www.profamilia.ro /resurse.asp?articole=46
 
 RESURSE 

Colectorul de articole

Civica
Nicolae Prelipceanu

Rândul sau lista

De mai multe luni, din nefericire, a trebuit sa frecventez o anumita policlinica, devenita "Centru de diagnostic". Am ramas placut surprins când am fost informat ca nu te duci, asa, când vrei tu, la medicul specialist, ci te programezi, la zi si la ora fixa. Asta în cazul în care nu e o urgenta, listele cu programarea cuprind ora si numele pacientului, iar în paranteza: 15 minute. Ei, sigur ca unele diagnostice nu pot fi stabilite în 15 minute, ca nu-s toti medicii profesorul Hatieganu din Clujul interbelic, dar ca medie merge... As fi riscat sa spun ca e o organizare perfecta, daca nu m-as fi nascut cam de mult si daca n-as fi vazut cam multe. Si a venit si ziua prezentarii la doctor, prima data. Am sosit în jurul orei înscrise pe hârtiuta primita de la functionara care facea programarile. În sala de asteptare, lume destul de multa. M-am uitat pe lista afisata pe usa, figuram la ora fixata, m-am asezat. Urmatorul sosit, a dat buna ziua si a întrebat "cine e ultima persoana", ceea ce m-a surprins, dar am tacut. Sau poate n-am tacut, poate chiar am întrebat ceea ce, acum, dupa atâta timp, mi se pare ca altcineva ('o straina gura') a întrebat: "dar nu se respecta ordinea programarilor?". La asta, oamenii mai în vârsta au sarit ca arsi: "e în ordinea sosirii", asa se intra, eu stau aici de doua ore. Replica data de cineva (eu?): "dar daca tot erati programat(a) pentru o anumita ora, de ce ati venit atât de devreme?" a fost întâmpinata cu lipsa obisnuita de logica manifestata în astfel de împrejurari.

Asadar, existau doua criterii: programarea, înscrisa frumos, batuta la masina sau la calculator pe o lista care, însa, se afisa din ce în ce mai rar, si rândul. Eternul si fascinantul rând românesc. "Stai, tovarase (sau dom'le), la rând, ce, nu vezi ca suntem aici, trebuie sa ne ajunga la toti" sau "Dati numai câte 1 kg ca sa ajunga la toata lumea!" erau, brusc, refrene vocale care îmi rasunau din nou în urechi. Am asistat si la veritabile batalii, pe la usile doctorilor. De fapt, injuriile si îmbrâncelile nu erau decât niste lupte de idei: lista sau rândul?

Pentru noi, românii, lista este un mare defect: impune o ordine cu care nu suntem obisnuiti. Rândul, dimpotriva, pare mai flexibil. "Stai la rând!" sau "Aha, vrei sa intri peste rând!" se suporta mai usor. Apoi, au si doctorii amicii lor, care nu trebuie sa stea la rând, dupa lista. În unele cazuri, lista apare dupa ce s-au epuizat acestia. Daca mai apare vreunul, asa, pe nepusa masa, nu-i bai: stie el singur ca poate sa intre peste rând si peste lista. Minimul simt al echitatii, al egalitatii de sanse care sa-l faca pe amicul doctorului sau, în fine, pe cel 'cu pile', telefonice bunaoara, sa-si astepte macar rândul, daca tot nu e pe lista, nu exista la noi.

De altfel, nu despre policlinica azi "centru de diagnostic si tratament" voiam sa scriu. Ea/el nu e decât unul din poligoanele de încercare unde, în general, cetateanul, român, educat în alte vremi, e nepregatit sa treaca testele.

În fond, rândul si lista functioneaza peste tot, în toate mediile - viciate - ale societatii românesti: te înscrii pe lista, te trezesti la rând; mizezi pe rând, îti apare lista, veritabila bariera, în fata. Viata comporta riscuri enorme într-o tara astfel organizata, adica dezorganizata. Caci, în fond, si lista si rândul devin niste fictiuni în clipa în care apar cei 'tari', care nici nu se uita în jur, ci intra direct unde vor.

Pe vremea regimului comunist, aparent defunct, circula o gluma în acest sens. Cica un occidental, american, vede o coada si întreaba: "de ce stati aici?" I se raspunde ca "se da carne". Iar el: "eu prefer sa cumpar, decât sa pierd atâta timp". Întelegeti, nu-i asa? Coada, adica rândul, sugereaza clar dependenta, în fond pomana. Si la valoarea reala a leului ("care e diferenta între un leu si un dolar?", se întreba, tot atunci, pentru a se raspunde: "un dolar"!), într-adevar, actul de cumparare era, în fapt, o pomana. E ceea ce au vrut sa ne bage în cap comunistii, mergând mai departe si dictându-ne si cât avem voie sa 'cumparam'. Cum si noi facem cu cersetorul caruia îi dam 5.000 de lei (de azi). Si atunci, cum sa nu se supere presedintele tarii când e întrebat ba de una, ba de alta. "Nu va priveste", striga el cu ura. Cum nu ne privea nici câta marfa era în magazia de unde noua ni se strecurau, printr-o mica deschizatura: 1 kg de ulei, unul de zahar, unul de faina. Nu e o noutate: egalitatea sanselor se naste în capul fiecaruia, în minte, abia apoi putând fi pusa în practica. Degeaba faci liste din timp, daca majoritatea celor care se înscriu pe ele cred în altceva, în eternul rând, coada. Prelungirea fara de rost a unei conduceri auto-suficiente siesi. Degeaba faci ordine, daca în mintile celor din jur dezordinea da pe dinafara. În cele din urma, m-am resemnat si eu: ma înscriu pe listele lor, din timp, dar pierd minim o ora la rând, venind din timp, caci s-ar putea, o data, din întâmplare, sa se faca o minune. Pentru mine e simplu: îmi iau o carte si citesc o ora. Dar ce-o fi în capul celorlalti, care stau asa, cu ochii-n gol, asteptând sa le vina rândul? N-am sa stiu, sper, niciodata.

Mesagerul Sf. Anton, nov-dec 2004

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/resurse.asp?articole=46
Vă rugăm să respectați drepturile de autor