www.profamilia.ro /resurse.asp?articole=49
 
 RESURSE 

Colectorul de articole

Profesorul Jérôme Lejeune: "Omul este om de la conceptie"

Discursul prof. Jérôme Lejeune la Conferinta "Omul, religia si cultura",
Tallin, Estonia, 29 mai 1993
Redactare: I.I.Guzov
Sursa: http://cir.msk.ru/lejeune.shtml

În loc de introducere

Am avut ocazia de mai multe ori sa intru personal în contact cu geneticieni de marca, ca profesorul Kleinfelter (descoperitorul sindromului cu acelasi nume) si profesorul Jérôme Lejeune (parintele citogeneticii moderne, cercetator, descoperitorul naturii cromozomiale a sindromului Down).

L-am cunoscut în 1992, la Moscova, dupa aceea, ne-am mai întâlnit la Houston, în aprilie 1993. Apoi, peste un an, m-a contactat Alexandr Havard, descendentul unei familii de emigranti rusi, care facea naveta între Paris si Helsinki, si care mi-a comunicat ca profesorul Lejeune a murit, în aprilie 1994. Alexandr a tradus în limba rusa discursul profesorului Lejeune pe problema relatiei etice a omului cu embrionul uman si l-a propus spre publicare unor publicatii rusesti. Am corectat anumiti termeni ai acelui referat si documentul a fost publicat, într-un tiraj nu prea mare de catre Asociatia "În sprijinul maternitatii".

Jérôme Lejeune s-a nascut la 13 iunie 1926 la Monrouge, într-o familie de intelectuali. De la începutul anilor '50, a început sa se ocupe de studierea influentei radiatiei ionizante asupra organismului uman. La sfârsitul anilor '50, el a descoperit ca sindromul Down este provocat de o aberatie cromozomiala - trisomia a 21 de cromozomi, fapt pentru care a fost decorat cu Premiul Kennedy, în 1962. A fost pionerul unor directii fundamentale în genetica, cum ar fi genetica matematica, influenta radiatiei ionizatoare asupra genelor, îmbatrânirea precoce, liniile cancerului, evolutia clonala etc. Jérôme Lejeune a fost primul sef de catedra de genetica fundamentala în Franta, membru al mai multor academii de stiinta, detinatorul mai multor premii stiintifice. A murit la Paris, la 3 aprilie 1994, la 67 de ani. I.I.Guzov

 

* * *

Cu multi ani în urma, în Anul International al Femeii, trebuia sa prezint o comunicare la Bucuresti, la o conferinta de presa, la care am participat în calitate de membru al delegatiei Vaticanului. Era multa lume acolo - jurnalisti, fotografi etc. Unul dintre acestia s-a ridicat si m-a întrebat: "Când spuneti ca trebuie sa respecti orice fiinta umana, chiar si pe cea mai mica, spuneti asta pentru ca sunteti catolic?" Am întrebat un episcop, de fapt conducatorul delegatiei noastre: "Monsenior, pot sa raspund deschis si direct?" Si el mi-a spus: "Da, puteti". Am raspuns, întrebându-ma pe mine, de fapt: "Daca Biserica - si ea, slava Domnului, nu o face - dar daca Biserica ar spune: da, embrionul uman poate fi nimicit în uterul mamei, deoarece acesta înca nu este o fiinta umana, atunci nu as mai fi fost catolic, si, în acest caz, din motive pur stiintifice". Interesant este ca presa a ignorat aceasta declaratie a mea, dar cei interesati pot sa verifice ca am spus anume asa si voi explica de ce.

