www.profamilia.ro /porunci.asp?decalog=01
 
 PORUNCI 

Decalogul
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 15.11.2005; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureoti

capitolul urmatorCuprins

Urcarea Sinaiului

Subiectul noii serii de meditatii pe care o începem este Decalogul; cele zece porunci spunem noi, cele zece cuvinte cum spun evreii mult mai exact având în vedere etimologia cuvântului decalog: deca=zece si logos=cuvânt.

Sa încercam în aceasta meditatie sa urcam Muntele Sinai - Gebel Musa, cum îi spun arabii, adica Muntele lui Moise - si sa ajungem pe piscul înalt unde, potrivit traditiei, Dumnezeu i-a înmânat lui Moise Tablele Legii. Vom face acest urcus cu mintea, cu imaginatia noastra, dar urcarea reala a Muntelui Sinai este o experienta extraordinara si de neuitat. O recomand celor care au posibilitatea sa o faca macar o data în viata.

La poalele muntelui se afla renumita manastire Sfânta Ecaterina. Nefiind nici un hotel în inima pustiului, pelerinii dorm sub cerul liber privind cu nesat puzderia de stele luminoase, întelegând ce îi promitea Dumnezeu lui Abraham când îi spunea: "Voi face din tine un popor numeros ca stelele cerului". Drumul care duce spre vârful muntelui porneste chiar de lânga zidurile manastirii. Pelerinii se scoala noaptea si pornesc la drum pe la ora trei ca sa fie sus pe vârful muntelui la rasaritul soarelui. E un drum facut din patru mii de trepte taiate în stânca de monahii primelor veacuri ale Bisericii. E un drum greu, pe alocuri treptele sunt înguste, neregulate, în loc, printre stânci cu forme apocaliptice, cu pietre taioase. Esti nevoit din loc în loc sa escaladezi stâncile pe brânci. Aceste trepte le avea sub ochi Sfântul Ioan Climac sau Scararul, staret la manastirea Sânta. Ecaterina pe la anul 600, când scria renumita sa lucrare ascetica "Scara desavârsirii".

Pe la jumatatea urcusului este o poarta de piatra: Poarta marturisirii pacatelor. Pelerinii primelor veacuri nu treceau de aceasta poarta înainte de a se arunca în genunchi si a cere iertare, amintindu-si de cuvintele psalmistului:

"Cine va urca pe muntele Domnului?
Cine va sta în locul sau cel sfânt?
Cel care are mâinile nevinovate si inima curata
" (Ps 24,3-4).

Ajuns, dupa trei ore de mers, pe vârful muntelui, la o înaltime de 2.244 metri, la locul teofaniei, la rasaritul soarelui, în fata ochilor se deschide o priveliste cu neputinta de descris. Cât vezi cu ochii, de la Canalul de Suez la vest, pâna la Eilat la est, piscurile muntilor mai mici si peretii uriasi de granit parca se nasc aici din vesniciile de piatra ale lui Dumnezeu. Totul parca asteapta un cuvânt din gura lui Dumnezeu. În acest loc, cum spune Origene "aerul e mai curat, cerul mai accesibil si Dumnezeu mai aproape". Fara sa vrei, rostesti cuvintele pe care le-a rostit aici Moise: "Doamne, arata-mi fata ta!"

Muntele acesta al lui Moise este un munte misterios; pare sa fie pretutindeni si în nici un loc precis. În Biblie e numit când Sinai, când Horeb, întotdeauna este "muntele cel sfânt al Domnului". Aici locuieste "Dumnezeul Sinaiului" care este acelasi cu Dumnezeul lui Abraham. Si oricine îl cauta cu adevarat pe Dumnezeu, din orice parte a pamântului ar veni aici la acest munte ajunge. Aici ajunge Moise venind dinspre Egipt, aici ajunge profetul Ilie, pornind din directia contrara, dinspre Israel, dupa o calatorie grea de 40 de zile si 40 de nopti.

De fapt muntele acesta misterios al Domnului e mai presus de toate înlauntrul nostru. Spune atât de frumos un poet mistic din Evul Mediu, Angelus Silesius:

"Eu sunt un munte în Dumnezeu si trebuie sa fac urcusul în mine însumi pentru ca Dumnezeu sa-mi dezvaluie chipul sau drag".

