www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=90
 
 MEDITA?II 

Reflec?ia saptamânii

Inapoi la cuprins

Lasati copiii sa vina la mine!
- 1 decembrie 2005 -

A venit iarna si în aer se simte bucuria sarbatorilor ce vor veni. Zapada asternuta da sentimentul de pace si aminteste de puritatea si inocenta Pruncului ce s-a nascut pentru Mântuirea noastra. Acesta e sentimentul pe care îl am atunci când vine iarna. Mi-amintesc cum asteptam Craciunul în copilarie, cu miresme de brad si zgomot de clopotei.

În urma cu câteva saptamâni, dupa terminarea Sfintei Liturghii, cineva m-a oprit sa-si ia ramas bun, pentru ca, dupa cum îmi zicea acea persoana, "vine iarna si nu veti mai veni cu copiii la biserica!" M-a surprins sa aud spunându-mi asta cu atâta siguranta. Departe de mine gândul de a nu merge la biserica iarna. Sau de a nu merge cu copiii. Am stat si m-am gândit ce a vrut sa-mi spuna acea persoana. Nu mi-a fost greu sa recunosc modul acesta de gândire. L-am întâlnit de atâtea ori si de fiecare data mi-a venit greu sa-l accept.

Cuvintele acelea s-au legat si de altele spuse în acelasi sens binevoitor în urma cu vreo opt ani. Eram într-o biserica mica, înconjurata de oameni vârstnici si Liturghia urma sa înceapa. Copila mea mi se zbatea în brate si, desi nu tipa, miscarea ei continua nu putea sa nu atraga privirile celorlalti. Cum as fi putut sa fac o copila de aproape un an sa înteleaga ca trebuie sa fie "cuminte" sau ca tati acum nu poate sa se joace cu ea pentru ca slujeste Liturghia? Dupa Liturghie, una din doamne m-a oprit si mi-a spus ca ar fi bine sa nu mai vin cu copilul la biserica pentru ca deranjeaza. Si cum n-ar fi deranjat când era singurul prunc în biserica în aproape fiecare duminica?! Cuvintele acelei doamne, pe care o respect mult, m-au urmarit multa vreme. M-a durut si m-am simtit exclusa din rândul credinciosilor pentru ca aveam un copil care deranja si mi-a trebuit ceva timp sa înteleg de ce "trebuie" sa fie asa.

O mama trebuie sa respecte somnul copilului, sa-l pazeasca de orice zgomot sau "adiere de vânt" ce i-ar putea tulbura somnul. Va amintiti refrenul care începe cu vai? "Vai, dar cum ati iesit pe vremea asta cu copilul?" (sa zicem ca ploua) sau "Vai, dar de ce nu-i puneti copilului caciulita?" (chiar daca nu e rece/cald). Cred ca va suna cunoscut. Sunt expresii de îngrijorare care exprima compasiunea pentru pruncul nevinovat aflat în situatia de a avea parinti nepriceputi. E o bunavointa care nu lasa loc de refuz sau adesea e un sfat ce "trebuie" urmat. Si astfel ni se induce vinovatia si îndoiala în capacitatea de a fi parinte bun.

Un parinte bun nu merge cu copilul la biserica atunci când copilul trebuie sa doarma, nu-i asa? Ei bine eu cred ca nu-i asa. Un parinte bun nu poate sa-i refuze copilului comuniunea cu Dumnezeu. Si daca trebuie sa doarma? Ati vazut vreun prunc sa se plânga ca trebuie sa doarma în bratele parintilor? Eu nu. Copiii au capacitatea de a dormi cu sau fara perna, cu sau fara patura, adunati, întinsi sau sezând. Normal ca fiecare are un loc sau un mod preferat de somn, dar asta nu înseamna ca un copil nu poate sa doarma în biserica daca e nevoie. Chemare Mântuitorului e adresata parintilor de azi: "Lasati copiii sa vina la mine!" Nu spune lasati-i când vor creste. Nici lasati-i atunci când vor fi cuminti!

În timpul comunismului multi parinti îsi lasau copiii acasa atunci când mergeau la biserica. Poate din comoditate sau de teama ca inocenta acestora i-ar putea da de gol, poate în asteptarea momentului când vor creste si vor fi cuminti. Copiii aceia au crescut fara Dumnezeu si fara biserica. Ia uitati-va împrejur si vedeti cine sunt oamenii din biserici? Sunt oare multi dintre cei crescuti în perioada comunista? Deprinderile din copilarie ramân adesea toata viata, iar ceea ce parintele îi arata copilului prin exemplul personal face mai mult decât mii de cuvinte. E adevarat ca nu-i usor sa mergi cu copiii la biserica. Copiii alearga, vorbesc, chicotesc, se joaca. E modul lor de a fi si de a se manifesta. Au nevoi pe care le striga în gura mare, înrosind obrajii parintilor. Dar cât de mult putem învata din modul lor de a fi, din naturaletea si inocenta lor! Ce lectie de valoare ne dau când îi vedem în bratele parintilor!

De mersul la biserica cu copiii îmi sunt legate amintiri dragi pe care le pretuiesc tocmai pentru originalitatea lor. Zâmbesc când revad imaginea fetitei de trei anisori scotând pantofii doamnelor îngenuncheate în timpul Liturghiei. Îmi amintesc cu drag de chipul unei bunicii ce întotdeauna venea la Liturghie cu o ciocolata pentru fetita mea pusa pe sotii si ma felicita pentru ca sunt cu copiii la biserica. Sunt duminici în care timp de o ora si jumatate adorm în bratele mele doi copii, întâi cea mica si apoi cea mijlocie. Cea mare e acum ajutorul tatei la altar si când ma uit la ea ma gândesc ca în câtiva ani vor fi si cele mici acolo, iar eu voi putea sa ma reculeg si sa ies de la biserica fara sa-mi tremure genunchii! Îmi doresc sa-mi vad copiii în biserica si peste ani si ma rog ca atunci când voi fi în vârsta sa-mi însotesc nepotii la biserica si sa nu fiu deranjata de zumzetul lor!

Pana atunci însa ma voi stradui sa merg la biserica cu toata familia, indiferent de anotimp. Stiu ca exemplul personal aduce mai multa roada decât cuvintele. Copiii mei sper ca vor sti sa masoare anul având în centrul vietii pe Hristos. Mi-as dori ca si ei sa astepte Nasterea Sa si Învierea nu ca pe un spectacol, ci ca pe o traditie de familie. Amintirile copilariei as vrea sa le fie izvor de pace si întarire atunci când vor întâmpina încercari în viata. Si când vor trebui sa mearga cu copiii la Liturghie sa-si aminteasca de carucioarele cu bebelusi vazute în biserica în fiecare duminica. Sau de copiii ce uneori nu sunt "cuminti" dar ne învata ce înseamna a trai autentic.

Liliana Jude

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=90
Vă rugăm să respectați drepturile de autor