www.profamilia.ro /omul.asp?viciile=14
 
 OMUL 

Viciile capitale
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 09.02.2005; sursa: Editura Sapientia

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior INVIDIA

2. Cetatea pamânteasca sau împaratia invidiei

"Dumnezeu l-a creat pe om nemuritor si l-a facut dupa chipul fiintei sale. Dar prin invidia Diavolului moartea a intrat în lume si cei care sunt de partea lui vor ajunge sa o cunoasca" (Înt 2,24).

Prima crima din istoria lumii a fost provocata de invidie. Dar n-a fost o crima oarecare, ci o crima între frati. Fratele si-a ucis fratele. Cain s-a lasat stapânit de duhul cel rau, care este duhul urii si al invidiei, si l-a ucis pe fratele sau, Abel. Scrie apostolul Ioan:

Vestea pe care ati auzit-o de la început este aceasta: sa ne iubim unii pe altii, nu cum a fost Cain, care era de la Cel Rau si l-a ucis pe fratele sau. Si pentru ce l-a ucis? Pentru ca faptele lui erau rele, iar ale fratelui sau erau bune (1In 3,11-12).

Cartea Genezei noteaza despre Cain ca, dupa ce nevasta sa i l-a nascut pe Enoh, Cain a început sa zideasca o cetate si a pus acestei cetati numele fiului sau Enoh (cf. Gen 4,17).

Pornind de la aceasta relatare a Genezei, sfântul Augustin îsi expune geniala sa învatatura cu privire la cele doua cetati în opera De civitate Dei. Sfântul Augustin împarte omenirea în doua tabere opuse: una formata din cei care traiesc dupa om, cealalta din cei care traiesc dupa Dumnezeu. Si adauga:

În sens mistic noi le mai numim si doua cetati, adica doua societati omenesti, dintre care una e harazita sa domneasca în veci cu Dumnezeu, cealalta sa îndure chinul vesnic cu Diavolul. În fruntea "cetatii lui Dumnezeu" este Abel care, pentru aceasta este numit "strain" pe pamânt. În fruntea "cetatii oamenilor" se afla Cain caci, dupa cum sta scris, Cain a zidit o cetate; Abel, în schimb, nu a zidit nici o cetate. Caci cetatea sfintilor este în cer, desi ea naste cetateni pe pamânt, unde este prezenta în mod trecator pâna când va sosi timpul împaratiei sale, când îi va aduna pe cei care vor învia în trupurile lor si li se va da împaratia promisa, unde vor domni vesnic împreuna cu principele lor, Regele veacurilor.

Spune mai departe sfântul Augustin: Cain este cel care inspira comportamentele celor care alcatuiesc "cetatea oamenilor". El este cel care îi împiedica sa-l iubeasca pe aproapele. Si care este motivul pentru care actioneaza în felul acesta? Invidia. Scrie sfântul Augustin: "Întemeietorul cetatii pamântesti a fost un ucigas de frate; caci, cotropit de invidie, l-a ucis pe propriul sau frate, pe Abel, cetatean al cetatii vesnice si strain pe acest pamânt".

În continuare, sfântul Augustin ne prezinta o lista lunga de patruzeci si cinci de pacate si nelegiuiri, care provin, ca dintr-o radacina otravita, din invidie. Dupa cum Cain cel invidios nu-l putea suporta pe Abel cel nevinovat, locuitorii invidiosi ai cetatii pamântesti nu-i pot suporta pe locuitorii cetatii lui Dumnezeu. Câte ravagii a facut si continua sa faca invidia!

Ea, invidia, scrie sfântul Augustin, l-a aruncat din cer pe îngerul invidios pe Dumnezeu, care voia sa fie ca Dumnezeu; ea l-a izgonit pe om din paradis, l-a ucis pe Abel, i-a înarmat pe frati împotriva lui Iosif, l-a aruncat pe Daniel în groapa cu lei, l-a rastignit pe cruce pe [Cristos] capul nostru, l-a urcat pe Iuda pe spânzuratoare. Fratilor mei, predicati de pe acoperisuri ca invidia este acea fiara, nespus de rea, care înabusa credinta, care distruge armonia, spulbera dreptatea si naste toate relele. Ea a facut sa se prabuseasca zidurile Ierusalimului, ea a depopulat Roma, ea a distrus Cartagina, ea a pustiit Troia.

Având în vedere nenorocirile si ravagiile pe care le produce în lume invidia, nu numai sfântul Augustin, dar si ceilalti sfinti parinti ai Bisericii au cuvinte de foc împotriva acestui viciu monstruos pe care anticii îl reprezentau sub chipul unei femei batrâne, urâte, slabe, desirate care locuia într-o pestera întunecoasa si se hranea cu serpi.

Sa ascultam, de pilda, cuvintele sfântului Ioan Gura de Aur rostite într-o predica în care comenteaza textul din Geneza referitor la Cain cel care, din invidie si-a ucis fratele.

