www.profamilia.ro /omul.asp?viciile=28
 
 OMUL 

Viciile capitale
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 09.02.2005; sursa: Editura Sapientia

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior LACOMIA

1. Viciul degradarii omului

Dupa învatatura apostolului Paul, lacomia face din omul care nu stie masura la mâncare si bautura un idolatru. Idolul la care se închina gurmandul si betivul este propriul stomac. Cu accente de adânca mâhnire apostolul Paul le scrie filipenilor:

Fratilor, urmati-ma pe mine si uitati-va bine la cei care se poarta dupa exemplul pe care îl aveti în noi. Caci v-am spus de mai multe ori si va mai spun si acum, cu lacrimi în ochi: sunt multi care se poarta ca dusmani ai crucii lui Cristos. Sfârsitul lor va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pântecele si se lauda cu ceea ce este spre rusinea lor (Fil 3,17-19).

Nu mâncarea si bautura în sine îl duc pe om la pierzare. Isus statea cu placere la masa si nu refuza chiar un ospat mai copios atunci când era invitat sau când ospatul era organizat în onoarea lui. Gusta si aprecia chiar un pahar cu vin. Nu e întâmplator faptul ca prima minune a facut-o la rugamintea Mamei sale tocmai la o nunta, schimbând apa în vin pentru ca petrecerea sa poata continua.

Ceea ce face din necumpatare un viciu si îl duce pe necumpatat la pierzare este idolatrizarea stomacului, absolutizarea trupului, urmarea instinctului animalic, a placerii de a mânca si de a bea ca scop suprem al vietii, eliminând orice orizont care trece dincolo de stomac.

De aceea, apostolul Paul adauga imediat ca cei al caror Dumnezeu este pântecele se gândesc numai la lucrurile de pe pamânt, uitând ca patria noastra este în ceruri, de unde îl asteptam ca Mântuitor pe Domnul nostru Isus Cristos (cf. Fil 3,19-20).

Pe fatada unei cârciumi din Pompeiul antic, scoasa de sub lava Vezuviului, pot fi citite aceste cuvinte: "Prieteni, sa mâncam si sa bem, cât timp mai este untdelemn în candela. Cine stie daca ne vedem pe lumea cealalta. Cine stie daca pe lumea cealalta exista vreo cârciuma". Aceeasi filozofie a vietii o practica Agrigentul antic a carui deviza era; "Sa mâncam ca si cum mâine va trebui sa murim".

Lacomia este viciul care îl degradeaza pe om coborându-l în rândul animalelor. Iata pentru ce poetul Dante Alighieri gaseste aceasta categorie de viciosi nu în purgatoriu, ci în iad, dat fiind ca ei au renuntat la orice paradis pe lumea cealalta, paradisul lor fiind placerea stomacului în viata aceasta, si sunt singurii viciosi chinuiti pe lumea cealalta de un animal pentru placerile lor animalice.

În calatoria sa imaginara pe celalalt tarâm, poetul gaseste umbrele acestor viciosi în cercul al treilea, scufundate în mocirla, sub o ploaie vesnica de apa puturoasa amestecata cu grindina si zapada. Stapân în acest tinut mocirlos este Cerberul, câinele cu trei capete din mitologie, care îi latra tot timpul cu cele trei guri, îi sfâsie cu coltii, îi zgârie cu ghearele si îi jupoaie de piele. Pe chipurile acestor fiinte reduse la conditia de animal, ca si pe chipul Cerberului, nu apare nici o scânteie de inteligenta, nici un semn care sa arate ca au fost oameni. Printre viciosi poetul îl descopera pe Ciacco, un concetatean al sau din Florenta, personaj istoric, real, un parazit care si-a petrecut toata viata pe la ospetele bogatilor, distrându-i pe meseni cu bufoneriile si cu glumele sale.

Cumpatarea în mâncare si bautura e necesara nu numai pentru a avea un trup sanatos, ci si pentru a avea un suflet sanatos si o viata spirituala normala. În aceasta privinta, în egala masura dauneaza si posturile exagerate si mesele exagerate în mâncare si bautura.

Sa ascultam ce ne spun câtiva dintre maestrii vietii spirituale în aceasta privinta. Într-o scrisoare din 1536, sfântul Ignatiu de Loyola spunea:

Cu un trup sanatos noi putem realiza într-adevar mult. Dar ce sa faci cu un trup bolnav? Un corp solid înseamna un ajutor solid în a înfaptui lucruri mari, bune sau rele; rele la omul care are un caracter rau, bune la omul care are un caracter bun, care îmbratiseaza în toate vointa lui Dumnezeu, Domnul nostru.

Sfântului Francisc Borgia îi scria: "Noi trebuie sa ne straduim sa avem un trup sanatos, pentru ca el sa fie supus si sa slujeasca sufletului. În felul acesta sufletul dobândeste forta ca sa-i slujim Creatorului si sa-l preamarim pe el".

Sfânta Tereza cea Mare le explica foarte clar calugaritelor sale cât de daunatoare pot fi pentru viata spirituala, fie postul exagerat, fie abuzul în mâncare si bautura. E una dintre conditiile recerute pentru a te ruga si a medita bine.

Desigur ca vorbind de necumpatare ne gândim, în primul rând, la abuzul de alcool care ruineaza sanatatea, distrugând centrala de comanda, creierul, de care depinde toata activitatea fizica, psihica si spirituala a omului. Am avut odata ocazia sa privesc pe ecranul unui tomograf creierul unui alcoolic: un creier degenerat, degradat, cu gauri, distrus de alcool.

