www.profamilia.ro /meditatii.asp?reflectia=73
 
 MEDITA?II 

Reflec?ia saptamânii

Inapoi la cuprins

La orizont se întrevede apusul
- 28 iulie 2005 -

Canada a facut si ea pasul acceptarii "casatoriilor" homosexuale. Astazi patru degete de la o mâna îmi ajung sa numar tarile care au renuntat la a mai defini casatoria ca fiind exclusiv uniunea dintre un barbat si o femeie. Dar peste un an? Peste zece? Pentru o suta? Probabil atunci degetele de la o mâna îmi vor fi prea multe pentru a numara tarile în care nu sunt acceptate astfel de "casatorii" (într-o revoltatoare "sfidare" a drepturilor omului, nu?). Este trist, foarte trist... Pe mine unul ma îngrozeste perspectiva. Îmi amintesc ca într-o carte am citit despre un studiu ce a vizat marile imperii, marile civilizatii ale lumii: s-a observat ca toate s-au stins la câteva decenii dupa ce decadentei i s-a dat libera mâna, dupa ce institutia familiei nu a mai fost un pilon.

Traind de astazi pe mâine, ne este adesea greu sa sesizam lucrurile la scara mare a timpului. Probabil când a cincia, a sasea, a saptea tara din lume va aproba "casatoriile" homosexuale, vestea va mai fi demna de stiri... mai apoi însa astfel de mutatii legislative vor deveni un fapt "normal", banal. Am întrebat-o pe bunica mea: "Ce ai fi zis daca în tineretea ta ti-ar fi spus cineva ca peste 50 de ani persoanele homosexuale se vor putea casatori?" Raspunsul a venit categoric: "Nu as fi crezut ca astfel de anomalii vor fi vreodata acceptate, sau recunoscute ca si 'casatorii'!" Mi-a cerut apoi sa schimb subiectul, ca o oripileaza prea mult tema...

Sa presupunem ca astazi cineva ne-ar spune: "Peste 50 de ani, poligamia va fi legalizata, casatoria renuntând la 'restrictia' de a fi doar între doua persoane!" Probabil ne-am mira, dar poate nu prea mult. Sa presupunem însa ca cineva ne-ar spune: "Peste 50 de ani, conceptul de casatorie va si mai deschis, nu va mai constrânge ca partenerii sa fie neaparat oameni!" Ei, doar gândindu-ma si parca simt oripilarea de care îmi spunea bunica. Homosexualitatea exista de mult si exista si pe vremea bunicilor nostri, doar ca nu era legalizata sub forma "casatoriei". Zoofilia exista de mult si exista si în vremea noastra: ce ne face atunci sa credem ca nu va fi legalizata peste 50 de ani sub forma "casatoriei"? Posta electronica îmi este zilnic umpluta cu spam-uri, iar unele emailuri au subject-uri care nu îmi ies din minte - iata unul: "nicicând nu m-am simtit mai satisfacuta decât cu acel cal" (traducere din engleza, din memorie). Exista situri pe web dedicat celor dornici sa "traiasca" vizual astfel de grozavii, de împreunari inter-specii. Ohhh! Pe când oare parada homosexualilor va fi înlocuita de parada oamenilor si animalelor, militând pentru dreptul de a se "iubi"? Pe când vom vedea prima "casatorie" între o femeie si un cal? Oricât vi s-ar parea ca bat câmpii, eu unul nu mai vad ce limite s-ar mai putea fixa în aceasta lume, care întelege prin libertate renuntarea la orice limite...

Si dupa poligamie si zoofilie, sau poate mai rapid, va veni rândul pedofiliei sa fie acceptata ca forma de "iubire", legalizabila sub forma "casatoriei". Astazi au aparut studii care îndraznesc sa afirme ca pentru copii actul sexual nu ar fi deloc traumatizant, ci chiar placut! În multe locuri din lume, vârsta minima de la care un copil poate sa întretina relatii sexuale cu consimtamântul sau scade... de la an la an... Marsuri de protest, în care nu vezi nici un copil, cer ca pedofilia sa fie decriminalizata. Iar Asia este tot mai mult o piata de neveste minore pentru occidentali. Iata o alta posibila profetie terifianta: "Peste 50 de ani, casatoria va putea fi încheiata de la orice vârsta!" Cum va arata "casatoria" în viitor? Un mutant oribil, în care sexul, vârsta, numarul de persoane implicate, specia chiar, nu mai au nici o relevanta. As vrea sa ma însel, dar nu vom putea sti decât peste zeci de ani. Nu uitati: semintele acestor revolutii, ba pardon, involutii, exista deja, lânga noi, printre noi!