Invidiosii, spune sfântul episcop, sunt mai rai decât leii, ei se aseamana cu diavolii si aproape ca sunt mai rai decât diavolii. Caci leii ne ataca, sau fiindca îi preseaza foamea, sau pentru ca sunt provocati sau iritati. Dar invidiosii, faceti-le bine, ei îti fac rau; atrageti-i prin binefaceri, ei va prigonesc si va persecuta. Chiar diavolii, desi fac împotriva noastra un razboi înversunat, nu se razboiesc între ei. Asa le-a închis Cristos gura evreilor gelosi, atunci când împinsi de o neagra invidie, l-au acuzat ca izgoneste diavolii cu Belzebul, capetenia diavolilor. Daca Satana se razboieste cu Satana, spune el, cum poate sa mai dainuie împaratia lui? "Daca Satana îl izgoneste pe Satana cum va ramâne împaratia lui? De aceea ei însisi [diavolii] vor fi judecatorii vostri" (Mt 12,26). Dar invidiosii nu-i respecta pe semenii lor, nici pe cei mai apropiati. Duc între ei un razboi crâncen: invidiosul îl uraste pe invidios, gelosul îl blestema pe gelos. Acest pacat nu are nici o justificare. Desfrânatul poate sa aduca drept scuza forta patimii; hotul, la nevoie, poate sa se scuze cu saracia; criminalul poate sa aduca drept scuza mânia. Dar voi, invidiosilor, va întreb; voi ce scuza puteti aduce? Nici una, afara de o rautate fara hotar. Acest viciu e mai rau decât necuratia si chiar decât adulterul. Caci furia viciului necuratiei se opreste în însasi actiunea pacatului de necuratie. Dar furia si ravagiile invidiei ravasesc Biserica si lumea întreaga. Caci prin invidie diavolul a ucis în Adam întreg neamul omenesc.

Un alt sfânt parinte care trateaza acest viciu, sfântul Grigore din Nazianz, sustine ca invidia este pacatul cel mai nedrept si în acelasi timp cel mai drept; cel mai nedrept caci este dusmanul oricarui bine; cel mai drept caci pune deja din aceasta lume ceva din focul iadului în inima celui care se face vinovat de acest viciu. Caci asa cum rugina consuma fierul care a produs-o, asa cum viermele roade lemnul care l-a produs, asa cum vipera sfâsie maruntaiele care au zamislit-o, la fel invidia roade inima invidiosului si îi usuca oasele.

Invidiosul e cel mai nefericit dintre pacatosi. La el suferinta e dubla: o data sufera pentru raul care i se întâmpla lui, a doua oara sufera pentru binele care i se întâmpla altuia. Celebrul Bion din Borestene când întâlnea un invidios cu fata trista îi zicea: "Una din doua s-a întâmplat, dar nu stiu care dintre ele: ori tie ti s-a întâmplat un rau, ori altuia i s-a întâmplat un bine".

Cartea Genezei remarca la Cain semnul distinctiv al tuturor invidiosilor: mânia si fata posomorâta: "Cain s-a mâniat foarte tare si i s-a posomorât fata. Si Domnul i-a zis lui Cain: «Pentru ce te-ai mâniat si pentru ce ti s-a posomorât fata?»" (Gen 4,5-6).

Invidiosul, încercând sa naruie pe toate caile succesul si fericirea altuia, nu face altceva decât sa-si naruie propria fericire. Este o realitate pe care grecii antici o ilustrau prin urmatoarea povestire. Dintr-o mica cetate greceasca, doi barbati au plecat ca sa ia parte la jocurile olimpice. Unul dintre ei a avut succese rasunatoare, s-a acoperit de glorie si a fost încoronat cu lauri. Celalalt s-a întors acasa fara nici o victorie. La întoarcere, locuitorii cetatii au facut sarbatoare celui victorios si i-au înaltat un monument în mijlocul orasului. Celalalt, cuprins de amaraciune si invidie, a hotarât sa se razbune si sa nimiceasca cu orice pret gloria celui victorios. S-a hotarât sa-i darâme monumentul. Noaptea, pe când toata lumea dormea, s-a apucat de sapat la temelia monumentului. Când de acum aproape ca îsi terminase munca si trebuia doar sa-l împinga cu umarul ca sa-l rastoarne, monumentul s-a prabusit de la sine; a cazut peste cel care sapa, omorându-l si îngropându-l în groapa pe care o sapase. Invidia îl ucide pe invidios. Invidiosilor li se aplica cunoscuta vorba din popor: Cine sapa groapa altuia, cade el însusi într-însa.

Si fiindca am ascultat pâna acum ce gândesc marii sfinti parinti ai Bisericii despre viciul invidiei, sa ascultam, în încheiere, tot de la un mare sfânt parinte al Bisericii un sfat simplu, cum putem rezista acestei patimi a invidiei de care nimeni nu este ocolit. E vorba de sfântul Vasile cel Mare care le spunea crestinilor din timpul sau:

Ce trebuie sa facem pentru a nu cadea în pacatul invidiei sau pentru a ne elibera cât mai curând posibil daca am cazut în el? Trei lucruri. Primul: sa evaluam toate realitatile acestei lumi pe care le invidiem la altii la justa lor valoare, adica nimic, desertaciune; al doilea: inutilitatea invidiei. E o patima care nu ne da nimic din ce vedem la altii, afara de un sentiment de frustrare si suferinta interioara; al treilea: sa-l lasam pe Dumnezeu sa fie Dumnezeu, adica sa fie generos si sa dea, ca si stapânul viei din Evanghelie, fiecaruia ce vrea el si cât vrea el si cui vrea el.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/omul.asp?viciile=14
Vă rugăm să respectați drepturile de autor