www.profamilia.ro /recenzii.asp?filme=on&id=267
 
 RECENZII 

Recenzii filme

Program de protectie (2006)
Firewall

Regia:Richard Loncraine
Roluri principale:Harrison Ford, Paul Bettany
Gen:Actiune, Drama, Thriller
Durata:105
Rating:A-III (AP-13)
Producator:Warner Bros.
Premiera în România:07.04.2006
Sit oficial:http://firewallmovie.warnerbros.com/
Imagini:din film
IMDB:info imdb
Spuneti parerea:despre film pe forumul catolic  NOU!!!

 


Reclame comerciale




 

Recenzie

"Program de protectie" (Warner Bros.) este un thriller tensionat care, ca în cazul celor mai multe thrillere, începe în cel mai banal mod. Jack Stanfield (Harrison Ford) duce o viata ordonata, într-un cartier de la periferie, alaturi de sotia sa arhitect, Beth (Virginia Madsen), si doi copii, Sarah (Carly Schroeder) si Andy (Jimmy Bennett). Problema apare atunci când corporatia multinationala Accuwest se pregateste sa absoarba banca la care lucra el.

O alta problema apare acasa: Beth deschide usa pentru a primi o pizza necomandata pentru a se trezi deodata prizoniera alaturi de copii. În acest timp Jack îsi bea cafeaua cu colegul de birou Harry (Robert Forster) si cu un afacerist, Bill Cox (Paul Bettany), care ar dori serviciile lui Jack pentru noua sa companie. Când Jack se urca în masina câteva momente mai târziu, Cox apare pe bancheta din spate, scoate un pistol si îi arata pe celular imaginea cu familia sa captiva. Jack este acum sunt controlul lor, sarcina pe care o are de îndeplinit în schimbul eliberarii familiei fiind gasirea unei brese în sistemul de securitate - tocmai de el proiectat - si transferarea a milioane de dolari într-un alt cont.

Cox îi cere lui Jack sa lucreze "îmbracat" cu dispozitive de urmarire audio si video, pentru ca fiecare miscare a sa sa poata fi urmarita. Jack încearca sa le evite, dar este descoperit. Seful lui Accuwest, Gary Mitchell (Robert Patrick) îl urmareste de asemenea, suspectându-l de lucruri necurate, îngreunându-i mai mult lui Jack sarcina. Cox apare la un moment dat în persoana, si îl forteaza pe Jack sa îsi împuste companioana de încredere Janet (Mary Lynn Rajskub). Jack si Beth fac toate eforturile pentru a scapa din situatia de criza, dar de fiecare data sunt prinsi. Evident în film exista momente complet improbabile, dar per total "Program de protectie" ofera mult suspans, regizorul Richard Loncraine fiind la înaltime.

Ford comunica bine situatia de criza, iar Bettany - pe care în curând îl vom vedea în rolul calugarului asasin din "Codul lui Da Vinci" - reuseste sa straluceasca în rolul negativ. La un moment dat îi ofera o ciocolata tânarului Andy, stiind bine ca aceasta contine alune, la care baiatul este extrem de alergic. Desi tensiunea ar putea sa fie prea întinsa ca timp pentru unii, violenta este mânuita cu discretie. Scenele cu familia captiva sunt greu de vazut, dar mai degraba pentru ce implica situatia. Scene rapide, fara insistente cum practica alte filme mai de prost gust. Inevitabil de-a lungul filmului sunt si câteva crime, dar filmul ramâne unul placut, mai ales în aceasta ciber-epoca, jucându-se cu temerile noastre cele mai negre despre securitate si intimitate.

Filmul contine unele blasfemii, limbaj vulgar, violenta, suspans intens si crime. Biroul pentru Film al Conferintei Episcopilor Catolici Americani clasifica filmul cu A-III - adica pentru adulti. Asociatia Americana pentru Filme îl clasifica cu AP-13 - adica se recomanda acordul parintilor, fiind interzis celor sub 13 ani.



sursa imaginilor:
http://firewallmovie.warnerbros.com/


mai multe imagini din film


Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/recenzii.asp?filme=on&id=267
Vă rugăm să respectați drepturile de autor