La un betiv sau la un popor de betivi, cum a ajuns poporul nostru, nu mai poate fi vorba de vreo moralitate. Statisticile arata ca între 50 si 80 % dintre delicte: crime, batai, certuri, sinucideri, violuri, fapte de desfrâu, hotii, spargeri, accidente de munca, divorturi etc., se datoreaza betiei.

Se întreaba înteleptul Solomon în cartea Proverbelor:

Ale cui sunt vaietele? Ale cui sunt oftarile? Ale cui sunt certurile? Ale cui sunt plângerile? Ale cui sunt ranirile fara pricina? Ai cui sunt ochii rosii? Sunt ale celor care întârzie la vin si se duc sa goleasca paharul cu vin amestecat. Nu te uita la vin când curge rosu si face margaritare în pahar. El aluneca usor, dar pe urma ca un sarpe musca si înteapa ca o vipera. Ochii ti se vor uita dupa femeile altora si inima îti va vorbi prostii. Vei fi ca un om culcat în mijlocul marii, ca un om culcat pe vârful unui catarg. "M-a lovit... dar nu ma doare! M-a batut... dar nu simt nimic! Când ma voi trezi? Mai vreau vin!" (Prov 23,29-35).

Ultimele cuvinte ale portretului betivului nu mai lasa loc sperantei. Viciul betiei nu are cale de întoarcere, afara de cazul ca Dumnezeu face o minune. Si minuni Dumnezeu înca mai face. O data trezit din betie, betivul o ia de la capat: "Mai vreau vin!" Ca si cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Cine are cât de cât de-a face cu betivii îsi da seama ca de trei mii de ani încoace, adica de pe vremea lui Solomon, viciul betiei n-a cunoscut nici o schimbare la fata.

Unul dintre marii luptatori împotriva betiei a fost sfântul Augustin. În Confesiunile sale, sfântul Augustin ne povesteste cum însasi mama sa, Monica, era sa alunece pe panta betiei, fara sa-si dea seama. Când era copila o trimiteau parintii sa scoata din beci vin pentru masa. Cu ocazia aceasta se obisnuise sa traga de fiecare data din furtun câteva înghitituri de vin. Pâna într-o zi când servitoarea, la o cearta, suparata, i-a zis în fata: "Betivanco!" Monica s-a lecuit de bautura pentru toata viata.

Scrie sfântul Augustin: "Plus occidit gula quam gladius" (Lacomia ucide mai multi oameni decât sabia). "Ebriosi peiores iudicandi sunt animalibus" (Betivii trebuie considerati mai prejos decât animalele). Cine a vazut vreodata un animal beat? Afara de cazul ca i se toarna cu forta alcool pe gât. În continuare, sfântul Augustin ne prezinta cel mai complet tablou al urmarilor betiei pe care ni-l ofera literatura patristica.

Betia este mama tuturor nelegiuirilor, radacina crimelor, izvorul viciilor, tulburarea capului, ravasirea simturilor, furtuna limbii si a trupului, naufragiul castitatii, pierderea timpului, nebunie de bunavoie, o viata parazitara rusinoasa, depravarea moravurilor, pierderea onoarei, rusinea, infamia vietii.

Epitetul de betiv aplicat cuiva este poate cel mai rusinos si mai infamant dintre toate, tocmai pentru ca în el se ascund toate viciile posibile. Ne putem imagina cum ar suna acest epitet adresat unui ucenic al lui Isus, unui slujitor al altarului, chemat sa lupte din rasputeri împotriva acestui viciu care ameninta poporul nostru nu numai cu degradarea morala totala, dar, pe termen lung, cu disparitia lui biologica?

Referitor la viciul lacomiei, propun spre reflectie în mod deosebit atitudinea pe care o avem la masa. Cum ne comportam la masa? Comportamentul nostru e dictat de ratiune, de bunul simt, de caritatea fraterna, sau de instinctul animalic al foamei? A nu te controla, a te repezi la mâncare spre a o lua înaintea altora, a nu fi atent la cei din jur, a te întinde peste altii, a alege ce-i mai bun, a-i lasa pe altii flamânzi, a-ti manifesta în mod zgomotos placerea mâncând cu gura deschisa, plescaind, ca la troaca, nu înseamna numai lipsa de maniere, lipsa celor sapte ani de acasa, dar înseamna renuntare la demnitatea ta de om, incapacitatea de a-ti domina instinctele.

Ca model de comportare la masa ne sunt primii crestini. Ascultati cum îi descrie Tertulian pe primii crestini luând masa:

La mesele noastre nu se admite nimic josnic, nimic lipsit de modestie. Nu ne asezam la masa fara sa fie adresata mai întâi lui Dumnezeu o rugaciune. Mâncam atât cât e necesar ca sa ne potolim foamea. Bem atât cât se cuvine sa o faci când traiesti în castitate. Ne saturam ca unii care trebuie sa se scoale noaptea pentru a se ruga lui Dumnezeu. Discutam stiind ca Dumnezeu asculta. Dupa ce ne-am spalat pe mâini si s-au aprins luminile, fiecare este invitat sa cânte laude lui Dumnezeu pe care le scoate din sfintele Scripturi sau pe care le compune el însusi; prin aceasta se cunoaste cât a baut. Masa se termina cu o rugaciune. Iesim de acolo la fel cum am intrat, cu modestie, cuviincios; mai mult decât de la o masa, iesim de acolo ca de la o scoala.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/omul.asp?viciile=28
Vă rugăm să respectați drepturile de autor