Dumnezeu a revelat Decalogul nu o data, ci de trei ori. Mai înainte de a-l sapa în tablele de piatra, l-a sapat în constiinta omului.

Când Cain savârseste cea dintâi si cea mai bestiala crima din istoria omenirii, Decalogul nu fusese dat înca lui Moise. Dar Cain purta porunca a cincea sapata în constiinta sa. Dupa ce a încalcat-o s-a înspaimântat si a spus: "Pacatul meu e prea mare, ca sa poata fi iertat. Iata ca tu ma izgonesti astazi de pe fata pamântului; eu voi trebui sa ma ascund de fata ta si sa fiu pribeag si fugar pe pamânt; si oricine ma va gasi, ma va omorî" (Gen 4,13-14).

Pe vremea lui Noe, Decalogul nu fusese dat de Dumnezeu lui Moise. Dar oamenii corupti de pe vremea lui Noe aveau sapate poruncile a sasea si a noua în inimile lor si stiau ca le încalca. Altminteri Dumnezeu ar fi fost nedrept sa-i pedepseasca atât de drastic, trimitând asupra lor potopul. Acelasi lucru se poate spune despre Sodoma si Gomora.

Decalogul a fost revelat lui Moise cu circa 1 200 de ani înainte de Cristos. Dar preceptele Decalogului erau cunoscute cu 4.000 de ani înainte de Cristos în Orient. Le gasim scrise în Codul lui Hammurabi, în Mesopotamia, si în Cartea marturisirilor mortilor, în Egipt.

Sinai-ul este asadar înlauntrul nostru. E necesar un urcus greu, obositor, care face sa ne sângereze picioarele, pentru a ajunge la piscul muntelui din noi, ca acolo sa-l descoperim pe Dumnezeu sau, mai exact, ca sa descoperim chipul si asemanarea întiparite de Dumnezeu în noi si odata cu chipul lui Dumnezeu, întiparit Decalogul, Cele Zece cuvinte ale lui Dumnezeu.

Cea mai buna calauza în calatoria spre noi însine este Sfântul Augustin care scrie în Confesiunile sale: "Intra din nou în inima ta, tu care ai devenit un strain pentru tine însuti, prin faptul ca ratacesti în afara ta. Nu te cunosti pe tine însuti si îl cauti pe cel care te-a creat! Intra în inima ta; examineaza acolo ceea ce poate percepi din Dumnezeu, pentru ca acolo se afla chipul lui Dumnezeu... În omul interior locuieste Adevarul".

Cuvinte valabile mai ales pentru oamenii timpurilor noastre care trimit sonde spatiale spre extremitatea sistemului solar, dar nu sunt capabili sa sondeze propriul lor interior; vor sa-i descopere pe extraterestri, fiintele de pe Marte, dar sunt straini siesi, nu se descopera si nu se cunosc pe ei însisi.

La fel de profunde sunt cuvintele Papei Ioan Paul al II-lea, rostite la Angelus, în ziua de 19 octombrie 1986:

"Iata adevarata dimensiune a omului. Omul este capabil sa intre în el însusi. Omul e singura creatura din aceasta lume care poarta în ea o interioritate, o constiinta, o responsabilitate. Toate acestea înseamna dimensiunea spirituala a omului. Întrebati constiinta voastra. În ea Dumnezeu a scris codul valorilor autentice, pe baza carora puteti sa construiti în voi un barbat adevarat, o femeie adevarata. Acest cod Dumnezeu l-a sapat într-o zi în piatra pe Muntele Sinai si l-a încredintat Poporului ales pe Tablele Decalogului. Acest cod Cristos îl propune din nou în Evanghelie, aratându-l, sintetizat, în porunca iubirii. Totusi el se afla scris dintotdeauna în constiinta fiecarei fiinte umane, chiar si a acelora care nu cunosc Legea revelata.

