www.profamilia.ro /resurse.asp?articole=53
 
 RESURSE 

Colectorul de articole

Critica literara fara prejudecati
Joseph Pearce [1] în di@log cu Robert Lazu [2]

Publicat in "Adevarul literar si artistic" numerele 763/2005, p.12 si 764/2005 p.14.
www.adevarulonline.ro/literar/2005-04-12-12.pdf
www.adevarulonline.ro/literar/2005-04-19-14.pdf

dar si in limba engleza
www.ignatiusinsight.com/features2005/jpearce_intvw_may05.asp

 

Draga Joseph Pearce, daca ti-ai privi retrospectiv viata de pâna în acest moment, când tocmai citesti pe monitorul calculatorului personal întrebarile mele, care crezi ca au fost momentele cruciale ale existentei tale? A existat oare pentru tine o întâlnire miraculoasa, asa ca cea a pelerinilor care mergeau spre Emmaus?

Nu stiu daca am avut un "moment Emmaus" particular, în orice caz nu am avut unul la fel de dramatic ca cel pe care l-a experimentat Sfântul Paul. Mai curând am trait o serie de mici momente Emmaus pe drumul catre Cristos, fiecare dintre ele vindecându-mi inima, întarindu-mi întelegerea si aducându-ma tot mai aproape de Domnul nostru. Primul meu contact cu scrierile lui Chesterton a fost crucial. Dupa Chesterton au urmat alti scriitori precum Belloc, Newman, Lewis si Tolkien.

 

Care sunt activitatile tale actuale? Presupun ca lucrezi la alte carti: ne poti spune care sunt acestea?

Tocmai am terminat editarea unui volum ce cuprinde scrierile politice si economice ale lui Belloc. De asemenea, pregatesc pentru editorii mei americani editiile revazute ale unor carti personale, Small is Still Beautiful si Flowers of Heaven. Însa proiectul cel mai important la care lucrez în prezent este o lucrare despre Shakespeare, centrata pe chestiunea catolicismului sau. De asemenea scriu constant pentru anumite periodice americane si sunt co-editorul revistei Saint Austin Review (StAR), un jurnal cultural trans-atlantic. La Universitatea Ave Maria din Florida predau literatura si, totodata, sunt coordonator al editurilor universitatii, Sapientia Press si Catholic Faith Explorers. Am sustinut si sustin constant conferinte în Statele Unite si Europa. Agenda calatoriilor mele din anul 2005 include conferinte în Anglia, Spania si Portugalia, distincte fata de angajamentele din Statele Unite atât pe coasta de Est cât si pe cea de Vest. Dupa cum se vede sunt foarte ocupat.

 

Din primul tau raspuns am dedus cât de importanta a fost pentru tine întâlnirea cu operele scrise de Chesterton, Newman, Tolkien si ale altor scriitori asemenea lor. Ce ai putea raspunde la urmatoarea întrebare: cartile scrise de autori de inspiratie crestina pot fi "inima" convertirii la crestinism a anumitor persoane (asemenea tie), sau, de fapt, cartile sunt doar instrumentele pe care Dumnezeu le foloseste pentru a atinge sufletele cititorilor prin intermediul operelor literare? Este deci posibil ca un crestin sa se dedice literaturii cu scopul de a contribui la re-evanghelizarea (un termen drag Papei Ioan Paul al II-lea) lumii contemporane?

Cred ca evanghelizarea poate urma trei cai distincte, constituind ceea ce se poate numi "o Treime a iubirii". Avem aici de-a face cu evanghelizarea puterii Ratiunii, cu evanghelizarea puterii Iubirii si cu evanghelizarea puterii Frumusetii. În cele din urma, desigur, toate acestea trei, desi distincte, sunt una. Evanghelizarea puterii ratiunii se înfaptuieste prin apologetica, filosofie si teologie; puterea Iubirii rezida în exemplul de sfintenie oferit de sfinti si de cei care se straduiesc sa fie sfinti (Maica Tereza si Sfântul Parinte Ioan Paul al II-lea sunt exemple magnifice de evanghelizare prin puterea Iubirii); iar puterea Frumusetii se manifesta prin cultura si arte. Îmi vad propria vocatie ca fiind în aria evanghelizarii culturii prin Frumusete, în special prin frumusetea operelor unor mari scriitori precum Tolkien, Chesterton, Lewis si a altora.

