www.profamilia.ro /porunci.asp?decalog=02
 
 PORUNCI 

Decalogul
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 15.11.2005; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucuresti

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior

Tablele Legii

Scria Sfântul Irineu în primele veacuri ale Bisericii: "Înca de la început Dumnezeu întiparise în inima oamenilor preceptele legii naturale. Apoi s-a multumit sa le reaminteasca: acesta a fost Decalogul".

Însusi Moise evoca în cartea Deuteronom-ului cum a fost promulgat Decalogul:

"Adu-ti aminte de ziua când te-ai înfatisat înaintea Domnului, Dumnezeului tau, la Horeb; când Domnul mi-a zis: «Strânge poporul la mine! Caci vreau sa-l fac sa auda cuvintele mele, ca sa învete sa se teama de mine tot timpul cât vor trai pe pamânt; si sa-i învete si pe copiii lor sa le pazeasca».

Voi v-ati apropiat si ati stat la poalele muntelui. Muntele era aprins si flacarile se ridicau pâna în inima cerului. Era întuneric, nori si negura deasa.

Si Domnul v-a vorbit din inima focului; voi ati auzit sunetul cuvintelor lui, dar n-ati vazut nici un chip, ci ati auzit doar un glas.

El si-a vestit legamântul sau, pe care v-a poruncit sa-l paziti, cele zece porunci;si le-a scris pe doua table de piatra" (Deut 4,10-13).

E traditia Bibliei, confirmata deja de Sfântul Augustin ca pe prima din cele doua table de piatra erau scrise poruncile referitoare la Dumnezeu, adica primele trei, iar pe a doua, cele referitoare la aproapele, adica urmatoarele sapte. Si tot Sfântului Augustin îi apartine formularea catehetica a Decalogului; cele zece porunci asa cum le-am învatat de mici copii pe genunchii mamei.

Decalogul, care în realitate este o sinteza a întregii Legi a Vechiului Testament, îl gasim în Sfânta Scriptura în doua versiuni:prima în Exod, cap. 20, a doua în Deuteronom, cap. 5. Cele doua versiuni sunt aproape identice. Exista totusi doua mici deosebiri. Prima cu privire la respectarea Sabatului. În Exod, Sabatul e memorialul odihnei Domnului în a saptea zi, când Domnul si-a terminat lucrarea. În Deuteronom, Sabatul e memorialul eliberarii din sclavia Egiptului: evreul sa-si aminteasca sâmbata ca si el a fost sclav în tara Egiptului, de aceea sa-si lase liber în aceasta zi nu numai sclavul si servitorul, dar si animalul din batatura. A doua deosebire se refera la ultima porunca. În Exod primul lucru interzis de a fi poftit este casa, dupa care urmeaza femeia, sclavul, sclava, boul si magarul. În Deuteronom ordinea se schimba; pe primul loc trece femeia, dupa care urmeaza casa, sclavul, boul si magarul.

Dar sa revenim la cuvintele Sfântului Irineu de la început. Dumnezeu a voit sa sape din nou în piatra Decalogul pe care l-a sapat de la început în constiinta fiecarui om. De ce? Ca sa vedem mai bine, mai limpede, mai sigur ce purtam în noi însine. În vointa noastra si în mintea noastra avem o rana ca mostenire lasata de pacatul primului om. Fiindca vointa ne este bolnava, spune Sfântul Augustin, poruncile lui Dumnezeu ne provoaca repulsie, asa cum o mâncare buna ne provoaca repulsie când suntem bolnavi, asa cum lumina devine insuportabila când ochii ne sunt bolnavi.

Acelasi lucru ni-l spune în cuvinte simple Sfântul Francisc de Sales:

"Multi respecta poruncile, asa cum înghiti medicamentele, mai mult de teama ca se osândesc când vor muri, decât din placerea de a trai pe placul Mântuitorului. Astfel, dupa cum sunt persoane care, oricât ar fi de placut un medicament, îl iau cu strângere de inima numai pentru ca poarta numele de medicament, tot astfel sunt suflete care se îngrozesc de faptele poruncite, numai pentru ca sunt poruncite".

Sfântul episcop de Geneva ilustreaza aceasta realitate cu cazul unui cetatean din Paris care traise fericit si multumit optzeci de ani în acest oras, fara sa iasa vreodata afara din el. Dar când regele i-a poruncit sa ramâna în Paris pâna la sfârsitul zilelor sale, omul a plecat imediat la tara, lucru pe care nu l-ar fi facut niciodata daca regele nu i-ar fi poruncit sa ramâna în oras.

Mintea ne este si ea ranita. Si de aceea omul creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu îsi creaza, îsi plasmuieste un Dumnezeu dupa chipul si asemanarea sa, care nu este Dumnezeul adevarat, ci un dumnezeu fals, plasmuit, adica un idol. Erich Fromm, unul dintre cei mai cunoscuti filosofi ai timpurilor noastre ne descrie cum se naste idolul:

"Omul îsi transfera patimile si calitatile în idol. Cu cât el se goleste mai mult pe sine, cu atât idolul se mareste si se întareste. Idolul este înstrainarea experientei pe care omul o face cu privire la el însusi. Adorând idolul, omul se adora pe sine... El depinde de idol pentru ca numai supunându-se lui îsi gaseste, daca nu substanta, cel putin propria sa umbra. Idolul e un lucru si nu are viata. Dumnezeu, dimpotriva, este un Dumnezeu viu".