Si uite asa, privind spre orizont, vad doar apusul. Civilizatia "moderna" da frâu liber decadentei, iar istoria ne arata ca dupa ce aceasta se instaureaza, vine, în câteva decenii, sfârsitul. În trecut existau mari imperii; astazi, nu mai sunt. Si atunci ce va dispare? Lumea întreaga? Cu globalizarea raului, tentatia este sa devin apocaliptic, si sa spun ca da. Astazi, mai mult ca niciodata în istoria acestui glob, totul se leaga. O criza într-o anume parte a lumii provoaca cresterea pretului petrolului în alta parte a lumii. Si se pot gasi multe alte exemple. Interdependenta este o realitate imposibil de negat. Si atunci cum am putea sa credem ca nu ne afecteaza legiferarea "casatoriilor" homosexuale în Spania sau Canada? Asa cum astazi ONU impune legalizarea avortului, va veni si ziua când va impune recunoasterea "casatoriilor" libere de restrictii de sex, vârsta, numar de persoane, specie...

Evident ca nu doar raul se globalizeaza. Vedem si globalizarea binelui, un exemplu cel mai la îndemâna fiind poate drama ce a lovit Asia în decembrie 2004: în lunile care au urmat am fost martorii unor eforturi mondiale, globalizate, internationale, de ajutorare a victimelor tsunami. Chiar si în drama noastra, româneasca, a inundatiilor din acest an, am beneficiat si vom beneficia în viitorul apropiat de ajutoare ce vin tocmai din aceasta globalizare a binelui. Si aici exemplele pot continua, nu doar din domeniul caritativ, ci si din cel cultural, educational, tehnologic s.a.m.d. Este fara îndoiala un lucru minunat, care face dificila optarea pro sau împotriva globalizarii.

Desi nu sunt nici istoric, nici sociolog, am impresia ca omenirea crede periodic în mitul unei unitati: împaratii vremii au cautat sa o realizeze secole în sir cu sabia, impunând apoi moneda unica în imperiu. Astazi împaratii sunt înlocuiti de tipi cu costum, cravata si serviete diplomat, care la fel viseaza la unificari, sub moneda unica. Dar unificarile presupun si uniformizari de legislatii... si deci impunerea avortului, a eutanasiei, a "casatoriilor" deformate... Nu vreau sa spun ca omul greseste visând la unitate. Este ceva înscris în natura lui sa doreasca sa realizeze o mare comunitate, în care sa se traiasca în comuniune. Dar mai este si pacatul stramosesc, care ne umbreste adesea total ratiunea si bunele intentii. Si de aici istoria care se repeta, cu împaratiile care se nasc si apoi se (auto)distrug.

Si atunci? Cred ca pentru crestin, aceasta evolutie pulsatorie a istoriei ne subliniaza înca o data ca Împaratia noastra este alta, nu de pe acest pamânt. "Vremea s-a scurtat", spune Apostolul Paul, "asa încât [...] cei ce se folosesc de lumea aceasta, [sa faca aceasta] ca si cum nu s-ar folosi deplin de ea. Caci chipul acestei lumi trece." Istoria se repeta, chiar daca sub forme diferite. Persecutiile nu lipsesc nici acum, doar sunt mai subtile, iar în câteva decenii credintei crestine i se va imputa tot mai mult ca violeaza drepturile omului, tocmai ei, cea care îi da acestuia adevarata libertate. Iarasi, semintele sunt deja aici: va amintiti poate ca un membru al Parlamentului European a sugerat Bisericii Catolice sa nu mai discrimineze femeile, refuzându-le hirotonirea. Militantii pro-avort vorbesc în SUA si nu numai despre "dreptul" lor de a se împartasi cu Euharistia. Si poate în curând vom auzi de un divortat recasatorit ce va da în judecata Biserica pentru ca i se refuza acelasi "drept".

Vor veni, probabil, nu pot fi sigur, as vrea sa ma însel, vremuri grele pentru crestini. Pentru a nu jigni alte credinte religioase, ni se va cere sa ne ascundem cât mai mult manifestarile credintei. În plina democratie, ne vom întoarce în catacombe. Dar daca speranta nu ne sta în Uniunea Europeana, nici în Natiunile Unite, ci în Cristos, atunci împreuna cu El vom învinge. Nu la nivel mondial, ci acolo unde victoria nu este utopica, ci posibila, depinzând de fiecare dintre noi: la nivel personal.

Radu Capan
www.capan.ro

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?reflectia=73
Vă rugăm să respectați drepturile de autor