Am spus "din motive pur stiintifice" pentru ca, în prezent, în lume, s-a raspândit un soi de obscurantism de tip nou: cu cât mai mult aflam despre genetica, cu atât mai mult lumea pare ca ignora natura umana. Aflând mai multe despre gene, cromozomi, embriologie, întelegem tot mai putin ce înseamna omul. Nu pot sa fiu de acord cu aceasta prostie. Nu pot sa cred ca, dezvoltând o anume stiinta, extinzându-ne cunostintele despre un anumit domeniu - fapt sugerat zilnic de mass-media -, în acelasi timp, putem fi partasii acestui tip de obscurantism, de care vorbeam. Datoria oamenilor de stiinta este sa spuna lumii: nu credeti în ceea ce vi se sugereaza, studiati cartile de specialitate, faceti cunostinta direct cu ceea ce spune stiinta si o sa întelegeti mai profund ce a spus un scriitor american cunoscut cândva (Oliver Wendell Holmes - nota I.I. Guzov), dupa aparitia cazului lui Dredd Scott. El a declarat: "Omul este om si din nou om". Aceasta fraza punea capat sclaviei în America. (În sentinta data în cazul lui Dredd Scott, în martie 1857, se spunea: "Curtea Suprema a SUA stabileste ca, în conformitate cu Constitutia americana, negrii se afla în afara legii." 11 ani mai târziu, dupa razboiul civil, aceasta greseala a fost corectata prin modificarile 13 si 14 aduse Constitutiei).

Deci, trebuie sa ne punem întrebarea: ce înseamna viata umana? Nu intentionez sa merg prea departe, sa citesc o lectie din cursul de genetica a omului, cu toate acestea, va trebui sa ating acest subiect. Sa încerc sa-l fac mai pe întelegerea celor neavizati.

O sa încep cu un experiment simplu, pe care-l fac de fiecare data când plec peste hotare: ca profesor de genetica, ma grabesc sa vizitez doua locuri: o universitate si o gradina zoologica. Din astfel de experimente poti sa înveti multe... La universitati, întâlnesc adesea oameni de stiinta, care se mai întreaba: nu cumva animalele au fost propriii lor copii, în diverse stadii de dezvoltare? Însa, la gradina zoologica, n-am vazut niciodata un cimpanzeu care sa se întrebe: nu cumva copiii mei vor deveni vreodata profesori universitari?! Pe baza acestor observatii, mi s-a format impresia ca între natura umana si natura unui cimpanzeu, sa spunem, exista o anumita diferenta.

Stiinta ne explica, cu ajutorul studierii sirurilor lungi de ADN, ca exista, într-adevar o diferenta. Desi nici un animal din lume, chiar cimpanzeul, nu este asemanator întrutotul cu omul, trebuie sa recunosc ca, în discutiile cu unii colegi de-ai mei, observ o chestiune stranie: unii dintre ei considera ca, atunci când se aflau în uterul mamelor lor, erau cimpanzei. Acum, când sunt deja adulti, nu stiu daca le va mai placea sa-i numeasca cineva "cimpanzei". Ei se considera oameni, dând impresia ca si-au modificat specia. Însa acest lucru nu este posibil: specificul creierului cerebral uman exista chiar de la începutul dezvoltarii organismului.

Încerc sa va fac o impresie generala asupra acestei chestiuni. Capul unui spermatozoid (celula sexuala masculina) este purtator de informatie genetica din partea tatalui, în interiorul ovulului, informatie ce încape cu usurinta pe vârful unui ac. În interiorul capului spermatozoidului, exista o molecula de ADN sub forma de banda. Lungimea medie a acestei molecule este de aproximativ un metru, însa ea este împartita în 23 de segmente, fiecare dintre ele fiind atât de complicat rasucit într-o super-super-superspirala, încât, în final, arata ca o mica bagheta, care se numeste cromozom. În ceea ce priveste ovulul, în el exista de asemenea un metru de ADN, care comporta informatii genetice si este de asemenea împartit în 23 de segmente rasucite foarte complicat. Când aceste 23 de volume ce contin codul vietii de la mama se întâlnesc cu cele 23 de volume de informatie de la tata, este adunata toata informatia necesara si suficienta pentru crearea unei noi fiinte de un anumit tip biologic. Ceea ce va spun se refera atât la om, cât si la cimpanzeu. Se refera, cu alte cuvinte, la orice sistem de înmultire bisexuata. Anume în acest moment al crearii întregului set de informatii necesar îsi începe existenta noua fiinta.

