria, consacrata lui Dumnezeu, accepta sa se logodeasca oficial cu Iosif, pentru ca astfel consacrarea ei sa ramâna ascunsa, ca un secret de iubire între ea si Dumnezeul sau.

Cred ca Maria nu se gândise decât la aceasta consacrare: sa fie mica slujitoare a Domnului [5]. Când Iosif si-a dat seama ca Maria este însarcinata, trebuie sa se fi gândit la profetia lui Isaia. Asa pare sa sugereze [6] cu tarie textul din Evanghelia dupa Matei (desi nu se poate face o afirmatie cu caracter absolut). Maria, la rândul ei, trebuie sa fi înteles în adâncul inimii ca se împlinea profetia lui Isaia, atunci când îngerul o face sa înteleaga si când ea însasi experimenteaza ca poarta pe copilasul care era Fiul lui Dumnezeu, Fiul Celui Preaînalt, a carui concepere s-a realizat în afara legilor naturale, prin atotputernicia Celui Preaînalt [7]. Poate tocmai acestea i le-a spus lui Iosif.

În orice caz, vedem clar cum Iosif, caruia Dumnezeu nu-i spusese nimic, n-a vrut sa fie o piedica si a dorit sa se dea la o parte [8]. Iata, asadar, umilinta lui Iosif si marea sa iubire pentru Maria: o iubeste pe Maria mai mult decât se iubeste pe sine însusi. Acesta este semnul oricarei iubiri spirituale: în orice iubire spirituala, îl iubesti pe celalalt mai mult decât pe tine însuti; iar iubirea implica aceasta depasire fata de sine. Între Maria si Iosif exista cea mai mare iubire din prietenie posibila [9]. Astfel, desi între Maria si Iosif nu au existat relatii sexuale, a existat o legatura si mai intensa decât aceea dintre cei mai buni soti si cele mai bune dintre sotii, care s-au ales unii pe altii cu iubirea cea mai intensa. Sfântul Toma de Aquino precizeaza de altfel ca între Maria si Iosif a existat o casatorie veritabila [10].

Si aici suntem în prezenta unei capodopere a iubirii lui Dumnezeu în inima neprihanita a Mariei: consacrarea totala lui Dumnezeu, care are ca prim rod cununia cu Iosif, raspunsul Mariei la iubirea lui Iosif pentru ea. Al doilea rod al consacrarii - si nu mai este un rod, ci pura gratuitate - este marele mister al maternitatii divine: Maria devine Mama lui Dumnezeu, a Fiului Celui Preaînalt.

 

Fecioria Mariei si prietenia spirituala

- Multi spun astazi ca nu se mai poate afirma ca Maria a ramas fecioara. Se poate,într-adevar, sustine fecioria Mariei?

- Nu putem sti acest lucru decât prin Sfânta Scriptura si Sfânta Traditie [11]. Iar în aceasta privinta, Traditia Sfintilor Parinti ai Bisericii este destul de unanima. Tot asa, nici marii teologi n-au ezitat sa o afirme. De vreo cincizeci de ani, unii - care tin totusi neaparat sa ramâna crestini! - o dezbat, estimând ca Maria ar fi astfel mai aproape de noi... Motivul este de fapt ca nu mai au despre iubire conceptia unei iubiri omenesti adevarate: se priveste totul începând de jos, adica pornind de la relatiile sexuale, ca si când aceasta ar fi esentialul în iubirea omeneasca, ca si când fara relatii sexuale nu ar putea exista o iubire omeneasca adevarata. Este un lucru clar.

De exemplu, îmi aduc aminte ca am cunoscut niste medici freudieni: am putut vorbi îndelung cu ei, astfel încât dupa o vreme s-a creat între noi o adevarata prietenie intelectuala. Unul dintre acesti medici era o femeie. Într-o buna zi mi-a spus: "I-am scris unei bune prietene, o freudiana care ma analizase si ma scapase dintr-un naufragiu, ca traiam o adevarata prietenie spirituala cu dumneavoastra". Si ea, adepta lui Freud, recunostea ca se înselase în aceasta privinta, deoarece traia ceea ce s-ar putea numi o prietenie spirituala. Era usor pentru ca avusesera loc între noi discutii filozofice, intelectuale, foarte avansate: se crease într-adevar o prietenie în sensul înalt al cuvântului, o prietenie de cea mai mare noblete, cea care provine dintr-un profund respect reciproc.

