www.profamilia.ro /porunci.asp?decalog=15
 
 PORUNCI 

Decalogul
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 15.11.2005; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureoti

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior

PORUNCA a II-a
Sa nu spui numele
Domnului Dumnezeului tau în zadar.

Juraminte si voturi

"Numele lui Dumnezeu este mare acolo unde este rostit cu tot respectul datorat maretiei si maiestatii sale. Numele lui Dumnezeu este sfânt acolo unde este invocat cu veneratie si cu teama de a nu-l ofensa"
Sfântul Augustin

Sunt doua acte religioase în care numele lui Dumnezeu este rostit cu tot respectul datorat maretiei si maiestatii sale: aceste acte sunt juramântul si votul.

A face un juramânt înseamna a invoca numele lui Dumnezeu, adica pe Dumnezeu, luându-l drept martor si garant ca ceea ce se spune si se promite este adevarat.

Numele lui Dumnezeu poate fi invocat în juramânt direct sau indirect, cerând o pedeapsa a lui Dumnezeu în caz ca se jura fals. Sunt expresiile pe care le auzim rostite la tot pasul cu atâta usuratate: sa mor, sa crap, sa-mi sara ochii, sa ma trasneasca Dumnezeu, sa ma bata Dumnezeu, sa-ntepenesc, sa nu vad ziua de mâine, sa n-ajung, sa n-am parte, si asa mai departe. Adesea juramântul este întarit printr-un gest solemn si spectacular: se jura cu mâna pe piept, sau pe cruce, sau pe Biblie. Evident ca juramântul ateilor, în care nu se invoca numele lui Dumnezeu, care se face, de pilda, cu mâna pe drapel, sau pe constitutie, nu are nici o valoare, e un simulacru, afara de cazul ca se face din drapel un dumnezeu.

La toate popoarele pamântului (antice si moderne), civilizate sau barbare, juramântul este considerat drept lucru sacru: sacramentum, cum spuneau romanii. Termen preluat de crestinism cu referire la juramintele facute la botez. Grecii antici jurau pe zeii din Olimp, romanii pe Jupiter Capitolinul. Respectarea juramântului era la romani semnul nobletei supreme, încalcarea lui era semnul infamiei supreme. A ramas celebru cazul generalului Marcu Attilius Regulus care a fost luat prizonier de catre cartaginezi în primul razboi punic. A fost condamnat la sase ani de temnita, supus la cele mai grele umiliri. Între timp, soarta razboiului s-a schimbat si cartaginezii sunt nevoiti sa trimita o delegatie la Roma spre a cere armistitiul. L-au însarcinat tocmai pe Regulus cu misiunea de a merge si de a cere pacea. Înainte de a pleca la Roma, cartaginezii i-au cerut sa faca juramânt ca se va întoarce în închisoare dupa ce îsi va fi încheiat misiunea. Ajuns la Roma, generalul, în loc sa negocieze pacea, i-a îndemnat pe senatori sa continue razboiul pâna la victoria definitiva. Propunerea lui a fost primita. Toti au încercat sa-l convinga sa nu se mai întoarca la Cartagina unde îl astepta cu siguranta moartea. Dar generalul a raspuns rudelor, prietenilor, Marelui Preot: "Stiu ca la Cartagina ma asteapta moartea. Dar nu ma tem de chinuri cât ma tem de infamia sperjurului. Am jurat ca ma voi întoarce la Cartagina si trebuie sa ma întorc. Restul, las în grija zeilor". Si fara sa-si vada macar sotia si copiii, s-a îmbarcat pe corabie si s-a întors la Cartagina unde îl astepta condamnarea la moarte.

Sfânta Scriptura este plina de juraminte. Iosif, în Egipt, i-a promis cu juramânt tatalui sau Iacob ca, dupa moarte, va duce trupul tatalui sau si îl va înmormânta în tara sa. David si Ionatan si-au întarit cu juramânt alianta dintre ei. David i-a promis cu juramânt Bersabeei ca Solomon îi va urma în scaunul de domnie. E adevarat ca Isus a spus în predica de pe munte: "Ati auzit ca s-a zis celor din vechime: Sa nu juri strâmb, ci sa împlinesti fata de Domnul juramintele tale. Dar eu va spun: Sa nu jurati nicidecum; ... Felul vostru de a vorbi sa fie: da?, da; nu?, nu. Ce este mai mult vine de la Cel Rau" (Mt 5,33-37).

Prin aceste cuvinte Isus nu a interzis cu desavârsire juramântul, ci a voit sa spuna ca ucenicii sai trebuie sa fie atât de sinceri, sa iubeasca pâna într-atât adevarul încât sa nu fie nevoiti niciodata sa recurga la juramânt. Sfântul Pavel în mai multe rânduri îl ia pe Dumnezeu martor ca spune adevarul: "Dumnezeu si Tatal Domnului nostru Isus Cristos care este binecuvântat în veci îmi este martor ca nu mint" (2Cor 11,31). "Martor îmi este Dumnezeu ca va iubesc pe toti cu dragoste nespusa în Isus Cristos" (Fil 1,8).