Este adevarat ca Chesterton si Lewis au evanghelizat si prin Ratiune în operele lor de apologetica. De asemenea, în ce ma priveste, nutresc speranta de a creste în virtute astfel încât sa pot transmite evanghelia prin Iubire!

 

Dupa cum putem vedea în cartile tale se pare ca îmbini cu maiestrie literatura cu apologetica. Cum anume concepi relatia dintre credinta si literatura?

Dupa ce Dumnezeu însusi ne vorbeste si dupa ce El însusi ni se arata, prin mijlocirea Frumusetii creatiei Sale, noi putem sa-l aratam altora prin acte ale sub-creatiei [3] artistice, folosind darurile cu care ne-a înzestrat spre a reflecta Frumusetea Sa si frumusetea creatiei prin împartasirea de catre noi a darurilor sale pe care le-a revarsat asupra noastra. Într-un anumit fel Credinta este angajata în mariajul sau cu Ratiunea, Fides et Ratio, iar Credinta este în cele din urma inseparabila de Frumusetea care este sursa sa. Credinta catolica si Arta si Literatura catolice sunt unite în însasi natura sacramentala a Realitatii. Ele nu pot fi separate.

 

Din natura raspunsului de mai sus reiese ca autorii care te-au influentat nu sunt doar Newman, Chesterton, Lewis si Tolkien, dar si altii precum Hans Urs von Balthasar si Ioan Paul al II-lea. De fapt, care sunt cei mai importanti gânditori si cele mai semnificative carti care ti-au influentat formarea?

Trebuie sa marturisesc ca am citit foarte putin din von Balthasar si doar o parte din scrierile lui Ioan Paul al II-lea. Evident, i-am citit pe Sfintii Augustin si Thoma d'Aquino, însa mi-am gândit conceptia despre natura Trinitara a Adevarului si despre natura Trinitara a creativitatii pornind de la scrierile si filosofia unor figuri literare precum Tolkien (On Fairy Stories / Mythopoeia / Leaf by Niggle etc.), Dorothy L. Sayers (Mind of the Maker) si T.S. Eliot, sau poate pur si simplu prin contemplarea unor asemenea probleme, asistat de lucrarea gratiei.

 

Esti unul dintre criticii literari care au studiat în profunzime operele lui C.S. Lewis. Care este concluzia ta despre credinta lui Lewis? Este el un scriitor catolic sau unul protestant (calvinist), dupa cum au încercat sa demonstreze exegeti ca Daniel Callam?

Am studiat aceasta problema consistenta în cartea mea C.S. Lewis & the Catholic Church. Spre sfârsitul vietii sale, si, într-adevar, într-o mare parte a vietii sale crestine, Lewis a îmbratisat o perspectiva sacramentala care era predominant catolica si opusa calvinismului. De exemplu, el frecventa în mod regulat echivalentul anglican al sacramentului pocaintei, adica Spovedania. El credea în preotia sacramentala într-un mod profund catolic, fiind convins ca preotul care sta în fata altarului pe durata Sfintei Liturghii slujeste in Persona Christi. Pentru aceste ratiuni el s-a opus ordinarii femeilor pe care a atacat-o vehement în eseul sau On Priestesses in the Church. De asemenea credea în purgatoriu, lucru evident în carti ale sale precum The Great Divorce si statuat în mod special în ultima sa opera, Letters to Malcolm. Cu putin timp înainte de muri i-a scris unei prietene, Sora Penelopa, ca se asteapta sa mearga în Purgatoriu dupa ce va înceta din viata. Într-un cuvânt, si lasând deoparte orice alte probleme care ar fi împiedicat primirea lui Lewis în Biserica Catolica, el a fost cu mult mai aproape de pozitia catolica decât fata de cea calvinista. Opozitia sa fata de calvinism a fost satirizata explicit de el însusi cu referire la Puritania în The Pilgrim's Regress.

 

Orice cititor care cunoaste povestile scrise de C.S. Lewis si J.R.R. Tolkien a observat ca Lewis încearca sa puna în pagina caractere înradacinate explicit în traditia crestina, pe când Tolkien pare a încerca sa camufleze asemenea referinte. Care este explicatia acestei diferente dintre cei doi autori?