A reda forta glasului constiintei, aceasta este prima si fundamentala exigenta pentru a realiza o adevarata crestere umana. Aceasta este totodata principala contributie pe care puteti si trebuie sa o aduceti lumii. Istoria nu este facuta numai din evenimentele exterioare; ea este scrisa mai presus de toate din interior: este istoria constiintelor umane, a victoriilor sau a înfrângerilor morale. Progresul omenirii nu se masoara atât în termeni de cuceriri tehnologice cât mai ales cu metrul sensibilitatii morale realizate de membrii ei".

Stim cum defineste Sfântul Toma de Aquino legea naturala, Decalogul scris de Dumnezeu în inima omului: impressio divini luminis in nobis. Legea naturala întiparita în noi e nedespartita de chipul luminos al lui Dumnezeu întiparit în noi. Legea naturala e o raza a legii eterne oglindita în noi. În masura în care întunecam chipul lui Dumnezeu din noi, stingem si aceasta lumina a legii lui Dumnezeu din noi. Rugaciunea lui Moise: Doamne, arata-mi chipul tau din mine! înseamna : Doamne, arata-mi legea, Decalogul tau din mine!

Ca si urcusul Sinaiului adevarat, si în urcusul Sinaiului interior spre piscul unde Dumnezeu îsi reveleaza chipul si Decalogul este o poarta a marturisirii pacatelor, unde cadem în genunchi si ne amintim de cuvântul psalmistului:

"Cine va urca pe muntele Domnului?... Cel care are mâinile nevinovate si inima curata".

Sfântul Pavel ne spune ca în aceasta lume noi îl vedem pe Dumnezeu "ca într-o oglinda" (1Cor 13,12). Oglinda e inima, e constiinta noastra. Daca e curata, vedem chipul lui Dumnezeu si Decalogul oglindindu-se în constiinta noastra. Altminteri nu se vede nimic sau se vede complet deformat. Exista lacuri de munte cu apa atât de curata, atât de linistita, încât, într-o fotografie, nu-ti dai seama care sunt muntii adevarati si care sunt cei ce se oglindesc pe suprafata apei. Nu acelasi lucru se poate spune daca apa e murdara sau tulbure.

Sfântul Pavel vorbeste în scrisoarea catre Romani despre legea scrisa în inima celor care nu au auzit niciodata de Legea data lui Moise:

"Când pagânii, desi nu au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care nu au lege, îsi sunt singuri lege. Si ei dovedesc ca lucrarea Legii este scrisa în inimile lor; fiindca despre lucrarea aceasta marturiseste cugetul lor si gândurile lor, care sau se învinovatesc, sau se dezvinovatesc între ele" (Rom 2,14-15).

Dar inima si gândurile lor s-au întunecat, glasul Legii scrise în constiinta lor a amutit când a disparut chipul lui Dumnezeu întiparit în ei. Mai exact, au schimbat chipul si slava Dumnezeului nemuritor cu chipul care seamana cu omul muritor, cu pasari, cu dobitoace cu patru picioare si cu târâtoare. Au acoperit chipul lui Dumnezeu cu un strat de murdarie lasându-se prada necuratiei, urmând poftele inimii lor, necinstindu-si singuri trupurile. În continuare, Apostolul da o lista întreaga de patimi scârboase, cum le numeste el, printre care homosexualitatea, desfrâul, lacomia, viclenia, bârfa, trufia, obraznicia, neascultarea (cf. Rom 1,18-32).

În biserica San Pietro in Vincoli din Roma se gaseste impunatoarea statuie a lui Moise, capodopera lui Michelangelo. Cu fata radiind de lumina întâlnirii cu Dumnezeu, cu tablele Legii în mâini, figura lui Moise este atât de impresionanta si vie, încât se spune ca Michelangelo, fascinat de statuia care a iesit din mâinile sale, când a fost gata, a lovit cu ciocanul în genunchii statuii, strigând: Vorbeste Moise! De ce nu vorbesti?

Moise e înlauntrul fiecaruia dintre noi. E în constiinta noastra. Noi putem face ce n-a reusit sa faca Michelangelo cu Moise al sau sculptat în marmura. Daca glasul constiintei din noi a amutit, îl putem trezi, îl putem face sa vorbeasca din nou.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/porunci.asp?decalog=01
Vă rugăm să respectați drepturile de autor