În continuare, ati putea auzi de la anumiti oameni - printre care, foarte interesant, chiar detinatori ai Premiului Nobel -, ca viata nu începe niciodata, ea continua neîncetat. Si acest lucru este adevarat. Viata, de-a lungul veacurilor, a fost transmisa de la parinti la copii. Dar chiar si unui profesor cu plete albe de genetica nu i-ar placea sa i se spuna ca are un milion de ani. Când acest lucru i se sugereaza unei tinere, pur si simplu te apuca disperarea. Caci este clar ca ea nu poate sa aiba un milion de ani, ci doar 20. Cu aceeasi fermitate, ca în exemplul cu gradina zoologica, putem afirma ca viata fiecarei fiintei vii începe din acea clipa, când toata informatia, necesara si suficienta pentru însufletirea materiei se aduna în acea sfera minuscula, cu diametrul de 150 microni, pe care o numim "ou fecundat" sau "zigot".

Tineti minte: materie vie nu exista. Materialismul grosolan nu poate da nici o explicatie aici, caci materia nu poate trai. Ceea ce traieste este materia însufletita. "Informatia" cuprinsa în prima celula o însufleteste, îi spune ca, din acest moment, ea este fiinta vie. Daca aceasta informatie n-ar exista, celula n-ar trai. De fapt, ovulul reprezinta solul pentru aceasta informatie. Iar noi trebuie sa întelegem ca informatia nu este inclusa în materia care este vie deja, ci materia nu ar fi fost însufletita fara aceasta informatie. Stim acum - si nu exista nici un fel de dubii - ca, în relatia sufletului cu materia, anume sufletul este cel determinant.

Acum sa luam drept exemplu un lucru foarte cunoscut noua: banda de magnetofon. Sa presupunem ca ati cumparat de la magazin o caseta pe care era înregistrata o simfonie. Sa zicem ca era "Mica serenada nocturna" de Mozart. Ce auziti atunci când introduceti caseta în aparat? În realitate, ascultarea unei simfonii este un proces complicat: ai nevoie de o orchestra, de muzicanti, de un dirijor. La înregistrare, microfonul a "prins" oscilatiile sunetului, le-a transformat într-un cod electric, care a fost înregistrat pe banda ca un cod magnetic. Aparatul ia în considerare acest cod magnetic si apoi îl transforma în impulsuri electrice si face ca difuzorul sa lucreze în asa fel încât sa dea nastere la muzica. Vedeti, rezultatul nu este pur si simplu oscilatia aerului. Daca este sa judecam în consecinta, acesta e geniul lui Mozart. Exact în asa fel se intoneaza simfonia vietii. Deja v-am spus ca în spermatozoid se gaseste un metru de ADN, iar în ovul, înca un metru. Acesti doi metri de ADN includ în sine toata informatia simfoniei vietii. Însa numai atunci când acestia sunt inclusi în "aparat", adica într-o celula sanatoasa - deoarece anume celula este capabila sa citeasca ceea ce este înregistrat pe banda ADN - numai atunci începe simfonia vietii. Melomanul îl va recunoaste pe Mozart din primele 2 tacturi - deoarece este cunoscut cu geniul lui Mozart. Însa un diletant, care nu stie aproape nimic despre muzica, trebuie sa asculte toata compozitia ca sa spuna: «Ceea ce am auzit este "Mica serenada nocturna"».

Tot astfel stau lucrurile si cu viata umana. Cei care nu stiu nimic despre stiinta, despre materia însufletita, despre informatiile care contin ADN, acesti oameni va vor spune: «Ca sa ma conving ca fiinta aceasta este un om, trebuie sa astept ca el sa-mi spuna: "Eu sunt om"». Însa trebuie sa astepti cam sapte ani, caci pe la aceasta vârsta omul poate spune în mod constient: "Eu sunt om". Alti oameni, mai destepti, studiaza formele si stabilesc ca un nou-nascut seamana cu ei la exterior, numai ca are dimensiuni mai mici. Daca acestia ar studia formele mai temeinic ar putea recunoaste omul într-un embrion la doua luni în uterul mamei sale. Mamele pe parcursul tuturor civilizatiilor au ajuns la o singura idee: cu ajutorul minunatei povesti "Baietel-Degetel", le ofera copiilor o lectie de educatie sexuala. Fiecare femeie stie ca copilul sau, pâna la aparitia lui pe lume, exista într-o lume ascunsa, minunata si feerica, locuita de multe fiinte minuscule, si îsi traieste viata sa misterioasa. Si daca aceasta poveste înca mai atrage copiii din întreaga lume - si chiar adultii sunt gata sa o asculte cu placere - asta se întâmpla din cauza ca este adevarata. Ea nu este inventata, caci fiecare dintre noi a fost cândva un Baietel-Degetel în uterul mamei sale.

