www.profamilia.ro /porunci.asp?decalog=16
 
 PORUNCI 

Decalogul
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 15.11.2005; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureoti

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior

PORUNCA a III-a
Adu-ti aminte sa sfintesti
ziua Domnului.

Ziua bucuriei

Formularea completa a poruncii a III-a, asa cum o gasim în Cartea Exodului, este dupa cum urmeaza: "Adu-ti aminte de ziua sabatului ca sa o sfintesti. Sase zile lucreaza si fa-ti toate treburile; dar a saptea zi este un sabat pentru Domnul Dumnezeul tau. Sa nu faci în acea zi nici un lucru" (Ex 20,8-10).

Înca din perioada apostolica, duminica a înlocuit si a dus la desavârsire sabatului iudaic. Sfântul Ignatiu din Antiohia scria pe la anul 109:

"Cei care traiau dupa vechea rânduiala a lucrurilor au ajuns la speranta cea noua; ei nu mai respecta sabatul, ci ziua Domnului, în care viata noastra este binecuvântata prin el (prin Domnul Cristos) si prin moartea lui" (Ad Magn. 9,1).

Pentru a întelege bine duminica crestina si a ne da seama cum ea a dus la desavârsire sabatul iudaic, e necesar sa cunoastem bine sabatul iudaic si cum a voit Dumnezeu sa fie traita aceasta zi.

Am intitulat aceasta meditatie ziua bucuriei. Ceea ce caracterizeaza în primul rând sabatul iudaic este tocmai bucuria. O bucurie debordanta, nestavilita.

Savantii sunt în general, de acord în a admite ca evreii au preluat ziua de sarbatoare, sabatul, de la babiloneni. Dar sarbatoarea iudaica este diametral opusa sarbatorii babilonene. La babiloneni fiecare a saptea zi numita "umu limnu" era o zi nefasta - dies nefas -, o zi de rau augur. O zi în care zeii erau prost dispusi si, ca atare, oamenii se asteptau din partea lor la tot felul de sicane, surprize neplacute, nenorociri. O zi trista. Era zi de cult întrucât în aceasta zi oamenii se vedeau nevoiti sa aduca jertfe zeilor nabadaiosi spre a-i îmbuna. Era zi de odihna întrucât în aceasta zi nefasta munca nu le mergea si erau expusi la tot felul de riscuri si nenorociri. Dimpotriva, pentru evrei sabatul este o zi norocoasa în care este celebrat un Dumnezeu al bunatatii, al îndurarii, al iubirii.

Numele cel mai cunoscut al sabatului iudaic este: desfatare, deliciu, bucurie. Nume inspirat din cuvintele lui Isaia: "Daca sabatul va fi desfatarea ta ca sa-l sfintesti pe Domnul si daca îl vei cinsti... neîndeletnicindu-te cu treburile tale, atunci te vei putea desfata în Domnul" (58,13-14).

Evreul manânca în cursul saptamânii ce da Dumnezeu, dar are grija ca în zi de sabat masa sa-i fie îmbelsugata pentru ca bucuria lui sa fie completa.

De unde izvoraste bucuria sabatului? Mai întâi din contemplarea lucrarilor minunate ale creatiei. Sabatul este un memorial al creatiei. Asa acum Dumnezeu a muncit sase zile iar când si-a încheiat creatia, a saptea zi s-a oprit - în evreieste sabat înseamna "s-a oprit" - si a admirat tot ce crease si s-a bucurat de lucrarile mâinilor sale, la fel si omul dupa sase zile de munca se opreste, înceteaza munca în ziua a saptea si, asemenea lui Dumnezeu, contempla lucrarile minunate iesite din mâinile lui Dumnezeu si-l preamareste pe Creator.

Aceasta bucurie la vederea lucrarilor creatiei apare, de pilda, în Psalmul 92 care în textul ebraic si cel grec poarta titlul de: "Cântarea pentru ziua de sabat", psalm care, dupa cum ne informeaza Talmudul, era cântat de catre leviti la templu, sâmbata dimineata:

"Frumos lucru este sa-l laudam pe Domnul si sa marim numele tau, Preaînalte, sa cinstim dimineata bunatatea ta si noaptea fidelitatea ta cu instrumentul cu zece coarde si cu alauta, în sunetul harfei. Caci tu ma înveselesti cu lucrarile tale Doamne, si eu cânt cu veselie când vad lucrarea mâinilor tale. Cât de mari sunt lucrarile tale, Doamne si cât de adânci sunt gândurile tale!" (1-5).

Al doilea motiv principal al bucuriei în zi de sabat este salvarea si eliberarea poporului evreu din robia Egiptului. Aceasta eliberare a fost o noua creatie. Poporul evreu condamnat de faraon la exterminarea totala era ca si mort. Eliberarea sa de catre Dumnezeu, cu mâna tare si brat puternic, a fost o adevarata înviere din morti. Sabatul este memorialul acestei noi creatii, acestei învieri din morti. E Pastele saptamânal.

Motiv de bucurie în zi de sabat este de asemenea gândul si speranta fericirii totale, depline, definitive, pe care Dumnezeu a promis-o pentru timpurile mesianice. În ziua de sabat se traieste anticipat aceasta bucurie escatologica descrisa de profetul Isaia prin imaginea reîntoarcerii din exilul babilonean.

"Cei rascumparati de Domnul se vor întoarce, vor veni în Sion cu cântari de biruinta si o bucurie vesnica le va încununa capul. Îi va cuprinde veselia si bucuria, iar durerea si gemetele vor pieri..." (51,11) "Pustiul si tara fara de apa se vor bucura. Pustietatea se va veseli si se va bucura ca trandafirii. Se va acoperi cu flori si va sari în sus de bucurie, cu cântece de veselie si strigate de biruinta, caci i se va da slava Libanului si stralucirea Carmelului si a Sionului. Vor vedea slava Domnului, maretia Dumnezeului nostru" (35,1-2).