Din cauza acestei gândiri false, multi si-l imagineaza pe Dumnezeu ca fiind un stapân de sclavi autoritar, un tiran care vrea sa-si domine, sa-si tina în frâu supusii, un invidios care face din lege o bariera ce îl opreste pe om sa intre într-un domeniu interzis si sa guste si el un pic de fericire si care îl pedepseste aspru când trece bariera.

Sa-l ascultam din nou pe Sfântul Augustin vorbind si el despre idoli, nu despre idolii de lemn sau de piatra ai pagânilor, ci despre idolii crestinilor: "Unul si-l imagineaza pe Dumnezeu Creatorul ca pe un mare mester care combina, aranjeaza, fixeaza, da la strung, întoarce pe toate partile: e un idol acesta, nu Dumnezeu! Altul si-l imagineaza ca pe un mare monarh asezat pe tron: e un idol acesta, nu un Dumnezeu!... Sfarâmati idolii din inima voastra!"

Daca sfarâmam idolii si credem ce spune apostolul Ioan, ca Dumnezeu este iubire, atunci trebuie sa admitem ca poruncile lui Dumnezeu nu sunt altceva decât semnul iubirii nesfârsite a lui Dumnezeu fata de oameni.

Ne spune un midras (midras=predica iudaica):

"S-au întrebat înteleptii (rabinii): Daca cele zece cuvinte sunt atât de importante, de ce Domnul nu le-a încredintat imediat dupa ce evreii au iesit din Egipt, dar a asteptat pâna în ziua când au ajuns la Sinai? Ei explica lucrul acesta printr-o parabola. Un rege a venit sa ia în stapânire o cetate. I-a întrebat pe locuitori: «Vreti sa domnesc peste voi?» Ei i-au raspuns regelui: «Ce ai facut pentru noi tu care pretinzi sa domnesti peste noi?» Atunci ce a facut acel rege? A construit ziduri noi pentru a apara cetatea, a facut canale pentru a o aproviziona cu apa. A luptat împotriva dusmanilor lor si i-a pus pe fuga. Atunci i-a întrebat din nou: «Vreti sa domnesc peste voi?» Acum locuitorii cetatii îl cunosteau bine, de aceea au strigat: «Da, da!» La fel a facut Domnul cu poporul sau: l-a smuls pe Israel din mâinile egiptenilor, a împartit pentru ei marea în doua, a facut sa cada mana si sa iasa apa din stânca, în sfârsit, a luptat pentru ei împotriva amalecitilor. Când la Sinai i-a întrebat: «Vreti sa ascultati de Legea (Tora) mea?», ei au raspuns: «Da, vrem!»"

Fiindca Dumnezeu este iubire, poruncile sale nu sunt o îngradire, o înabusire a libertatii, ci dimpotriva, garantia libertatii; daca va tine poruncile, poporul sau va trai în libertate, nu se va mai întoarce în sclavia Egiptului. Comenteaza scriitorul Origene:

"Fiindca omul, ca pedeapsa pentru pacat, ajunsese de la libertatea paradisului la sclavia acestei lumi, primul cuvânt al Decalogului, adica cea dintâi dintre poruncile lui Dumnezeu, trateaza despre libertate spunând: "Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, care te-a scos din tara Egiptului, din starea de sclavie".

Spune Papa Ioan Paul al II-lea la Angelus în ziua de 31 octombrie 1993: "Omul traieste si este pe deplin liber în masura în care observa poruncile lui Dumnezeu."

Decalogul se situeaza în centrul istoriei poporului israelit. Este promulgat atunci când Dumnezeu încheie alianta cu Israelul, facând din acesta un popor predilect, ales dintre toate popoarele. Decalogul pe care Dumnezeu îl da e semnul acestei iubiri exceptionale si unice, de aceea cele doua table pe care e scris Decalogul vor ramâne permanent în Chivotul Legamântului în mijlocul poporului, iar observarea Decalogului, cu bucurie si recunostinta, este semnul iubirii cu care Israelul raspunde la iubirea lui Dumnezeu.

Lucru care ramâne valabil si pentru noi cei care formam noul Israel. Gasim scris în Catehismul Bisericii Catolice: "Poruncile... sunt raspunsul la initiativa de iubire a Domnului. Ele sunt recunostinta, cinstire a lui Dumnezeu si cult de multumire. Sunt cooperare la planul pe care Dumnezeu îl urmareste în istorie" (Cf. nr. 2062).

Dumnezeu ne-a dat Decalogul pentru ca sa ne salvam viata. Decalogul e o chestiune de viata si de moarte. Încalcarea lui coincide cu sinuciderea. De aceea Isus spune: "Daca vrei sa intri în viata pastreaza poruncile".

E gresit sa ne închipuim ca Dumnezeu întâi l-a facut pe om si apoi a venit si i-a impus poruncile sale. Poruncile tin de însasi structura fiintei umane: le observi, traiesti; nu le observi, mori. Daca ne vom convinge ca Dumnezeu vrea doar binele nostru prin poruncile sale le vom iubi si vom întelege ce vrea sa spuna dictonul: ubi amatur, non laboratur: daca le iubesti, nu le simti povara.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/porunci.asp?decalog=02
Vă rugăm să respectați drepturile de autor