Fiecare om, chiar fara o pregatire speciala, daca se uita cu atentie la un embrion uman de doua luni asa cum este în uterul unei mame, nu l-ar confunda cu un embrion de cimpanzeu. Eroarea nu este posibila daca ne uitam în primul rând la degetele de la mâini si picioare, nemaivorbind de fata, care, la om, este tipica si nu se aseamana deloc cu fata unei maimute. N-am putea oare sa mergem înapoi în timp, chiar la începuturi? Se pare totusi ca noi, ca geneticieni, cunoastem, totusi, ceva mai putin decât o poveste. Putem sa stabilim constitutia fiintei umane. Dar cu cât mai mult aflam despre materia însufletita de informatie cu atât mai aproape suntem de decodarea acelor cantitati enorme de informatii care se contin în celula feminina fecundata si cu atât mai aproape suntem de recunoasterea afirmatiei ca omul este om chiar de la conceptia sa. Omul niciodata nu ar fi fost om daca nu ar fi fost conceput în chip de om si nu ar fi fost niciodata unul dintre noi.

Se prefera adesea a nu se observa acest material experimental. Legea moderna engleza permite vivisectia pe fiintele umane foarte tinere deoarece Camera Lorzilor a decis - iar regina a confirmat aceasta decizie, - ca supusii sai britanici nu sunt fiinte umane pâna la atingerea vârstei de 14 zile, adica timp de 14 zile dupa conceptie. Am un respect deosebit pentru Regatul Unit al Marii Britanii si pentru regina Angliei. Probabil ea s-a gândit ca, în cinstea noului Dumnezeu, care se numeste "pluralism", este datoare sa semneze aceasta "decizie pluralista", care afirma faptul ca fiintele umane nu sunt oameni, nu sunt nici un fel de fiinte, pâna în momentul în care ating vârsta de 14 zile. Dar daca acest pluralism încearca sa ne "ofere" astfel de decizii, care contravin stiintei, atunci nu mai are importanta cum sunt ele primite - în conformitate cu regulile parlamentare sau împotriva lor. Daca legea este atât de nedreapta încât afirma faptul ca, la început, fiinta umana nu este totusi fiinta umana, aceasta nu mai este lege. Acest lucru se poate numi o manipulare a opiniei publice, o capitulare a Parlamentului în fata presiunii ideologiei dominatoare, nu numai o nesocotire a adevarului.

Putem sa dovedim acest lucru foarte usor. Daca legea spune adevarul, atunci toti supusii majestatii sale în primele 14 zile de la conceptie sunt animale. Ca si însasi regina, tatal sau si toti stramosii acesteia. În aceasta zona de tranzitie neumana, dinastia regala se întrerupe în cazul oricarei generatii. Acest lucru se refera si la membrii Parlamentului si ar fi fost incorect cel putin sa încredintezi soarta unei natiuni unor foste animale. Evident ca si regina si toti britanicii au fost conceputi ca fiinte umane. Altfel ar fi fost de neimaginat. Acest lucru este foarte simplu si logic. Însa, desigur, ati putea sa nu recunoasteti stiinta si atunci ati putea spune ca preferati sa fiti neglijenti si sa refuzati sa recunoasteti noile descoperiri. Poate acest lucru este si o pozitie "corecta din punct de vedere politic" în unele tari, însa acest punct de vedere este contradictoriu stiintei, iar stiinta nu lauda obscurantismul.