Apropierea lui Tolkien de mitologie si prin aceasta a propriei sale opere, este înradacinata în credinta ca orice activitate creatoare se bazeaza pe conlucrarea dintre artist si harul pe care Dumnezeu i l-a daruit. Dumnezeu ca si Creator acorda harul sau sub-creatorului care uzeaza (sau abuzeaza) de acest dar care face rodnica sub-creatia sa. În acest fel, Tolkien credea ca adevarul apare liber si complet (si profund) daca darului i se permite sa curga fara ca sub-creatorul sa-l înabuse prin dorinta lui de a-l domina sau prin dorinta de a-si domina cititorul. Acesta a fost motivul aversiunii lui Tolkien fata de alegorie. În locul alegoriei formale, Tolkien a aratat adevarul care transpare din text. Cred ca Lewis a împartasit punctul de vedere al lui Tolkien dar a cedat tentatiei didacticismului, de exemplu a permis dorintei lui de a da o lectie cititorilor inhibînd libera curgere a sub-creativitatii. Lucrarea sa târzie Till We Have Faces, pe care a considerat-o cea mai buna carte a lui, a fost apropiata de rafinamentul sub-creatiei Stapânul Inelelor.

 

Una dintre cele mai obisnuite descrieri aplicate operei lui Tolkien e cea care foloseste sintagma de "mitologie crestina". Cum trebuie înteles acest concept? De fapt, care este conceptia lui Tolkien însusi despre mitologia clasica? Are el o perspectiva teologica asupra mitologiei?

Eu nu folosesc expresia de "mitologie crestina" chiar daca este o descriere adecvata si completa a operei sale. Necazul este ca termenul e oarecum vag si poate conduce cititorii catre o concluzie gresita, de exemplu poate sugera ca crestinismul este "numai un mit" si nu "Adevaratul Mit", asa cum Tolkien a insistat ca este. Alternativ poate implica faptul ca Tolkien a intentionat sa-si faca lucrarea mai formal alegorica decât este cazul. Sunt însa de acord cu ceea ce numesc "filosofia mitului" a lui Tolkien. În esenta, Tolkien a crezut ca acea capacitate atotcreatoare, care include crearea mitului, este produsul cooperarii realizatorului, constient sau inconstient, cu darul creativitatii revarsat ca gratie de catre supremul Creator, adica Dumnezeu. Acest dar al creativitatii este dat de Creator sub-creatorului care-l foloseste ca sa-si faca opera mitologica. În consecinta, tote miturile contin ceea ce Tolkien descria ca fiind "fragmente trunchiate" (splintered fragments) ale singurei lumini adevarate care vine de la Dumnezeu.

 

Stim de la fiul sau, Christopher, ca ca în ultimii ani ai vietii lui J.R.R. Tolkien "mitologia si poezia au ramas mult în urma preocuparilor sale teologice si filosofice". În aceasta ordine de idei am putea vorbi despre o teologie sau o filosofie a lui Tolkien?

Nu sunt bucuros de sugestia ca Tolkien a fost vreodata preocupat de altceva decât de probleme teologice si filosofice. Este clar din opera sa si din scrisorile sale ca a fost întotdeauna un bun catolic practicant a carui credinta crestina a fost inima si centrul a tot ceea ce a facut. Stapânul Inelelor si Silmarillion sunt strabatute de concepte teologice si filosofice. Faptul ca Tolkien a devenit peocupat de astfel de probleme catre sfârsitul vietii sale într-o masura mai mare decât alta data nu trebuie sa ne surprinda. Este normal ca un om sa cugete la aceste lucruri cu atât mai profund cu cât se apropie mai mult de sfârsitul vietii. Cu toate acestea este important de amintit ca "mitologia si poezia" au fost întotdeauna integrate în "filosofia si teologia" lui Tolkien. Ele nu pot fi si nu trebuiesc separate.

 

Deci nu trebuie sa uitam niciodata ca Tolkien a fost, esentialmente, un scriitor si un poet care si-a întemeiat opera pe o viziune spirituala sustinuta de concepte teologice si filosofice. Care este contributia lui Tolkien în vastul câmp al literaturii secolului XX? Cum am putea caracteriza literatura sa?

Tolkien este responsabil pentru întregul gen al literaturii fantasy moderne, cu cele bune si rele ale sale. Câti scriitori pot afirma ca au instituit în întregime un nou gen literar (cu o popularitate imensa)? El este, oricum, deasupra tuturor celor care l-au urmat iar Stapânul Inelelor ramâne cea mai mare opera de proza din secolul XX. De asemenea, sunt fericit sa sustin ca, în cele din urma, va câstiga statutul de a fi considerata "clasica" în canonul literaturii universale.