Cred ca atâta timp cât nu ai experimentat o veritabila iubire din prietenie, dincolo de realitatile sexuale, climatul de astazi, foarte marcat de freudism, face foarte dificila întelegerea acestei realitati, totusi atât de mari si atât de frumoase, a iubirii unei persoane, atât de limpede, atât de simpla, atât de sensibila, cum era Maria, cu cineva atât de generos, atât de concret si artist cum putea fi Iosif: un barbat care cunostea realitatea, un barbat, fara îndoiala, "bine cladit". În masura în care suntem învaluiti într-o atmosfera freudiana, e foarte dificil pentru noi sa concepem o astfel de iubire. Daca am percepe mai bine realitatea profunda a iubirii, a iubirii umane, am întelege ca ea este în primul rând o iubire spirituala. Dar spirituala nu înseamna deloc eterica: spiritualul este legat de sensibil, dar sensibilul nu este întotdeauna sexual; nu este în mod necesar sexual. Desigur ca exista legaturi între sensibil si sexual, pentru ca în noi exista o unitate. Dar spiritualul si sensibilul pot fi imediat asumate de har si de iubire; acest lucru cladeste legaturi foarte puternice: între Iosif si Maria erau legaturi divine, de iubire divina, si legaturi omenesti, de iubire umana, care unisera inima Mariei si a lui Iosif într-o adevarata iubire din prietenie. Aceasta iubire din prietenie dintre Iosif si Maria le dadea un mare respect fata de lucrarea lui Dumnezeu în ei; privind spre lucrarea lui Dumnezeu în ei puteau sa se iubeasca respectându-se. Respectul pe care îl nutreau unul fata de celalalt, departe de a dauna iubirii si intimitatii lor, dimpotriva, era un mijloc divin care le permitea sa mearga mai departe în iubirea lor din prietenie, sa aiba o încredere reciproca si mai deplina si o simplitate tot mai mare a relatiilor, a prezentei, a cooperarii.

 

- Dar a existat o anumita tandrete între Maria si Iosif?

- Desigur, evident, chiar o foarte mare tandrete, întrucât nici o faptura creata nu a fost vreodata atât de sensibila si de afectuoasa ca Maria, în deplina limpezime si puritate. Iubirea din prietenie era prezenta; legatura dintre Maria si Iosif ramâne o mare taina, în care nu trebuie sa patrundem asa...

Ceea ce mi se pare foarte clar, iubirea umana spirituala este întotdeauna legata de sensibil; este, asadar, legata de pasiune, sensibilul afectiv este pasiunea; sensibilul afectiv se distinge de aspectul erotic, sexual. Exista legaturi între cele doua aspecte, dar trebuie sa le distingem. Întelegem atunci cum iubirea Mariei si a lui Iosif, care sunt persoane atât de limpezi, a putut fi foarte afectuoasa, foarte tandra, foarte iubitoare, în respectul deplin al castitatii celuilalt, din iubire pentru Cristos si din iubire pentru consacrarea fiecaruia lui Dumnezeu. Nu este vorba de o iubire platonica, rece, asa cum exista la oamenii care nu sunt virtuosi si care se tem, se tem sa iubeasca, se tem de sensibil. Nu exista obstacol mai mare decât acesta ca sa împiedice o iubire sa se întareasca si sa fie ceea ce trebuie sa fie. O iubire care nu se dezvolta nu e niciodata puternica. O iubire care se dezvolta are forta sa respecte demnitatea iubirii spirituale si divine, pentru a întelege ca iubirea spirituala si divina implica o legatura puternica cu celalalt, o mare cooperare cu el, respectându-l însa nespus de mult. Îl respecta în sensibilitatea sa, dar iubindu-l. Freudismul este aici izvorul multor confuzii; din acest motiv nu se mai întelege cum iubirea umana spirituala, legata de sensibil, nu este deloc o iubire platonica si distanta, o iubire glaciala si ideologica; este o iubire pe deplin realista, tocmai pentru ca fiintele care se iubesc au o limpezime a inimii si a sensibilitatii care le permite sa se iubeasca si sa se daruiasca unul celuilalt cu mare iubire si cu mare respect.

Cred ca acesta este lucrul care trebuie sa ne ajute sa întelegem ceea ce ne transmite Sfânta Traditie. Iosif si Maria sunt "drepti tematori de Dumnezeu", care au fost educati de Lege. Sunt persoane care au simtul adoratiei si simtul împlinirii vointei Tatalui. Sunt fiinte virtuoase, dar în sensul mare al cuvântului: nu e deloc vorba de virtutea "îngusta": trebuie sa fi fost pe deplin împliniti în iubirea lor, împliniti în felul lor de a-l privi pe Dumnezeu, în atitudinea lor religioasa; nimic rigid, nimic artificial, ci o mare împlinire în adoratie si în atitudinea lor religioasa; si în acelasi timp o mare împlinire în iubirea lor umana.

