www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=94
 
 MEDITA?II 

Reflec?ia saptamânii

Inapoi la cuprins

Despre adevaratul "înainte!"
- 1 ianuarie 2006 -

Cunoasteti probabil acel banc despre un domnitor român (nu dam nume;) care este înstiintat de o iscoada a sa: "Maria ta! În spate sunt dusmanii, în stânga sunt dusmanii, în dreapta sunt dusmanii!", la care domnitorul a raspuns: "Atunci ostenii mei: înainteee!"

Cu multi ani în urma am fost într-o excursie la munte cu grupul de prieteni din care faceam parte. Pentru mine era a doua oara când mergeam acolo, astfel ca ma credeam un expert. De aceea, înainte sa ajungem pe platoul unde urma sa ne aranjam corturile, pâna la care drumul "clasic" lua o curba mare, m-am hotarât sa "scurtcircuitez" calea. Le-am spus prietenilor: "Cine se simte în stare si nu vrea sa mearga mai mult pe drumul sinuos, sa vina cu mine: ajunge sa trecem de urcusul din fata noastra, ca pe partea cealalta este destinatia!" Eram ferm convins ca ajungând în vârf vom vedea pe partea cealalta platoul, ca vom ajunge poate cu câteva ore înaintea celorlalti! Dar nu a fost asa. Cu câtiva temerari în urma mea am pornit pe "scurtatura", ca nu dupa mult timp sa îmi dau seama ca ceva nu este în regula. Au început sa ma întrebe: "Esti sigur ca mergem bine?" La început le-am raspuns "Sigur ca da!", dar cu cât înaintam, îmi dadeam seama ca nu mai stiu unde sunt - asa ca nu le mai raspundeam. Nu puteam sa cred ca gresisem în estimarea mea. Si cum "prostul daca nu-i fudul, parca nu e prost destul", m-am încapatânat, ba chiar mi-am parasit prietenii accelerând mersul, sperând ca la un moment dat sa vad platoul si sa le strig: "Aha! Vedeti ca am avut dreptate? Nu-i asa ca am mers mai putin? V-am adus mai repede la destinatie!" Într-un final eu am iesit tot în drumul cel lung si sinuos, în timp ce prietenii mei, întâlnind niste padurari, au reusit sa ajunga pe alt drum la platoul cu pricina, unde ne-am asezat tabara. Daca grupul cu care venisem nu ar fi fost crestin, probabil mi-as fi petrecut urmatoarele nopti sub cerul liber... Si as fi meritat pentru desteptaciunea mea!

* * *

A merge înainte nu este întotdeauna semn de întelepciune sau cea mai buna optiune. Când mergem pe un drum gresit, a merge tot înainte este o dovada de prostie: si cu cât te încapatânezi, cu cât mergi mai rapid, cu cât persisti în a-ti pastra directia, cu atât risti sa te îndepartezi de ceea ce de fapt urmaresti cu adevarat. Si atunci ai mare nevoie de curajul de a merge înapoi! Chiar si daca în spate, în stânga si în dreapta ta sunt doar dificultati, si cel mai usor îti pare ca este sa mergi înainte, dar stii ca este o optiune gresita, tot datul înapoi este cel mai întelept pas. De aici un frumos paradox: uneori adevaratul mers înainte presupune sa mergi înapoi.

La început de an lecturile liturgice rasaritene ne amintesc de predicarea Sfântului Ioan Botezatorul. O predicare greu de digerat! "Cel care are doua televizoare sa împarta cu cel ce nu are, iar cine are de mâncare sa faca la fel", ne spune astazi el. Medicilor si angajatilor din institutiile publice le spune: "Faceti-va munca, nu cautati atentiile strecurate pe sub mâna". Iar sefilor de orice fel: "Opriti-va setea de salarii tot mai mari, multumiti-va cu ce aveti, si respectati-i pe cei de sub voi". Am putea continua "particularizarea" mesajului sfântului îmbracat în haine din par de camila, pentru ca mesajul sau este pentru toti. Dar mai bine sa vedem de ce este greu de înghitit ceea ce ne spune? Unul din motive, cred eu, este pentru ca ne cere sa nu mai mergem înainte asa cum ne-am obisnuit, sa ne oprim nu atât din ce facem ci din cum facem, pentru a lua o cotitura de 180 de grade. Da, chiar daca aceasta - 180 de grade - înseamna de fapt sa facem cale întoarsa! Ioan Botezatorul ne atrage atentia ca nu mergem bine si ca daca perseveram în directia de acum - adica a preocuparii de a detine cât mai mult, de a avea putere cât mai mare, sau altele asemenea - nu avem cum sa ne apropiem de Cristos. Pentru simplul fapt ca Cristos este în alta directie!

Este însa atât de greu sa dai înapoi, sa renunti la obiceiurile tale. Când tocmai învatasesi cadenta acestei vieti, când tocmai te-ai obisnuit cu peisajul si cu drumul, când sentimentul de siguranta - "fac bine ce fac!" - tocmai se sedimenta în tine, tocmai acum el vine si îti striga în urechi: "Pui de vipera! Pocaieste-te!" Ce mesaj bun, dur dar bun, de început de an! Este o invitatie la auto-analiza. Trebuie sa ma asez deci la masa, sa întind pe ea harta existentei mele si sa marchez cu niste pioneze valorile mele, dar mai ales unde este Cristos si unde sunt eu. Nu cumva unele "atractii turistice" de pe harta ma distrag de la drumul meu spre Cristos? Ma voi descoperi cu siguranta pe un drum gresit, mai mult sau mai putin, dar gresit. Caci "cel care crede ca se tine pe picioare [trebuie] sa aiba grija sa nu cada" (1Corinteni 10,12). Recunoscând greseala, mai trebuie doar sa îmi calc pe mândria ce îmi spune "nu da înapoi", si sa îmi iau curajul de la Cel spre care vreau sa merg (caci aici vine un alt frumos paradox: în drumul spre Cristos, mergem de fapt cu Cristos). De fapt acest "proces" de reajustare a directiei va trebui sa îl fac la mai multe nivele, pentru ca greselile mele sunt multe. Iata deci sursa de angajamente la început de an: sa gasesc toate acele drumuri din care trebuie sa ma întorc, mai putin sau mai mult, înapoi. Pentru ca astfel sa merg cu adevarat înainte!

Radu Capan
www.capan.ro

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=94
Vă rugăm să respectați drepturile de autor