www.profamilia.ro /meditatii.asp?rozariu=4
 
 MEDITA?II 

Medita?ii la misterele Rozariului
achizitionare: 04.10.2004

Inapoi la cuprins Misterele de bucurie

Prezentarea lui Isus în templu

Misterul prezentarii lui Isus în templu se afla, printre misterele de bucurie ale rozariului, între nasterea din Betleem si regasirea lui Isus în templu dupa trei zile, la vârsta de 12 ani. Se pare ca ultimele doua mistere de bucurie stau sub semnul prezentei lui Isus în templu: mai întâi, el e adus de parinti pentru a împlini un rit, iar, a doua oara, vine si ramâne din proprie initiativa. As dori ca în rândurile urmatoare sa propun o lectura alegorica si chiar ludica a unei taine care, asa cum se cuvine, poate fi privita pe mai multe niveluri, întrucât contine diferite semnificatii.

În scena avem cinci personaje: Isus si parintii sai, Simeon si Ana. Primii trei se îndreapta spre templu, venind din spatiul profan al exterioritatii, în timp ce ceilalti doi se gasesc deja într-o îndelungata asteptare a unui moment miraculos. Putem, însa, vedea usor ca dispunerea spatiala de la început nu corespunde adevaratului simbolism, deoarece Isus este cel care, prin prezenta sa, va da o noua dimensiune templului. Iudaismul protagonistilor va dezvalui o realitate ascunsa, si anume Împaratia mesianica.

Isus întrupeaza aceasta ordine inedita si, totusi, continuta în germene sub chipul asteptarii mântuirii. Simeon si Ana, luându-l în brate pe copil, realizeaza deschiderea unui nou eon si îsi vad, implicit, misiunea împlinita. Dreptii Vechii Aliante sunt acum invitati sa treaca în adevarata tara a fagaduintei.

Dar prezenta lui Isus în templu poate fi contemplata si în termenii propriu-zisi ai frumusetii. E vorba, desigur, de o frumusete dumnezeiasca, pe care textele sacre o numesc kabod, doxa, gloria sau slava. O realitate divina inconfundabila cu lucrurile acestei lumi, Isus prezent ca euharistie, dar si ca icoana sau, mai amplu, în integralitatea liturghiei Bisericii. De aici si importanta pe care credinciosul este chemat sa o acorde nu doar spatiului sacru, ci si timpului rugaciunii si al meditatiei în tacere. Nu pare sa fie indiferent în ce mod ne raportam la Împaratia mesianica, la prezenta lui Isus în noul templu, adica în sufletul lui Simeon si al Anei, al Mariei si al lui Iosif, al Bisericii si, nu în ultimul rând, în propriul suflet.

Daca frumusetea va salva lumea, asa cum s-a spus, aceasta are loc deoarece Isus însusi este frumusetea de nespus a lui Dumnezeu, aratata însa în trup omenesc, vizibila pe chipul lui Isus si iradianta spiritual de-a lungul secolelor. În adevarata icoana, ca reflex al acestei realitati inefabile, Isus continua sa fie prezent în templu. Mai mult, prin arta liturgica Isus se arata din slava în slava, la nesfârsit, conform acelui concept teologic al epectazei utilizat de sfântul Grigore de Nyssa.

Arta icoanei poate fi o sansa pentru noul mileniu crestin, nu doar în materie ecumenica, ci si în ceea ce priveste aprofundarea propriei credinte si vieti spirituale. Împaratia inaugurata prin misterele de bucurie, continuata prin cele de lumina si durere, se desavârseste abia prin Înviere, ca taina a preamaririi Fiului omului. Isus se lasa descoperit, putin câte putin, conform logicii revelarii sale si capacitatii umanei întelegeri, prin trimiterea Spiritului Sfânt. Dar acelasi Spirit pare sa fi suflat deja în urechile lui Simeon si ale Anei, pare sa fi deschis înainte de obsteasca vreme ochii Mariei, si continua sa ne surprinda si azi prin viata suprafireasca a câte unui sfânt. Însa tot o forma de surpriza, chiar daca de unii nesesizata, o constituie si frumusetea lui Isus din arta Bisericii si inspiratia acelora care îl prezinta si îl reprezinta mereu pe Fiul lui Dumnezeu în templul pe care el însusi l-a rezidit prin Înviere.

Asadar, misterul de bucurie al respectarii unui rit iudaic ne trimite nu numai la întâlnirea minunata a lui Simeon si a Anei, ci la o întreaga fenomenologie a prezentei divine în lume, prin adevarata arta a Bisericii, arta care nu poate sa nu fie liturgica si doxologica, adica o lauda adusa Dumnezeului întreit.

În concluzie, iata ce scrie un maestru contemporan al teologiei icoanei, Leonid Uspensky, referitor la importanta combinatiei dintre euharistie si icoana sau, am spune noi, la rolul unei depline prezentari a lui Isus în Biserica:

"În Sfintele Daruri, Christos nu se arata, ci se daruieste. El se arata în icoana. Aspectul vizibil al Euharistiei este imaginea care nu poate fi niciodata înlocuita nici prin imaginatie, nici prin contemplarea Sfântului Sacrament. Realitatea trupului si a imaginii, împreuna, sunt cele care dau deplinatate participarii liturgice: unitatea fizica în comuniune si unitatea rugaciunii prin imagine."
("La question de l'iconostase", în Contacts, nr. 46, 1964, p. 116)

Apologia unei arte eclesiale autentice mi se pare obligatorie si nu optionala, deoarece Isus nu ne-a revelat un secret exterior lui însusi, ci s-a descoperit pe sine asumând natura umana. Acesta este temeiul teologic al artei noastre!

Alin Tat, Cluj-Napoca

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?rozariu=4
Vă rugăm să respectați drepturile de autor