As putea spune ca am învatat multe în Japonia. Odata, în orasul Sukuoke, (în apropierea orasului Nagasaki) am vizitat o congregatie de calugarite. Una dintre ele era frantuzoaica, iar restul japoneze. Ele aveau o scoala de fete cu 2.000 de locuri. Calugaritele m-au invitat la ele si mi-au spus: "Deoarece va aflati aici, veniti si povestiti-ne despre toate aceste manipulari genetice, despre conceptia în eprubeta si asa mai departe. Vrem sa stim acest lucru ca sa le spunem elevelor noastre care este adevarul."

Într-una din seri, le-am explicat ce înseamna conceptia artificiala si ca, de fapt, conceptia artificiala nu poate fi facuta de nici un om. Tot ceea ce poate face un om este sa aduca ovulul si spermatozoizii în asemenea conditii în care unul dintre spermatozoizi va patrunde în ovul. Drept urmare, fecundarea este realizata de spermatozoid si nu de un laborant. Copiii care sunt conceputi în eprubeta, sunt de fapt conceputi prin metoda naturala. Nu este fireasca doar metoda prin care spermatozoizii si ovulul sunt "uniti" însa noi nu trebuie sa ne gândim ca rezultat ar fi copii artificiali. Acestia sunt copii normali. Conceptia în eprubeta nu este, sa zic, catolica, si consta de fapt în lipsa de respect fata de fiinta umana. De fapt, casatoria se bazeaza pe faptul ca numai sotul are privilegiul de a fi unicul om caruia îi este permis sa introduca celulele reproducatoare în interiorul acelui templu tainic, care este organul genital al sotiei sale. Daca ovulul a ajuns la maturitate în câteva zile, înaintea contactului sexual sau imediat dupa acesta, spermatozoidul care a patruns în ovul da viata unei noi fiinte umane. Atunci sefa manastirii m-a întrerupt si i-a spus ceva traducatoarei. Aceasta i-a raspuns dar nu mi-a tradus mie si atunci am continuat. La sfârsit, am întrebat-o pe calugarita traducatoare: "Despre ce vorbeati cu sefa dumneavoastra?" Aceasta mi-a raspuns ca aceasta s-a interesat daca vorbesc japoneza. I-am spus ca nu stiu japoneza, pot spune doar "Arigato", care înseamna "Va multumesc" si gata. Atunci calugarita mi-a spus: "În japoneza uterul se numeste «shi chiu», care de fapt înseamna «copil» sau «taina» iar «chiu» înseamna «palat» sau «templu». În acest fel când eu vorbeam despre organul sexual feminin, care este un templu tainic, calugarita-sefa a crezut ca eu vorbesc japoneza. Asta deoarece «uter» în japoneza înseamna «palat al copilului» sau «templu, care nu se arata ochilor».

Pentru mine acest lucru a însemnat o descoperire. Nu sunt lingvist, dar mi se pare ca oricum încercam sa exprimam întelegerea naturii, nu este important în ce limba vorbim - în engleza, japoneza sau franceza. La urma urmei, ajungem la una si aceeasi întelegere. Uterul mamei, într-adevar, este mai dotat pentru aparitia pe lume a unui om decât cel mai bun laborator. Uterul functioneaza mai bine, este mai bine dezvoltat din punct de vedere al biochimiei si mai mult, acesta este locul într-adevar cel mai bine înzestrat pentru aparitia pe lume a unei fiinte umane. Într-adevar, limba obisnuita poate explica mai bine un punct de vedere al stiintei decât cea mai stiintifica terminologie posibila. De exemplu, în limba engleza, exprimam un nou gând si aparitia pe lume a unei fiinte umane, folosind unul si acelasi cuvânt: "a concepe un gând, o idee" si "a concepe un copil". În ambele cazuri, actiunea este o conceptie si conceptia determina atât actiunea creatiei noastre cât si începutul unui om nou. Întelepciunea umana coincide cu dezvoltarea naturii umane. Nu este asta o descoperire? Limba ne vorbeste despre ceea ce la începutul vietii este spirit si materie (as spune suflet si trup) si despre faptul ca acestea doua sunt atât de bine împletite încât putem sa folosim unul si acelasi cuvânt ca sa exprimam atât nasterea unei idei cât si nasterea unei noi fiinte umane. Acest lucru nu se întâmpla din cauza saraciei de cuvinte, ci dimpotriva, unul si acelasi cuvânt ne da posibilitatea unica de a determina ceea ce într-adevar este începutul vietii: spiritul care însufleteste materia. Acest adevar este actual chiar si atunci când viata exterioara moare.