Conditiile unui juramânt corect le pune însusi Dumnezeu prin cuvintele profetului Ieremia: "Jurabitis in veritate, in iudicio et in iustitia" (Ier 4,2). (Veti jura întru adevar, întru judecata si dreptate). A-l chema pe Dumnezeu ca martor la o minciuna, fie ca ceea ce juri nu este adevarat, fie ca nu a de gând sa duci la îndeplinire ceea ce juri, se cheama sperjur. A jura cu mâna pe Biblie, cum fac sefii de stat, ministrii, înaltii demnitari si a practica lucruri condamnate de Biblie, e sperjur. Faptul ca Dumnezeu îi pedepseste adesea chiar în lumea aceasta pe cei care jura fals, întretine o anumita teama si retinere în sufletele oamenilor. E foarte cunoscut în istorie cazul Sfântului Narcis, patriarhul bisericii din Ierusalim. Trei desfrânati l-au acuzat pe patriarh de un pacat oribil pe care îl savârsisera ei însisi si s-au jurat: "Sa dea Dumnezeu sa ma arda focul daca mint" - a spus unul. "Sa dea Dumnezeu sa ma loveasca epilepsia daca mint" - a spus al doilea. "Sa dea Dumnezeu sa-m pierd amândoi ochii daca mint" - a spus al treilea. Patriarhul a fost izgonit din Ierusalim. La putina vreme celui dintâi i-a ars casa si a murit în flacari el si toata familia lui. Pe cel de-al doilea l-a lovit epilepsia. Cel de-al treilea, vazând ce li s-a întâmplat celorlalti doi, a fost cu prins de frica si remuscare si a plâns pâna ce si-a pierdut vederea.

Întru judecata. Adica cu prudenta, cu discernamânt, pentru lucruri serioase, nu pentru nimicuri. În trecut crestinii jurau numai în biserica, în fata altarului, tinând post înainte de a depune juramântul, acordând acestui act religios un respect asemanator cu cel datorat Euharistiei.

Întru dreptate. Ceea ce juri trebuie sa fie drept, corect, onest, îngaduit. Nedrept a jurat Irod când i-a promis fiicei Irodiadei ca orice îi va cere îi va da, chiar si capul unui om nevinovat. În aceasta categorie intra juramântul de razbunare, juramântul depus la intrarea în societati secrete: în masonerie, în secte satanice.

Cât priveste votul, acesta nu se deosebeste mult de juramânt si adesea în Sfânta Scriptura le gasim împreuna. Deosebirea cea mai importanta este ca prin juramânt promitem ceva oamenilor, prin vot promitem ceva lui Dumnezeu. Cele mai cunoscute voturi sunt cele de a observa cele trei sfaturi evanghelice: ascultarea, saracia si castitatea desavârsita. De foarte multe ori, voturile sunt facute lui Dumnezeu conditionat: promisiunea este împlinita în cazul ca o rugaminte este ascultata. Un asemenea vot a facut Iacob când fugea în Mesopotamia din fata fratelui sau Esau; îl va îndeplini caz ca se întoarce teafar si sanatos înapoi; deasemeni locuitorii Betuliei înconjurati de armata asiriana, Iona în pântecele balenei, Ana, sotia lui Elcana, în caz ca primeste un copil. Domnitorii nostri faceau vot sa construiasca o biserica sau o manastire în cazul în care câstigau un razboi. Bisericile si sanctuarele sunt pline de ex-voturi. Desigur ca nu trebuie promis lui Dumnezeu un lucru care este rau. În acest sens avem un exemplu clasic în Sfânta Scriptura. E cazul generalului Iefte care, pornind la razboi împotriva amonitilor, a promis ca, daca câstiga razboiul, îi sacrifica lui Dumnezeu prima fiinta pe care o întâlneste în cale dupa victorie. Cea dintâi care îi iese în cale dupa victorie, cântând si dansând fericita, este propria fiica, unica lui fiica pe care o jertfeste (Judita 1,10-11).

Înainte de a-i promite ceva lui Dumnezeu trebuie sa reflectam bine, ca sa nu ne punem în situatia de a nu respecta promisiunea. Un tânar evlavios intentiona sa faca lui Dumnezeu votul de a recita zilnic rozariul. Vine sa ceara sfat de la Sfântul Francisc de Sales. Acesta îi lauda intentia buna, dar îl sfatuieste sa nu faca votul. Tânarul ramâne surprins si îi zice: "Dar dumneavoastra nu ati facut când erati tânar votul de a recita zilnic rozariul? Daca l-ati facut dumneavoastra de ce nu l-as face si eu?" "Vezi, spune sfântul, e tocmai acel cuvânt: tânar. Tineretea hotaraste nu prudenta. Eu l-am facut când eram tânar. Acum, ca am îmbatrânit, tie nu-ti recomand sa-l faci. Nu zic sa nu spui rozariul în fiecare zi. Dar daca nu-l vei spune într-o zi nu vei face nici un pacat. În schimb, altfel stau lucrurile daca faci vot".

Sfântul episcop îi spunea tânarului ceea ce însusi Dumnezeu ne spune în Cartea Ecleziastului: "Nu te grabi sa deschizi gura ta si inima ta sa nu se pripeasca sa scoata o vorba înaintea lui Dumnezeu, ca Dumnezeu este în ceruri iar tu pe pamânt; pentru aceasta sa fie cuvintele tale putine... Daca ai facut un juramânt lui Dumnezeu, nu pierde din vedere sa-l împlinesti, ca nebunii nu au nici o trecere; tu însa împlineste ce ai fagaduit. Mai bine sa nu fagaduiesti, decât sa nu împlinesti ce ai fagaduit" (5,1-4).

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/porunci.asp?decalog=15
Vă rugăm să respectați drepturile de autor