 

În multe din ultimele tale articole discuti pe larg problemele suscitate de transpunerea operei majore a lui Tolkien, Stapânul inelelor, în filmul lui Peter Jackson. A reusit acest film sa popularizeze eficient operele lui Tolkien? (Te întreb acest lucru deoarece am întâlnit persoane care NU citisera cartile lui Tolkien sub influenta filmului pe care-l considerau un "horror").

În urma cu trei ani am vorbit peste tot în Statele Unite si în Canada, în Germania, Portugalia si Africa de Sud despre subiectul din Stapânul Inelelor. Aceasta experienta nu mi-a lasat nici un dubiu: filmul lui Jackson a contribuit enorm la cresterea interesului pentru opera lui Tolkien. O întreaga generatie de tineri au început sa citeasca Stapânul Inelelor pentru ca interesul lor a fost trezit în urma vizionarii filmului. As estima ca pentru fiecare persoana care e împiedicata sa citesca Tolkien datorita filmului, exista multe, foarte multe altele care sunt inspirate sa-l citeasca vazând productia lui Peter Jackson.

 

Din pozitia de critic specializat în literatura catolica moderna ai putea sugera un "canon" literar al autorilor de inspiratie crestina? Ce relatie ar exista între un asemenea canon si cel propus de Harold Bloom?

Acesta e un subiect prea amplu pentru un raspuns scurt. Voi trece la urmatoarea întrebare.

 

Dupa cum se vede din lucrarile tale, Gilbert Keith Chesterton este un alt autor despre care ai scris foarte mult. Care este locul sau în contextul literaturii secolului XX?

Fara nici un dubiu, Chesterton este o figura importanta în multe domenii. În postura de apologet catolic recunoscut este poate fara egal; ca eseist e unul dintre cei mai rafinati stilisti în proza ai secolului; ca poet opera sa este foarte inegala dar cele mai fine versuri ale sale merita un loc în orice antologie respectabila de poeti din secolul XX (de exemplu Lepanto, The Donkey, The Rolling English Road, A Second English Childhood, The Skeleton, The Fish etc.); ca romancier opera sa este de asemenea inegala si de o calitate variabila dar cel mai subtil roman, The Man who was Thursday, face parte dintre cele mai importante opere ale secolului trecut.

 

Aici, în Europa Centrala, este dificil sa ne imaginam ca scriitorii catolici pot fi bine primiti de o critica literara care nu e de inspiratie crestina. Care este situatia în Marea Britanie sau în SUA cu privire la interesul pe care critica seculara îl arata pentru autori ca Chesterton, Tolkien, Lewis, etc.?

Sunt placut surprins de numarul mare de ocazii în care Chesterton este citat în presa seculara din Marea Britanie; Tolkien este acum mult mai luat în serios decât a fost vreodata înainte - asta în parte datorita succesului filmului lui Jackson, dar, de asemenea, deoarece Stapânul Inelelor a trecut testul timpului si a intrat în canon în ciuda rezervelor ostile ale multor critici si academicieni fata de etosul sau ferm crestin si conservator. Lewis ramâne într-o mare masura influent în sfera crestina, atât cea protestanta cât si cea catolica, si viitorul film adaptat dupa The Lion, the Witch and the Wardrobe l-ar putea readuce în atentia tuturor. Brideshead Revisited a lui Evelyn Waugh este larg acceptat ca fiind unul dintre marile romane ale secolului XX, asta chiar si printre criticii liberali ostili traditionalismului sau catolic.

 

Pe durata întregului nostru dialog am vorbit despre scriitori catolici fixându-ne atentia asupra trecutului. Exista în zilele noastre autori comparabili cu Chesterton, Bernanos, Green, etc.?

Nu am certitudinea ca sunt scriitori de acest calibru, dar daca ei exista ar fi foarte dificil sa patrunda în cultura secularizata a secolului XXI. De aceea, dupa cum a sustinut în repetate rânduri Papa Ioan Paul al II-lea, trebuie sa ne angajam în cultura si s-o evanghelizam. Provocarea consta în a lucra colectiv spre a deveni un catalizator pentru o noua renastere culturala de inspiratie crestina.

