www.profamilia.ro /porunci.asp?decalog=33
 
 PORUNCI 

Decalogul
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 15.11.2005; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucuresti

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior PORUNCA a VI-a
SI
PORUNCA a IX-a

Sa nu faci fapte necurate.
Sa nu poftesti femeia aproapelui tau.

Libertate si sclavie

Formulata biblic, porunca a VI-a a lui Dumnezeu suna putin diferit decât în formularea sa catehetica: "Sa nu comiti adulter!" sau, în traducerea Bibliei ortodoxe, "Sa nu te desfrânezi!". Pedeapsa stabilita de Dumnezeu pentru cine încalca aceasta porunca este severa: "Daca se va desfrâna cineva cu o femeie maritata, adica daca se va desfrâna cu femeia aproapelui sau, sa se omoare desfrânatul si desfrânata" (Lev 20,10).

Într-un prim moment, se pare ca aceasta porunca avea o motivatie de natura pur juridica. Femeia fiind proprietatea barbatului, atât barbatul adulter, cât si femeia adultera lezeaza dreptul de proprietate a barbatului înselat. E tulburare de proprietate, cum se spune în limbajul juridic actual. Având în vedere revelatia divina în ansamblul ei, formularea catehetica este pe deplin justificata: "Sa nu faci fapte necurate!", indiferent cum sunt comise aceste fapte, de unul singur sau cu altii. Si nu e vorba numai de fapte necurate, ci de tot ce se împotriveste virtutii castitatii: gânduri, dorinte, cuvinte rusinoase.

Tratarea acestei porunci cere o întelegere clara a sexualitatii.

Fara îndoiala ca sexualitatea umana în sine este buna, daca este traita dupa legile hotarâte de Dumnezeu, urmarind scopurile fixate de el. Daca am spune altfel am cadea în erezia maniheista. Dumnezeu, prin tot ce interzice în Biblie în porunca a VI-a, vrea sa protejeze casatoria, familia, iar prin aceasta urmareste binele si realizarea persoanei umane. Exact acelasi lucru îl urmareste Biserica prin morala sexuala pe care o propune. Scrie Papa Ioan Paul al II-lea în Familiaris Consortio: "În contextul unei culturi care deformeaza grav sau distruge de-a dreptul semnificatia adevarata a sexualitatii umane, întrucât o dezradacineaza din legatura sa esentiala cu persoana, Biserica simte mai urgenta si de neînlocuit misiunea sa de a prezenta sexualitatea ca valoare si îndatorire a persoanei în totalitatea ei creata, barbat si femeie, dupa asemanarea lui Dumnezeu"(32). Ati retinut din cuvintele Sfântului Parinte doua expresii: persoana umana în totalitatea ei si persoana creata dupa asemanarea lui Dumnezeu. Mentalitatea care domina lumea de astazi - cel putin societatea asa-zisa crestina - este o mentalitate ateista, materialista, care mutileaza persoana umana, negându-i dimensiunea sa spirituala si reducând-o la dimensiunea sa animalica. Omul e un mamifer mai evoluat, dar tot animal.

Persoana umana e creata dupa asemanarea lui Dumnezeu. Si daca Dumnezeu este iubire, persoana umana este creata ca sa iubeasca asemenea lui Dumnezeu. Dar daca dimensiunea spirituala dispare din om, dispare si asemanarea sa cu Dumnezeu, dispare si iubirea umana, prin iubire întelegându-se instinct, pofta, placere, adica ceea ce omul are în comun cu animalul.

Ce stabileste Leviticul e o prevedere juridica pe care o gasim si în alte legislatii ale timpului. De pilda, codul lui Hammurabi la art.129 prevedea: "Daca sotia unui barbat este surprinsa în adulter cu un alt barbat, sa fie legati si aruncati în apa. Daca stapânul sotiei (adica barbatul) îsi lasa în viata sotia, atunci si regele îl va lasa în viata pe slujitorul sau, supusul, (adica pe barbatul prins în adulter)".

Iubirea autentica umana, aceea care reflecta chipul si asemanarea lui Dumnezeu din om, poate sa existe chiar facând abstractie de instinctul biologic, animalic, al reproducerii. Povesteste marele binefacator al celor suferinzi, Raoul Follereau, un fapt petrecut într-una din leprozeriile sale dintr-o insula a Pacificului. O leprozerie e un spectacol de groaza: cadavre care se misca, disperare, furie, rani, trupuri mutilate oribil. Dar în aceasta atmosfera dezolanta, un batrân lepros avea mereu ochii surprinzator de luminosi si de zâmbitori. Suferea în trupul sau ca si nefericitii sai tovarasi, dar tinea la viata, nici vorba de disperare si dadea dovada de o mare bunatate fata de ceilalti. Neputând sa-si explice acest miracol al vietii în acest infern al leprozeriei, Follereau a voit sa afle secretul. L-a pus pe batrân, discret, sub observatie. A descoperit ca zilnic, cu regularitate, la rasaritul soarelui, batrânelul se târa spre gardul care înconjura leprozeria, se aseza întotdeauna în acelasi loc si astepta. Nu astepta rasaritul soarelui, nici spectacolul aurorei deasupra Pacificului. Astepta pâna când, de cealalta parte a gardului, aparea o femeie batrâna ca si el, cu fata acoperita de riduri foarte fine, cu ochii plini de bunatate. Femeia nu vorbea. Lansa doar un mesaj tacut si discret: un zâmbet si batrânelul raspundea cu un alt zâmbet. Dialogul acesta mut dura putine clipe, dupa care batrânelul se ridica si se îndrepta, cu pasi marunti, spre baraci. Si asa, în fiecare dimineata. Un fel de împartasanie zilnica. Batrânul, hranit si întarit cu acel zâmbet, putea sa suporte înca o zi si putea sa reziste pâna la o noua întâlnire cu zâmbetul acelui chip de femeie. Când Follereau l-a întrebat cine e femeia, leprosul i-a raspuns: "E sotia mea". Si dupa o clipa de tacere: "Înainte de a veni aici m-a îngrijit în ascuns, cu tot ce avea la îndemâna. Un vraci i-a dat o unsoare... Dar totul a fost zadarnic. Atunci m-au luat si m-au adus aici. Dar ea m-a urmat. Si când o vad din nou în fiecare zi, numai de la ea stiu ca mai sunt în viata, numai pentru ea mai gasesc placerea de a trai".

