www.profamilia.ro /meditatii.asp?rozariu=13
 
 MEDITA?II 

Medita?ii la misterele Rozariului
achizitionare: 04.10.2004

Inapoi la cuprins Misterele de durere

Încoronarea lui Isus cu spini

"Soldatii au împletit o coroana din spini, i-au pus-o pe cap si l-au îmbracat cu o haina de purpura,
apoi veneau la el si-i spuneau: "Bucura-te regele iudeilor".
Isus a iesit deci afara, purtând cununa de spini si haina de purpura.
Iar Pilat le-a zis: «Iata omul!»"
(In 19,2-3.5).

Dupa ce a fost biciuit, Isus este supus unui nou act de batjocura din partea soldatilor: încoronarea cu spini. Isus afirmase înaintea lui Pilat ca El este rege: "Eu pentru aceasta m-am nascut si pentru aceasta am venit în lume, ca sa dau marturie despre adevar"! (In 18,37). Astfel, soldatii gasesc o noua modalitate de a se distra pe seama lui Isus, încoronându-l ca rege! De fapt, fara sa-si dea seama, ei savârseau gesturi a caror semnificatie îi depasea.

Coroana de spini pe capul lui Isus ni-l arata pe Mântuitorul nostru ca Marele Preot al noului legamânt, ca Rege al regilor. Coroana a fost întotdeauna pe capetele regilor semnul demnitatii supreme. Cristos nu este însa un rege cu o coroana de aur, ci unul cu o coroana de spini, si aceea primita în batjocura. Iata-l asadar pe Cristos nu ca un rege care sa domine prin puterea armata, ci un rege care domina prin puterea de a accepta vointa lui Dumnezeu, ca un rege care accepta suferinta si moartea de dragul împlinirii planului lui Dumnezeu de mântuire a lumii.

Din firea sa omul tinde sa caute primele locuri, cauta sa fie apreciat si laudat de oameni, cauta sa-i domine pe ceilalti, crezând ca prin aceasta va dobândi fericirea. Aceasta tendinta ne-o inspira cel rau, pentru ca este invidios pe fericirea la care noi putem ajunge în împaratia lui Dumnezeu. Dar pentru a fi acolo cu Domnul, trebuie sa privim spre El, trebuie sa privim spre Regele nostru. Cristos accepta sa fie un astfel de rege pentru a întelege si noi, cei care i-am acceptat prin darul sau învatatura, ce fel de crestini trebuie sa fim.

Isus nu accepta sa devina rege atunci când este în culmea popularitatii, atunci când multimea saturata cu cele cinci pâini si cu cei doi pesti vrea sa-l aclame ca rege: din contra, Isus fuge, se ascunde. Isus nu accepta sa devina rege nici pe muntele Tabor, când se arata ucenicilor în adevarata sa splendoare dumnezeiasca: din contra, le porunceste ucenicilor prezenti sa nu spuna nimanui nici un cuvânt. Acum însa, când în semn de batjocura apare încoronat ca un rege, Isus tace si accepta aceste umilinte.

Trebuie sa întelegem si noi ca îi suntem placuti Domnului atunci când în suferintele noastre stim de ce si cum trebuie sa le acceptam. Cât de greu ne vine însa de cele mai multe ori sa acceptam jertfa, suferinta, umilinta în viata noastra. Si stiu aceasta din propria experienta. Suntem atât de inteligenti încât gasim subterfugii pentru a evita o jertfa, o umilire. Ne spunem ca aveam dreptul sa replicam. Este mai placut sa auzi ca esti laudat si apreciat decât contrariul. Dar Isus nu a procedat asa. Privind la Cristos, sa avem curajul sa acceptam o corijare atunci când gresim; sa avem curajul sa luam apararea celui aflat în necaz; sa avem curajul sa spunem mereu adevarul si sa-l marturisim pe Cristos în viata noastra.

Iata omul - spune Pilat. Misterioasa expresie! Fara sa-si dea seama, Pilat proclama un mare adevar. În acel moment, Isus devine OMUL: omul din toate timpurile, din toate locurile, care este maltratat, brutalizat de rautatea si cruzimea semenilor sai. Din acel moment, Isus se identifica cu omul în suferinta. Iata-l pe Cristos prezent în fiecare om: în mine, în tine, în aproapele nostru. Care este comportamentul meu? Îmi bat si eu joc de Cristos prin atitudinile mele, prin viata mea?

Întreaga învatatura a întelepciunii crestine, scrie Sfântul Leon cel Mare, consta nu în abundenta cuvintelor, nu în arta de a filozofa, nu în a vâna lauda si marirea, ci în cunoasterea si practicarea acelei umilinte adevarate si acceptate de buna voie pe care Domnul a ales-o pentru sine si a practicat-o cu atâta sârguinta, din momentul întruparii în sânul mamei sale, Sfânta Fecioara Maria, pâna pe lemnul crucii. Sunt grele, dar justificate cuvintele Sfântului Bernard: "Ar trebui sa ne plesneasca obrazul de rusine când noi, madularele, cautam onoruri în vreme ce Cristos, capul nostru, poarta coroana de spini".

"Isus Cristos, explica Sfântul Augustin, a ucis mândria nu altfel decât prin umilinta sa si ne-a trasat drumul cu umilinta sa; fiindca prin orgoliu ne îndepartaseram de Dumnezeu, nu ne puteam întoarce la el pe alta cale decât pe calea umilintei".

Toate virtutile trebuie luate în consideratie. Dar daca umilintei nu i se acorda o atentie cu totul deosebita sau este neglijata, atunci întreg edificiul vietii spirituale se prabuseste ca o casa construita pe nisip. Piatra de încercare a umilintei, semnul adevarat si sigur dupa care putem recunoaste daca avem sau nu virtutea umilintei, este suportarea ofenselor. Isus acest lucru îl gaseste normal la ucenicul lui: "Fericiti veti fi când va vor batjocori si vor zice tot cuvântul cel rau împotriva voastra; vai voua, când va vor lauda pe voi oamenii; tot asa faceau si cu profetii mincinosi. Când esti lovit peste obrazul drept, întoarce si obrazul stâng..." Sa nu ne fie teama: Cristos ne va da si noua puterea de a înfaptui vointa lui Dumnezeu, daca-i vom asculta si medita cuvântul.

Sa multumim Domnului, meditând acest mister, pentru toate suferintele îndurate pentru mântuirea noastra, pentru toti aceia care în decursul istoriei au stiut sa-l imite si sa ne fie exemple, dar sa-i cerem si iertare pentru momentele în care noi ne eschivam si cautam sa ocolim crucea, si totodata sa ne ajute sa-l cautam pe El în viata, ca El sa fie preamarit si sa nu avem dorinta desarta a propriei mariri.

pr. Gabriel Bucur, Iasi

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?rozariu=13
Vă rugăm să respectați drepturile de autor