Bucuria sabatului îsi gaseste plinatatea în bucuria duminicii crestine. Conciliul II Vatican subliniaza în Constitutia Liturgica aceasta trasatura fundamentala a duminicii: bucuria. "Duminica este sarbatoare primordiala care trebuie prezentata pietatii credinciosilor si întiparita bine în ea, astfel încât sa devina o zi de bucurie (SC 106). Ramânem impresionati cât de mult insista Sfintii Parinti si scriitorii Bisericii asupra bucuriei duminicale. "Noi petrecem într-u bucurie aceasta a opta zi în care Isus a înviat" - scria catre anul 135 autorul Epistolei lui Barnaba.

Tertulian: "În aceasta zi de sarbatoare nu trebuie sa postim, iar la slujba nu trebuie sa îngenunchem nici macar o singura data".

Didascalia Apostolilor: "Cel care se întristeaza în zi de duminica savârseste un pacat". Si asa cum prescriptiile rabinice prevedeau pentru sabat si manifestarea exterioara a bucuriei: haina curata de sarbatoare, ospat diferit de masa zilnica, parul pieptanat, unghiile taiate, baie cu apa calda, aceeasi grija o cer Sfintii Parinti cu privire la îmbracaminte, mâncare, igiena în ziua de duminica. De altfel, legatura strânsa între sentimentul inimii si manifestarea exterioara a bucuriei ne-o arata cuvântul bucurie în greceste - "agalliasis" - care etimologic înseamna "a face stralucitor, a împodobi".

Motivele crestinului de a se bucura duminica sunt tot trei.

Mai întâi crestinul se bucura si îl preamareste pe Creator pentru frumusetile creatiei. Scrie Sfântul Iustin pe la anul 150: "Noi ne adunam cu totii în ziua sabatului pentru ca este prima zi în care Dumnezeu, scotând din întuneric materia, a creat lumea si pentru ca tot în aceasta zi Isus Cristos, Mântuitorul nostru, a înviat din morti" (Apol. I, 67).

În cuvintele Sfântului Iustin gasim si al doilea motiv al bucuriei duminicale: noua creatie, Învierea Domnului. Duminica e Pastele saptamânal, memorialul eliberarii din sclavia pacatului, a mortii si a Satanei.

La Angelus din 28 martie 1993, Papa Ioan Paul al II-lea a vorbit foarte frumos despre aceste doua izvoare ale bucuriei duminicale:

"Adu-ti aminte sa sfintesti ziua Domnului". Biblia pune aceasta porunca în legatura cu lucrarea de creatie a lui Dumnezeu (Cf. Ex 20,11). Sabatul, odihna religioasa la care este chemat omul este ecoul sabatului lui Dumnezeu dupa zilele creatiei: În ziua a saptea Iahve a contemplat cu ochi plini de admiratie si bucurie capodopera mâinilor sale. Întreaga creatie si omul care este culmea acesteia au fost îmbratisati de acea privire plina de dragoste: i-au simtit caldura bucurându-se de ea asa cum se bucura un copil de surâsul mamei sale. Adevarul spiritual al sabatului biblic îsi gaseste plinirea în duminica crestina, ziua învierii lui Cristos, «ziua Domnului» prin excelenta, în care viata a triumfat asupra mortii, punând samânta noii creatii".

Nu lipseste nici al treilea izvor al bucuriei duminicale: speranta bucuriei totale de la sfârsitul veacurilor. Ospatul euharistic la care participam duminica este o anticipare a ospatului escatologic pe care Sfântul Ioan îl descrie în Apocalipsa: "Sa ne bucuram, sa ne veselim si sa-i dam slava! Caci a venit nunta Mielului; mireasa lui s-a pregatit... Fericiti cei chemati la ospatul nuntii Mielului!" (Ap 19,7-9).

"Aceasta e ziua pe care a facut-o Domnul; sa ne bucuram si sa ne veselim într-însa" (Ps 118,24).

Asa a voit-o Dumnezeu: zi de bucurie si de veselie. În realitate însa duminica nu este asa cum a voit-o Dumnezeu. Pentru foarte multi crestini nu mai este ziua bucuriei, ci ziua tristetii. Confundând bucuria cu placerea, ei fac din aceasta zi cea mai trista zi a saptamânii. E ziua cea mai profanata de placerile pacatoase care nu aduc bucurie ci tristete. E ziua în care se comit cele mai multe betii, cele mai multe fapte de desfrâu, certuri, scandaluri, crime, în care se rostesc cele mai multe înjuraturi, e ziua discotecii, a distractiilor pacatoase. Ziua Domnului devine o zi trista, pustie, goala de Dumnezeu; ziua Domnului e transformata în ziua Diavolului.

Cu veacuri în urma circula o legenda care spune ca o data diavolii au tinut un sinod în care au pus problema ce sa faca pentru a scoate din calendar duminicile si sarbatorile, caci aceste zile, ziceau ei, sunt un adevarat dezastru pentru noi: i se aduce slava lui Dumnezeu, pacatele sunt iertate si o multime de suflete scapa din mâinile noastre.

Daca ar mai tine si astazi un sinod diavolii ar pune altfel problema: cum sa faca sa introduca si alte sarbatori în calendar?

Noi cum petrecem duminica? Duminica este pentru noi într-adevar zi de bucurie spirituala? Este ea într-adevar ziua pe care a facut-o Domnul? Ne bucuram si ne veselim într-însa mai mult decât în celelalte zile?

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/porunci.asp?decalog=16
Vă rugăm să respectați drepturile de autor