www.profamilia.ro /meditatii.asp?zilnice=12martie
 
 MEDITA?II 

Medita?ii zilnice pentru Postul Mare 2006
achizitionare: 01.03.2006

Inapoi la cuprins

Duminica (12 martie 2006): "Acesta este Fiul Meu cel iubit, pe Acesta sa-L ascultati"

 

Evanghelia: Marcu 9,2-10

Si dupa sase zile a luat Isus cu Sine pe Petru si pe Iacov si pe Ioan si i-a dus într-un munte înalt, de o parte, pe ei singuri, si S-a schimbat la fata înaintea lor. Si vesmintele Lui s-au facut stralucitoare, albe foarte, ca zapada, cum nu poate înalbi asa pe pamânt înalbitorul. Si li s-a aratat Ilie împreuna cu Moise si vorbeau cu Isus. Si raspunzând Petru, a zis lui Isus: Învatatorule, bine este ca noi sa fim aici; si sa facem trei colibe: Tie una si lui Moise una si lui Ilie una. Caci nu stia ce sa spuna, fiindca erau înspaimântati. Si s-a facut un nor care îi umbrea, iar un glas din nor a venit zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, pe Acesta sa-L ascultati. Dar, deodata, privind ei împrejur, n-au mai vazut pe nimeni decât pe Isus, singur cu ei. Si coborându-se ei din munte, le-a poruncit ca nimanui sa nu spuna cele ce vazusera, decât numai când Fiul Omului va învia din morti. Iar ei au tinut cuvântul, întrebându-se între ei: Ce înseamna a învia din morti?

 

Vechiul Testament: Facerea 22,1-2.9-13.15-18

Dupa acestea, Dumnezeu a încercat pe Avraam si i-a zis: "Avraame, Avraame!" Iar el a raspuns: "Iata-ma!" Si Dumnezeu i-a zis: "Ia pe fiul tau, pe Isaac, pe singurul tau fiu, pe care-l iubesti, si du-te în pamântul Moria si adu-l acolo ardere de tot pe un munte, pe care ti-l voi arata Eu!" Iar daca au ajuns la locul, de care-i graise Dumnezeu, a ridicat Avraam acolo jertfelnic, a asezat lemnele pe el si, legând pe Isaac, fiul sau, l-a pus pe jertfelnic, deasupra lemnelor. Apoi si-a întins Avraam mâna si a luat cutitul, ca sa junghie pe fiul sau. Atunci îngerul Domnului a strigat catre el din cer si a zis: "Avraame, Avraame!" Raspuns-a acesta: "Iata-ma!" Iar îngerul a zis: "Sa nu-ti ridici mâna asupra copilului, nici sa-i faci vreun rau, caci acum cunosc ca te temi de Dumnezeu si pentru mine n-ai crutat nici pe singurul fiu al tau". Si ridicându-si Avraam ochii, a privit, si iata la spate un berbec încurcat cu coarnele într-un tufis. Si ducându-se, Avraam a luat berbecul si l-a adus jertfa în locul lui Isaac, fiul sau. Si a strigat a doua oara îngerul Domnului din cer catre Avraam si a zis: "Juratu-M-am pe Mine însumi, zice Domnul, ca de vreme ce ai facut aceasta si n-ai crutat nici pe singurul tau fiu, pentru Mine, De aceea te voi binecuvânta cu binecuvântarea Mea si voi înmulti foarte neamul tau, ca sa fie ca stelele cerului si ca nisipul de pe tarmul marii si va stapâni neamul tau cetatile dusmanilor sai; Si se vor binecuvânta prin neamul tau toate popoarele pamântului, pentru ca ai ascultat glasul Meu".

 

Meditatie: Ce ne face sa nu vedem revelarea slavei lui Dumnezeu în vietile noastre? Cu siguranta pacatul si necredinta! Credinta ne permite sa vedem ceea ce nu este vizibil pentru ochiul liber. Prin ochii credintei Avraam a recunoscut chemarea lui Dumnezeu în viata sa. A vazut de departe nu doar ceea Dumnezeu dorea pentru el, ci si pentru descendentii lui - un legamânt vesnic de prietenie si pace cu Dumnezeul cel viu. Avraam este tatal credintei pentru ca si-a pus speranta în promisiunile lui Dumnezeu. Credinta ne face sa pregustam lumina slavei lui Dumnezeu când îl vom vedea fata la fata (1Corinteni 13,12) asa cum este El (1Ioan 3,2).