Anarhia sexuala din vremurile noastre îsi are radacinile în ateism: nici Dumnezeu, nici lege, nici raspundere, nici cont de dat în fata cuiva. Problema etica este eliminata din comportamentul sexual. Bine si rau este ce hotaraste fiecare în mod subiectiv. Libertate totala, eliberare de tabu-uri. Scrie Papa Ioan Paul al II-lea în Enciclica Veritatis splendor: "Unele tendinte ale culturii de astazi... atribuie fiecarui individ sau grupuri sociale dreptul de a decide ce este bine si ce este rau: ca si cum libertatea umana ar putea sa creeze valori si s-ar bucura de un primat asupra adevarului, pâna acolo încât adevarul însusi ar trebui considerat drept un produs al libertatii".

De fapt, asa-zisa libertate sexuala, e o iluzie de libertate, e "patologia libertatii", cum o numeste Marcel De Corte, care duce la degradarea omului si la cea mai rusinoasa forma de sclavie. Decalogul, asa cum spuneam la începutul acestui curs de meditatii, înseamna zece cai spre libertate. Porunca a VI-a : "Sa nu faci fapte necurate!" e una din aceste cai spre adevarata libertate. În aceasta privinta nu gasim cuvinte mai convingatoare decât cele scrise în Catehismul Bisericii Catolice: "Curatia cere o ucenicie a stapânirii de sine, care este o pedagogie a libertatii umane. Alternativa este clara: omul, ori porunceste pasiunilor sale si dobândeste pacea, ori se lasa aservit de ele si devine nefericit. Demnitatea omului îi cere sa se comporte conform unei alegeri libere si constiente, impulsionata si determinata de o convingere personala si nu sub simplul impuls al stimulilor instinctivi sau din cauza unei constrângeri exterioare. Omul dobândeste o asemenea demnitate când, eliberându-se de orice sclavie a patimilor, se îndreapta spre scopul sau într-o alegere libera a binelui si îsi procura, în mod eficient, mijloacele corespunzatoare prin efortul si priceperea sa" (nr. 2339).

Mai pe înteles, vrea sa spuna Catehismul ca cine lupta si îsi înfrâneaza patima sexualitatii, îsi gaseste libertatea, pacea, bucuria; cine se lasa stapânit de patima, devine sclav, trist si nefericit. Scriitorul Helmut Schulze, referindu-se la unul din marii responsabili ai depravarii din timpurile noastre, S. Freud, remarca faptul curios ca în opera lui Freud nu exista nici cuvântul bucurie, nici conceptul de bucurie. "Freud vorbeste de placere, dar nu de bucurie. Un om care ajunge obosit si transpirat, cu degetele ranite de stâncile ascutite si cu durere în muschi pe vârful unui munte necucerit mai înainte, cu perspectiva de a fi nevoit sa înfrunte imediat pericolele si oboselile înca si mai mari ale coborârii, probabil ca nu simte nici o placere, în schimb simte bucuria cea mai mare care se poate imagina. E posibil sa obtii placerea fara sa platesti pretul unui efort atât de dur, dar în acest caz, cu siguranta ca nu ti se aprinde în suflet scânteia divina a bucuriei".

Citind capitolul al IV-lea din Scrisoarea catre Galateni, gasim un tablou complet al viciilor care marcheaza lumea de astazi, de parca apostolul Pavel ar fi contemporanul nostru. În capul listei e necuratia: "Faptele trupului sunt cunoscute, si ele sunt: adulter, desfrânare, necuratie, destrabalare, închinare la idoli, vrajitorie, vrajbe, certuri, gelozii, mânii, gâlcevi, dezbinari, invidie, pizmuiri, ucideri, betii, chefuri". Apostolul descrie precis ce urmeaza dupa caderea în pacatul necuratiei în diferitele lui forme. Urmeaza mai întâi, pierderea credintei, ruperea raporturilor cu Dumnezeu, idolatria. Din pierderea credintei se nasc surogatele credintei: vrajitoria, superstitia, horoscopul. În al treilea rând, daca necuratia ucide iubirea, necuratia e însotita întotdeauna de violenta, care se manifesta într-o suta de forme: mânie, cearta, invidie, crima. Iar cum necuratia aduce nefericirea, tristetea, pustiirea în inima, desfrânatul cauta sa evadeze într-un paradis iluzoriu, drogându-se; Apostolul aminteste drogul celor saraci: alcoolul, betiile, chefurile. Apostolul spune clar unde sfârseste drumul rusinii început cu pacatul necuratiei: "Va spun dinainte, precum dinainte v-am si spus, ca cei ce fac unele ca acestea nu vor mosteni împaratia lui Dumnezeu".

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/porunci.asp?decalog=33
Vă rugăm să respectați drepturile de autor