Odata a trebuit sa explic acest lucru în America. Acum câtiva ani, într-un mic orasel din Statele Unite, care se numeste Maryville, statul Tennessee, avea loc un proces de divort. Un barbat si o femeie care au trait împreuna 19 ani au ramas fara copii. În cele din urma, s-au decis sa recurga la fecundare extracorporala, adica la conceptia în eprubeta. Din ovarele femeii au fost separate un numar de ovule, care au fost fecundate de sperma sotului sau. Din acestea, sapte au fost introduse în camera frigorifica si congelate, iar doua au fost introduse în uterul femeii. Din pacate, acesti embrioni nu au supravietuit. (95% din embrionii care rezulta din fecundare extracorporala, dupa introducerea lor în uter, pot muri. Când cititi despre minunile manipularii embrionilor umani, trebuie sa stiti ca, din embrionii creati în urma rezultatelor manipularii artificiale, doar 5% din acestia ajung sa se dezvolte pâna la nastere.)

În cazul nostru, dupa acest eveniment, sotii au decis sa se desparta. Au ajuns la o idee comuna în privinta tuturor problemelor, au împartit masina, frigiderul, contul în banca, cu alte cuvinte totul. Însa mama a declarat ca ea doreste sa primeasca dreptul asupra viitorilor sai copii. Adica a celor care au fost congelati. Sotul a declarat ca el este împotriva deoarece daca femeia va reusi sa aduca pe lume acesti copii, tatal lor va fi el. Iar el nu doreste ca o femeie de care el este divortat sa devina mama viitorilor sai copii. În fata judecatorilor a aparut urmatoarea problema: pentru prima data în America un proces de divort le impunea judecatorilor sa stabileasca daca embrionii congelati sunt oameni sau sunt niste obiecte neînsufletite. Juriul a decis sa asculte dovezile oamenilor de stiinta, sperând ca acestia îi vor ajuta sa stabileasca adevarul. Unul dintre prietenii mei, Martin Palmer, m-a sunat la Paris si mi-a povestit aceasta istorie. Mi-a si detaliat cerintele femeii: chiar în cel mai rau caz aceasta sustinea ca copiii ar putea fi dati unei femei infertile ca ea sa duca sarcina pâna la capat. Atunci i-am raspuns prietenului meu din cealalta parte a oceanului: "În acest caz decizia este deja luata: o mama adevarata ar face astfel - va prefera sa dea copiii sai unei alte femei, mai degraba decât sa permita distrugerea lor. Prin urmare, ei trebuie sa i se încredinteze copiii. Astfel a judecat si Solomon acum 3000 de ani."

Din cauza consultatiilor la clinica am putut sa zbor la New York cu o zi mai târziu. Judecatorul Dail Young a putut sa amâne declararea sentintei pâna la venirea mea. În Meryville erau multe camere de luat vederi, antene parabolice, gata sa îndrepte semnalul spre statiile, care transmiteau stiri în toate Statele Unite, în Canada si în Mexic. La conferinta de presa, primul lucru care am fost întrebat a fost: "Cine v-a platit calatoria?" Asta e America. Am raspuns: "Singur mi-am platit biletul." Si dupa aceea au urmat si alte întrebari: "Ce i-ati spus juriului?" Deja dadusem o declaratie în acest sens pentru judecator, declaratie care s-a prelungit pe parcursul a patru ore. Am raspuns ziaristilor: "Am spus judecatorilor ca, dupa datele stiintei, fiinta umana îsi începe viata imediat dupa conceptie, iar noi stim ca informatia însufleteste materia". (Aici ma repet însa ziaristii trebuiau sa înteleaga acest argument.) Când scadem temperatura - este exact ca atunci când punem produsele la congelat - nu facem decât sa micsoram viteza de miscare a moleculelor. Iar aceasta miscare a moleculelor determina scurgerea timpului. Iata de ce, în mod real, daca temperatura scade pâna la 0, ceea ce nu este posibil, deoarece aceasta este o granita, însa putem sa ne apropiem de ea, atunci are loc oprirea în loc a vietii, adica oprirea timpului. Iar într-un vas cu azot lichid, unde temperatura nu este de -273 ?C ci doar -180 ?C, timpul este aproape oprit. Iar fiintele umane minuscule, cu un diametru de 150 de microni pot trai într-un astfel de timp oprit pe loc. Ele nu sunt moarte, deoarece, daca le aducem la temperatura normala, ele vor ajunge la volumul si dezvoltarea normala.