 

Cardinalul Hans Urs von Balthasar afirma ca literatura catolica moderna pare a deschide cai mai vii de gândire decât teologia catolica moderna. Ce parere ai despre aceasta asertiune?

Von Balthasar a crezut, - si eu cred la fel - , ca puterea frumosului poate ilumina adevarul la fel de puternic ca si puterea ratiunii. Realitatea e ca era mai rea teologia modernista din ultimul secol, în timp ce literatura traditionalista era mai buna. În acest sens sunt de acord cu el. Cred totusi ca literatura buna ar trebui întotdeauna sa arate un respect aparte fata de teologie.

 

În finalul cyber-conversatiei noastre te-as ruga sa ne spui care anume este mesajul pe care încerci sa-l transmiti cititorilor si studentilor tai, în calitate de critic, scriitor si profesor catolic. Cu alte cuvinte, care este Credo-ul tau?

Crezul meu personal slujeste crezului peren al crestinatatii universale. Nu am un credo distinct fata de adeziunea mea la învatatura Bisericii. Adevarul se manifesta în splendoarea trinitara a Iubirii, Frumosului si Ratiunii. Doar prin adeziunea noastra la Realitatea Fundamentala putem fi liberi fata de servitutea în favoarea unor zei inferiori.

Îti multumesc foarte mult!

 

Note

[1] Nascut în Comitatul Norfolk din Marea Britanie, Joseph Pearce si-a petrecut copilaria în aglomerata Londra unde a locuit pâna în anul 2001, când, alaturi de întreaga familie, s-a stabilit în SUA unde actualmente preda literatura engleza la Universitatea Ave Maria din Naples (Florida). Reprezentând - în opinia domnului profesor Virgil Nemoianu - unul dintre numele cele mai importante ale criticii literare contemporane, J. Pearce a reusit o performanta publicistica rar întâlnita în jurul vârstei de 40 de ani. Autor si coordonator a peste 20 de volume publicate la edituri celebre precum HarperCollins sau Ignatius Press, a fost în repetate rânduri apreciat pozitiv de critica de specialitate. Iata cele mai semnificative tiluri ale sale: Old Thunder: A Life of Hilaire Belloc; Wisdom and Innocence: A Life of G.K. Chesterton; Tolkien: Man and Myth; Tolkien: A Celebration; Literary Converts; C.S. Lewis & the Catholic Church; The Unmasking of Oscar Wilde; Unafraid of Virginia Woolf: The Friends & Enemies of Roy Campbell; Solzhenitsyn: A Soul In Exile; Small is Still Beautiful; The Three Ys Men (A novel); Roy Campbell: Selected Poems; Flowers of Heaven: One Thousand Years of Christian Verse. Coordonator, el însusi, a doua edituri americane, Pearce publica neîncetat articole în reviste ca National Catholic Register, Catholic World Report, Gilbert!, LayWitness, Faith and Reason, Christian History, sustinând totodata numeroase turnee de conferinte în toate continentele. Introdus în cultura româna prin intermediul eseului sau de sinteza "Individul si comunitatea în Pamântul de Mijloc al lui Tolkien" (publicat la editura Hartmann în volumul coordonat de Virgil Nemoianu si Robert Lazu, J.R.R. Tolkien: Credinta si imaginatie, 2005), Joseph Pearce este un critic si un scriitor care, neîndoielnic, aduce o contributie semnificativa la remodelarea "canonului" literaturii universale.

[2] Traducere de Laura si Robert Lazu.

[3] Conceptul de sub-creatie a fost consacrat de J.R.R. Tolkien în eseul sau programatic On Fairy-Stories (1939). Prin folosirea acestui concept scriitorul oxonian dorea sa marcheze distinctia clara dintre creatia primara savârsita de Dumnezeu însusi, singurul care este cu adevarat creator deoarece aduce totul la existenta din nimic, si creatiile de ordin secund - care au nevoie de o materie deja data - pe care le poate zamisli omul sub-creator. Pe de alta parte, conceptia lui Tolkien este consecinta fireasca a antropologiei crestine, care afirma ca omul este creat dupa "chipul si asemanarea lui Dumnezeu", deci, implicit, omul reflecta inclusiv capacitatea creatoare a lui Dumnezeu (nota traducatorilor).

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/resurse.asp?articole=53
Vă rugăm să respectați drepturile de autor