www.profamilia.ro /porunci.asp?decalog=31
 
 PORUNCI 

Decalogul
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 15.11.2005; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucuresti

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior

PORUNCA A V-A
Sa nu ucizi.

Scandalul

Pe lânga viata trupului, viata biologica, omul poseda cealalta viata, viata sufletului, viata spirituala, care consta în harul sfintilor, în prietenia cu Dumnezeu. Porunca a cincea: "Sa nu ucizi!" se refera nu numai la viata biologica, dar si la viata sufletului. Pacatul prin care i se ucide altuia viata sufletului e pacatul scandalului. E si aceasta o crima. Si cum viata sufletului e infinit mai pretioasa decât viata trupului, e vorba de o crima mult mai grava decât distrugerea unei vieti biologice. Scandal - scandalum - etimologic înseamna piatra de poticneala. Definitia Sfântului Toma de Aquino e cea mai buna: "Scandalul este un cuvânt, o fapta, o omisiune care este pentru altii ocazie de ruina sufleteasca".

Noul Catehism al Bisericii Catolice, în cadrul poruncii a cincea, nu putea sa nu trateze si despre aceasta forma de crima, care este scandalul. Din cuvintele Catehismului se desprind limpede trei lucruri.

Mai întâi, scandalul, fiind vorba de o moarte sufleteasca, este o adevarata crima. "Scandalul este atitudinea sau comportamentul care îl determina pe altul sa savârseasca raul. Cel care scandalizeaza se face ispititorul aproapelui sau... îl poate duce pe fratele sau la moartea spirituala. Scandalul constituie o greseala grava daca cel care îl provoaca... îl duce deliberat pe altul la o greseala grava" (nr. 2284).

Despre gravitatea acestui pacat vorbeste însusi Cristos si nu cred ca exista în Evanghelie cuvinte mai severe decât cele care se refera la scandal. Punând un copilas în mijlocul ucenicilor, Isus le spune: "Pentru oricine va scandaliza (va face sa pacatuiasca) pe unul din acesti micuti, care cred în mine, ar fi mai bine sa i se atârne de gât o piatra mare de moara si sa fie înecat în adâncul marii. Vai lumii, din cauza scandalurilor! Nu se poate sa nu vina scandaluri, dar vai omului prin care vine scandalul!" (Mt 18, 6-7). Cuvântul ebraic folosit de Isus, care s-a tradus cu "vai", în româneste nu spune nimic, sau aproape nimic. În ebraica exprima ceva mult mai amenintator. Mai bine tradus ar fi fost asa: Blestemata sa fie lumea din cauza scandalurilor, blestemat sa fie omul prin care vine scandalul! Ati retinut expresia folosita de Catehism: "Cel care scandalizeaza se face ispititorul aproapelui sau". Este o aluzie transparenta la reprosul socant pe care Isus i l-a facut lui Petru: "Pleaca de la mine, Satano! Tu esti un scandal (o piatra de poticnire) pentru mine!" (Mt 16, 23).

Lucrurile sunt clare: cine da scandal, cine este prilej de pacat pentru altul, face munca, meseria Satanei. Caci meseria Satanei aceasta este: sa-i smulga lui Dumnezeu sufletele si sa le împinga la pacat, la pierzarea vesnica.

Dintre toti scriitorii Bisericii, Sfântul Bernard prezinta cel mai bine enormitatea si monstruozitatea acestui pacat. El arata ca cei care dau scandal sunt mult mai periculosi decât prigonitorii Bisericii, ei de fapt, sunt cei mai mari prigonitori ai Bisericii. Cristos, Fiul lui Dumnezeu, s-a umilit pe sine, s-a facut om asemenea noua, a murit rastignit pe cruce. Cel care da scandal zadarniceste toata lucrarea de mântuire înfaptuita de Cristos, da în mâinile si în stapânirea Satanei suflete pentru care Cristos si-a varsat sângele. Calaii care l-au ucis pe Cristos au fost instrumente involuntare care au colaborat la planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii. Cel care prin scandal îi împinge pe altii la pacat da peste cap planul de mântuire al lui Dumnezeu. Si în acest caz, se întreaba Sfântul Bernard: "Si Christus proprium sanquinem fudit in redemptionem animarum, nonne tibi videtur gravius peccare, qui avertit ab eo animas quas redemit, quam qui sanquinem Christi fudit?". (Daca Cristos si-a varsat propriul sânge pentru mântuirea sufletelor, oare nu ti se pare ca pacatuieste mai grav cel care îndeparteaza de la el sufletele pe care le-a mântuit, decât cei care au varsat sângele lui Cristos?).

În al doilea rând, Catehismul atrage atentia asupra gravitatii deosebite pe care o are scandalul atunci când îl dau cei care detin o anumita autoritate sau o anumita functie: "Scandalul dobândeste o gravitate deosebita datorita autoritatii celor care îl cauzeaza... Scandalul este grav atunci când vine din partea celor care, prin natura sau functia lor, sunt obligati sa-i învete si sa-i educe pe altii. Isus le reproseaza acest pacat carturarilor si fariseilor: îi compara cu niste lupi deghizati în miei" (nr. 2285). În continuare, Catehismul îi aminteste expres pe profesorii care dau scandal elevilor.

E normal ca gravitatea scandalului sa fie mai mare când e dat de cei care detin o functie sau o autoritate. Daca un betiv la un moment dat, în cârciuma, scoate pantoful si loveste cu el în masa, faptul trece neobservat. Dar când presedintele Hrusciov la Conferinta O.N.U. a scos pantoful din picior si a început sa bata în tribuna, faptul a provocat un scandal monstru: caci Hrusciov atunci reprezenta, întruchipa, un stat, un popor.