Acum demonstram prin experiment ceea ce am vorbit mai devreme despre biochimie. Pe o molecula lunga scrie ceva, ca o simfonie pe banda magnetica. Stim ca informatia este congelata si aparitia vietii este oprita în loc. Daca informatia nu este distrusa si ei i se da iarasi posibilitatea sa reînvie sau sa însufleteasca materia la temperatura normala, viata reînvie. Materia nu poate fi însufletita la orice temperatura. În stare congelata materia nu poate sa manipuleze asa-zis informatia genetica. Tot din aceasta cauza si temperatura corpului nostru se mentine în jurul a 37 de grade. Daca ar fi mai mare sau mai mica, vointa noastra nu ar putea "controla" materia.

Ca sa explic acest lucru, am spus tribunalului: "Fiintele minuscule din vasele cu azot lichid într-adevar sunt închise într-o cutie de conserva, în care timpul este oprit în loc". Pentru o afirmatie mai credibila, am schimbat în loc de o "cutie de conserve" am spus "cutie concentrationara". Într-un asemenea loc în care mii de fiinte umane pot fi pastrate, daca timpul este oprit în loc. Când am vorbit cu jurnalistii, cineva m-a întrebat: "Ati spus lagar de concentrare?" Si am raspuns: "Nu. Asta este evident o greseala. Am spus «cutie de concentrationara»". Deoarece este vorba de o cutie, iar lagarele de concentrare se foloseau pentru grabirea mortii. Iar aceste "cutii concentrationare" au fost concepute pentru oprirea vietii în loc. Însa ambele cazuri de fapt reprezinta un sistem concentrationar, în care sunt tinuti oameni inocenti. Iata de ce ideea de "concentrare" este un lucru inacceptabil.

Despre genetica poti sa vorbesti la nesfârsit... Însa acum as vrea sa adaug doar câteva cuvinte. Ca si toti profesorii de genetica generala din lume, timp de ani de zile, am predat având o atitudine eronata. Doar cu doi ani în urma eroarea a fost corectata. Mai înainte consideram ca informatia genetica, care pleaca de la tata, este egala cu cea care vine de la mama. Foarte simplu si clar. Si acest lucru se pare a fi corect, daca este sa vorbim despre mostenirea grupei de sânge, a culorii pielii sau a culorii ochilor. Însa daca este vorba despre crearea organismului, despre constitutia fiintei vii, acest lucru nu mai e adevarat. În ultimii ani, am aflat ca banda lunga de ADN în unele locuri este marcata. (Cine dintre dvs. are informatii din genetica, va întelege ca am în vedere marcarea citozinei în interiorul lantului de ADN.) Exact la fel face înainte de examen un student bun: ia creionul si îsi subliniaza ceea ce trebuie sa învete imediat. Iar ceea ce nu vrea sa retina în acel moment taie. Natura face absolut la fel: tatii "îsi subliniaza" în lantul de ADN unul si acelasi segment, iar mamele "îsi subliniaza" în lantul lor de ADN, unul si acelasi segment. Si acest lucru nu se întâmpla în unele si aceleasi locuri. Este un anumit tip masculin de subliniere a informatiei în lantul de ADN masculin si un tip feminin, care se deosebeste de cel masculin. În partea marcata de tata, ADN-ului îi este subliniata informatia care va fi folosita la formarea membranelor, în care va avea loc sau se va petrece viata embrionului, precum si informatia necesara constructiei placentei, prin care copilul primeste hrana din sângele mamei. Repet, acest lucru este subliniat de ADN-ul din partea tatalui. Nu demult, s-a descoperit ca ceea ce este marcat de informatia genetica ce vine dinspre mama reprezinta un proces complicat din care embrionul îsi construieste organismul.