 

Note

  1. "În luna a sasea, Dumnezeu trimise pe îngerul Gabriel într-una din cetatile Galileei, numita Nazaret, la o fecioara logodita cu un barbat din familia lui David, numit Iosif; si numele fecioarei era Maria" (Lc 1,26-27).
  2. Lc 1,34.
  3. "O mladita va iesi din tulpina lui Iesei si un lastar din radacinile lui va da. Si se va odihni peste el Duhul lui Dumnezeu, duhul întelepciunii si al întelegerii, duhul sfatului si al tariei, duhul cunostintei si al bunei-credinte. Si-l va umple pe el duhul temerii de Dumnezeu" (Is 11,1-3a). "Voi pune peste ele un singur pastor, care le va paste; voi pune pe robul meu David; el le va paste si el va fi pastorul lor; iar Eu, Domnul, le voi fi Dumnezeu, iar robul meu David va fi print între ei. Eu, Domnul, am grait acestea" (Ez 34,23-24).
  4. Mt 1,19. Cf. Fap 10,2 si 22. Sa citim si acest pasaj: "Acest om era fara prihana si drept; se temea de Dumnezeu si se ferea de ce este rau. (Iov 1,1); acest cuvânt din cartea lui Iov s-ar putea aplica lui Iosif, ca si numeroase alte pasaje din Sfânta Scriptura care vorbesc despre teama de Dumnezeu.
  5. Cf. Lc 1,38.48.
  6. "Si, pe când cugeta el la aceasta, iata îngerul Domnului i se arata în vis, zicându-i : Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, sotia ta, ca ce s-a zamislit într-însa de la Duhul Sfânt este. Ea va naste un fiu si numele lui îl vei chema : Isus; caci El va mântui pe poporul sau de pacatele lor. Iar acestea toate s-au facut ca sa se împlineasca ceea ce s-a zis de Domnul prin prorocul care zicea : Iata, fecioara va zamisli si va naste un fiu, si vor chema numele lui : Emanuel, care va sa zica : Dumnezeu cu noi (Is 7,14)" (Mt 1,20-23).
  7. Vezi Lc 1,26-38.
  8. "Iar nasterea lui Isus Cristos asa a fost: fiind Maria, mama lui, logodita cu Iosif, mai înainte de a locui împreuna, se afla ca zamislise de la Duhul Sfânt. Iosif, sotul ei, fiind drept si nevrând s-o vadeasca, voi pe ascuns s-o lase" (Mt 1,18-19).
  9. Vezi Le mystere de Joseph, pag. IV-VII (referintele bibliografice ale lucrarilor la care facem trimitere sunt plasate la sfârsitul acestui volum).
  10. Vezi Suma teologica, III, qu. 29, art. 2. În acest articol, sfântul Toma precizeaza ca exista doua desavârsiri ale casatoriei: "Prima desavârsire a unei realitati consta în forma însasi a realitatii, forma de la care îsi trage specia. Iar a doua desavârsire consta în operatia realitatii, prin care realitatea îsi atinge într-un anume fel finalitatea. Or, forma casatoriei consta într-o anumita conjugare indivizibila a sufletelor, prin care fiecare dintre soti este obligat, în chip indivizibil, sa pastreze fidelitatea fata de celalalt. Iar finalitatea casatoriei sunt copiii, care trebuie adusi pe lume si educati; sunt adusi pe lume prin relatii conjugale si sunt educati prin celelalte lucrari ale sotului si ale sotiei: pentru educarea copiilor ei se ajuta unul pe altul. Trebuie sa spunem: casatoria Fecioarei Mama de Dumnezeu si a lui Iosif a fost întru totul veritabila în privinta primei desavârsiri: si unul si celalalt s-au pus de acord în legatura cununiei: dar nu în mod explicit într-o legatura trupeasca, ci numai sub conditia ca aceasta sa fi fost bunul plac al lui Dumnezeu. Iata de ce îngerul o numeste pe Maria sotia lui Iosif, spunându-i acestuia: Nu te teme sa o iei la tine pe Maria, sotia ta (Mt 1,20). (...) Cât despre cea de-a doua desavârsire, care exista pentru actul casatoriei, daca se leaga de o relatie trupeasca, prin care sunt adusi pe lume copiii, aceasta casatorie nu a fost consumata. (...) Totusi, casatoria a avut cea de-a doua desavârsire despre care s-a vorbit prin educarea copilului. Iata de ce afirma sfântul Augustin: Toate bunurile nuntii au fost împlinite în parintii lui Cristos: copilul, fidelitatea si sacramentul. Cunoastem copilul: Isus Domnul Însusi; fidelitatea, pentru ca n-a existat adulter; sacramentul, pentru ca n-a existat divort. Numai relatiile conjugale nu au existat".
  11. Sa nu uitam ce ne spun conciliile din Trento si Vatican II: cele doua izvoare ale Revelatiei sunt Sfânta Scriptura si Traditia (vezi Textes doctrinaux du magistere de l'Eglise sur la foi catholique, pag. 69-110). Misterul Sfintei Traditii, pe care nu trebuie sa o identificam cu traditiile religioase si familiale, este cuvântul lui Dumnezeu pastrat în inima sfintilor si, în primul rând, a Mariei si a Sfintilor Apostoli (vezi Lc 8,5-15; 8,19-21).

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/revista.asp?id=2003_02_08
Vă rugăm să respectați drepturile de autor