Daca un muncitor pe santier înjura sau vorbeste murdar, lucrul acesta nu impresioneaza pe nimeni; dar când un seminarist sau un preot înjura sau vorbeste murdar, e grav. Chiar daca pe buzele altora aceste lucruri pot fi pacate usoare, pe buzele seminaristului sau ale preotului ele devin grave.

Fara îndoiala ca gravitatea suprema pacatul scandalului o cunoaste la preoti. Veti zice: nu suntem preoti, nu ne intereseaza. Ba va intereseaza. Preotii decazuti, betivi, destrabalati, hoti, vânzatori de frati, deci care dau scandal, provin întotdeauna din seminaristi fara constiinta, fara morala, care intra în preotie în mod necinstit, pe usa din dos. E deosebit de grav scandalul dat oamenilor de catre preoti, caci ei sunt lumina lumii si sarea pamântului si fara lumina, fara sare, fara conservant, lumea zace în întuneric si se corupe. "Causa ruinae populi sunt sacerdotos mali", scrie Sfântul Grigore cel Mare. (Cauza prabusirii poporului sunt preotii rai). "Când voi vedeti un copac ca se vestejeste si ca frunzele se îngalbenesc, zice Sfântul Ioan Gura de Aur, voi va dati seama ca acel copac are o boala la radacini; la fel, când veti vedea un popor dezordonat, va veti da seama, fara îndoiala, ca preotii care îl cârmuiesc sunt corupti". Sacerdos alter Christus: preotul îl întruchipeaza, îl personifica pe Cristos, el trebuie sa arate lumii chipul lui Cristos. Or, un preot care da scandal, ce chip al lui Cristos prezinta lumii? Un Cristos betiv? Un Cristos cu tigarile cele mai scumpe în gura? Un Cristos care îsi tradeaza fratii si vinde Biserica? Un preot scandalos îsi tradeaza misiunea sa care este aceea de a salva si nu de a pierde sufletele. Într-un cimitir din Franta, pe mormântul unui medic se afla aceasta inscriptie curioasa: "Ci gît par qui tant d'autres gisent" (Aici zace unul care i-a facut pe foarte multi sa zaca, adica aici zace unul care, în loc sa salveze vieti omenesti, a ucis). Ce s-ar putea scrie pe mormântul celor chemati sa salveze sufletele care, în loc sa le salveze, prin viata lor scandaloasa, le împinge la osânda?

Daca scandalul unui laic intra în mormânt odata cu el, scandalul clerului supravietuieste dupa multe generatii. Gasesti parohii unde dupa multe generatii lumea spune: a fost odata la noi un preot care era asa si asa. Scandalul se transmite verbal din generatie în generatie. "Cercetând istoria veche, scrie Sfântul Ieronim, (si, când scria el, istoria Bisericii nu avea mai mult de patru sute de ani) am gasit ca cei care au sfâsiat Biserica si au împins popoarele la ratacire nu au fost altii decât cei care au fost orânduiti de Dumnezeu ca preoti". Si ce a constatat el, s-a petrecut în continuare în Biserica. Toti fauritorii de erezii si de schisme au fost preoti, calugari, episcopi, patriarhi: Arius, Macedoniu, Nestoriu, Fotie, Pelagiu, Eutiches, Luther, Zwingli, Calvin. Iar urmarile scandalului lor, ereziile, dezbinarile, sub o forma sau alta, continua si azi si vor continua pâna la sfârsitul lumii, când, spune Mântuitorul: "Fiul omului va trimite pe îngerii sai si ei vor smulge din Împaratia lui toate scandalurile si pe cei care savârsesc faradelegea" (Mt 13, 41).

În sfârsit, spune Catehismul, cel care se face vinovat de scandal este raspunzator de raul pe care l-a favorizat direct sau indirect si, ca atare, este obligat sa-l repare, sa-l îndrepte (cf. nr. 2287). Cum? E foarte greu. De unde vorba lui Isus cu piatra de moara legata de gât.

Pocainta este singurul remediu. Asa cum a înteles-o Sfânta Pelagia, cunoscuta de toata lumea pentru viata sa destrabalata. Într-o seara intra la ea un tânar cu gânduri pacatoase. Cum trece pragul casei, tânarul cade dintr-odata mort. Consternata, Pelagia se converteste, face o spovada generala, taie o mâna a mortului si fuge cu ea în pustiu. Îsi face o celula, atârna mâna si, ori de câte ori o priveste, îsi bate pieptul si cere iertare lui Dumnezeu, zicând: "Pelagia un suflet arde în iad din cauza ta".

Nu numai pacatul, dar si ceea ce în sine nu e pacat trebuie, pe cât posibil, sa evitam daca pentru altii e ocazie de pacat. Câta delicatete la apostolul Pavel: "Sa manânci carne jertfita idolilor, le scrie Corintenilor, nu-i nici un pacat, fiindca, la urma urmei, idolii nu sunt nimic. Dar daca un frate al meu pentru care a murit Cristos cade în pacat, se scandalizeaza, din cauza slabiciunii lui, vazându-ma pe mine ca manânc carne închinata idolilor, în veci nu pun carne în gura" (Cf 1 Cor 8). Îndemnul adresat Corintenilor e pentru toata lumea: "Sa nu dati scandal nimanui; nici Iudeilor, nici Grecilor, nici Bisericii lui Dumnezeu. Dupa cum ma silesc si eu în toate lucrurile sa plac tuturor, cautând nu folosul meu, ci al celor multi, ca sa se mântuiasca" (1 Cor 10, 32-33).

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/porunci.asp?decalog=31
Vă rugăm să respectați drepturile de autor