Toate acestea le cunoastem studiind cazurile de patologie. Uneori, dupa fecundare, are loc un proces patologic, când ramâne doar un pro-nucleus masculin iar celula feminina moare. Adica ceea ce apare ca rezultat nu este o fiinta umana. Este o formatie compusa dintr-o multitudine de bule si membrane. În asemenea caz, sarcina se termina cu un avort spontan iar în aceste tesuturi nu se va gasi formatia unui embrion. Din câte se vede, nu a avut loc fecundarea. A fost transmisa doar informatia tatalui: cum sa construiesti un adapost. Si dimpotriva, foarte rar însa exista si cazuri în care în uterul unei femei unul din ovule începe sa se dezvolte. Iar, ca rezultat, apare doar partea de informatie genetica a femeii, adica se formeaza doar parti din organism: par, dinti, unghii si chiar elemente de tesut nervos, dar toate acestea nu sunt organizate. Fiinta umana nu este conceputa, s-au format doar parti care nu sunt adunate într-un tot întreg. Aceasta descoperire este foarte importanta pentru ultimii doi ani, caci în sfera minuscula cu diametrul de 150 microni în zigot, imediat dupa patrunderea spermatozoidului în interiorul ovulului, ca urmare a marcarii citozinei în lantul ADN, este înscrisa informatia care determina "îndatoririle" clare ale informatiei feminine si masculine. Se presupune ca deprinderile masculine constau în construirea unui adapost si obtinerea hranei, iar cele feminine în constructia organismului. Toate acestea sunt deja înscrise în sfera minuscula, numita "zigot". Daca toate aceste descoperiri recente din genetica si biologie nu-i conving pe contemporanii nostri de faptul ca omul este om chiar de la conceptie, acest lucru se întâmpla nu pentru ca ei nu ar fi destul de rationali. Acest lucru se întâmpla pentru ca ei nu observa dovezile. Pur si simplu ei prefera sa ramâna neinformati. Ca om de stiinta, sunt gata sa ma adresez oricarui parlament din lume: "Parlamentari, nu aveti dreptul sa ascundeti adevarul de cei care v-au ales! Trebuie sa le spuneti oamenilor ca fiinta umana începe în momentul conceptiei, altfel tot ceea ce realizati nu se va numi «consens», ci «nonsens», adica o confuzie totala, un refuz al adevarului. Nici un guvern din lume nu are dreptul sa renunte la adevar, indiferent de faptul ca sustine sau nu democratia si pluralismul. Oamenilor trebuie sa li se ofere doar adevarul si nimic în afara doar de adevar. Caci numai adevarul elibereaza."

Ultimul lucru. Daca credeti în Dumnezeu, nu e nevoie sa studiati genetica - si asa stiti cum sa va comportati. Stiti si raspunsul la întrebarile de tipul: ce înseamna fiinta umana, cum putem apara fiinta umana, cum sa respectam fiinta umana, putem sau nu sa manipulam embrionii umani. Pentru luarea de decizii, nu trebuie sa ascultati comentarii la radio si televiziune. Cel mai important este sa retineti un mic precept. Daca legislatorii, oamenii de stiinta etc. vor învata sa respecte acest precept, voi putea sa cred ca în continuare stiinta va sluji corect omenirii. Acest precept de fapt, este foarte simplu si rezolva totul: "Ceea ce i-ati facut unuia dintre fratii mei mai mici, mi-ati facut mie". Jérôme Lejeune

Traducere si adaptare Asociatia Provita Media

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/resurse.asp?articole=49
Vă rugăm să respectați drepturile de autor