Sunteti pregatiti sa vedeti slava lui Dumnezeu? Dumnezeu este nerabdator sa împartaseasca slava Sa cu noi! O întrezarim atunci când discipolii îl vad pe Isus schimbat la fata pe munte. Fata lui Isus s-a schimbat la înfatisare si hainele lui au devenit stralucitor de albe. Atunci când Moise s-a întâlnit cu Dumnezeu pe Muntele Sinai, pielea fetei sale a stralucit pentru ca a vorbit cu Dumnezeu (cf. Iesire 34,29). Paul spune ca israelienii nu se puteau uita la fata lui Moise din cauza stralucirii ei (2Corinteni 3,7). În întâmplarea din Evanghelie Isus apare în slava cu Moise, marele legiuitor al Israelului, si cu Ilie, cel mai mare dintre profeti, în prezenta a trei dintre apostolii Sai iubiti. Care este semnificatia acestei misterioase aparitii? Isus a mers pe munte stiind foarte bine ce îl astepta în Ierusalim: tradarea, patima si rastignirea Sa. Foarte probabil Isus a discutat cu Moise si cu Ilie despre aceasta foarte importanta decizie de a accepta crucea. Dumnezeu Tatal de asemenea a vorbit cu Isus si i-a dat recunoasterea Sa: Acesta este Fiul Meu cel iubit, pe Acesta sa-L ascultati. Norul care i-a umbrit pe Isus si pe apostolii sai a împlinit visul evreilor ca atunci când va veni Mesia, norul prezentei lui Dumnezeu va umple din nou templul (cf. Iesirea 16,10.19,9.33,9; 3Regi 8,10; 2Macabei 2,8). Când s-au întâmplat acestea Petru, Iacob si Ioan dormeau! Când s-au trezit, au vazut Schimbarea la Fata a lui Isus, alaturi de Moise si Ilie.

Cât de mult pierdem din slava si actiunea lui Dumnezeu pentru ca dormim din punct de vedere spiritual? Sunt multe lucruri care ne pot tine cugetele adormite fata de lucrurile lui Dumnezeu: letargia mentala si "viata neexaminata" ne pot împiedica sa analizam lucrurile si sa ne confruntam cu îndoielile si întrebarile noastre. Viata lipsita e griji poate de asemenea sa ne împiedice sa luam în seama cerintele provocatoare ale lui Cristos. Prejudecatile ne pot face orbi fata de ceva nou pe care Domnul poate sa îl pregateasca pentru noi. Chiar si durerea ne poate bloca pâna când reusim sa privim dincolo de ea la slava lui Dumnezeu. Sunteti treji din punct de vedere spiritual? Petru, Iacob si Ioan au fost martori privilegiati ai slavei lui Cristos. Si noi, ca discipoli ai lui Cristos suntem chemati sa fim martori ai slavei sale. Domnul doreste sa ne reveleze noua, discipolilor Sai iubiti, slava Sa. Cautati prezenta Lui cu credinta si veneratie?

"Doamne, ajuta-ma sa ramân mereu atent fata de Tine, fata de Cuvântul Tau, actiunea Ta, si fata de prezenta ta zilnica în viata mea. Fa sa vad slava Ta."

 

Psalm 33,4-5.18-20.22
Drept este cuvântul Domnului si toate lucrurile Lui întru credinta.
Iubeste milostenia si judecata, Domnul; de mila Domnului plin este pamântul.
Iata ochii Domnului spre cei ce se tem de Dânsul, spre cei ce nadajduiesc în mila Lui. Ca sa izbaveasca de moarte sufletele lor si sa-i hraneasca pe ei în foamete.
Si sufletul nostru asteapta pe Domnul, ca ajutorul si aparatorul nostru este.
Ca în El se va veseli inima noastra si în numele cel sfânt al Lui am nadajduit.

© 2006 Don Schwager

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?zilnice=12martie
Vă rugăm să respectați drepturile de autor